Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 73/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări socialecod operator 2928
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 73
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Carmina
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamanții, G, A, escu, escu, Curtu, G, escu, a, a, a, A, si împotriva sentinței civile nr. 1123 pronunțată la 9 aprilie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA B (actualmente SC SA), având ca obiect litigiu de muncă - diferență indemnizație de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâta intimată avocat, lipsă fiind reclamanții recurenți.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta pârâtei intimate a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 4 noiembrie 2008 sub nr-, reclamanții, G, A, escu, escu, Curtu, G, escu, a, a, a, A, si au chemat in judecata parata SC SA B solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata diferenței de indemnizație de concediere cuvenite, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
In motivarea acțiunii lor reclamanții au arătat ca au fost angajații paratei, fiind, insă disponibilizați in baza Planului Social - Proiectul de concediere colectiva.
Potrivit acestui Plan Social fiecare din salariații concediați beneficia de o compensație de 8 salarii medii brute la nivel de pentru o vechime intre 0,5 si 5 ani, de 12 salarii medii brute, pentru o vechime cuprinsa intre 5 si 15 ani si de 15 salarii medii brute, pentru o vechime mai mare de 15 ani.
Reclamanții au precizat că deși parata le-a plătit aceste drepturi, totuși au fost eludate prevederile art. 128 al. 6 din contractul colectiv de muncă, potrivit cărora sumele acordate trebuiau indexate cu cota prevăzuta pentru fiecare an in parte.
Astfel, pentru anul 2005 procentul este de 13%, pentru anul 2006 procentul este de 10%, pentru 2007-12%, iar pentru anul 2008 procentul a fost de 8%.
Prin urmare, reclamanții au solicitat obligarea paratei la plata drepturilor bănești reprezentând indexările sumelor acordate cu ocazia disponibilizării fiecăruia, potrivit art. 128 al. 6 din contractul colectiv de muncă pe anii 2005, 2006, 2007 si 2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plații.
Prin sentința civilă nr. 1123 pronunțată la 9 aprilie 2009, instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulata de parata SC SA B, a respins excepția de necompetenta materiala invocata de parata SC B, a admis excepția de prescriere a dreptului la acțiune invocată de parata SC SA si, in consecința, a respins acțiunea reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut parata nu a motivat excepția de neconstituționalitate a art. 298 al. 2 din Legea nr. 53/2003 prin prisma prevederilor art. 1 al. 4 si art. 79 al. 1 din Constituția României, situație în care nu se impune analizarea ei.
A mai reținut că intenția neîndoielnică a legiuitorului a fost de a stabili o alta competenta teritoriala in materia conflictelor de muncă decât cea reglementată de art. 72 din Legea nr. 168/1999, astfel că a dat eficiență dispozițiilor art. 284 codul muncii, care prevăd competența teritorială în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.
In ce privește excepția de prescriere a dreptului la acțiune, instanța a reținut ca reclamanții au fost angajații paratei si au fost concediați colectiv, ocazie cu care li s-au achitat indemnizații de concediere, potrivit contractului colectiv de muncă, încheiat la nivel de unitate.
Potrivit art. 154 al. 1 din codul muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat in baza contractului individual de muncă.
Indemnizația primita de salariat ca urmare unei concedieri colective nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse, ci o măsura de protecție sociala, astfel ca nu are natura salarială.
Totodată, potrivit art. 55 al. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 (codul fiscal) nu sunt incluse in veniturile salariale sumele reprezentând plați compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Fiind vorba de drepturi decurgând din contractul colectiv de muncă, ele sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, reglementat de art. 283 al. 1 lit. e din codul muncii.
A mai reținut că acțiunea a fost formulată la data de 30.10.2008, iar reclamanții au fost concediați înainte datei de 30.04.2008, deci in urmă cu mai mult de 6 luni, situație în care dreptul la acțiune este prescris.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs reclamanții, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Solicită casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru ca aceasta să se pronunțe asupra fondului pretențiilor.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Arată că în mod greșit instanța de fond a soluționat cauza pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece în cauză nu se pune problema neexecutării clauzelor contractului colectiv de muncă, ci plata unor diferențe dintre drepturile acordate efectiv la data disponibilizării și cele care trebuiau acordate în concordanță cu planul social și clauzele contractului colectiv de muncă.
Arată că in cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 litera c din Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de trei ani; că în acest sens este și practica Tribunalului Timiș în alte cauze, ex. sentința civilă nr. 591/4 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr-.
Pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare și concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că-și rezervă dreptul de a pretinde cheltuielile de judecată pe cale separată.
Arată că în mod corect prima instanță a soluționat cauza pe excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Obiectul acțiunii îl reprezintă obligarea reclamantei la plata unei sume de bani care reprezintă indexarea compensației de care au beneficiat salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor, situație în care acțiunea este supusă în privința termenului de promovare dispozițiilor art. 283 alin. 1 litera a Codul Muncii. Indemnizația de concediere reprezintă o măsură de protecție a salariatului concediat, cuantumul acesteia fiind expres precizat în cuprinsul deciziei de concediere. Prin faptul că reclamanții nu au contestat decizia de concediere în termen de 30 de zile rezultă că reclamanții au acceptat irevocabil cuantumul compensației plătite de pârâtă și pe care recunosc prin acțiune că au primit-
Mai arată că acțiunea este prescrisă și sub aspectul dispozițiilor art. 283 alin. 1 litera e Codul muncii, deoarece solicitarea recurenților nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata unor alte venituri decât drepturile salariale, cerute în temeiul contractului colectiv de muncă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
In mod greșit prima instanță a soluționat cauza pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând incidența dispozițiilor art. 283 alin. 1 litera e Codul Muncii.
Potrivit art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, cererile având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze a acestuia se prescriu în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță, nu sunt aplicabile aceste prevederi legale, întrucât drepturile ce fac obiectul litigiului sunt drepturi salariale, care intră sub incidența dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 166 din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție este de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Mai mult, reclamanții nu invocă neexecutarea clauzelor contractului colectiv de muncă, ci determinarea greșită a cuantumului indemnizației de concediere achitate.
Având în vedere dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, data introducerii acțiunii și obiectul cererii de chemare în judecată, instanța constată că dreptul la acțiune al reclamanților nu este prescris, astfel încât excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă trebuia respinsă nefondată.
Cum în mod greșit prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, va admite recursul declarat, va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș pentru ca instanța să analizeze pe fond temeinicia pretențiilor reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamanții, G, A, escu, escu, Curtu, G, escu, a, a, a, A, și împotriva sentinței civile nr. 1123 pronunțată la 9 aprilie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA B (actualmente SC SA).
Casează sentința civilă menționată mai sus și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 15 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
12.03.2010
Primă instanță:
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Carmina
