Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 7034/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7034

Ședința publică de la 03 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Elena Stan

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

*************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței nr. 838 din 9 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul SINDICATUL CE LA AV, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât SC SA, reprezentat de consilier juridic, intimatul reclamant SINDICATUL CE LA AV, reprezentat de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat pentru intimatul reclamant a depuse la dosar tabel nominal cu salariații SC SA, membri ai sindicatului CE.

Instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic pentru recurentul pârât, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentințe în sensul respingerii acțiunii.

Avocat pentru intimatul reclamant, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 838 din 9 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- s-a admis in parte cu precizarea ulterioara cererea formulata de petenta Sindicatul CE in contradictoriu cu intimata SC SA.

A obligat intimata sa platesca membrilor de sindicat ai petentei drepturile salariale constand in diferentele dintre salariul minim pe ramura si sumele ce le-au fost platite cu titlu de prima de C pentru anii 2005, 2006,2007 si prima de Paste pentru anii 2006,2007, 2008 sumele rezultate urmand sa fie actualizate conform indicelui de inflatie de la momentul datorarii pana la data platii efective.

A obligat intimata sa plateasca membrilor de sindicat ai petentei diferentele dintre salariul minim la nivel de ramura si sumele ce le-au fost platite ca aprovizionare toamna iarna pentru anul 2008, sumele rezultate urmand sa fie actualizate conform indicelui de inflatie de la momentul datorarii la data platii efective.

A obligat intimata sa platesca membrilor de sindicat ai petentei diferentele dintre salariul minim la nivel de ramura si sumele ce le-au fost platite ca prima pentru Ziua Meseriei pentru anii 2006, 2007, 2008 sumele rezultate urmand sa fie actualizate cu indicele de inflatie la momentul platii efective.

A obligat intimata sa platesca membrilor de sindicat ai petentei diferentele de drepturi banesti dintre prima de vacanta in cuantum de 75% din indemnizatia bruta de concediu de odihna prevazuta de art. 123 din CCM la nivel de ramura pe anul 2008 si prima de vacanta platita in cuantum de 1000 lei pentru fiecare salariat, sumele rezultate urmand sa fie actualizate cu indicele de inflatie la momentul platii efective.

S-a respins capatul de cerere referitor la plata primei de C pentru anul 2008.

A obligat intimata la palta catre petenta a sumei de 7917 lei cu titlu de onorariu avocat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

De asemenea conform dispozitiilor art. 123 din CCM la nivel de ramura pe anul 2006 prelungit prin Actul Aditional nr. 106/14.02.2008:" pe langa indemnizatia aferenta concediului de odihna, salariatii vor primi o prima de vacanta de minim 75% din indemnizatia bruta de CO, astfel incat acest ajutor in valoare, sa nu reprezinte mai putin de 75% din indemnizatia de concediu in valoare."

Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.

Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța consideră că, intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura.

Se retine ca potrivit art. 47 din Codul Muncii:" (1) Drepturile cuvenite salariatului detasat se acorda de angajatorul la care s-a dispus detasarea."

Afirmatia intimatei in sensul ca nu are obligatia de a plati drepturile banesti cerute de petent pentru anul 2006 intrucat acestuia i-a incetat detasarea la 27.11.2006 nu poate fi primita intrucat drepturile de care face vorbire art. 176 al. 1 si 2 din CCM la la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv un salariu minim pe ramura reprezentand aprovizionarea de toamna iarna se acorda in luna octombrie pentru toti angajatii de la momentul respectiv.

În consecință, instanța a admis actiunea formulata de petitionara, urmând ca intimata să fie obligată la plata către membrii de sindicat ai petentei a drepturilor salariale constand in diferentele dintre salariul minim pe ramura si sumele ce le-au fost platite cu titlu de prima de C pentru anii 2005, 2006,2007 si prima de Paste pentru anii 2006,2007, 2008, diferentelor dintre salariul minim la nivel de ramura si sumele ce le-au fost platite ca aprovizionare toamna iarna pentru anul 2008, diferentelor dintre salariul minim la nivel de ramura si sumele ce le-au fost platite ca prima pentru Ziua Meseriei pentru anii 2006, 2007, 2008,a diferentelor de drepturi banesti dintre prima de vacanta in cuantum de 75% din indemnizatia bruta de concediu de odihna prevazuta de art. 123 din CCM la nivel de ramura pe anul 2008 si prima de vacanta platita in cuantum de 1000 lei pentru fiecare salariat, sumele rezultate urmand sa fie actualizate cu indicele de inflatie la momentul platii efective,sa respinga capatul de cerere referitor la plata primei de C pentru anul 2008, si in baza art. 274.proc.civ,sa oblige intimata la plata catre petenta a sumei de 7917 lei cu titlu de onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, a arătat că prin sentința recurată, instanța de fond nu a analizat dispozițiile aplicabile părților privind prima de C pe anul 2005 care a fost acordată conform hotărârii Comisiei paritare administrație - sindicate nr.9/2005, prima de C pentru anul 2006,acordată conform protocolului nr.1047/2006 și prima de C pentru anul 2007, acordată conform hotărârii Comisiei paritare administrație-sindicate nr.15/2007.

Cu privire la prima de Paști 2006-2008 s-a arătat că nu există dispoziții legale pentru plata primei de Paști pe anul 2006, iar pentru anul 2007 drepturile au fost acordate conform hotărârii nr.5/2007, iar drepturile salariale reprezentând ziua meseriei pe anii 2006-2008 și aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2008 au fost acordate de către angajator, conform hotărârilor Comisiei paritare depuse la dosar.

S-a mai arătat că instanța de fond nu a analizat situația fiecărui salariat, iar organizația sindicală invocă în apărarea sa propria culpă, întrucât a fost de acord cu cuantumul primelor de C în condițiile în care cunoștea prevederile CCM la nivel de ramură de care se prevalează în acțiunea introductivă.

Recurenta a depus la dosar proces-verbal din 1.02.2005 și Regulament privind modul de desfășurare a negocierilor CCM pe anul 2005 al SC .

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că drepturile salariale solicitate au fost acordate doar în parte fiind încălcate dispozițiile art. 176 alin.1 și 2 din CCM încheiat la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anul 2005, 2006 și 2007. depus la dosar concluzii scrise, precum și tabel nominal cu salariații SC SA, membri ai sindicatului CE.

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu, Curtea reține următoarele:

La instanța de fond, acțiunea a fost formulată de către Sindicatul CE, în numele și pentru membri de sindicat din tabelul anexă la acțiune, solicitându-se plata primei de C pentru anii 2005-2007, primei de Paști pentru anii 2006-2008, diferențelor dintre salariul minim la nivel de ramură și sumele acordate ca aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2008 și a diferențelor dintre salariul minim la nivel de ramură și sumele ce au fost acordate ca primă pentru ziua meseriei pentru anii 2006-2008, actualizate la data plății.

Prin precizarea acțiunii depusă la 09.02.2009, în numele acelorași membri de sindicat, s-a solicitat plata diferențelor neacordate privind prima de vacanță pe anul 2008 și prima de vacanță de 75 %, conform art. 123 din CCM la nivel de ramură pentru anul 2008.

La filele 29-36 în dosarul instanței de fond a fost depus tabelul nominal cu salariații SC SA, membri ai sindicatului CE la data de 30.11.2008.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea cu precizarea ulterioară și a obligat intimata să plătească membrilor de sindicat al petentei Sindicatul CE drepturile salariale solicitate, cu excepția primei de C pentru anul 2008.

În recurs Sindicatul CE a depus tabelul nominal cu salariații SC SA, membri ai Sindicatului CE.

Curtea apreciază că prin obligarea intimatei să plătească în mod generic membrilor de sindicat ai Sindicatului CE drepturile salariale solicitate, fără a fi nominalizați acești membri de sindicat și fără a analiza, în concret, situația membrilor sindicatului, instanța de fond nu a intrat practic în cercetarea fondului cauzei, fiind incidente dispozițiile art. 312 alin.3 și 5 Cod pr.civilă.

Astfel, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze în concret situația fiecărui salariat, respectiv data angajării acestuia, dacă la momentul soluționării cauzei aceștia mai aveau calitatea de salariați ai intimatei, având în vedere că în tabelul nominal depus în recurs nu este precizată data angajării și respectiv data încetării contractului de muncă al fiecărui salariat, iar la numitul (nr.crt. 6) figurează mențiunea ordonanță, neputându-se stabili momentul de la care sau până la care fiecare membru de sindicat a avut calitatea de salariat al intimatei.

Prin decizia XXI din 12 iunie 2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că în materia conflictelor de muncă se impune casarea cu trimitere nu numai în situațiile prevăzute expres la art.81 alin.2 lit.a și b din Legea 168/1999 ci și în cazul în care prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

În rejudecare, instanța de fond va analiza și calitatea procesuală activă a sindicatului CE,în raport de dispozițiile Legii nr.54/2003.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin.3 și 5 Cod pr.civilă va fi admis recursul, va fi casată sentința și va trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul SC SA, împotriva sentinței nr. 838 din 9 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-. în contradictoriu cu reclamantul SINDICATUL CE.

Casează sentința si trimite cauza spre rejudecare al Tribunalul Gorj.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

3 ex/AS-04.01.2010

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Elena Stan, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 7034/2009. Curtea de Apel Craiova