Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 798/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 798

Ședința publică din 13 mai 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR. - -

JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

GREFIER: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței civile nr.nr.86/21.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați -, -, -, -, G și pârâții intimați MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE de CASAȚIE și JUSTIȚIE, DIRECȚIA de INVESTIGARE a INFRACȚIUNILOR de CRIMINALITATE ORGANIZATĂ și TERORISM, CONSILIUL NAȚIONAL pentru COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal au fost lipsă reclamanții intimați, -, G, pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și pârâții intimați MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție -Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar a fost depusă - de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - o cerere prin care solicită comunicarea unui exemplar de pe sentința civilă nr.86/21.10.2008, atacată cu recurs, motivat de faptul că această sentință nu a fost comunicată acestei instituții.

Instanța, având în vedere că Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA nu are calitate procesuală, respinge cererea formulată și constatând că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza a fost lăsată în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 86/21.XI.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr- s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, și G, împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a diferențelor salariale după cum urmează: 5% începând cu data de 01.01.2007, în raport cu decembrie 2006; cu 2% începând cu 01.04.2007 în raport cu martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu septembrie 2007; aplicate salariului de bază, majorări reactualizate cu indicele de inflație începând cu 01.02.2007 până la plata efectivă.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel reținut, Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.

S-a reținut că persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003.

Ca atare, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.

Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007, G nr. 11/2007, G nr. 16/2007, G nr. 27/2007, Legea nr. 232/2007, G nr. 8/2007, G nr. 20/2007, G nr. 23/2007, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.

Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 13/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).

de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum șitratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar,în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.

S-a reținut că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.

Cu toate acestea, reclamanților ( personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.

Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reglementeze dreptul reclamanților la acordarea sporului de vechime, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.

Instanța a constatat că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).

S-a concluzionat că, unul și același element constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.

Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.

Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.

Pentru aprecierea existenței discriminării, în realitate, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale.

Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.

S-a reținut că în mod eronat pârâtul Ministerul Justiției a invocat elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).

S-a apreciat că, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.

Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).

Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. c și lit. f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).

Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.

Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

S-a solicitat de către reclamanți actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește întemeiată, ținând cont de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. În acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă și în motivarea acesteia s-a criticat sentința pentru nelegala respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive.

S-a susținut că în raport de prevederile art.16-30 din Legea 500/2000 și de faptul că nu există raporturi de serviciu sau de muncă între reclamant și acest pârât, nu se putea dispune obligarea lui la plata către salariații altui ordonator principal de credite.

Reclamanții intimați și pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice nu au depus întâmpinare.

Examinând cauza conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă și având în vedere motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea 500/2002

Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.

De asemenea, conform art.28 același act normativ, elaborează proiectele legilor bugetare anuale.

În același timp, acest minister este ordonator principal de credite la fel ca și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și între acesta și reclamanți nu există raporturi de muncă.

În raport de atribuțiile arătate mai sus și de calitatea de ordonator de credite Ministerul Finanțelor Publice nu putea fi obligat la plata drepturilor salariale către reclamanți care sunt salariații altui ordonator principal de credite.

Prin urmare, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, reclamanții nesolicitând obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor conform atribuțiilor prevăzute de Legea 500/2002.

Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin.1,3 Cod procedură civilă, va fi admis recursul și modificată sentința, în sensul respingerii acțiunii reclamanților față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, menținându-se restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE T împotriva sentinței civile nr.nr.86/21.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea reclamanților față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

Menține în rest dispozițiile.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2009.

Pt.PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -

În

PREȘEDINTE SECȚIE

GREFIER,

- -

Red./9.07 2009

Thred./9.07.2009

Ex.2

Prima inst. - - - Curtea de APEL TIMIȘOARA

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 798/2009. Curtea de Apel Timisoara