Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.7/2010
Ședința publică din 4 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Pop Mirela
- - -JUDECĂTOR 3: Stoica Manuela
- - - președinte secție
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA D împotriva sentinței civile nr.858/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul intimat asistat de av.,lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care mandatarul reclamantului intimat solicită respingerea capătului de cerere privind suspendarea executării sentinței recurate întrucât hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept.
În ce privește recursul declarat de pârâtă să fie respins ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constatând că prin acțiunea în conflict de muncă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta SC SA D, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale nete, neacordate, pentru munca prestată suplimentar și în zilele de repaus săptămânală, sâmbătă în perioada în perioada 14.07.2005-13.07.2007, actualizate cu rata inflației aplicabilă la data plății efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale reclamantul arată că în perioada indicată în petitul acțiunii și-a desfășurat activitatea în calitate de agent de taxare la societatea pârâtă, care în pofida demersurilor efectuate anterior intentării acțiunii în justiție, refuză în mod nejustificat să-i plătească contraprestația muncii efectuate suplimentar și în zilele de sâmbătă, în perioada de referință, însumând un total de 1890 de astfel de ore, din care 468 de ore anul 20005, 903 ore în anul 2006 și 519 ore în anul 2007.
Mai menționează că la stabilirea drepturilor salariale restante a avut în vedere programul complet de lucru de 170 ore în medie pe lună și sporul de 100% din salariul de bază pentru orele suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere, ce nu au fost compensate corespunzător, prin ore libere plătite, prev. de art. 41 alin.3 lit.c din la nivel național pe anii 2007-2010, înregistrat sub nr.2895/29.12.2006 și programul de parcare cu plata stabilit de societatea pârâtă între orele 7-18, pentru zonele tarifare din mun.
Cu privire la orele suplimentare efectuate se mai arată că în perioada în care a lucrat în cadrul societății pârâte a primit salariul doar pentru munca prestată timp de 8 ore pe zi, însă a efectuat câte 11 ore pe zi, în timpul săptămânii normale de lucru și câte 6 ore în zilele de sâmbătă.
În drept au fost invocate prev. art.120, 132 alin.3 și 4 și art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii.
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar (152-154), reclamantul menționează cu privire la modul de calcul al drepturilor nete neacordate de către pârâtă pentru orele suplimentare prestate în timpul săptămânii normele de lucru și cele efectuate în zilele de sâmbătă, în perioada 12.08.2005-13.07.2007, că drepturile salariale cuvenite pentru orele suplimentare prestate în timpul săptămânii normale de lucru sunt de 6.149, 08 lei aferente unui număr de 1.188 ore suplimentare, pentru orele lucrate sâmbătă conform pontajelor și neplătite sunt de 310,56 lei și pentru cele lucrate tot sâmbăta, dar care nu au fost pontate, sunt de 1677,02 lei.
Total drepturi solicitate este de 8.136,66 lei brut și 5.534,08 lei net.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta SC SA D solicită respingerea acțiunii, susținând că pretențiile reclamantului sunt nejustificate, deoarece din pontajele și statele de plată aferente perioadei în litigiu rezultă că a fost plătit corespunzător orelor lucrate.
De asemenea, mai invocă prescripția dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 14.07.2005- 11.08.2005.
Prin sentința civilă nr. 858/LM/06.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, s-a admis, în parte, acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA D și în consecință:
A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului o despăgubire egală cu drepturile salariale cuvenite pentru 1188 de ore suplimentare efectuate în timpul săptămânii normale de lucru, în perioada 12.08.2005-13.07.2007, actualizată cu rata inflației la data plății efective și suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins, în rest, acțiunea.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul, a reținut, în esență, cu referire la probele dosarului că reclamantul a lucrat zilnic, în timpul săptămânii normale de lucru câte 11 ore, iar pârâta i-a plătit doar drepturi salariale cuvenite pentru 8 ore, astfel încât că în perioada 12.08.2005-13.07.2007, reclamantul a efectuat un număr de 1188 ore suplimentar fiind îndreptățit la o despăgubire aferentă acestora conform art. 120 Codul Muncii și art. 41 alin.3 lit.c din pe anii 2007-2010; ce se impune a fi actualizată cu rata inflației. Calculul drepturilor pe această perioadă astfel, cum a fost efectuat de reclamant s-a reținut că nu poate fi luat în considerare, întrucât nu s-a făcut dovada cu privire la modificările intervenite, în cei 3 ani, la salariul de bază brut lunar, iar pentru calcularea orelor suplimentare este necesar ca pârâta, în funcție de aceste modificări și după reținerea s-ului să stabilească, cu exactitate cuantumul acestor despăgubiri.
S-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata orelor suplimentare pe care reclamantul le-a efectuat sâmbăta, atât în ceea ce privește orele evidențiate în pontaje, cât și cele neevidențiate, întrucât din foile colective de prezență depuse la dosar de pârâtă, rezultă că a fost pontat sâmbetele în care a lucrat cu câte 8 ore, deci dublu, iar din statele de plată, rezultă că aceste 8 ore lucrate sâmbăta au fost plătite.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a reținut că reclamantul a precizat că nu solicită drepturi salariale pentru această perioadă, astfel, încât a fost respinsă această excepție ca fiind lipsită de obiect.
În baza art. 274 cod procedură civilă au fost acordate reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat, recurs, în termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr. 168/1999, pârâta SC SA D, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în baza art.304 indice 1și 312 alin.3 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta critică sentința atacată sub următoarele aspecte:
1) maniera în care prima instanță a dat curs solicitării reclamantului de a i se plăti contravaloarea pretinselor ore suplimentare este greșită, deoarece nu subzistă nici un temei legal pentru o astfel de cerere, atâta vreme cât societatea a probat cu înscrisurile depuse la dosar și cu martorul - - înlăturate nemotivat de instanță- că pontajele întocmite și statele de plată semnate de însuși reclamantul, reflectă fidel programul de lucru al acestuia;
2) dispoziția instanței de obligare a pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale cuvenite pentru 1188 ore suplimentare este una imposibil de pus în executare, deoarece din considerentele și dispozitivul sentinței atacate nu rezultă elementele esențiale pentru calculul acestei despăgubiri, iar pe perioada în care a fost angajatul societății reclamantul a avut un salariu care a variat în timp;
3) în măsura în care acțiunea a fost admisă în parte, instanța de fond trebuia să acordare cheltuielile de judecată prin prisma art. 276 cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimatul, se solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea în întregime a hotărârii atacate; obligarea recurentei la plata cheltuielilor efectuate cu judecarea recursului, susținând în esență, faptul că, soluția primei instanțe se bazează pe prevederile legale și pe probele dosarului.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă și în limitele statuate de art. 306 alin.2 cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 120 Codul Muncii "n cazul in care compensarea prin ore libere plătite nu este posibila in termenul prevăzut de art. 119 alin. (1) in luna următoare, munca suplimentara va fi plătita salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia(alin.1)
Sporul pentru munca suplimentara, acordat in condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca sau, după caz, al contractului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza. (alin.2)"
În aplicarea cestui text de lege, prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010 s-a prevăzut printre sporurile minime ce se acordă salariaților:sporul pentru ore suplimentare și pentru orele lucrate în zilele libere și în zilele de sărbători legale ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acord un spor de 100% din salariul de bază-art.41 alin.(3) lit. c).
În speță, în discuție este dovada efectuării acestor ore suplimentare pe perioada în litigiu (12.08.2005-13.07.2007) întrucât recurenta invocă pontajele întocmite și statele de plată din care reiese că intimatul a fost pontat și a efectuat un număr de 8 ore zilnic, fiind plătit ca atare, în timp ce intimatul a probat efectuarea acestor ore cu declarații de martori.
Deși angajatorul are potrivit art. 116 Codul Muncii obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat; așa cum constant practica judiciară a statuat efectuarea orelor suplimentare poate fi dovedită cu orice mijloc de probă (inclusiv declarații de martori).
În speță, în mod corect, prima instanță a reținut temeinicia pretențiilor reclamantului, deoarece din declarațiile martorilor și (91-92), reiese că programul de lucru al reclamantului era zilnic de luni până vineri, de la ora 7 la ora 18, cu o pauză de masă de o oră; perioadă în care se emiteau bonuri de taxare. Aceste susțineri se coroborează cu bonurile de parcare emise de reclamant, în calitate de agent de parcare în intervalul orar 8-18 (15), programul parcării cu plată:7,00-18,00 (16); Ca atare, soluția primei instanțe se fundamentează corect pe întregul material probatoriu administrat în cauză.
Restrângerea probatoriu doar la foile de pontaj și statele de plată la care face referire recurenta este total greșită, atâta vreme cât legiuitor nu prevede o atare limitare. Totodată, susținerea recurentei în sensul că reclamantul și-a însușit statul de plată, nu este relevantă juridic, deoarece semnarea statului de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatul la drepturile ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale- art. 165 Codul Muncii menționând expres acest aspect.
În ce privește întinderea dreptului, soluția primei instanțe reflectă de asemenea o aplicare corectă a normei legale la starea de fapt reieșită din probele dosarului. Susținerile recurentei vizând o imposibilitate a executării hotărârii sunt total nefondate, deoarece în dispozitivul sentinței se reține numărul total de ore suplimentare-1188-dovedite de reclamant aferente perioadei 12.08.2005-13.07.2007 pentru care este îndreptățit să primească despăgubiri, iar în considerentele hotărârii, se menționează modul de calcul al acestor despăgubiri raportat la salariul de bază avut de intimat în perioada în discuție; așa cu prevede art. 120 Codul Muncii -care a constituit temeiul de drept al acțiunii de față. Or, datele privind salariul de bază avut de intimat în această perioadă sunt la îndemâna angajatorului, acesta având astfel suficiente elemente pentru calculul despăgubirilor cuvenite intimatului conform prevederilor legale.(art.120 ).
În fine, și sub aspectul cheltuielilor de judecată, criticile recurentei sunt nefondate, deoarece urmare admiterii pretențiilor reclamantului ca întemeiate, culpa procesuală a pârâtei este evidentă, în sarcina sa căzând cheltuielile de judecată suportate de cealaltă parte conform art. 274 Cod procedură civilă.
Faptul că, în cauză acțiunea a fost admisă, doar în parte, nu justifică incidența art. 276 cod procedură civilă, deoarece cheltuieli de judecată acordate de prima instanță au constat doar în onorariu apărător dovedit cu chitanța depusă la fila 5; iar acțiunea este scutită de plata taxei de timbru potrivit 285 Cod Civil.
Față de cele ce preced, Curtea, constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în conformitate cu art. 312 alin.(1) cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către pârâtă.
Urmare a respingerii recursului, în conformitate cu art. 274 cod procedură civilă, va fi obligată pârâta - recurentă să plătească intimatului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în această fază procesuală, constând în onorariu apărător probat cu chitanța depusă la 12.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
(continuare decizie civilă nr.7/2010)
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta - recurentă AC SA împotriva sentinței civile nr.858/6.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Obligă pârâta - recurentă să plătească intimatului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 4.01. 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.DA
Tehnored.DA/TM/2 ex
Jud.
Președinte:Doriani AnaJudecători:Doriani Ana, Pop Mirela, Stoica Manuela
