Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 6971/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6971
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
**************
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.675/24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Autoritatea de Sănătate Publică D, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au răspuns recurenții reclamanți reprezentați de avocat lipsind intimata pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează, că
recursul este declarat și motivat în termenul legal și nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii scrise asupra recursului.
Avocat pentru recurenții reclamanți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și depune concluzii scrise, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr.675 din 24.02.2009 a respins acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Sănătate Publică
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt salariați ai instituției pârâte, care este o instituție bugetară, între părți derulându-se raporturi juridice de muncă bazate pe contracte individuale de muncă.
Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
Legiuitorul nu stabilește imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tuturor salariaților tichete de masă așa încât acordarea tichetelor de masă rămâne la latitudinea sa în funcție de situația concretă din sistem și, în cazul instituțiilor publice, în măsura în care asemenea cheltuieli sunt prevăzute în bugetul de stat.
Din analiza dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, se constată că legea instituie doar categoriile de personal care pot beneficia de alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, stabilind în același timp condiția unei prevederi în bugetul de stat a cheltuielilor corespunzătoare.
Potrivit rt. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale,pentru unitățile din sectorul bugetarși, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Sunt imperative dispozițiile art. 46 alin 4 din Legea nr. 507/2003 a bugetului de stat pe anul 2004, potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Aceleași dispoziții se regăsesc și în legea 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 și în legea 379/2005 a bugetului de stat pe anul 2006.
Potrivit art.2 din OUG nr.90/2007, instituțiile publice centrale și locale, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, cu excepția celor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2008 personalului din cadrul acestora.
Dispozițiile prohibitive din legile bugetului de stat, se aplică fără deosebire tuturor categoriilor de salariați ai instituțiilor finanțate de la bugetul de stat.
Instanța a apreciat că Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă nu instituie un drept al salariaților și respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul opțional al acordării acestor beneficii.
S-a constatat, de asemenea, că în contractele colective de muncă aplicabile pe perioada de referință, angajatorul s-a obligat să acorde tichete, însă cu respectarea legislației în vigoare, cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în toată această perioadă nefiind cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli sume aferente pentru acordarea tichetelor de masă.
În același sens, prin Decizia nr 14/18. 02. 2008, admițându-se recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că disp.art 1 al 1 și 2 din Lg nr 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Față de considerentele expuse, Tribunalul a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului s-au arătat, în esență, următoarele:
1. În mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond că, potrivit modului de redactare a Legii nr. 142/1998 tichetele de masă nu se înscriu între măsurile obligatorii garantate de protecția specială a salariaților, atâta timp cât art. 41 alin. 2 din Constutuție consacră dreptul salariaților la protecția socială a muncii.
2. Atâta timp cât reclamanții sunt salariați în sectorul bugetar iar, în acest sector, există salariați care beneficiază de acest drept, refuzul de a acorda tichete de masă reclamanților reprezintă o veritabilă discriminare, o încălcare a dispozițiilor art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituția României, art. 5 alin. 3 Codul Muncii și art. 14 din CEDO, care interzic discriminarea între salariați din puctul de vedere al protecției sociale din același sector de activitate.
3. Prin Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008 s-a soluționat recursul în interesul legii, cele trei condiții menționate în această hotărâre (existența contractului individual de muncă; capacitatea financiară a angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă; existența unei astfel de clauze în contractul colectiv de muncă), fiind îndeplinite în cauza de față.
În sprijinul acestei susțineri au fost invocate dispozițiile art. 141 din CCM la nivel de ramură sanitară pe perioada 2008 - 2010, art. 92 alin. 3 și 4 din CCM pe ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007.
Instanța de fond nu motivat de ce a înlăturat prevederile din CCM la nivel de ramură, prevederi potrivit cărora acordarea tichetelor de masă nu este numai un drept al angajaților ci și o obligație a angajatorului, obligație care trebuie plătită înaintea oricăror obligații bănești ale acestuia.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Potrivit rt. 12 din 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului B sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătății Publice, cu personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local.
Potrivit rt. 4(1) prin 880/2006, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a autorităților de sănătate publică județene, respectiv a municipiului B, și a structurii organizatorice a acestor autorități, ctivitatea financiară a autorității de sănătate publică județene, respectiv a municipiului B, se desfășoară pe baza bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de Ministerul Sănătății Publice, în condițiile legii.
(2) Directorul executiv al autorității de sănătate publică județene, respectiv a municipiului B, este ordonator secundar de credite în condițiile legii și în această calitate repartizează creditele bugetare aprobate de ordonatorul principal de credite pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate. Potrivit rt. 1(1) din 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Potrivit art. 40 din 511/2044 privind bugetul de stat pe anul 2005, bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Potrivit rt. 24 din 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006, bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Potrivit art.I II, din OUG 88/2006, nstituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, și prin Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă în anul 2007.
Observând dispozițiile legale mai sus menționate se retine ca instituția recurenta este instituție publica ce funcționează pe baza bugetului de venituri si cheltuieli aprobat de către Ministerul Sanatatii, in calitate de ordonator principal de credite, recurenta făcând parte dintre instituțiile prevăzute de către legile de reglementare a bugetului de stat mai sus precizate.
Prin legea 142/1998, s-a reglementat instituția juridica a tichetelor de masa, ca mijloc de protecție sociala, creându-se cadrul juridic si modalitățile de acordare a acestora.
Insa legea nu a instituit o obligație imperativa de acordare a acestor drepturi, ci a reglementat posibilitatea acordării acestor drepturi in raport de îndeplinirea anumitor condiții.
Astfel legiuitorul a prevăzut expresia " pot primi o alocație" si a prevăzut ca si condiție "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Ori odată cu constituirea bugetelor de stat, legiuitorul a prevăzut, in mod imperativ ca, la nivelul anilor 2004-2007, "nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă", in bugetele instituțiilor de stat, astfel cum au fost definite de către textele normative si intre care se regăsește si instituția reclamanta.
Mai mult, prin Decizia nr. 14/18 februarie 2008, ÎCCJ admițând recursul în intersul legii, a stabilit că dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept ci doar o vocație, ce se poate acorda numai în situația în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație iar acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
În același timp, se are în vedere că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 49 alin. 3 din Legea nr. 743/2001, art. 39 alin. 4 din legea nr. 631/2002, art. 46 alin. 4 din legea nr. 507/2003, art. 40 din Legea nr. 511/2004, art. 24 din Legea nr. 379/2005 și art. 2 din OUG nr. 90 din 18 sept. 2007, trucât în bugetul pârâtei, începând cu anul 2001 și până în anul 2009 inclusiv, nu au fost prevăzute sume având această destinație, in mod legal unitatea nu a acordat pentru anii respectivi tichetele de masa.
Sunt nefondate și susținerile recurenților în sensul că acordarea tichetelor de masă reprezintă o măsură de protecție socială privind securitatea la locul de muncă a salariaților.
De altfel, recurenții-reclamanți nici nu argumentează această includere a vocației la tichete de masă în categoria măsurilor de protecție socială obligatorii potrivit art. 41 din Constituția României.
În ceea ce privește susținerea recurenților în sensul că restrângerea dreptului este discriminatorie în condițiile în care alte categorii de bugetari ar beneficia de tichete de masă și aceasta este nefondată.
Interdicțiile legale prevăzute în legile bugetului de stat se aplică fără discriminare tuturor categoriilor de salariați aflați în aceeași situație.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.675/24.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Autoritatea de Sănătate Publică D, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.-/ 2 ex./18 ianuarie 2010
./ 2ex/
,
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu
