Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 688/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 688
Ședința publică de la 11 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Consiliul Județean I împotriva sentinței civile nr. 196 din 15.02.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-, intimați fiind Sindicatul Independent al Artiștilor din de Stat " M " I - în numele membrilor de sindicat și
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 9 iunie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la dosar, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 11 iunie 2009.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea inregistrata sub nr. 9702/2008 pe rolul Tribunalului I, reclamantul Sindicatul Independent al Artistilor din de Stat "M"I, in numele membrilor, a chemat in judecata pe parata M I si Ministerul Culturii si cultelor B, solicitand plata sporurilor cuvenite potrivit Contractului Colectiv de munca la Nivel de de Cultura 2006-2008, pentru perioada cuprinsa intre februarie 2006 si pana la zi.
La prima zi de infatisare, reclamantul a precizat ca solicita sa se judece in contradictoriu cu paratul Consiliul Judetean I, si nu cu Ministerul Culturii si Cultelor
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca membrii sunt angajati ai paratei MIa vand calitatea de artisti lirici.
Prin Contractul Colectiv de Munca la Nivel de de Cultura incheiat pe anii 2006-2008, la art. 45 alin.1 lit. f si g, sunt stipulate un spor de fidelitate de 15% din salariul de baza pentru o vechime neintrerupta de 10 ani in oricare din institutiile de cultura si un spor pentru suprasolicitare neuropsihica de 5% din salariul de baza care face parte din aceasta pentru fiecare treapta, gradatie profesionala detinuta, sporuri de care beneficiaza personalul salariat.
Reclamantul a mentionat ca de la data intrarii in vigoare a contractului colectiv salariatii nu au primit sporurile indicate in actiune.
In dovedirea actiunii reclamantul a depus Contractul Colectiv de Munca la Nivel de de Cultura pe anii 2006-2008.
In drept au invocat dispozitiile art.45 alin.1 lit. f si g din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de de Cultura pe anii 2006-2008 si pe ale art.I pct.9 alin.3 din legea de aprobare a nr.OG 21/2007. De asemenea se mai invoca si sentinta irevocabila pronuntata de Tribunalul I in dosarul nr-.
Ministerul Culturii si Cultelor, legal citat, a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.
De asemenea, parata de Stat MIa depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
In motivarea exceptiei parata a aratat ca este o institutie de cultura finantata de la bugetul de stat si subordonata Consiliului Judetean I care este si ordonator principal de credite.
A mai sustinut parata ca, Consiliul Judetean I aproba structura organizatorica, statele de functii, bugetul anual si raspundede alocarea fondurilor necesare bugetului anual de venituri si cheltuieli deci suma necesara platii drepturilor salariale ale angajatilor institutiei.
Totodata, s-a mai sustinut ca executarea contractului colectiv poate fi realizata doar daca aceasta suma este cuprinsa in bugetul anual al institutiei, aprobat de ordonatorul principal de credite, respectiv Consiliul Judetean
Parata a mai subliniat ca, desi contractul colectiv de munca este un act opozabil, nu este semnatara acestui contract.
Alaturat intampinarii parata a depus un tabel cu bugetul pe titluri de cheltuieli, articole si alineate pe anul 2007 intocmit de parata si avizat de Consiliul Judetean
Paratul Consiliul Judetean Iad epus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii.
In motivarea acestei pozitii procesuale, parata a aratat ca nu are calitate procesuala pasiva motivat de faptul ca membrii de sindicat, care sunt angajatii de Stat M I, nu au raporturi de munca cu paratului Consiliul Judetean
Paratul a sustinut ca are doar atributii privind repartizarea sumelor alocate de la bugetul de stat, conform prevederilor Legii nr.388/2007 a bugetului de stat pe anul 2008, iar atributii privind plata si calculul cresterilor salariale cuvenite membrilor de sindicat revin paratei de Stat M
In drept au fost invocate prevederile Legii nr.353/2007 de aprobare a OG21/2007, Legea nr.388/2007 si art.1039 si urmatoarele din proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 196 din 5.02.2009, Tribunalul Iașia respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean I și de Stat M
A admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Independent al Artiștilor din de Stat "M" în numele și pentru reclamanții, a, A, l, -, a, I, -, -, -, -, -, -, G, -, Popel, -, a, Romina în contradictoriu cu pârâții "M" I și Consiliul Județean
A obligat pârâții să plătească reclamanților sporurile prevăzute de art. 45 alin. 1 lit. f și g din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură-cultură, respectiv sporul de fidelitate de 15 % din salariul de bază și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică de 5 % din salariul de bază pentru perioada 1 februarie 2006 și până la 5.02.20009.
A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Judetean I, aceasta va fi respinsă avand in vedere: prevederile art.91 alin.1 lit.a din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, actualizata, care statueaza ca, printre principalele atributii ale Consiliul Judetean I, se regaseste si aceea de indeplinire de atributii privind organizarea si functionarea institutiilor de interes judetean, etc. In cadrul institutiilor de interes judetean sunt incluse si institutiile de cultura, printre care si de Stat M I; dispozitiile art. 91 alin.2 lit.c din aceeasi lege care prevad ca in exercitarea atributiilor sale consiliul judetean aproba organigrama, statul de functii, regulamentul de organizare si functionare ale institutiilor publice de interes judetea, etc.; art. 104 alin.1 lit.c coroborat cu alin.4 lit.a din Legea nr. 215/2001 care prevad in mod imperativ ca presedintele consiliului judetean este ordonator principal de credite; art. 94 si 95 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de de Cultura pe anii 2006-2008 inregistrat la sub nr.197/2006 si publicat in Of. nr.5/2006 partea V, prevad ca prezentul contract angajeaza raspunderea consiliilor judetene numai pentru institutiile de cultura de subordonare judeteana si ca tot consiliile judetene reglementeaza raporturile cu institutii de cultura de interes judetean din subordinea lor. Mai mult decat atat, Consiliul Judetean I prin presedinte a vizat spre aprobare bugetul pe titluri de cheltuieli, articole si alineate pe anul 2007, rezultand cu claritate ca are calitate de ordonator principal de credite.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei de Stat M I, va fi respinsă avand in vedere art.2 din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de de Cultura pe anii 2006-2008 care stabileste ca prevederile contractului se aplica institutiilor de cultura, indiferent de forma de organizare, de subordonare si de caracterul activitatii.
De altfel, membrii Sindicatului Independent al Artistilor de
Stat MIs unt salariati ai paratei de Stat M I, avand raporturi de munca cu aceasta fapt care nu a fost infirmat de parata.
Pe fondul cauzei, s-a retinut ca membrii sindicatului reclamant sunt salariati ai paratei de Stat M I, avand raporturi de munca in derulare cu aceasta, detinand functii de artisti lirici si instrumentisti, coristi si referent personal.
Prin Legea nr. 154/1998, nr.OG21/2007, Legea nr.353/2007 si HG1672/2008 se reglementeaza regimul juridic cadru al salarizarii acestei categorii de salariati-bugetari.
Prin actele normative indicate mai sus se prevede ca sporul pentru conditii grele se acorda pentru suprasolicitare neuropsihica in functie de categoria de personal de specialitate astfel: pentru personalul prevazut in tabelul I nr.crt.1-6 din anexa1 - pana la 15% din salariul de baza pentru cel prevazut la nr. crt.7 din acelasi tabel si anexa - pana la 10% din salariul de baza si pentru cel prevazut la nr. crt. 8 - pana la 5% din salariul de baza.
In completarea dispozitiilor de mai sus si stabilirea unor procente fixe a sporurilor, a fost negociat si incheiat Contractul Colectiv de Munca la Nivel de de Cultura pe anii 2006-2008, aplicabil si in prezent prin prelungirea acestuia, care la art. 45 alin.1 lit. f si g sunt prevazute un spor de 5% din salariul de baza pentru suprasolicitare neuropsihica, minimul prevazut de lege, si un spor de fidelitate de 15% din salariul de baza.
Prin perfectarea contractului colectiv de munca in discutie, instanta a constatat ca au fost respectate dispozitiile legale prevazute de art. 8 din Legea nr 130/1996 coroborat cu art. 238 din Codul muncii.
Mai mult decat atat, contractul colectiv de munca fiind insusit in integralitate de ambele parti si publicat in Monitorul Oficial nr.5/2006 constituie legea partilor, astfel cum se prevede si la art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 coroborat cu art. 263 alin 4 din Codul muncii.
De asemenea, contractul colectiv de munca reprezentand legea partilor, in conformitate cu art. 30 din nr. 130/1996 coroborat cu art. 243 din Codul muncii, executarea lui este obligatorie pentru partile semnatare, iar neindeplinirea obligatiilor asumate prin contract atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Asadar, din punct de vedere juridic plata muncii reprezinta principala obligatie a angajatorului pe care o are fata de salariat. Cum salariul care, potrivit art. 155 din Codul muncii reprezinta contraprestatia muncii, cuprinde sporuri si adaosuri care se stabilesc prin negocieri individuale ori colective, acesta trebuia platit in integralitate salariatilor.
In consecință, se va admite in parte actiunea si vor fi obligați paratii sa plateasca reclamantilor sporurile solicitate pentru perioada februarie 2006 si pâna la data pronuntarii hotararii, respectiv 5.02.2009.
Instanta va respinge cererea reclamantului privind obligarea paratilor la
plata cheltuielilor de judecata, respectiv a onorariului de avocat, deoarece nu s-a facut dovada cuantumului acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul Județean
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, se reiterează lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Județean I, motivat de lipsa raporturilor de muncă dintre membrii sindicatului și recurent.
dispozițiile art. 157 și art. 282 Codul muncii, precum și prevederile HG nr. 78/2005 și ale art. 91 și art. 104 din Legea nr. 215/2001 și art. 9 din Legea nr. 353/2007, recurentul susține că orice spor sau premiu poate fi acordat doar dacă acestea au fost cuprinse în bugetul alocat și că atribuțiile sale privesc doar repartizarea sumelor alocate de la bugetul de stat, plata și calculul creșterilor salariale realizându-se de către de Stat "M".
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Sindicatul Independent al Artiștilor din de Stat "M"I, în numele membrilor săi, a solicitat respingerea recursului și plata cheltuielilor de judecată.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 282 lit. a Codul muncii, ale cărui dispoziții au fost invocate de recurent, pot fi părți în conflictele de muncă "salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă". Așadar, calitatea procesuală pasivă a Consiliului Județean I nu este justificată prin prisma dispozițiilor art. 282 lit. a Codul muncii, așa cum arată și recurentul, care, într-adevăr, nu a fost parte a Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură culturală pentru anii 2006-2008.
Potrivit art. 282 lit b Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă "angajatorii- persoane fizice și/sau juridice-, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care a beneficiat de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod." Este evident că recurentul Consiliul Județean I nu are calitate procesuală pasivă nici în conformitate cu prevederile art. 282 lit. b Codul muncii, nefiind persoana care a beneficiat de munca desfășurată de intimații reclamanți, care au calitatea de salariați, putând fi parte în conflictele de muncă în conformitate cu dispozițiile art. 282 lit. a Codul muncii.
Recurentul mai "învederează" instanței de recurs și dispozițiile art. 157 Codul muncii, din care ar rezulta că drepturile salariale ale intimaților, pentru perioada dedusă judecății, sunt stabilite prin Legea nr. 154/1998, iar de la 1.09.2008, prin OUG nr. 21 aprobată prin Legea nr. 353/2007, însă aceste dispoziții legale nu au incidență în stabilirea calității procesuale pasive.
De asemenea, nu se contestă că intimata de Stat "M" I, care este angajatorul intimaților reclamanți, are personalitate juridică și buget propriu de venituri și cheltuieli și că, potrivit prevederilor HG nr. 78/2005, act normativ care numai este în vigoare, fiind abrogat prin HG nr. 9/2009, Complexul Național "M" a funcționat sub autoritatea Ministerului Culturii și Cultelor.
Sunt reale și susținerile recurentului privind atribuțiile sale de repartizare a sumelor alocate de la bugetul de stat, conform prevederilor Legii nr. 215/2001 și ale Legii nr. 353/2007. De altfel, aceste prevederi legale, respectiv art. 91 alin. 1 lit. a, art. 91 alin. 2 lit. c și art. 104 alin. 1 lit. c și alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, au și fost avute în vedere de prima instanță, care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului. Așadar, calitatea procesuală pasivă a recurentului, chiar în condițiile în care acesta nu este angajatorul intimaților reclamanți, nu are raporturi de muncă cu aceștia și nu face efectiv calculul și plata drepturilor salariale, este conferită chiar de dispozițiile legale menționate, din care rezultă atribuțiile recurentului vizând organizarea și funcționarea angajatorului, inclusiv calitatea președintelui consiliului județean de ordonator principal de credite, în același sens fiind și practica judiciară a instanțelor, în materia plății drepturilor salariale, în cazul în care angajatorul nu este și ordonatorul principal de credite.
Or, potrivit art. 282 lit. d Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă și alte persoane fizice sau juridice care au această vocație în temeiul legilor speciale, așa încât, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
Față de cererea intimatului Sindicatul Independent al Artiștilor din de Stat "M" de plată a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, se reține că acesta a depus copia chitanței nr. - din 4.06.2009, pentru suma de 35.200 lei reprezentând onorariul avocatului.
Având în vedere că prezentul recurs, formulat doar de unul dintre pârâți, a vizat doar calitatea procesuală pasivă a acestuia și a fost soluționat la primul termen de judecată, se vor aplica dispozițiile art. 274 alin. 1 și 3 Cod proc. civilă, urmând ca recurentul să fie obligat la plata sumei de 5000 lei către intimat, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean I împotriva sentinței civile nr. 196 din 15.02.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul Consiliul Județean I să plătească intimatului Sindicatului Independent al Artiștilor din de Stat "M"I, reprezentant al membrilor de sindicat reclamanți, suma de 5000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR GREFIER,
- - - - CU OPINIE
SEPARATA
- -
Red.
Tehnored. /
02 ex. / 10.07.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
OPINIE SEPARATĂ
a judecătorului - -
Contrar opiniei majoritare, consider că, în speță, se impunea admiterea recursului Consiliului Județean I și, pe cale de consecință, modificarea în parte a sentinței și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Județean
Așa cum s-a reținut în motivare, nu se contestă că intimata de Stat "M" I, care este angajatorul intimaților - reclamanți, are personalitate juridică și buget propriu de venituri și cheltuieli și că, potrivit prevederilor HG nr. 78/2005, Complexul Național "M" a funcționat sub autoritatea Ministerului Culturii și Cultelor.
Este adevărat că HG nr.78/2005 a fost abrogată de HG nr.9/16.01.2009, însă, dincolo de aspectele privind aplicabilitatea acesteia pentru drepturi stabilite printr-un contract colectiv de muncă ce privește perioada 2006-2008, prin HG 9/2009 nu au fost modificate ori abrogate prevederile privind unitățile care funcționează în subordinea ori sub autoritatea Ministerului Culturii, Cultelor și Național.
Ca atare, de Stat "M" I este finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, iar Consiliul Județean I are doar rolul de a aproba bugetul acestei instituții (în limita veniturilor proprii ale acesteia și ale subvențiilor de la bugetul de stat), nu și pe aceea de a plăti drepturi negociate printr-un contract colectiv de muncă la care nu a fost parte.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea 130/1996 coroborat cu art. 263 alin 4 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă constituie legea părților, și în conformitate cu art. 30 din nr. 130/1996 coroborat cu art. 243 din Codul muncii, executarea lui este obligatorie pentru părțile semnatare, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Însă, părți semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de de Cultură pe anii 2006-2008 sunt salariații, care sunt reprezentați, în conformitate cu <LLNK 12003 54 10 202 42 29>art. 42 din Legea nr. 54/2003, prin Uniunea Sindicală din Cultură -, constituită din: FEDERAȚIA SINDICATELOR ARTIȘTILOR INTERPRETI DIN ROMÂNIA (), FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN BIBLIOTECILE DIN ROMÂNIA (), UNIUNEA SINDICATELOR DIN INSTITUȚIILE DE (),și patronatul, care este reprezentat prin Ministerul Culturii și Cultelor ().
În consecință, autorității locale Consiliul Județean I nu-i poate fi opus un contract colectiv de muncă încheiat între alte părți, iar clauza prevăzută de art.94 din acest contract (Prezentul contract colectiv de muncă pe ramură angajează răspunderea Consiliilor județene și a Consiliilor locale numai pentru instituțiile de cultură de subordonare județeană sau locală și intră în vigoare după înregistrarea lui de către una dintre părțile semnatare, patronatul sau sindicatul), reținută de prima instanță, nu poate produce efecte față de un terț.
Ca urmare, consider că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Județean I și respingerea acțiunii formulată de Sindicatul Independent al Artiștilor din de Stat "M" I, în numele și pentru membrii de sindicat, privind obligarea Consiliului Județean I la plata sporurilor cuvenite potrivit Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de de Cultură 2006-2008, pentru perioada cuprinsă între februarie 2006 și până la zi.
JUDECĂTOR,
Red./Tehnored. - -
09.07.2009
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina