Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 7130/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5706/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7130R
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurenta-reclamantă și de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.4789 din 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.11433/3/LM/2009, având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-reclamantă prin avocat ce depune împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.70854/2009 și recurenta- intimată, prin consilier juridic ce depune delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că la dosar recurenta-intimată a depus prin serviciul registratură la data de 20.11.2009 întâmpinare în 2 exemplare, iar recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la data de 11.11.2009.
Se comunică părților un exemplar al întâmpinării.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic invocă excepția tardivității recursului declarat de recurenta-reclamantă.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs și pe excepția tardivității.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și motivat, cu cheltuieli de judecată.Pe excepția tardivității solicită respingerea acesteia arătând că sentința nu i s-a comunicat.
Recurenta-intimată, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului său pentru motivele arătate în cererea de recurs și respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă pentru motivele arătate în întâmpinare ca nefondat.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de recurenta-intimată, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentință civilă nr. 4789 din data de 03.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta - -, a fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, contribuție de asigurări sociale de sănătate și contribuție de asigurari sociale deduse din salariul compensatoriu acordat. Au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere și a fost obligată pârâta la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între părți au existat raporturi de munca, acestea încetând ca efect al deciziei nr. 130/18.02.2009 emisă de pârâtă în baza art.65 alin.1 din Codul muncii. Prin art.7 din decizia de concediere angajatorul a recunoscut dreptul fostului salariat de a incasa o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna anterioară concedierii.
S-a apreciat că cererea de plata a compensației cuvenite ca urmare a concedierii sale la nivelul a încă unsprezece salarii de bază este neîntemeiată.
Din modul în care a fost redactat textul articolului 64 al contractului colectiv la nivel de unitate rezulta că părțile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligații în sarcina angajatorului în situația concedierilor colective, decizia de acordare a sumelor cu titlu de compensație fiind lasata la latitudinea societății, după o analiza prealabila a situației financiare, salariatii fiind de acord cu aceasta prevedere la momentul negocierii contractului. Mai reține tribunalul că modul de redactare a clauzei nu creează nici o dificultate în determinarea înțelesului său, a voinței interne a părților cu prilejul negocierii colective, mai ales prin raprotare la alte clauze ale contractului colectiv. Dacă voința poărților ar fi fost în sensul stabilirii unei obligații pentru angajator, ar fi menționat acest lucru în mod expres în cuprinsul contractului. A mai arătat tribunalul că este regretabilă situația în care se află reclamanta ca urmare a concedierii, dar în contextul oferit de contractul colectiv de muncă instanța nu poate stabili dacă societatea dispune de posibilități financiare care să permită plata sumelor respective. Simplul fapt că societatea nu a înregistrat pierderi în perioada anterioară concedierii nu poate însemna că activitatea sa ulterioară nu ar fi perturbată prin plata compensațiilor, mai ales că numărul salariaților concediați este foarte mare.
S-a considerat, în ceea ce privește restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, contribuție de asigurări sociale de sănătate și contribuție de asigurari sociale deduse din salariul compensatoriu acordat, că cererea este pe deplin justificată cererea. Din actele depuse a rezultat că din salariul compensatoriu achitat reclamantei pârâta a reținut sume cu titlu de impozit pe venit, de contribuții la bugetul asigurărilor sociale și de contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate.
Pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suporta din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la nivelul contribuției individuale de asigurări sociale, potrivit art.21 alin. 6 din Legea nr.19/2000. Rezulta de aici că suma cu titlu de plata compensatorie nu constituie bază de calcul pentru contribuția de asigurări sociale și nu se retine de la salariat, fiind suportata pentru salariat din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Potrivit art. 55 alin 4 lit j din Codul fiscal, nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile, în ințelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plățile compensatorii primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Totodată, art. 257 din Legea nr. 95/2006 instituie obligația persoanei asigurate de a plăti o contribuție lunară pentru asigurările de sănătate, contribuție care se aplică numai veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Prin urmare, suma primită de reclamantă nu este supusă nici impozitului pe venit și nici calculului contribuției pentru asigurările sociale de sănătate.
Cu privire la daunele morale solicitate de reclamant, instanța a reținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada producerii unor prejudicii care să justifice repararea acestora.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, pârâta - - și reclamanta.
În motivarea recursului său, recurenta - - solicită modificarea în parte a sentinței recurate și respingerea cererii de restituire a contribuțiilor reținute din salariul compensatoriu acordat. Arată recurenta că prima instanță a făcut o aplicare greșită a legii, interpretând dispoz.art. 55 alin 4 lit j din Legea nr. 571/2003 în sensul că salariile comepnsatorii nu intră în categoria drepturilor salariale supuse calculului impozitului pe venit. Acest text nu este aplicabil în cauză deoarece compensațiile se raportează la salariul de bază al salariatului și au fost achitate din fondul de salarii, iar pe baza salariilor medii nete sau brute pe unitate, cum prevede textul respectiv. Mai arată recurenta că restituirea impozitului pe venit nici nu a fost cerută prin cererea de chemare în judecată.
Referitor la contribuția de asigurări sociale de sănătate, arată recurenta că baza lunară de calcul a acestei contribuții cuprinde și veniturile brute realizate de persoanele care nu se mai regăsesc în situațiile prev. de art. 5 alin 1 pct I și II din lege, dar încasează venituri ca urmare a faptului că au deținut una din calitățile de la art. 5 alin 1 pct I și II din lege. Art. 26 din Legea nr. 19/2000 prevede strict categoriile asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale, printre care nu se includ compensațiile bănești acordate cu ocazia disponibilizării salariaților.
Art. 257 alin 2 din Legea nr. 95/2006 prevede că se aplică contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra venturilor din salarii sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Or, compensațiile bănești se supun impozitului pe venit.
În drept, recursul se întemeiază pe dispoz. art.299, art. 304 pct 6 și 9, art. 304ind1 Cpc.
Prin recursul formulat, recurenta solicită modificarea în parte a sentinței atacate și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare, arată recurenta că prima instanță s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, daunele morale, a căror respingere nu a motivat-o corespunzător. Arată recurenta că are dreptul să primească dauen interese de 276 lei lunar de la data depunerii acțiunii și până la plata compensațiilor, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a nerespectării clauzelor contractului colectiv de muncă, fiind indeplinite condițiile art. 243 Codul muncii și ale răspunderii contractuale. Precizează recurenta că această sumă a fost stabilită raportat la dobânda de 13,25% / lună pe care ar fi primit-o pentru depunerea sumei reprezentând compensațiile într-un depozit de economii la termen la Bank.
Mai arată recurenta că tribunalul a reținut în mod eronat că acordarea celor 12 salarii brute compensatorii nu este o obligație, ci o posibilitate a angajatorului, deoarece finalitatea unei clauze contractuale și scopul pentru care a fost negociată și acceptată sunt reprezentate de aplicarea ei, iar de a fi lăsată la bunul plac al părții. Prin interpretarea dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a contractul colectiv de muncă dată de tribunal se aduce atingere principiilor forței obligatorii a contractelor și consensualismului. Mai mult, potrivit bilanțului contabil și al contului de profit și pierderi pe anul 2008 angajatorul a realizat un profit de peste 7 milioane EURO. De altfel, pârâta nici nu a făcut referire la situația financiară in decizia de concediere, ci la necesitatea eficientizării activității societății.
Arată recurenta că nelegal a fost redus onorariul de avocat, fără a ține seamă de criteriile prevăzute de art. 274 alin 3 Cpc, neverificând proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Prin întâmpinare, recurenta-intimata a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta - -. ca nefondat.
Examinând sentința atacată, in raport de criticile invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Cu privire la excepția tardivității formulării recursului declarat de recurenta-intimata, exceptie invocată de - -, Curtea o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere că în sentința recurată nu a fost comunicată în mod legal acesteia, fiind restituită la dosar cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă". Aceasta cu toate că procedura de citare a părții s-a realizat la aceeasi adresă, atât la fond cât și în recurs. Prin urmare, în lipsa comunicării sentinței, nu poate curge termenul de recurs, potrivit art. 301 Cpc.
Asupra criticilor aduse sentinței recurate de recurenta-intimată - -, reținem că sunt, în parte, întemeiate.
Sunt fondate criticile recurentei referitoare la admiterea cererilor de restituire a contributiei de asigurări sociale de sanatate si impozit pe venit.
Astfel, având in vedere ca potrivit dispozițiilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii, rezultă că se includ în categoria veniturilor impozabile și compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, care sunt calculate in alt mod decat pe baza salariilor medii nete pe unitate, fiind aplicabile și dispozițiile art.55 alin. 1 si alin 2 lit k din Codul Fiscal, deoarece aceste sume sunt in directa legatura cu calitatea de salariat, așa încât impozitul pe venit a fost în mod corect calculat de angajator.
Nu este fondată afirmația recurentei în sensul că nu s-a pretins restituirea impozitului pe venit reținut, față de conținutul cererii de chemare în judecată.
Totodata, art. 257 alin.2 lit.a din Legea nr.95/2006 prevede obligativitatea achitării contribuției de asigurare de sănătate asupra veniturilor din salariu sau asimilat salariilor, care se supun impozitului pe venit.
Prin dispunerea restituirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a impozitului pe venit, prima instanță a făcut o aplicare gresită a legii.
Contribuția de asigurări sociale a fost insa nelegal calculată de recurentă, față de prevederile art. art.21 alin. 6 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suporta din bugetul asigurărilor pentru șomaj, la nivelul contribuției individuale de asigurări sociale.
Nu sunt aplicabile prevederile art. 26 din Legea nr. 19/2000, dupa cum sustine recurenta - -, deoarece in cazul persoanelor care beneficiază de plăți compensatorii nu este vorba de o scutire de la plata contribuției, ci de o achitare a acesteia din alte surse.
Asupra recursului declarat de recurenta-intimată, considerăm că numai anumite critici sunt fondate. Astfel, potrivit dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.6278/27.12.2007, la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului B, în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda în funcție de situația financiară o compensație către salariat echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii.
Această clauză contractuală se interpretează în conformitate cu dispozițiile art.977 și urm. Cod civil, ce reglementează principiul priorității voinței interne a părților și a principiului potrivit cărora clauzele neclare se interpretează în sensul în care acestea produc efecte juridice și in mod sistematic.
Clauza prevăzută de dispozițiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societății a fost însă greșit interpretată de către instanța fondului care a reținut că aceasta instituie doar o posibilitate pentru angajator, ce-și poate manifesta discreționar voința în sensul acordării sau nu a compensațiilor bănești ocazionate de concediere, ori această obligație este afectată de o condiție pur potestativă ce are ca efect nulitatea clauzei asumate sub această condiție, prin urmare, această interpretare propusă de către angajator neputând fi primită.
Curtea apreciază că angajatorul s-a obligat față de salariat ca în condițiile în care situația sa financiară este favorabilă să achite acestuia cu ocazia concedierii 12 salarii de bază brute, în acest sens putând fi înțelese dispozițiile art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă.
Mai mult, astfel cum rezultă din extrasul din bilanțul pe anul 2008 al societății, depus de intimata la dosarul primei instanțe, situația financiară a societății înregistrase în anul anterior concedierii un profit substanțial ce permitea plata salariilor compensatorii prevăzute în Contractul colectiv de muncă.
Curtea are in vedere si motivele avute în vedere prin decizia de concediere a recurentului si Notificarea formulată de către angajator cu ocazia concedierii colective, din cuprinsul căreia rezultă că motivul ce a determinat concedierile de la nivelul societății nu a fost reprezentat de dificultăți de natură economică, ci de considerente organizatorice de natură să determine eficientizarea societății.
Referitor la plata daunelor interese, Curtea reține că și această cerere este întemeiată, prima instanță calificând-o eronat ca fiind cerere de plata a despăgubirilor pentru prejudicii morale, reclamanta recurentă solicitând plata unor daune materiale cauzate de neachitarea corespunzatoare a clauzelor contractuale, cuantificate prin raportare la dobanda acoradta de o anumita banca.
Potrivit art. 1088 Codul civil, "La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept".
Față de acestea, nu vom reține suma pe care o pretinde recurenta, calculată la dobânda practicată de banca la care aceasta face referire, ci la dobânda legală în materie civilă, care este determinată de prevederile OG nr. 9/2000, dovanda legala care se datorează de la data formularii actiunii si pana la achitarea efectiva a debitului.
Cât privește cheltuielile de judecată acordate la fond, apreciem că, in raport de măsura admiterii pretențiilor, conform art. 276 Cpc, reducerea acestora este justificată, deoarece obligarea unei părți la plata de cheltuieli de judecată are la ca fundament culpa procesuală a acesteia. Or, de vreme ce pretențiile recurentei reclamante au fost găsite întemeiate numai în parte, ea însăși este în culpă pentru pretinderea unor lucruri la care nu era îndreptățită. In acelasi timp, reducerea onorariului este justificată și față de faptul că litigiul nu a prezentat o complexitate sporită care să presupună un efort deosebit pentru pregătirea lui, un probatoriu dens și un timp îndelungat pentru soluționare, fiind soluționat chiar la primul termen de judecată.
Pentru aceste considerente văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursurile, va modifica, în parte, sentința în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei diferența de 11 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii cu titlu de compensație, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la achitarea debitului; respinge cererea de restituire a contribuției de asigurări sociale de sănătate și a impozitului pe venit; va menține dispoziția de restituire către reclamantă a contribuției de asigurări sociale pentru compensațiile acordate si dispoziția privitoare la cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității formulării recursului de către recurenta-reclamantă, ca neîntemeiată.
Admite recursurile formulate de recurenta-reclamantă și de recurenta-intimată - - împotriva sentinței civile nr.4789 din 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.11433/3/LM/2009 Modifică, în parte, sentința atacată în sensul că:
Obligă pârâta la plata catre reclamantă a 11 salarii compensatorii conform contractului colectiv de munca, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la achitarea debitului.
Respinge cererea de restituire a contribuțiilor datorate fondurilor speciale, cu excepția contribuției de asigurări sociale.
Menține dispozițiile privind restituirea contribuției de asigurări sociale și cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2009.
PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
GREFIER
Red.4ex/13.12.2009
Jud.
Jud.fond:,.
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta
