Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 8/CM
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTORI: Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C, str. -. - nr. 1, -. 4, etaj 1,. 5, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2193 din 10.11.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă " " C, cu sediul în-, județul C și în localitatea,-, județul C, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 6.01.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 8.01.2009 și 12.01.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta " " C, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10107.50 Ron la care se va adăuga dobânda de creditare cu procentul folosit de în perioada 1.07.2002 și până în prezent.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pretențiile solicitate constau în:
- salariul negociat în contractul individual de muncă încheiat la data de 1.07.2002 pentru perioadă nedeterminată și până la 5.07.2003 respectiv 3.000 Ron;
- indemnizația pentru concediul de odihnă aferent perioadei lucrate (20 zile), respectiv 250 Ron;
- 1.557.50 Ron rețineri efectuate din procentul de 1.5%, 900 Ron;
- contravaloarea a 576 ore de muncă suplimentară efectuată în zilele de sâmbătă și duminică, și 4.400 Ron reprezentând contravaloarea folosinței autoutilitarei reclamantului pentru și în scopurile societății pârâte.
A mai solicitat de asemenea obligarea pârâtei la plata contribuțiilor obligatorii de asigurări sociale, de sănătate, taxe și impozite pentru perioada lucrată 1.07.2002-5.07.2003; obligarea pârâtei să depună în dublu exemplar adeverințe din care să rezulte venitul brut realizat lunar pe perioada 1.07.2002-5.07.2003; obligarea pârâtei să depună la dosar decizia de încetare a raporturilor de muncă nr. 233/1.07.2003 și statele de plată pentru perioada 1.07.2002-5.07.2003.
A precizat că, s-a angajat la unitatea pârâtă la 1.07.2002 ca agent comercial, și cu toate că în perioada lucrată nu i-au fost aduse reproșuri referitoare la activitatea sa, pârâta nu i-a achitat drepturile salariale.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, iar la termenul din 11.10.2006 a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 1.07.2002-1.03.2003.
Prin sentința civilă nr. 2193/10.11.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune, acțiune formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta " "
S-au respins ca fiind prescrise următoarele pretenții ale reclamantului: plata drepturilor salariale și a orelor suplimentare pentru perioada 01.07.2002-30.05.2003, plata contravalorii concediului de odihnă pentru anul 2002 și plata sumei de 4.400 Ron reprezentând contravaloarea folosinței autoutilitarei pentru perioada 15.10.2002-01.12.2002.
S-au respins ca nefondate pretențiile reclamantului reprezentând: plata drepturilor salariale și a orelor suplimentare pentru luna iunie 2003, plata sumei de 1.557,5 Ron cu titlu de reținere, plata concediului de odihnă aferent anului 2003, precum și cererea privind plata contribuțiilor către bugetul de stat.
A fost obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 500 lei constând în cheltuieli de judecată - onorariu avocat.
Analizând excepția invocată, respectiv prescrierea dreptului la acțiune pentru capetele de cerere referitoare la achitarea drepturilor salariale aferente perioadei 1.07.2002-1.03.2003, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.
Pentru perioada 1.07.2002-30.05.2003, pretențiile reclamantului privind plata drepturilor salariale și a orelor suplimentare este, potrivit textelor legale invocate anterior, prescris, acțiunea fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 30.06.2006.
Dreptul reclamantului la acțiune s-a născut la data scadentă a fiecărei plăți lunare - la datele de 15 și 30 ale fiecărei luni, fiind plăți succesive, drepturi salariale conform art. 154 Codul muncii și art. J pct. 4 din contractul individual de muncă iar pentru orele suplimentare, dreptul se naște la data plății sumelor cuvenite cu titlu de salariu, la finele fiecărei luni.
Totodată, pretențiile reclamantului privind plata indemnizației concediului de odihnă aferent anului 2002 și cele privind folosința autoutilitarei pe perioada 15.10.2002-1.12.2002, sunt prescrise în virtutea acelorași temeiuri legale invocate anterior, raportat tot la data înregistrării prezentei acțiuni, 30.06.2006.
Pretențiile privind drepturile salariale și orele suplimentare aferente lunii iunie 2003, au fost respinse ca nefondate având în vedere dispoziția din contractul individual de muncă al reclamantului - art. J pct. 3, conform cu care orele suplimentare efectuate se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc cu spor de salariu, potrivit Codului muncii și contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Din statele de plată aferente acestei luni - filele 33-34 din dosar, rezultă că reclamantul a semnat pentru primirea acestor sume de bani și din celelalte înscrisuri depuse, instanța a constatat că s-a făcut dovada efectuării orelor suplimentare - 480 ore în perioada martie 2003-iunie 2003, fiind achitate la momentul respectiv.
Pentru suma solicitată cu titlu de reținere - 1.557.5 Ron, instanța a constatat că din probatoriile administrate în cauză nu rezultă acest aspect, motiv pentru care s- apreciat ca nefondat acest capăt de cerere.
Chitanțele depuse la dosar privesc trei societăți comerciale, terțe, care nu au nicio legătură cu reclamantul și pretențiile acestuia, și vizează stingerea de datorii dintre pârâtă și aceste societăți.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii concediului de odihnă aferent anului 2003, s-a constatat că potrivit clauzelor din contractul individual de muncă, reclamantului i se cuveneau 20 de zile de concediu de odihnă, dar reclamantul a fost salariat la unitatea pârâtă pe o perioadă de 4 luni, caz în care i se cuvin doar 6 zile de concediu, pentru care i s-a plătit contravaloarea indemnizației în sumă de 69 RON prin chitanța seria nr. MF 07CT-RO/29.07.2006.
În privința contravalorii folosinței autoutilitarei proprietatea reclamantului, în folosul pârâtei, probele administrate în cauză nu au relevat aducerea și folosința mașinii în cadrul firmei pârâte.
De asemenea instanța a constatat că și contribuțiile la bugetul de stat au fost achitate, dovadă fiind nota-răspuns emisă de C, la petiția nr. 648/30.05.2006.
Astfel s-a apreciat că sunt nefondate pretențiile reclamantului referitor la plata contravalorii folosinței autoutilitarei de și în folosul pârâtei.
Conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant care a formulat următoarele critici:
- În mod greșit a apreciat instanța că drepturile salariale aferente perioadei 01.07.2002-30.05.2003 sunt prescrise deoarece art. 154 Codul muncii nu prevede în mod expres că plata salariului se prescrie de la o lună la alta, iar dreptul la acțiune s-a născut în momentul refuzului unității de a-i plăti aceste drepturi, respectiv la momentul emiterii deciziei de imputație.
Nu poate fi vorba de prescripția dreptului la acțiune atâta timp cât nu exista un contract individual de muncă legal din care să reiasă datele plăților succesive.
- În motivarea capătului de cerere referitor la plata indemnizației de concediu de odihnă, instanța s-a raportat la același contract individual de muncă nelegal.
- Tot la acest contract s-a raportat instanța și atunci când a respins plata drepturilor salariale și a orelor suplimentare aferente lunii iunie 2003 motivat pe faptul că recurentul a semnat statele de plată deși semnătura de pe acest stat de plată este falsă.
- A mai reținut instanța că din statele de plată rezultă că s-au efectuat 480 de ore suplimentare în perioada martie 2003-iunie 2003 și că acestea au fost plătite conform statelor de plată din martie, aprilie, mai și iunie cu toate că din acestea nu rezultă orele suplimentare lucrate ci numai suma de 20.000 care ar fi fost plătită, iar această sumă corespunde doar unui număr de 128 de ore.
Cu privire la statele de plată pe lunile martie și iunie, recurentul arată că semnătura este falsă.
- S-a respins în mod greșit și cererea privind restituirea sumei de 1.557,5 Ron, reținută în mod nelegal deși s-au depus la dosar cele 3 chitanțe și hotărârea judecătorească cu privire la încasarea sumelor de bani de la societățile terțe și în condițiile în care i-au fost opriți banii, acesta nu poate fi terț.
- Greșit s-a respins și cererea privind plata contravalorii concediului de odihnă aferent anului 2003 deoarece chitanța depusă de pârâtă la dosar este datată 29.07.2006 și nu în 2003 când au încetat raporturile de muncă, prin urmare reiese un prejudiciu prin plata cu întârziere a acestor drepturi.
- S-a respins greșit și cererea privind plata contravalorii autoutilitarei care a fost folosită în interesul pârâtei ignorându-se astfel depozițiile martorilor audiați în cauză.
- Cât privește plata contribuțiilor la bugetul de stat, instanța s-a raportat la nota răspuns de la. C deși pârâta nu a făcut în niciun fel dovada că a achitat impozitul și taxele la bugetul de stat precum și contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale.
În baza motivelor mai sus arătate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurentul solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii sale astfel cum a fost formulată.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Arată intimata că, instanța de fond a soluționat în mod corect excepția prescripției dreptului la acțiune raportându-se la dispozițiile art. 166 alin. 1 din Codul muncii potrivit cu care salariul se plătește o dată pe lună iar dreptul la acțiune se naște de la data la care drepturile nu au mai fost acordate.
Mai arată intimata că indemnizația de concediu de odihnă a fost achitată în raport de numărul de zile de concediu la care avea dreptul reclamantul după cum au fost achitate și celelalte drepturi salariale la care era îndreptățit iar acest aspect rezultă din statele de plată pe care reclamantul le-a semnat.
De asemenea s-a reținut corect faptul că cele trei chitanțe depuse la dosar reprezentau stingerea unor datorii ale unor firme față de pârâtă, iar reclamantul nu are nicio legătură cu aceste facturi.
În privința autoutilitarei, reclamantul nu a produs niciun fel de dovezi care să-l îndreptățească la plata contravalorii folosinței acesteia, astfel că și pentru acest capăt de cerere, soluția instanței este corectă.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constată:
- Criticile recurentului referitoare la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, nu pot fi reținute deoarece în cauză s-a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cu care recurentul avea la dispoziție un termen de 3 ani pentru solicitarea drepturilor salariale aferente fiecărei luni în parte.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 283 alin. 1 litera "c" Codul muncii care arată că "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat".
De asemenea art. 166 din același Cod procedură civilă prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Recurentul a precizat în acțiunea adresată Tribunalului Constanța, că a fost angajatul pârâtei începând cu 01.07.2002 și indiferent că avea sau nu, la acea dată contract individual de muncă încheiat în formă scrisă și înregistrat la. plata salariului trebuia făcută lunar, cu respectarea dispozițiilor art. 161 Codul muncii.
Așadar, pentru fiecare lună în care angajatorul nu-și respecta obligația privind plata salariului pentru muncă prestată de angajat, acesta din urmă avea un termen de 3 ani de la scadența obligației de plată, pentru a se adresa instanței.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că dreptul la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.07.2002-30.05.2003 sunt prescrise, iar soluția instanței de fond este corectă în ce privește drepturile pretinse pentru această perioadă.
- În ce privește cererea privind plata contravalorii concediului de odihnă /2003, chiar recurentul recunoaște că plata indemnizației corespunzătoare perioadei de concediu la care avea dreptul, s-a făcut dar în condițiile în care a primit banii abia în 2006, invocă prejudiciul suferit ca urmare a acestei întârzieri.
Trebuie remarcat că o astfel de cerere "plata contravalorii prejudiciu pentru plata cu întârziere a drepturilor cuvenite" nu s-a făcut iar instanța de fond nu avea cum să analizeze acest prejudiciu.
O astfel de cerere, făcută pentru prima dată în fața instanței de control judiciar nu poate fi primită deoarece s-ar încălca dispozițiile art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
Așadar, în condițiile în care a primit contravaloarea concediului de odihnă cuvenit pentru perioada lucrată în 2003, recurentul nu mai putea solicita această sumă, motiv pentru care soluția instanței de fond va fi menținută și sub acest aspect.
- Cererea privind restituirea sumei de 1.557,5 Ron, reținută în mod nelegal de societate, nu este dovedită de recurent deoarece cele trei chitanțe depuse la dosar nu fac dovada că sumele de bani provin de la acesta sau că-i erau datorate de societate.
S-a arătat în acțiune că "din procentul de 1,5% s-a reținut suma de 1.557,50 Ron întocmindu-se 3 chitanțe (-; -; -).
Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă unde se aplică procentul de 1,5%, cât reprezintă acest procent și modalitatea în care s-a reținut suma pretinsă.
Verificând cele 3 chitanțe la care face referire recurentul, instanța constată că acestea au fost întocmite în data de 05.07.2003 când era în vigoare contractul individual de muncă înregistrat la. (începând cu data 01.03.2003), contract în care o astfel de clauză pentru plata unui procent de 1,5% din vânzări, nu este stipulată.
Chiar dacă părțile ar fi negociat o astfel de clauză, pe care nu au inclus-o în contract, recurentul era obligat să facă dovada acestei clauze precum și a faptului că cele trei chitanțe reprezintă contravaloare marfă vândută de acesta.
În lipsa acestor dovezi, în mod corect instanța de fond a considerat că recurentul contestator este un terț față de firma care a plătit sumele de bani stipulate în chitanțe iar contestatorului nu i s-a reținut vreo sumă de bani care să justifice o astfel de cerere de restituire.
- Vor fi de asemenea înlăturate criticile privind greșita soluționare a cererii privind plata contravalorii folosinței autoutilitarei, deoarece recurentul nu a făcut nicio dovadă că acest utilaj îi aparține și nici modalitatea în care a înțeles să o pună la dispoziție societății sau condițiile în care aceasta se putea folosi de acest bun.
În lipsa unei convenții prealabile în care să se stipuleze că s-a pus la dispoziția societății acest bun, perioada de folosință, și prețul agreat de părți pentru folosirea acestuia, instanța nu putea stabili vreo obligație în sarcina pârâtei.
- Curtea apreciază că în mod corect s-a respins și cererea privind obligarea societății de a plăti contribuțiile de asigurări sociale, atâta vreme cât a confirmat că societatea a calculat și virat sumele datorate, în calitate de angajator, astfel că recurentul nu este în niciun fel prejudiciat și o dublă plată a acestor contribuții la buget nu e justificată.
- Având în vedere că recurentul a declarat că semnăturile de pe statele de plată aferente perioadei aprilie-iulie 2003 sunt false, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 183 Cod procedură civilă și a dispus înaintarea înscrisurilor defăimate ca fiind false către Parchet pentru a fi verificate prin compararea semnăturii recurentului de pe înscrisurile defăimate cu semnătura acestuia de pe alte înscrisuri originale depuse la dosar.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța din 25.01.2008 s-a stabilit că în urma cercetării grafologice asupra statului de plată aferent lunii iunie 2003 s-a concluzionat cu certitudine că semnătura în litigiunu a fost executată de recurent.
Cu privire la celelalte luni, respectiv, aprilie, mai, iulie, în aceeași ordonanță se reține cererea de renunțare a recurentului, astfel că parchetul nu a mai dispus cercetări a statelor de plată pentru această perioadă.
Așadar, în ce privește statul de plată aferent lunii iunie 2003, așa cum rezultă din cercetările efectuate în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, acesta nu poate constitui temei al respingerii cererii recurentului deoarece acesta nu a semnat statul de plată și unitatea nu a făcut în niciun fel dovada achitării drepturilor salariale cuvenite pentru această lună.
Potrivit art. 163 Codul muncii "plata salariului se dovedește prin semnarea statului de plată precum și prin alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".
În lipsa unor astfel de dovezi, Curtea urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă astfel că va admite recursul și va modifica sentința recurată în sensul admiterii acestui capăt de cerere, respectiv obligarea societății pârâte la plata drepturilor salariale cuvenite contestatorului pentru luna iunie 2003.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate conform considerentelor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C, strada -. - nr. 1, -. 4, etaj 1,. 5, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2193 din 10.11.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă " " C, cu sediul în-, județul C și în localitatea,-, județul
Modifică în parte sentința în sensul că obligă intimata la plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2003.
Mențiune celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu | JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman Maria Apostol | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
jud.
4 ex./ 17.01.2009.
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman Maria Apostol
