Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 7146/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 6438/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7146R

Ședința publică de la 04 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta

JUDECĂTOR -- - NA

GREFIER -

Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr.5041R din 07.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(3446/2009) formulată de revizuenții, G în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA FAMILIEI.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns revizuenta, personal, și intimata prin consilier juridic ce depune delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea procedează la legitimarea revizuentei și invocă din oficiu excepția tardivității formulării cererii de revizuire, acordând părților cuvântul pe excepție.

Revizuenta solicită respingerea excepției, arătând că decizia a fost pronunțată în data de 07.07.2009, iar aceasta a luat cunoștință la data de 02.11.2009.Pe fond, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Intimata, prin consilier juridic solicită admiterea excepției.Pe fond solicită respingerea cererii de revizuire.

CURTEA,

Deliberand asupra cererii de fata, constata urmatoarele:

Prin decizia civila nr. 5041R/07.07.2009 pronuntata de Curtea de Apel B in dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de recurenta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA FAMILIEI in contradictoriu cu intimatii, G, dispunandu-se modificarea in tot a sentintei recurate in sensul respingerii actiunii ca nefondate.

Impotriva acestei decizii, au fost cerere de revizuire intimatii, G, solicitand schimbarea in tot a hotararii atacate.

In motivare arata revizuentii ca in conformitate cu prevederile art. 14 alin 3 din OG nr. 10/2008 si nr. 10/2007, intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA FAMILIEI a demonstrat ca recunoaste, din data de 11.06.2007, existenta la locul de munca al revizuentilor a conditiilor vatamatoare pentru sanatatea si securitatea angajatilor, generate sau care pot fi generate de expunerea la campuri electromagnetice. Astfe incat instanta re recurs nu putea retine ca fodnata pretentia intimatei AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA FAMILIEI precum ca revizuentii nu au facut dovada ca in locatia unde isi desfasoara activitatea, sediul intimatei, exista conditii vatamatoare.

Mai arata revizuentii ca instanta s-a pronuntat asupra unor lucrui care nu s-au cerut, facand referire la Buletinul de masuratori nr. 302/9955 din 11.06.2007, mentionad ca data acestuia este anterioara intrarii in vigoare a OG nr. 10/2008. Intimata nu a cerut acest lucru si, mai mult, instanta nu tine seama de cererile revizuentilor care au mentionat in cererea de chemare in judecata dispoz. art. 14 din OG nr. 10/2008 si art. 14 din OG nr. 10/2007. Precizeaza revizuentii ca instanta de recurs a facut referire la un act normativ care nu are legatura cu cauza dedusa judecatii.

In drept, cererea se intemeiaza pe dispoz. art. 322 pct 7 Cpc.

La acest termen, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității formulării cererii de revizuire.

Analizand actele si lucrarile dosarului, sub aspectul excepția tardivității formulării cererii de revizuire, Curtea retine urmatoarele:

Potrivit art. 324 alin 1 pct 1 Cpc, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. 1, de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 alin. 2 de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Constatam ca desi se invoca drept temei art. 322 pct 7, revizuentii invoca si dispoz. art. 322 pct 2.

In ambele situatii reglementate de art. 322 pct 2 si pct 7 Cpc, termenul de revizuire este de o luna si curge, cand hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.

ca cererea de revizuire are ca obiect o hotarare pronuntata de instanta de recurs, dupa evocarea fondului. Prin urmare, termenul de o luna curge de la pronuntare.

Or, decizia civila nr. 5041R, impotriva careia se indreapta cererea de revizuire, a fost pronuntata la data de 07.07.2009, iar cererea de revizuire a fost depusa recomandat la oficiul postal la data de 16.11.2009, fiind depasit termenul de o luna prevazut in mod imperativ de art. 324 alin 1 pct 1 Cpc.

Sanctiunea nerespectarii acestui termen este decaderea din dreptul de a mai exercita calea de atac, cf. art. 103 Cpc. care prevede ca "eexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei", in speta neexistand vreo dispozitie legala contrara, iar recurenta nefacand dovada vreunei imprejurari mai presus de vointa sa.

Pentru aceste considerente, avand in vedere si dispozitiile art. 101 alin 3 Cpc. Curtea constata ca cererea de revizuire este tardiv formulata, urmand a fi respinsa ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr.5041R din 07.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(3446/2009) formulată de revizuenții, G în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA FAMILIEI, ca tardiv formulata.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2009.

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

GREFIER

Red.4ex/14.12.2009

Jud.

Jud.recurs:,

Președinte:Scrob Bianca Antoaneta
Judecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 7146/2009. Curtea de Apel Bucuresti