Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 6811/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.4947/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6811/
Ședința Publică din data de 24 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurentul-reclamant, de către recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice cât și de către recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împotriva sentinței civile nr.189/LM din data de 15.05.2009, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr--având ca obiect "drepturi bănești - spor 15%".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant personal, lipsind recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice cât și recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 14.10.2009, respectiv la data de 20.11.2009 de către recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cât și de către recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor întâmpinări la motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-reclamant, în dublu exemplar.
Curtea, în ședință publică, procedează la comunicarea întâmpinărilor formulate în cauză de către recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cât și de către recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor către recurentul-reclamant.
Recurentul-reclamant, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-reclamant, având cuvântul, arată că înțelege să critice hotărârea pronunțată de către instanța de fond pe un singur aspect și anume, acordarea drepturilor solicitate prin cererea de chemare în judecată și pentru viitor, respectiv acordarea sporului de confidențialitate de 15 %, până la momentul reglementării acestei situații.
Astfel, concluzionează în sensul admiterii cererii de recurs așa cum a fost formulată și motivată în scris, cu consecința modificării hotărârii judecătorești recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Cu cheltuieli de judecată datorate deplasărilor ocazionate cu soluționarea recursului, și care vor fi depuse până la sfârșitul ședinței de judecată.
privește recursurile declarate de către recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice cât și de către recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, recurentul-reclamant solicită respingerea acestora conform motivelor expuse prin concluziile scrise depuse la dosarul de fond.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.189/LM din data de 15.05.2009, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice cât și de către recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a dispus obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară, actualizată cu indicele de inflație aplicabil de la data de când drepturile aerau datorate și până în momentul plății efective, spor ce urmează a fi plătit de către pârâți în raport cu perioada lucrată în cadrul acestor instituții. Prin aceeași sentință au fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor către reclamant, a fost respins ca fiind prescris capătul de cerere privind plata sporului de confidențialitate de 15 % pentru perioada 01.07.2004-09.09.2004 și a fost respins capătul de cerere privind acordarea acestui spor și pe viitor până la încetarea calității de magistrat.
în motivarea sentinței, s-au reținut următoarele reclamantul era încadrat în funcția de procuror în cadrul din structura Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție,
în perioadele 09.03.2005 - 15.03.2007 și 07.05.2007 - 05.11.2007 reclamantul a fost detașat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor (fost MIRA) unde și-a desfășurat activitatea, beneficiind de drepturile salariale cuvenite în calitate de magistrat, precum și de drepturile prevăzute în legile speciale prevăzute pentru instituția la care s-a efectuat detașarea. Pentru o perioadă scurtă de timp ( 15.02.2007 - 15.03.2007) Ministerul Administrației și Internelor i-a plătit reclamantului spor de confidențialitate de 15% din salariul de bază, astfel încât pentru această perioadă pârâtul nu mai poate fi obligat să repete plata.
Prin decizia nr.46/15.12.2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secții
Unite, pronunțată în interesul legii, s-a stabilit că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%. calculat la indemnizatia brută lunară. respectiv la salariul de bază lunar.
Instanța de fond a reținut în conformitate cu prevederile art.329 alin.3 teza II Cod proc.civilă că dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii de către înalta Curte de Casație și Justiție - Secții Unite este obligatorie pentru instanțe.
Tribunalul a reținut că există un tratament diferențiat între magistrații și magistrații militari, categorii socio-profesionale aflate în situații echivalente și în privința cărora nu se justifică un tratament diferit cu consecința obligării la plata sporului de confidențialitate către reclamant.
Instanța de fond a reținut că admițând acțiunea reclamantului și obligând pârâții la plata drepturilor salariale restante, se impune și admiterea cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public, acest pârât căzând în pretenții față de reclamant ( art.60 alin.1 pr.civilă).
în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților să plătească reclamantului drepturi salariale de același fel ( spor de confidențialitate de 15% lunar) până la încetarea calității de magistrat tribunalul a respins acest capăt de cerere.
Cu privire la această solicitare a reclamantului, s-a reținut că a cerut angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților-angajatori pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin neplata unor drepturi salariale. Pentru repararea oricărui prejudiciu acesta trebuie să îndeplinească cumulativ, anumite conditii: să fie cert, să nu fi fost reparat încă.
S-a considerat că solicitarea reclamantului, ar obliga instanța să statueze asupra unui prejudiciu eventual pentru că: nu se cunoaște perioada cât pârâții vor rămâne în pasivitate prin neplata sporului de 15% cuvenit; nu se poate cunoaște în timp data până la care reclamantul își va păstra calitatea de magistrat, iar din primele două împrejurări decurge și imposibilitatea tribunalului dea evalua prejudiciul viitor ce va fi sau nu va fi cauzat reclamantului.
S-a reținut că în măsura în care pârâții vor continua starea de pasivitate prin neplata dreptului cuvenit, reclamantul, pe calea intentării unei noi cereri, poate acționa pentru recuperarea unui prejudiciu cert, atât sub aspectul existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Dintr-o altă perspectivă, tribunalul a apreciat că obligarea pârâților la plata pentru viitor a unor drepturi, în lipsa cauzării unui prejudiciu, aduce atingere atribuțiilor altor puteri constituite în stat, practic, cerându-i-se unei instanțe de drept comun să legifereze, intrând în sfera unui conflict constituțional.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată cerute de către reclamant constând în cheltuieli de transport, instanța a apreciatcă nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.274 pr.civilă. Astfel, simpla depunere a unui bon fiscal prin care se face dovada achiziționării unei anumite cantități de combustibil nu este suficientă pentru obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, atât timp cât nu s-a probat: cine a achizitionat cantitatea de combustibil, pentru ce mijloc de transport ( autovehicul) și cine este detinătorul autovehiculului, etc.
Împotriva sentinței au declarat recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice cât și de către recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Recurentula formulat în termen legal recurs împotriva sentinței civile nr.189/LM din data de 15.05.2009, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-.
În motivarea recursului, a învederat că în cursul anului 2007 chemat în judecată Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Internelor și Reformei Administrative solicitând instanței să-i oblige pe aceștia la plata către subsemnatul a sporului de confidențialitate în cuantum de 15% actualizat cu indicele de inflație la data plății, efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cartea de muncă precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Susține că prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 înalta Curte de Casație și Justiție urmare a promovării recursului în interesul legii, a stabilit că " în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin 1 din Legea - privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin. 1,2 din Codul d eontologie al magistraților și a art,78,alin.l din Legea -, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 al Codului d eontologie al acestora a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculate la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".
Susține că, având în vedere obligativitatea deciziilor pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și dispozițiile pe care magistrații Înaltei Curți si-au întemeiat decizia, în mod nelegal instanța de fond a respins capătul de cerere prin care solicita plata sporului de confidențialitate și pentru viitor.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, recurentul consideră că
în mod nelegal instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, recurentul nu a invocat nicio dispoziție legală.
Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au formulat în termenul legal calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr.189/LM din data de 15.05.2009, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-.
În motivarea recursurilor care sunt identice, se învederează că Procurorul General al Parchetului de pe Lângă înalta Curte de Casație și Justiție - în temeiul art.329 alin.l din Codul d e procedură civilă a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect. Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr.27/ al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a fost soluționat conform Deciziei nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul oficial nr, 495 dm1 6 iulie 2009.
Astfel, potrivit deciziei menționate înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al ParchetuLui de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) si (2) din Codul d eontologic al magistraților, și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind, statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată si completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologie al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii" magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Recurentul apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în situația în care Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 508/2004 privind organizarea și funcționarea în. cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (), funcționează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit alin. 4, procurorul-șef al este ordonator secundar de credite, iar alin. 5 prevede că finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale se asigură de la bugetul de stat, modurile destinate DJ. fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele e inflație - nu e justifică. Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Tot odată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole cu destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol". Prin urmare, din dispozițiile legale reiese că angajarea cheltuielilor in bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale probate, întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
Susține că Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, iar plata sumei reprezentând indicele de inflație, putându-se face numai prin intervenția legiuitorului. Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General în calitate de ordonator principal de credite, respectiv Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate organizată și Terorism - reprezentat prin Procurorul în calitate de ordonator secundar de credite, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege. Mai mult, apreciază că aplicarea indicelui de inflație sumelor acordate de instanță prin prezenta hotărâre apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
În cauză, pârâta nu poate fi ținută să execute obligațiile de a face invocate de reclamant, eventuala obligare a acesteia la plata respectivelor sume actualizate conform indicelui de inflație fiind lipsită de cauză juridică.
În consecință, față de dispoziția instanței de fond privind plata către reclamat a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, apreciază că aceste obligații nu sunt întemeiate și nu se justifică.
Cu privire la cererea privind obligarea pârâtei Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin instanță anterior menționată în carnetul de muncă al reclamantului, solicită respingerea acesteia ca nefondată deoarece, în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă "Actele pe baza ta se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca. De asemenea, în acte se vor menționa, funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie". Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Sporul acordat de instanța de fond este un drept salarial ce se adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se include în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetul de muncă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă.
Recurentul Ministerul Administrației și Internelor a formulat recurs în termen.
În motivarea recursului susține prin decizia nr. 46/2008, înalta Curte de Casație și Justiție. soluționând recursul în interesul legii cu care fusese investită, a stabilit că magistrații beneficiază de spor de confidențialitate.
Susține că nu criticăm sentința sub aspectul a ceea ce s-a dispus pentru perioadele în care intimatul-reclamant, detașat la instituția recurentă a optat pentru drepturile salariale care i se cuveneau conform statutului de procuror, la parchetul de unde a fost detașat. Însă, în perioada în care a îndeplinit funcția de director general al Direcției Generale Anticorupție din cadrul (15.06.2005 -- 15.03.2007) salarizarea lui se realiza în conformitate cu prevederile exprese ale art. 2 din nr.OUG 120/2005 privind operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și ale act. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora i s-au acordat indemnizația de încadrare brută lunară de magistrat, indemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de director general și alte sporuri sau indemnizații de care beneficiază personalul civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Așadar. toate sporurile salariale de care a beneficiat intimatul-reclamant au fost cele prevăzute de legislația specifică personalului civil angajat în cadrul În speță Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Instanța de fond reține în cuprinsul considerentelor sentinței faptul că intimatul reclamant a beneficiat de spor de confidențialitate pentru o scurtă perioadă de timp din intervalul în care a deținut funcția de director general al, însă este foarte important de menționat faptul că acest spor de confidențialitate nu i s-a acordat în baza reglementărilor magistraților.
Instituția i-a acordat intimatului-reclamant sporul de confidențialitate în baza prevederilor Legii nr. 138/1999 și a pct. 1 din articolul unic al Legii nr. 444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e Procedură civilă.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice a formulat recurs împotriva sentinței menționate cu motivarea că Criticăm sentința civilă pentru nelegalitate, instanța de judecată a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile legale incidente Astfel, cu privire la stabilirea corectă a cadrului procesual, în mod nejustificat instanța a considerat ca Ministerul Finanțelor Publice că are calitate procesuala pasiva.
Susține că Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la plată pentru salariații altor instituții, pentru că nu există o obligație de despăgubire în sarcina sa, pentru că raportul de serviciu există între instituția angajatoare și angajat, nicidecum între angajat și MFP. Obligația de plată a drepturilor salariale urmează a fi executată de angajator, care are obligația potrivit legii să execute toate drepturile ce rezultă în hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, cu precădere, iar fundamentarea bugetului general consolidat se face de jos în sus, baza pornind de la proiectele de bugete întocmite de ordonatorii secundari și terțiari care își fundamentează necesarul de credite bugetare având în vedere și axeste hotărâri judecătorești și le înaintează ordonatorului principal de credite, care este obligat să țină seama de aceste credite ce au prioritate la executare. Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator principal de credite în raportul de serviciu dintre ceilalți pârâți și ordonator principal de credite fiind în această cauză Ministerul Justiției.
Examinând recursului declarate, Curtea constată că sunt întemeiate recursului declarate de către și Ministerul Finanțelor Publice, urmând a le admite pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de către pe aspectul acordării pentru viitor a sporului de confidențialitate de 15 %, instanța reține că n ședința din 15 decembrie 2008, înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 a pronunțat decizia nr. 46, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justițieși stabilește:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, în aprecierea obligatorie pentru instanțele judecătorești, data de înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008, prin decizia nr. 46/15.12.2008, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Textul dispozitivului utilizează un verb la timpul prezent ("au dreptul"), ce justifica interpretarea ca acest spor se cuvine judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate si la data pronunțării deciziei. Mai mult, din dispozitiv rezulta ca sporul de confidențialitate se cuvine categoriilor respective sub forma unor drepturi echivalente drepturilor salariale, nu sub forma unor despăgubiri, astfel încât categoriile profesionale menționate au dreptul la acest spor si in continuare, proporțional cu perioada în care dețin funcția respectiva in condițiile legislative actuale.
De asemenea, în privința acordării pe viitor a acestui spor, Curtea constată că dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, potrivit cărora sporul este partea variabilă a salariului reprezentând prin urmare un drept salarial care este datorat de angajator cât timp persoana sau, după caz, persoanele își păstrează calitatea de salariați iar împrejurările care au determinat legiferarea sporului de mențin neschimbate.
Acesta este motivul pentru care se impunea acordarea și pentru viitor a sporului de 15% pentru confidențialitate, cât timp recurentul-reclamant își păstrează calitatea de magistrat.
Ar fi în egală măsură inechitabil și excesiv de împovărător să se pretindă salariatului sau persoanelor plătite din bugetul unor instituții publice să formuleze periodic acțiuni având același obiect, câtă vreme izvorul juridic al situațiilor analizate rămâne același, respectiv raportul juridic între angajator și angajat se menține neschimbat, iar plata salariului reprezintă o certitudine și o obligație legală prioritară în conformitate cu dispozițiile art.154 și art.155 din Legea nr.53/2003.
Cu privire la motivul de recurs referitor la plata cheltuielilor de deplasare, instanța va respinge această solicitare, având în vedere că nu au fost depuse înscrisurile necesare pentru a dovedi că aceste cheltuieli au fost avansate pentru viitor. Facturile și bonurile fiscale au fost depuse în dosarul de recurs după pronunțarea prezentei decizii. În această situație, instanța va respinge solicitarea recurentului de acordare a cheltuielilor de deplasare. Recurentul are posibilitatea de a formula o cerere de chemare în judecată pe cale separată pentru a obține obligarea pârâților la plata acestor despăgubiri.
Pentru aceste motive, instanța, în temeiul art.312 din Codul d e Procedură Civilă, va admite recursul declarat de către împotriva sentinței civile nr.189/LM din data de 15.05.2009, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr- și va dispune modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâților la plata către reclamant a sporului de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația lunară brută și în continuare, pentru viitor.
Cu privire la recursul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice, care vizează calitatea procesuală pasivă se constată următoarele:
Intre reclamant si Statul Român nu exista nici un fel de raporturi juridice de muncă, in baza cărora acest parat ar putea fi obligat fata de reclamant.
Curtea reține că trebuie avut in vedere specificul raporturilor juridice de muncă și calitatea părților in aceste raporturi. In acest sens, potrivit art.282 din Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Ministerul Finanțelor Publice nu se poate încadra in niciuna din aceste categorii, intre reclamant si acest parat neexistând raporturi juridice de munca, astfel încât Curtea constata ca nu exista identitate intre acest parat si debitorul obligației in raportul juridic dedus judecații.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat chemarea în garanție a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține că ne aflăm în prezența unui litigiu de dreptul muncii, unde nu există nicio obligatie de garantie a unui tert fata de partile raportului juridic de munca in legatura cu obligatiile reciproce dintre acestea. Intre persoana incadrata in munca, parte in litigiu si tertul chemat in garantie nu exista raporturi juridice de munca.
Pe de alta parte, instituția chemării în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea judiciara care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, în ipoteza în care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire. Prin chemarea în garanție se urmărește tocmai realizarea unei asemenea obligații cadrul procesului în care cel garantat este amenințat în dreptul său de către o altă persona. În principiu, obligația de garanție revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv.
Pentru promovarea chemării în garanție, partea interesată trebuie să afirme existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori a unei obligații de despăgubire, situație în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu se găsește în cauză de față.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă pe care reclamantul sau pârâtul o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane, pentru ca aceasta să participe la apărarea sa, iar în cazul pierderii procesului, pentru a obține, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului în garanție la plata sumelor reținute cu titlul de salarii.
Împrejurarea că între părți nu există raporturi de natură a determina activarea obligației de garanție a Ministerul Finanțelor Publice, în cazul în care pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ar cădea în pretenții, este de natură a determina respingerea, ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție, și nu inadmisibilitatea acesteia.
Cererea de chemare în garanție nu este inadmisibilă de principiu în litigiile de dreptul muncii, deoarece inadmisibilitățile sunt excepții de regula potrivit căreia orice cerere este admisibilă atâta timp cât nu este interzisă în mod expres de lege.
Examinarea condițiilor nașterii obligației de garanție sau de despăgubire reprezintă un aspect care ține de analizei temeiniciei cererii de chemare în garanție, și nu de inadmisibilitate.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiată cererea de chemare în gatanție formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe cale de consecință, în raport de considerentele menționate, instanța, în temeiul art.312 din Codul d e Procedură Civilă, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și va respinge acțiunea formulată împotriva Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Deși Curtea a reținut că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, totuși se constată că Statul Român are obligația de a executa hotărârile judecătorești definitive și menținute prin hotărâri irevocabile, respectiv prezenta decizie și sentința recurată, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care cuprinde obligația de a executa cu bună-credință toate îndatoririle stabilite prin hotărâri judecătorești.
Această obligație generală revine tuturor instituțiilor statului, ministerelor, administrației publice centrale și locale, fără a fi necesară o dispoziție legală prin care să le oblige în mod expres sau fără a exista o îndatorire expresă în acest sens, stabilită în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Astfel simplul fapt că pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Administrației și Internelor care reprezintă instituții ale statului, au fost obligate la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, este suficient pentru ca Statul Român și toate instituțiile acestuia să fie obligate să aloce fondurile necesare și să își execute obligațiile prevăzute în titlurile judecătorești. În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene în cauzele împotriva României
Astfel, în cauza Matache și alții împotriva României, s-a reținut că obligația de plată a unei sume de bani stabilită printr-o sentință executorie trebuie executată de către stat și de către administrație, care constituie un element al statului de drept. Dacă administrația refuză, omite să execute sau întârzie să o facă, garanțiile de la art. 6 din CEDO, de care a beneficiat justițiabilul în timpul etapei judiciare își pierd orice rațiune de a fi.
De asemenea, în majoritatea cauzelor împotriva României, Curtea Europeană a reținut că neexecutarea unei hotărâri definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1, de natură a atrage răspunderea statului pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.
În acest sens, în temeiul hotărârilor judecătorești menținute sporul de confidențialitate în cuantum de 15% este datorat și după data de 12 noiembrie 2009, când au intrat în vigoarea dispozițiile art.4 din Anexa 6 din Legea nr.330/2009, deoarece Statul Român avea obligația de a reglementa un spor de 15 % de confidențialitate în favoarea personalului din justiție. Împrejurarea că acest spor a fost reglementat în favoarea magistraților și a personalului auxiliar în mod etapizat nu reprezintă îndeplinirea obligației pozitivă pe care o are Statul Român de a achita sporul de 15%, obținut în baza unei hotărâri judecătorești definitive și executorii. Tocmai această reglementare etapizată reprezintă o recunoaștere expresă din partea autorităților că acest spor este datorat și pentru viitor.
Iar dacă ne raportăm la celelalte dispoziții ale Legii nr.330/2009, respectiv art.3 și art.30 pct.5, care vor intra în vigoarea începând cu data de 1 ianuarie 2010, se constată că intenția legiuitorului a fost de a păstra salariile aflate în plată pentru personalul bugetar, inclusiv pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, respectiv salariile care cuprind atât sporul de 50%, cât și sporul de 15% de confidențialitate.
Pentru considerentele menționate, va admite recursul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice, modificând în parte, în temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, sentința recurată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, va acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, va respinge, ca nefondată cererea de chemare în garanție a acestui pârât, și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Cu privire la recursurile declarate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de către recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Curtea urmează a respinge aceste recursuri pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a dispus în mod corect plata sumelor actualizate cu rata inflației.
Acordarea reactualizării urmărește menținerea valorii economice a sumelor datorate. Salariul reprezintă, dincolo de valoarea nominală a banilor ce îl compun, o valoare economică, reflectând cantitatea de produse și servicii pe care o poate achiziționa salariatul ce are ca unică sursă de venit indemnizația lunară primită din partea angajatorului său. reprezintă o consecință a devalorizării monedei naționale în care sunt plătite salariile. Pentru a păstra valoarea economică a salariului, este necesar ca acesta să reflecte procesul inflaționist prin acoperirea diferențelor de valoare reală a salariului între data plății efective a acestuia și data la care a devenit exigibil. Prin această măsură drepturile salariale nu cresc, chiar dacă aparența nominativă a banilor încasați este mai mare, ei își mențin aceeași valoare economică.
Această soluție de reactualizare se impune și în cazul sumelor datorate cu titlu de sporuri, pentru că acestea alcătuiesc partea variabilă a salariului, reprezentând, prin urmare, drepturi salariale.
Împrejurarea că recurenții-pârâți nu au un capitol distinct al bugetului pentru acoperirea plății acestor sume (reprezentând contravaloarea reactualizării), nu este de natură să nege dreptul reclamantului de a-și primi drepturile salariale neîncasate ca efect al procesului inflaționist. Dacă ar fi plătit la termenele de exigibilitate sumele reprezentând contravaloarea sporului, recurenții-pârâți nu ar fi fost în situația de a suporta reactualizarea, fapt pentru care culpa le revine în exclusivitate.
Cât privește pretinsa lipsă de temei, Curtea subliniază adevărul incontestabil într-un stat de drept potrivit căruia o hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat, este un temei legal suficient și obligatoriu pentru acordarea sumelor datorate, indiferent de elementele capitolelor bugetului.
Potrivit dispozițiilor art.41 din Legea nr.53/2003, aplicabile și în cazul magistraților, angajatorul nu poate modifica cuantumul salariului datorat în lipsa unei prevederi legale contrare.
Neacordarea reactualizării ar echivala cu plata unui drept salarial mai mic decât cel real datorat, în condițiile în care nu a existat, așa cum înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.XXI/10.03.2008, nici un temei legal pentru micșorarea dreptului salarial acordat.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de către recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și de către recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Cu privire la recursul declarat de către Ministerul Administrației și Internelor, Curtea urmează a respinge, ca nefundat recursul declarat pentru următoarele considerente:
Sporul de confidențialitate este partea variabilă a salariului reprezentând prin urmare un drept salarial care este datorat de angajator cât timp persoana sau, după caz, persoanele își păstrează calitatea de salariați iar împrejurările care au determinat legiferarea sporului de mențin neschimbate. Acest spor face parte din indemnizația de încadrare brută lunară de magistrat.
Chiar recurentul în cuprinsul motivelor de recurs, susține că recurentul-reclamant în perioada în care a îndeplinit funcția de director general al Direcției Generale Anticorupție din cadrul (15.06.2005 -- 15.03.2007) salarizarea lui se realiza în conformitate cu prevederile exprese ale art. 2 din nr.OUG 120/2005 privind operaționalizarea Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și ale act. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora i s-au acordat indemnizația de încadrare brută lunară de magistrat, la care s-au adăugat indemnizația de conducere prevăzută de lege pentru funcția de director general și alte sporuri sau indemnizații de care beneficiază personalul civil din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Pe cale de consecință, în perioada detașării la instituția recurentă menționată, lui i se datora indemnizația de încadrare brută lunară de magistrat. Această indemnizație brută lunară de magistrat cuprindea și sporul de 15 %, ca urmare a deciziei nr. 46 pronunțată în interesul legii în ședința din 15 decembrie 2008, înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008.
Reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursurile formulat de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor, cât și de către recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca nefondate și va admite recursurile declarate de către și Ministerul Finanțelor Publice, modificând în parte sentința recurate, în temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul obligării pârâților angajatori la plata către reclamant a contravalorii sporului de confidențialitate în procent de 15 % din indemnizația brută lunară și în continuare, pentru viitor și admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, va respinge, ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor, cât și de către recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împotriva sentinței civile nr.189/LM din data de 15.05.2009, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu și Ministerul Finanțelor Publice.
Admite recursurile declarate de recurentul și Ministerul Finanțelor Publice, sentinței civile nr.189/LM din data de 15.05.2009, pronunțată de către Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor, cât și de către recurenta-intervenientă în nume propriu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâților angajatori la plata către reclamant a contravalorii sporului de confidențialitate în procent de 15 % din indemnizația brută lunară și în continuare, pentru viitor.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge, ca nefondată, cererea de chemare în garanție.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
2 ex./22.12. 2009
Jud.fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina
