Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 69/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 69/2010 -
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Galeș Maria
- - - - JUDECĂTOR 3: Popa Aurora
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚEOR PUBLICE B cu sediul în O,-/B, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, toți cu domiciliul ales în M,-, județul B și intimații pârâți CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR ambii cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, nr. 1 - 3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1038 din 29 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru și timbru judiciar, în cauză s-a solicitat judecarea și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 1038 din 29 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR în dosar nr-, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință s-a respins acțiunea față de acesta; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile bănești aferente perioadei iulie 2004-26 martie 2005; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, în calitate de moștenitor al defunctei, împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor, TRIBUNALUL BIHOR, Curtea de APEL ORADEA, și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 27 martie 2005 la zi, precum și în continuare pentru viitor, actualizat cu rata inflației la data plății; a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor de mai sus; s-au respins restul pretențiilor reclamanților, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, aceasta a fost apreciată ca întemeiată și admisă în consecință, întrucât în temeiul art. 27 alin. 3 nr.OUG 137/2000, republicată, judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a acestuia, în sensul stabilirii caracterului discriminatoriu al faptei, și nu în calitate de pârât, lipsindu-i calitatea procesuală pasivă, și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a fost apreciată ca nefondată și respinsă ca atare, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 19 și următoarele din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, acesta coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor de rectificare a acestor bugete și aprobă prin bugete sume pentru instituțiile publice.
Instanța de fond a apreciat ca întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada iulie 2004 - 26 martie 2005, în temeiul art. 283 alin. 1 litera "c" din Codul muncii, care stipulează că "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, astfel încât pe cale de consecință, dreptul material la acțiune este prescris pentru perioada 1.07.2004 - 26.03.2005.
În primul rând, tribunalul subliniază că reclamanții se includ în categoria personalului unei unități finanțate de la bugetul de stat, iar raporturile juridice ale acestora sunt guvernate de Codul muncii, conform prevederilor art. 295 alin. 2 din acest cod.
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
În practica instanțelor judecătorești, constatându-se că nu există un punct de vedere unitar cu privire la acordarea sporului de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar, judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, în raport de dispozițiile art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată cu modificări prin Legea nr. 444/2006, art. 15 din nr.OG 6/2007 aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 modificată și completată, și ale art. 13 din nr.OUG 57/2000 modificată prin nr.OG 9/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea și aplicarea textelor de lege mai sus citate.
Prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 litera "d" din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților, și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".
Potrivit art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate cu ocazia recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, în măsura în care acestea sunt confruntate cu astfel de probleme, cum este și cazul de față.
Așa fiind, raportat la art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă și art. 1084 Cod civil, instanța a obligat pârâții să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 27 martie 2005 la zi, precum și în continuare pentru viitor. De asemenea, a obligat pârâții să plătească diferențele de drepturi salariale cuvenite reclamanților, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, având în vedere dispozițiile art. 1082 - 1086 Cod civil.
Ca urmare a admiterii pretențiilor reclamanților, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților, în considerarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002 pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, în special a celor privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare bugetară.
Instanța a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către părți.
Împotriva acestei sentințe, în termen au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice.
În recursul formulat, Ministerul Justiției și Libertăților solicită admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond, respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
Recurentul critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate, în sensul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, având în vedere decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, care a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora; în atare situație, decizia nr. XLVI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu mai poate constitui temei pentru admiterea acestor acțiuni, fiind evident o adăugare la lege.
Recurentul invocă totodată faptul că hotărârea este lipsită de temei legal, câtă vreme instanța motivează hotărârea pe decizia nr. XLVI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar textele de lege enunțate în aceasta, nu fac nici o referire la acordarea sporului de confidențialitate de 15 % pentru această categorie profesională; mai mult, deși s-a motivat pe dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, nu s-a făcut nici o referire la deciziile Curții Constituționale, invocate de către acest recurent, care sunt obligatorii și prin care s-a statuat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care ar rezulta că instanțele judecătorești au competența să anuleze pe motiv de discriminare sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege. În considerarea acestor aspecte, recurentul arată că nu există practic nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze acest spor pentru personalul din sistemul justiției, iar teza susținută de instanța de fond, potrivit căreia fiecărei îndatoriri de serviciu îi corespunde un spor, nu are temei legal sau doctrinar.
Ultimul motiv de recurs privește acordarea drepturilor pentru viitor, recurentul invocând faptul că acestea nu pot fi acordate câtă vreme nu se poate aprecia cu certitudine menținerea raporturilor de muncă și pentru viitor, luând în considerare și faptul că aceste drepturi nu sunt născute și actuale, sunt doar eventuale.
În drept, invocă art. 304 pct. 4 și 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă.
Prin recursul formulat, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui minister și exonerarea sa de la asigurarea fondurilor necesare plății acestor drepturi.
În motivarea recursului se critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate, în sensul reținerii greșite a calității sale procesuale pasive în cauză, câtă vreme acest aspect nu rezultă din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice.
În acest sens, recurentul învederează instanței că raporturile juridice de muncă s-au stabilit doar între reclamanți și Ministerul Justiției și Libertăților, acesta din urmă având atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, recurentul neavând astfel de obligații, cu atât mai mult cu cât ambele ministere fiind ordonatori principali de credite, nu pot utiliza reciproc credite bugetare aprobate celuilalt ordonator principal.
Cât privește realizarea prevederilor bugetare și repartizarea sumelor de la bugetul de stat, acesta este atributul Guvernului, atribut conferit de lege. De asemenea, recurentul invocă decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională și s-a statuat că Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege.
În drept, invocă art. 304 indice 1 Cod procedură civilă și Legea nr. 500/2002.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub aspectul nulităților de ordine publică, curtea reține următoarele:
Astfel, în ce privește recursul Ministerului Justiției și Libertăților, problema în discuție și anume aceea a îndreptățirii magistraților din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor la acordarea sporului de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul brut lunar, a făcut obiectul unui recurs în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a practicii judiciare neunitare constante la nivelul instanțelor judecătorești.
Astfel, prin decizia nr. XLVI din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, a admis recursul și a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul de specialitate au dreptul la despăgubiri constând în sporul de confidențialitate de 15 %.
Această decizie este obligatorie pentru instanțe cu privire la problemele de drept judecate, conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Este adevărat că prin deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale anumite articole din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, însă în cauză sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar al muncii, dispoziții care au caracter prioritar față de dreptul intern și anume prevederile Directivei Consiliului nr. 200/43/CE/19 iulie 2000 privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE/2 decembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea legalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Totodată, art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Acordarea sporului de confidențialitate doar pentru anumite categorii de personal ar genera o situație discriminatorie și raportat la art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Faptul că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate nu prevăd acordarea acestui spor, nu înseamnă că aceștia nu au dreptul la despăgubiri conform art. 27 alin. 1 din OG137/2000, despăgubiri ce trebuie stabilite nu prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15 % calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează și acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubiri care trebuie să aibă un caracter temporar până la încetarea stării de discriminare.
În atare situație, criticile referitoare la acordarea sporului de confidențialitate de 15 % începând cu 27 martie 2006 pentru magistrații reclamanți, sunt nefondate. Nefondat apare și capătul de cerere privind critica acordării acestor drepturi în viitor, câtă vreme, astfel cum am arătat, prin decizia nr. XLVI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a urmărit acordarea acestor drepturi reprezentând spor de confidențialitate și în viitor, neexistând o dispoziție contrară sau limitativă în acest sens. De asemenea, nu s-a făcut nici dovada încetării discriminării și nici nu a fost promulgat un act normativ care să suprime astfel de drepturi, acestea constituind așadar un bun în înțelesul art. 1 al Protocolului 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de care reclamanții nu pot fi lipsiți fără temei legal.
Trebuie observat însă că instanța de fond a acordat aceste drepturi începând cu 27 martie 2005, în condițiile în care pentru perioada 27 martie 2005 - 26 martie 2006, acestea erau prescrise.
Astfel, potrivit art. 166 (1) Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Fiind vorba de prestații succesive, care se plătesc o dată pe lună (art. 161 din Codul muncii ), dreptul la acțiune pentru fiecare din prestații se stinge printr-o prescripție distinctă, conform art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Raportat la textele de lege mai sus evocate și data introducerii cererii (27.03.2009), dreptul la acțiune privind drepturile bănești corespunzătoare perioadei 27.03.2005-26.03.2006 este prescris, astfel că pentru aceste considerente urmează ca în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, să fie admis recursul Ministerului Justiției și Libertăților, modificată în parte sentința, în sensul admiterii excepției de prescripție pentru drepturile aferente perioadei sus menționate, cu consecința respingerii acțiunii pentru această perioadă, fiind menținute dispozițiile instanței de fond, pentru acordarea acestor drepturi începând cu 27 martie 2006 și pentru viitor, actualizat cu rata de inflație.
În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, doar pentru lipsa calității procesuale pasive, instanța reține că acesta este neîntemeiat, deoarece în lipsa opozabilității hotărârii față de acest minister, care are obligativitatea deschiderii liniilor de finanțare pentru plata sumelor datorate, hotărârea judecătorească ar rămâne fără nici un efect, ceea ce este contrar prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul 1 la această Convenție, eficiența actului de justiție vizând și partea de executare a hotărârii judecătorești, corect fiind așadar respinsă de către instanța de fond, excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, calitate pe care o justifică doar pentru pretențiile acordate de instanța de recurs, respectiv cele aferente perioadei 27 martie 2006 - la zi și în continuare, actualizate cu rata inflației la data plății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații reclamanți -, toți cu domiciliul ales în M,-, județul B și intimații pârâți CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR ambii cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în B, nr. 1 - 3, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1038 din 29 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune și pentru drepturile bănești aferente perioadei 26 martie 2005 - 26 martie 2006.
Obligă pârâții să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15 % începând cu data de 27 martie 2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚEOR PUBLICE B cu sediul în O,-/B, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1038 din 29 iunie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
red.
jud.fond. -
dact.
12 ex./28.01.2010
- 10 com./
- MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR,
- MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - B,-, sector 5,
- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚEOR PUBLICE B - O,-/B,
județul B,
- -,
-,
-,
- - M,-, județul B,
- CURTEA DE APEL ORADEA,
- TRIBUNALUL BIHOR - O, Parcul, nr. 10, județul B,
- CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII - B,
, nr. 1 - 3, sector 1.
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Galeș Maria, Popa Aurora
