Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 7177/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5806/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7177
Ședința publică de la 7 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - A
GREFIER
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.4323 din data de 20.05.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere solicitarea de a se judeca pricina în lipsa părților, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, declară cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.06.2008 sub nr- pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL BUCUREȘTI, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților la plata echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din OG nr.137/2000, suma urmând a fi actualizată la data plății, precum și la plata dobânzii legale la sumele solicitate, potrivit OG nr.9/2000.
Prin sentința civilă nr.4323 din 20.05.2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr- (urmare declinării competenței materiale) a fost admisă cererea formulată de reclamantul; au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata către reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada ianuarie 2006-aprilie 2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății; au fost obligați pârâții la plata dobânzii legale aferentă acestor sume, începând cu ianuarie 2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul este judecător în cadrul Curții de APEL BUCUREȘTI. Conform art. 25 alin.2 și 3 din Legea nr.146/1997, din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, iar repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției. Așa cum rezultă și din întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Justiției, precum și din ordinele menționate în acțiunea introductivă, pe parcursul anilor 2006-2008, consilierii juridici asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției au beneficiat de stimulente, ceilalți magistrați nefiind beneficiarii acestor sume de bani.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare și stimulare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Din moment ce reclamantul este într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv, cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al acelorași obligații, rezultă că reclamantul nu poate fi tratat diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării stimulentelor.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lui, deoarece criteriul acordării stimulentelor sunt aceleași pentru întreg corpul magistraților, așa cum au fost stabilite prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006.
Susține tribunalul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță au doar criteriile justificative generatoare ale stimulentelor și nu criteriul categoriei socio-profesionale. Într-adevăr, simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socioprofesională (a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestuia drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării stimulentelor.
În concluzie, prin neacordarea stimulentelor, reclamantul este în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest stimulent și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului adaos.
Deci, reclamantul este discriminat în sensul art. 2 alin.1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât i-a fost refuzat stimulentul nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor, ci sub pretextul că acest drept este doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite, însă nu în egală măsură tuturor persoanelor care fac parte din corpul magistraților, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, instanța de fond a aplicat, doar prin analogie, sumele primite sub formă de stimulente de un consilier juridic asimilat magistraților în perioada 2006-2008, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Cât privește decizia nr.232/29.08.2007 a Consiliului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, instanța de fond a reținut că aceasta nu are caracter obligatoriu, întrucât instanțele judecătorești sunt independente și se supun numai legii (fiind suverane în cercetarea stării de fapt și în aplicare legii), împrejurare confirmată și de art. 27 din OG nr. 137/2000, conform cărora acțiunea în despăgubiri a persoanei discriminate nu este condiționată de sesizarea sau vreo hotărâre a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doarpares, deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Reclamantul a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța de fond a găsit-o admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art.161 alin. 4 din Codul muncii, în prezenta cauză pârâții fiind in culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări. Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 25.08.2009 pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 14.09.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, recurentul a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond și a solicitat admiterea recursului; modificarea sentinței criticate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Consideră recurentul că hotărârea a fost pronunțată de instanța de fond cu aplicarea greșită a legii, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în OG nr.137/2000, art. 16 din Constituție, Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În primul rând, instanța de fond a ignorat faptul că prin acordarea stimulentelor conform ordinelor ministrului justiției menționate în acțiune nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, întrucât nu există un"drept de a fi premiat"ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai posibilitatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Conform alineatului (3) al art. 25 din Legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exempIificativ, iar nu limitativ ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției.
Se solicită instanței de recurs a se observa natura acestor stimulente, precum și inexistența obligativității recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp.
Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii. În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu există nici un drept - creanță lichidă, exigibilă.
Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat.
Solicită instanței de recurs să constate că la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca, în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse, să repartizeze fondurile colectate potrivit art.25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp.
Stabilirea unor priorități la un moment dat nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de nr.OG 137/2000 sau alte documente, cu atât mai mult cu cât s-au aprobat fonduri pentru stimularea judecătorilor și personalului auxiliar.
De asemenea, precizează recurentul că instanța de fond nu a putut identifica persoana, persoanele sau grupul față de care a stabilit cu exactitate starea de discriminarea, având în vedere că stimulentele respective au vizat persoane diferite, categorii de salariați diferite și mai mult decât atât, sume diferite pentru cei din aceeași categorie. În plus, nu s-a determinat o sumă exactă care ar fi fost încasată de o persoană de specialitate juridică asimilată magistraților, sumele variind de la o persoană la alta.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Pretenția dedusă judecății de intimatul-reclamant reprezintă despăgubiri în cuantum nedeterminat, generate de o stare de discriminare în care acesta s-ar găsi față de consilierii juridici asimilați magistraților, încadrați în Ministerul Justiției și Libertăților, cât privește plata unor stimulente.
Curtea consideră, contrar opiniei primei instanțe care a aplicat greșit legea cauzei de față, că nu subzistă în privința intimatului-reclamant vreo stare de discriminare.
Conform art.2 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, sunt discriminatoriiprevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de drept comun o cerere, în condițiile art.27 din OG nr.137/2000, pentru acordarea de despăgubiri, fiind ținută să dovedească faptele care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
Ori, faptul discriminatoriu invocat de reclamant este acordarea unor stimulente bănești în baza unor ordine ale ministrului justiției numai în favoarea consilierii juridici asimilați magistraților încadrați în minister.
Aceste stimulente, chiar dacă ar fi fost acordate respectivelor persoane, aspect ce nu poate fi verificat câtă vreme nu au fost depuse la dosar ordinele ministrului, nu realizează ipoteza legală de existență a discriminării în baza textului citat anterior pentru că nu sunt expresie a vreunui drept fundamental al omului, a vreunei libertăți fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. Prin nici un text de lege nu se instituie în favoarea categoriei magistraților, din care face parte și intimatul reclamantul, dreptul de a obține stimulente bănești dintr-un fond de premiere aflat la dispoziția ordonatorului principal de credite.
Numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată în înțelesul prevăzut de art.41 din Constituție și art.39 alin.1 lit. a din Codul muncii este un drept de natură economică care nu poate fi restrâns salariatului, iar nu și eventuale stimulente financiare.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit că dispozițiile OG nr.137/2000 au fost supuse analizei constituționalității de către instanța de contencios constituțional.
Curtea notează că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din OG nr.137/2000, invocate de reclamant pentru acordarea stimulentelor bănești pretinse ca urmare a unei discriminări, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.818/03.07.2008 a Curții Constituționale (similar și în deciziile nr.819, nr.820 și nr.821/03.07.2008). A stabilit instanța de contencios constituțional că textele indicate anterior contravin principiilor Constituției, în măsura în care din aceste texte de lege se desprinde înțelesul că instanța de judecată are competența de a anula ori de a refuza aplicarea prevederilor unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și de a le înlocui cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Așa fiind, câtă vreme nu există o reglementare legală a dreptului la stimulente bănești, pe lângă drepturile salariale prevăzute de lege, în favoarea categoriei magistraților, instanța nu are în nici un fel competența de a aplica dispoziții prevăzute în ordinele ministrului justiției, acte administrative emise în executarea legii, aplicabile însă altor subiecte de drept, față de care reclamantul s-a considerat discriminat, pentru a restabili un eventual echilibru între subiectele de drept. A proceda în sens contrar, adică aplicarea unor dispoziții reglementate strict unor situații premisă, situației reclamantului care nu se încadrează în ipoteza lor ar însemna ca instanța să încalce principiul constituțional al separației puterilor în stat și să își aroge putere executivă, ceea ce, evident, nu este posibil.
Față de cele arătate, Curtea constată că nu există starea de discriminare afirmată de reclamant, prima instanța considerând în mod eronat că sunt aplicabile dispozițiile generale în materie, prevăzute de OG nr. 137/2000 republicată. Pentru motivele arătate, Curtea, în temeiul art. 312 al.3 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot hotărârea atacată în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.4323 din data de 20.05.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata pârâtă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A
GREFIER,
Red./ tehn.
2 ex./27.01.2010
Tribunalul București
Judecători;
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Adela Cosmina Bodea
