Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 70/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 70/2010 -
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Galeș Maria
- - - - JUDECĂTOR 3: Popa Aurora
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamantul SINDICATUL "PRO " cu sediul în T, nr. 3, județul T în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B cu sediul în O,-, județul B și CONSILIUL JUDEȚEAN B cu sediul în O, Parcul, nr. 5, județul B, împotriva sentinței civile nr. 929 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reprezentantul recurentului reclamant SINDICATUL "PRO " T, președinte, reprezentantul intimatei pârâte DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B, consilier juridic, în baza delegației nr. 10898/12.06.2009 și reprezentanta intimatului pârât CONSILIUL JUDEȚEAN B, consilier juridic, în baza delegației nr. 12390/19.01.2010.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, după care:
Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. În susținerea recursului arată că sentința Tribunalului Bihor este nelegală, deoarece instanța a aplicat greșit dispozițiile Ordinului situației angajaților reprezentați de reclamant, cu toate că a depus la dosar decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 496/2003 al Astfel, salariații din asistența socială și protecția copilului reprezintă personal din administrația publică, aflați în subordinea consiliilor județene, și prin urmare sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de Ordinul Ministerului Administrației și Internelor. Pe de altă parte, susține că există și practică judiciară în sensul acordării sporului în litigiu, sens în care la dosar s-au depus mai multe hotărâri judecătorești, neacordarea sporului și în beneficiul reclamanților din cauză ar reprezenta o discriminare a acestora față de alte persoane aflate în situație similară.
Reprezentanta intimatului pârât CONSILIUL JUDEȚEAN B solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată. Arată că reclamanții reprezentați de sindicat reprezintă personal din subordinea consiliului județean și nu a Ministerului Administrației și Internelor; direcția de protecție a copilului a fost înființată prin hotărârea consiliului județean, ordinul în baza căruia se solicită acordarea sporului de dispozitiv se referă la personalul din administrația publică iar nu din asistența publică. În ce privește Ordinul nr. 496/2003, invocat în sprijinul pretențiilor reclamanților, arată că acesta nu a fost publicat în Monitorul Oficial, nu-i este opozabil intimatului, care nu poate fi obligat astfel la plata sporului salarial, mai mult, nelegalitatea ordinului poate fi reținută doar în dosarul în care s-a invocat și nu în orice cauză promovată de alte părți. Referitor la discriminare, apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută, Legea nr. 138/1999 stabilind clar categoriile cărora li se aplică sporul salarial în discuție.
Reprezentantul intimatei pârâte DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Bihor, fără cheltuieli de judecată. Achiesează la concluziile expuse anterior, în plus învederând că reclamanții nu pot invoca în susținerea pretențiilor un act normativ cu putere inferioară legii în baza căruia sunt salarizați.
În replică, reprezentantul recurentului reclamant arată că părțile intimate sunt în eroare cu privire la sfera de aplicare a Ordinului Ministerului Administrației și Internelor, dispozițiile acestuia se aplică și personalului civil încadrat în administrația publică.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 929 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins excepția de prescripție invocată de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, ca neîntemeiată; s-a respins excepția de prematuritate a acțiunii, invocată de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, ca neîntemeiată și s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul "Sindicatul Pro AS" T în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean B, având ca obiect pretenții, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând excepția de prescripție a dreptului material la acțiune invocată de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, instanța a constatat că potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, iar potrivit art. 1 alin. 1 și 3 din același act normativ "dreptul la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege" și "orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă".
Același termen de prescripție de 3 ani este prevăzut și de art. 283 Codul muncii.
Prin urmare, termenul de prescripție fiind de 3 ani, potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, iar acțiunea reclamanților este înregistrată la instanță la data de 4.12.2007, având ca obiect plata sporului de 25 % pentru perioada 12.12.2004 până în prezent și în continuare, instanța a constatat că pentru perioada precizată prin precizarea de acțiune depusă de reclamanți, drepturile salariale ale acestora nu sunt prescrise, perioada solicitată fiind inclusă înăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani, astfel încât a respins excepția de prescripție invocată de pârâtă.
Referitor la excepția de prematuritate a capătului de cerere privind obligarea la plata indemnizației de dispozitiv și în continuare, invocată de către pârâta DGASPC B, instanța a constatat că nu poate fi vorba de drepturi nenăscute prin plata în continuare a sporului de 25 %, ci de un drept care, în cazul în care instanța îl consideră întemeiat, el se va recunoaște reclamanților ca un spor ce va fi adăugat la salariul obținut, salariu ce va fi plătit de către angajator atâta timp cât este în vigoare contractul individual de muncă al salariatului, iar plata sporului ce 25 % va fi făcută nu numai retroactiv cu respectarea termenului de prescripție, ci și în viitor sau în continuare, din moment ce el este recunoscut și se adaugă la salariu.
Prin urmare, instanța nu a considerat că plata sporului în continuare este un drept nenăscut, ci un drept născut, dacă el va fi recunoscut ca atare, astfel încât a respins excepția de prematuritate ca neîntemeiată.
Analizând fondul pretenției dedusă judecății, instanța de fond reține că potrivit art. 1 alin. 1 din nr.HG 73/2004, de la 1.01.2005 s-a înființat și a început să funcționeze pârâta DGASPC B, ca instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Consiliului Județean
În conformitate cu prevederile pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/28.07.2003, aflat la dosar la filele 38-46,indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Prin pct. 31.1 din același ordin se arată că,prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii și personalul contractul din Ministerul Administrației și Internelor".
Instanța a constatat că acest Ordin nr. 496/28.07.2003 este dat pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 275/2002, după cum rezultă din preambulul acestuia.
Ordinele nr. 275/2002 și nr. 496/2003 date de Ministrul Administrației și Internelor nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României, astfel încât aceste acte nu au caracter de lege și nu pot fi luate în considerare de către instanța de judecată.
Potrivit art. 78 din Constituția României "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei", iar potrivit art. 108 alin. 4 din Constituția României, nepublicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii de guvern sau a ordonanței, atrage inexistenta acestora.
Același regim juridic se aplică și ordinelor date de ministere pentru punerea în executare a unor legi.
Prin urmare, ordinele invocate nefiind publicate în Monitorul Oficial al României, acestea nu pot fi luate în considerare de către instanța de judecată.
De asemenea, instanța de fond a constatat că Legea nr. 138/1999 se aplică " personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției", conform art. 1 din acest act normativ.
Reclamanții au calitatea de angajați ca funcționari publici și personal contractual în cadrul Administrației Publice Locale, fiind înscriși în Sindicatul PRO AS cu sediul în T, astfel cum rezultă din tabelul aflat la dosarul cauzei și, prin urmare, dispozițiile Legii nr. 138/1999 nu le sunt aplicabile acestora.
Tribunalul a reținut că în condițiile în care salarizarea reclamanților nu este reglementată de Legea nr. 138/1999, stabilirea de către instanță a unei alte modalități de salarizare decât cea prevăzută de actele normative în vigoare, reprezintă un exces de putere săvârșit de către aceasta prin îndeplinirea unor atribuții care revin exclusiv puterii legislative.
Rolul instanțelor judecătorești se circumscrie doar aplicării și interpretării legii și nicidecum completării sau modificări acesteia. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, reprezintă de fapt incursiunea autorității judecătorești în sfera activității executive sau legislative.
Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr. 1325/4.12.2008, prin care s-au declarat neconstituționale prevederile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, că acest act normativ este neconstituțional în măsura în care din prevederile lui se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Prin urmare, instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Diferențierea de salarizare între diferite categorii socioprofesionale nu presupune o discriminare între acestea, întrucât este justificată pe criterii obiective, reclamanții fiind salariați ai pârâtei DGASPC nu desfășoară aceeași tip de activitate ca și personalul militar sau civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Chiar dacă prin prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se garantează exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de aceasta fără nici o discriminare, statele contractante, potrivit jurisprudenței curții, beneficiază de o marjă de apreciere în privința stabilirii dacă și în ce măsură diferențele dintre situații similare în alte privințe, justifică moduri diferite de abordare.
În această ordine de idei, în accepțiunea Curții Europene se socotește că o situație este discriminatoare în sensul art. 14, dacă nu este justificată obiectiv și rezonabil sau nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul nr.OG 137/2000, art. 1 din Legea nr. 138/1999 și deciziei nr. 1325/4.12.2008 a Curții Constituționale, instanța a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța a reținut culpa procesuală a reclamantului și a respins cheltuielile de judecată solicitate de acesta, întrucât pârâții nu au căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs reclamantul Sindicatul "PRO " T, în reprezentarea membrilor de sindicat din Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, solicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că în mod greșit a fost respinsă acțiunea prin care s-a solicitat calcularea și plata către salariații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bad repturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în procent de 25 % din salariul de bază și actualizarea sumelor, în condițiile în care reclamanții reprezentați de recurentul Sindicatul "PRO " T au calitatea de salariați în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B (instituție care are personalitate juridică), aflată în subordinea și finanțarea Consiliului Județean B, care este autoritate a administrației publice locale.
Consideră că, urmare a reorganizării în anul 2003 structurii Guvernului României și reglementarea funcționării Ministerului Administrației și Internelor, sunt îndreptățiți la plata sporului de dispozitiv de 25 % din salariu, conform Ordinului nr. 496 din 28 iulie 2003, prin care s-a modificat Ordinul Ministerului d e Interne nr. 275/2002.
Astfel, arată în esență că prin Ordinul nr. 496/2003 s-a introdus pct. 9.2 la ordinul inițial, punct care stabilește că "indemnizațiile de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Apreciază că acest text introduce fără dubiu ca beneficiar al indemnizației de dispozitiv și personalul civil alături de cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract, care beneficiau anterior de această indemnizație. Mai mult, textul normativ precizează și cărui personal civil se acordă indemnizația de dispozitiv, anume celui care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fără a distinge între administrația publică centrală sau locală, acest ordin având drept scop de a înlătura discrepanțele în ce privește drepturile de natură salarială.
Mai arată că prin Ordinul nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor, invocat ca temei al acțiunii lor, s-a modificat și punctul nr. 31 din Ordinul anterior nr. 275/2002 care interpretează art. 47 din Legea nr. 138/1999, stabilind că prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor, acest personal beneficiind de drepturile stabilite de lege, cu excepția aceluia din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege, precum și de cel prevăzut în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sistemul bugetar.
Consideră că situația reclamanților corespunde întocmai textului actului normativ, fiind salariați cu contract de muncă în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B, parte integrantă a administrației publice locale județene, art. 13 din Legea nr. 138/1999 stabilind dreptul la indemnizația de dispozitiv de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradație, respectiv din salariul de bază, iar conform nr.OUG 30/2007 privind organizarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, acest minister are competențe în legătură directă cu administrația locală, Ordinul nr. 496/2003 făcând trimitere concretă și la alte acte normative, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, nr.OUG 192/2002 și nr.HG 281 - referitoare la salarizarea funcționarilor publici și nr.OUG 63/2002 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Apreciază că neacordarea în favoarea reclamanților a drepturilor de natură salarială prevăzute de Ordinul nr. 496/2003 prin care a fost extinsă aplicarea Legii nr. 138/1999, se circumscrie încălcării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil în sensul consacrat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Invocă și practica judiciară a altor instanțe din țară, prin care au fost admise acțiunile având același obiect.
Intimații Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean B, prin reprezentanții lor, s-au opus admiterii recursului.
Examinând sentința atacată în raport de motivele invocate de recurent, cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Criticile aduse sentinței sunt nefondate, soluția pronunțată fiind legală și temeinică, bazată pe aprecierea judicioasă a probelor și a dispozițiilor legale aplicabile.
Prin acțiunea formulată, reclamanții, în calitate de salariați cu contract individual de muncă în cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului B, reprezentanți prin Sindicatul "PRO " T, au solicitat obligarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliului Județean B, la plata drepturilor bănești actualizate, reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25 % din salariul de bază, retroactiv, în temeiul pct. 9.2 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003.
Corect a apreciat instanța de fond ca neîntemeiate pretențiile reclamanților privind plata acestui spor de dispozitiv, întrucât reclamanții nu își desfășoară activitatea în instituțiile invocate în acest ordin și nici nu sunt salarizați conform Legii nr. 138/1999.
Într-adevăr, punctul 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor stabilește că "indemnizațiile de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Acest ordin, așa cum a reținut și instanța de fond, este dat pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 275/2002, pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Ori reclamanții își desfășoară activitatea pe bază de contracte de muncă în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului B, instituție din cadrul administrației publice locale, în subordinea directă a Consiliului Județean B, și nu în cadrul instituțiilor publice avute în vedere de Legea nr. 138/1999, respectiv apărare națională, ordine publică sau siguranță națională, iar prin Ordinul nr. 496/2003, așa cum s-a reținut mai sus, s-a reglementat acordarea unor drepturi personalului civil din aceste instituții, prevăzute în legea mai sus menționată.
Este evident că prin ordinele date în aplicarea legii nu poate fi modificată legea însăși, iar Ordinul nr. 496/2003, invocat, nu a fost publicat în Monitorul Oficial și nu are caracter de lege, așa cum susține recurentul. Acest ordin se aplică, potrivit art. 1 din Legea nr. 138/1999, personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecția și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Ori, în condițiile în care salarizarea reclamanților nu este reglementată de Legea nr. 138/1999, este evident că aceștia nu sunt îndreptățiți la acordarea sporului de dispozitiv prevăzut de Ordinul nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor, instanța neputându-se substitui legiuitorului, în stabilirea altei modalități de salarizare pentru reclamanți, decât cea prevăzută de actele normative în vigoare.
Nu se poate pune problema vreunei discriminări între reclamanți și categoriile de salariați prevăzuți în Legea nr. 138/1999, întrucât aceștia nu se află într-o situația comparabilă sau analogă cu salariații din instituțiile militare, iar diferența de salarizare între diferite categorii socio-profesionale nu presupune o discriminare între acestea, fiind justificată pe criterii obiective, reclamanții fiind salariați ai intimatei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, nedesfășurând același tip de activitate ca și personalul militar sau civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În acest sens, este de reținut că prin Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, 2 și 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dispoziții pe care și-au întemeiat reclamanții acțiunea, Curtea Constituțională stabilind că sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, sau să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În această idee, nu pot fi reținute nici susținerile recurentului că neacordarea în favoarea reclamanților a drepturilor de natură salarială prevăzute de Ordinul nr. 496/2003 prin care a fost extinsă aplicarea Legii nr. 138/1999 se circumscrie încălcării art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme acest ordin, invocat ca temei al pretențiilor, nu se referă la salariații civili din instituția din care fac parte reclamanții, acești salariați nedesfășurând același tip de activitate ca și personalul militar sau civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, iar potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o marjă de apreciere în privința stabilirii dacă și în ce măsură diferențele dintre situații similare în alte privințe justifică moduri diferite de abordare.
Față de cele reținute, instanța de recurs apreciază ca nefondate motivele invocate de recurent, astfel că, în baza art. 312 raportat la art. 304 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, menținând în totalitate, ca legală și temeinică, sentința atacată.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul SINDICATUL "PRO " cu sediul în T, nr. 3, județul T, în numele salariaților B, în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B cu sediul în O,-, județul B și CONSILIUL JUDEȚEAN B cu sediul în O, Parcul, nr. 5, județul B, împotriva sentinței civile nr. 929 din 11 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
red.
jud.fond. -
dact.
5 ex./17.02.2010
- 3 com./
- SINDICATUL "PRO " cu sediul în T, nr. 3, județul T,
- DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B - O,
-, județul B,
- CONSILIUL JUDEȚEAN B - O, Parcul, nr. 5, județul
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Galeș Maria, Popa Aurora
