Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 7489/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA a II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7489
Ședința publică din data de 16 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2009, privind recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.7130/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09.12.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei la data de 16.12.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.7130/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de petenții, împotriva intimatei
A fost obligată intimata la plata către petenti a drepturilor bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social și cele cuvenite si neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate, la data încetării contractului individual de muncă precum și la plata drepturilor salariale cuvenite în funcție de vechimea în muncă conform art. 50 alin.1 din CCM valabil la data concedierii fiecărui petent, actualizate la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Petenții au fost salariații intimatei și le-a încetat contactul individual de muncă în temeiul art.65-66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activității societății.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat, de altfel, și de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca pe anii 2005-2007 al, "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere.
Se menționează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform Planului Social susmenționat, salariul mediu brut la nivelul care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Petenții însă au beneficiat de plăți compensatorii calculate la nivelul salariului mediu brut aferent anului anterior concedierii.
Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.
Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.
Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.
În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."
Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.
Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2005,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuși de părți."
În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".
Astfel, amendamentul la planul social prin care se menționează că drepturile acordate nu se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, este nul conform art.38 Codul muncii, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2005..
Intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului drepturile salariale prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la data concedierii, respectiv cinci salarii medii nete.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând- atât cu privire la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, cât și cu privire la modul de soluționare al cauzei pe fond.
Recurenta învederează că obiectul cauzei nu constă în solicitarea unor drepturi salariale, ci în plata compensației aferente concedierii, care cad sub incidența prev. art.283 al.1 lit.a din Codul muncii și drept urmare, dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris raportat la faptul că decizia de concediere nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la momentul comunicării.
În măsura în care instanța de recurs consideră neîntemeiată această excepție, solicită a se constata că se impune admiterea excepției prescripției raportat la prev. art.283 al.1 lit.e Codul muncii, întrucât pretențiile reclamanților derivă dintr-o clauză a CCM, situație în care termenul de prescripție este de 6 luni și nu cel de 3 ani prevăzut la lit.c a acestui articol.
Pe fondul cauzei, precizează că acțiunea formulată este neîntemeiată și în mod greșit, instanța de fond a considerat că Planul Social nu constituie o anexă la CCM.
Art. 1 din Planul Social, prevede în mod explicit faptul că acesta constituie o anexă la CCM urmând a produce efecte începând cu data semnării lui și până la 31 2010.
Prin acest Plan social s-au stabilit indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face începând cu anul 2005,precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori, valabilitatea sa fiind până la 31 2010.
Urmează a se observa că obligația de plată a acestei indemnizații are un singur izvor- CCM la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social și amendamentelor la aceasta. Părțile CCM nu au intenționat să acorde 2 remunerații compensatorii cu același titlu, iar instituirea măsurilor din Planul Social a condus la acordarea unor financiare mai avantajoase pentru salariații disponibilizați, comparativ cu cele prevăzute la art.50 din CCM.
Părțile nu au avut în vedere nici un moment cumularea sumelor de bani.
Cu privire la modul de calcul al indemnizației recurenta precizează că potrivit planului social/21.04.2005 pentru anul 2005 baza de calcul a constituit-o salariul mediu brut din 2004.Prin amendamentul din 9.01.2006 la planul social s-a clarificat că pachetele financiare ce urmau a fi primite de salariați în urma disponibilizării se stabilesc ca medie a tuturor salariilor brute acordate de,în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată a fi fondate doar criticile care vizează modul de soluționare al acțiunii pe fond, pentru următoarele considerente.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la litera a (de 30 de zile) de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea,executarea,modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;la litera c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție -30 de zile sau 6 luni invocate de recurentă, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Este adevărat că drepturile bănești reprezentând indemnizația de concediere solicitată de reclamant au fost stabilite prin decizia de concediere,însă pentru a fi aplicabil termenul de prescripție de 30 de zile, conflictul de muncă trebuie să aibă ca obiect contestarea deciziei de concediere referitoare la încheierea,executarea.modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
În raport de petitul cererii de chemare în judecată,este evident că reclamanta nu a înțeles să conteste decizia de concediere și nu invocă aspecte legate de nerspectarea contractul individual de muncă.
Deasemenea nici împrejurarea că această indemnizație a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul salariaților la protecție în caz de concediere iar dispozițiile art. 67 din CM instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua astfel de măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați concediați din motive care nu țin de persoana lor, rezultă că drepturile bănești solicitate de reclamanți au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata acestor despăgubiri, iar termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii.
Pe fondul cauzei, criticile recurentei sunt întemeiate pentru următoarele argumente:
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Întrucât raporturile de muncă ale reclamanților au încetat în noiembrie 2005 și indemnizația de concediere le-a fost calculată corect în conformitate cu prevederile planului social înainte de a fi completat prin cele două amendamente, care prevedea că pentru anul 2005 salariul mediu brut din ce va fi avut în vedere la plata indemnizației de concediere, este cel din 2004.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.7130/28.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și.
Modifică sentința civilă recurată.
Respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16.12.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud. MP/15.01.2010
Tehn. Red. IB /2 ex /
Jud. fond / S și A
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu
