Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8/2010
Ședința publică din 4 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Pop Mirela
- - -JUDECĂTOR 3: Stoica Manuela
- - - președinte secție
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA B împotriva sentinței civile nr.1449/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. pentru pârâta recurentă și av. pentru reclamanții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care mandatara pârâtei recurente arată că a formulat precizări la motivele de recurs, ce se comunică cu mandatarul reclamanților care nu solicită termen pentru studierea acestora.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatara pârâtei recurente solicită în principal admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă ca urmare a admiterii excepțiilor invocate.
În subsidiar admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamanților. De asemenea solicită întoarcerea executării menționând că hotărârea a fost deja executată.
Fără cheltuieli de judecată.
Mandatarul reclamanților solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond pentru motivele din notele de ședință depuse la dosar. Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr-, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâta SC "" SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la:
- plata sumei de 2688 lei, reprezentând drepturi salariale, respectiv diferențe dintre plățile compensatorii acordate și cele cuvenite conform planului social pe anul 2005, reactualizate la data plății efective;
- cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții au fost încadrați în muncă la societatea pârâtă. Raporturile de muncă au încetat în urma reorganizării activității, achitându-se plăți compensatorii echivalente cu numărul de salarii medii brute în funcție de vechimea în societate. S-a susținut că, în mod greșit, la calculul sumelor acordate s-a avut în vedere salariul mediu brut pe anul anterior concedierii, întrucât, în conformitate cu pct.4 din Planul Social - anexă la Contractul Colectiv de Muncă, indemnizația de concediere trebuia stabilită pe baza celui din 2004, majorat în anii următori pe baza aceluiași procentaj cu care s-au majorat salariile prevăzute în CCM.
In drept a fost invocat art.281 Codul Muncii.
Prin întâmpinare și precizările ulterioare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția necompetenței teritoriale.
Cu privire la excepția prescripției, pârâta a arătat că obiectul cauzei nu constă în solicitarea unor drepturi salariale, ci în plata compensației aferente concedierii.
Astfel, s-a susținut că pretențiile reclamantului nu reprezintă drepturi de natură salarială ci despăgubiri, care se plătesc o singură dată, la încetarea contractului de muncă, ca măsură de protecție socială. Cum cuantumul acestora a fost expres prevăzut în cuprinsul deciziei de concediere, s-a invocat incidența art.283 alin.1 lit.a Codul Muncii raportat la faptul că decizia de concediere nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile.
Au mai fost invocate și prev. art.283 lit.e Codul Muncii care reglementează un termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul litigiilor de muncă în care se reclamă neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, față de care, în raport cu data încetării raporturilor de muncă, ori data scadenței drepturilor pretinse în temeiul CCM, pretențiile deduse judecății ar fi prescrise.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a instanței, au fost invocate prev.Legii nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, conform cărora, competența în domeniul conflictelor de muncă, aparține tribunalului d e la sediul pârâtului. Sub acest aspect, s-a susținut că normele de competență stabilite prin Legea nr.168/1999 nu puteau fi abrogate prin noul Cod al muncii, care este tot o lege organică.
Cu privire la netemeinicia cererii de chemare în judecată s-a arătat în esență că indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori au fost negociate cu sindicatul prin planul social. La stabilirea sumelor fixe acordate s-a luat ca bază de calcul salariul mediu brut pe din anul 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin CCM în anul anterior disponibilizării și nu salariul mediu brut pe anul în curs, în care a avut loc disponibilizarea, acest fapt fiind expres precizat în art.4 din Planul Social, astfel cum a fost modificat prin amendamentul din 9.01.2006.
Prin sentința civilă nr.1449/LM/05.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-au respins excepția necompetenței teritoriale a instanței și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâta
A fost admisă în parte acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamanții, împotriva pârâtei
A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 1835 lei, reprezentând diferențe nete la plățile compensatorii acordate, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune până la data plății efective. A fost respinsă în rest acțiunea.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Excepțiile invocate de pârâtă au fost respinse pentru următoarele considerente:
Nu se poate reține că dreptul la acțiune privind acordarea unor diferențe bănești cu titlu de plăți compensatorii s-ar prescrie în termenul de 30 de zile prev.de art.283 alin.1 lit.a Codul Muncii, dat fiind că acest capăt de cerere nu are ca obiect contestație împotriva deciziei unilaterale a angajatorului, ci plata unor sume de bani care trebuiau achitate la concediere.
In consecință, termenul de prescripție al dreptului material la acțiune este de 3 ani de la data nașterii dreptului (data încetării raporturilor de muncă), fiind aplicabile prev.art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii.
S-a apreciat că nu sunt incidente nici prev.art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii care reglementează un termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune doar în cazul neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă.
A fost respinsă și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoara, Codul Muncii, prin art.284 alin.2 stabilind o competență derogatorie de la dreptul comun, acordând o competență exclusivă instanței în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantului.
Nu au fost reținute susținerile pârâtei în sensul că normele de competență stabilite prin Legea nr.168/1999 nu puteau fi abrogate prin Codul Muncii (Legea nr.53/2003) pe de o parte pentru că normele de competență sunt de imediată aplicabilitate, iar pe de altă parte, abrogarea disp.art.72 din Legea privind soluționarea conflictelor de muncă, anterior menționată, s-a realizat cu respectarea art.53, 63 și 65 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, așa cum rezultă din conținutul art.297 și 298 Codul Muncii.
II. Privitor la fondul cauzei s-au reținut următoarele:
Reclamanții au fost salariații societății pârâte, raporturile de muncă dintre părți încetând prin decizia nr. 121 din 9.11.2005 privind pe reclamantul, decizia din 7.12.2005 privind pe reclamantul și decizia nr. 126 din 9.11.2005 privind pe reclamanta - urmare disponibilizărilor ce au avut loc în cadrul societății.
Conform art.50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de pe anul 2005 s-a prevăzut, dreptul angajatului concediat (din motive care nu țin de persoana salariatului), în funcție de vechimea acestuia, la o indemnizație echivalentă cu 1 - 4 salarii medii nete. Conform alin.3 al aceluiași articol, valorile acordate efectiv, urmau să fie stabilite prin negociere cu sindicatele. In baza acestei prevederi și în conformitate cu disp.art.69 și urm. Codul Muncii, angajatorul a întocmit planul de măsuri sociale, actul denumit "Planul Social versiunea finală din 21.04.2005", fiind acceptat și semnat de sindicatul reprezentativ din unitate (). Prin acest act, cu termen de valabilitate până la 31.12.2010, la pct.4 s-au stabilit pachetele financiare de care beneficiază angajații concediați, constituite din 8, 12 ori 15 salarii la o vechime de 0,5 - 5 ani, 5 - 15 ani și respectiv peste 15 ani. Conform aceluiași articol, pentru anul 2005 salariul mediu brut se calculează pe baza salariului mediu brut din 2004, majorat în anii următori cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Planul social, în versiunea din 21.04.2005 a devenit anexă la Contractul Colectiv de Muncă, fapt confirmat de ambele părți, iar indemnizațiile de concediere au fost achitate persoanelor disponibilizate. In cazul încetării contractelor individuale de muncă prin acordul părților, suma acordată a reprezentat 50% din pachetul salarial corespunzător vechimii în.
Pârâta a arătat că la calculul indemnizației s-a folosit ca bază de calcul salariul mediu brut din anul anterior disponibilizării (nu cel din anul în curs), înmulțit cu numărul de salarii prevăzute în planul social, din care s-a scăzut impozitul.
In justificarea acestei proceduri a fost invocat amendamentul din 9.01.2006 la planul social încheiat la 21.04.2005, prin care s-a modificat pct.4 în discuție, precizându-se expres că pachetele financiare primite se raportau la salariul mediu brut pe stabilit ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă aceste compensații.
Amendamentul menționat este însă contestat de reclamant și întrucât nu s-a făcut dovada înregistrării conform legii, acesta nu poate modifica prevederea cuprinsă în planul social anexă la Contractul Colectiv de Muncă. Cu atât mai puțin amendamentul din 2006 putea produce efecte în mod retroactiv. În acest sens, se observă că, în actul de încetare a contractului de muncă (decizie sau acord) se face referire la planul social, nu și la amendamentul invocat și nici la hotărârile Comisiei paritare. Hotărârile comisiilor paritare vizând doaraplicareaplanului social, nu puteau atinge drepturile negociate în favoarea salariaților.
Se impune a se preciza că dreptul la compensații se naște la data concedierii și ca urmare, raportat la prev. CCM și la planul social în discuție, la calculul indemnizațiilor stipulate în favoarea disponibilizaților, trebuie avut în vedere salariul brut pe unitate la acea dată, nicidecum cel din anul anterior, inferior celui actual.
In consecință, aplicându-se la salariul mediu brut pe 2004 majorările salariale prevăzute în CCM, rezultă că salariul mediu brut pe anul 2005 era de 1582 lei, în 2006 de 1796 lei, în 2007 de 2074 lei și respectiv 2396 lei în 2008, confirmate și prin hotărârile comisiilor paritare. Ca urmare, pârâta a fost obligată la plata diferențelor nete cuvenite cu titlu de indemnizație de concediere rezultate din aplicarea bazei de calcul din anul disponibilizării (în cuantumul arătat), înmulțite cu numărul de salarii stipulate în raport cu vechimea salariaților și impozitate conform legii.
In vederea unei despăgubiri integrale, sumele astfel rezultate au fost actualizate prin aplicarea indicelui de inflație până la data plății efective.
Având în vedere că reclamanții au fost disponibilizați în anul 2005, baza de calcul care trebuia luată în considerare pentru stabilirea indemnizației de concediere este de 1.582 lei care înmulțită cu 12 salarii medii, corespunzător vechimii în unitate, rezultă suma netă după scăderea taxelor și impozitelor, de 15.947 lei iar pârâta le-a achitat doar suma de 14.112 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC, SA B, solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea pentru o nouă judecată Tribunalului București, iar în subsidiar admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii, precum și întoarcerea executării, dacă s-a realizat executarea silită a sentinței până la data pronunțării deciziei din recurs.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 312 Cpc, s-a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile necompetenței teritoriale și prescripției, întrucât prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 sunt imperative, iar plata drepturilor compensatorii nu reprezintă plata unui drept salarial, ci o măsură de protecție socială, sumele fiind prescriptibile în 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, a arătat că punctul 4 din planul social se referă la salariul brut din anul anterior, iar instanța de fond a interpretat greșit voința părților.
Reclamanții-intimați au depus întâmpinare în această fază procesuală, solicitând respingerea ca nefondat a recursului, întrucât în mod corect instanța a respins excepțiile invocate de pârâtă, iar pe fondul cauzei a arătat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă fără echivoc ca pentru anul 2005 salariul avut în vedere este cel din anul 2004, la care se adaugă majorările acordate prin CCM.
CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă a reținut că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoaraa fost în mod legal respinsă de prima instanță, față de prevederile art. 284 alin 2 din Codul Muncii, care prevede competența teritorială a instanței de la domiciliul reclamantului în cazul cererilor referitoare la conflictele de muncă. Este o derogare de la regula generală prevăzută de Codul d e procedură civilă, justificată prin faptul că de cele mai multe ori salariatul este cel care are calitatea de reclamant, creându-i-se astfel o facilitate.
Art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabilea competența de la sediul unității a fost implicit abrogat de art. 298 alin 2 din Codul Muncii, astfel cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul soluționării unui conflict de competență, prin decizia nr. 3048/23.04.2004 - Secția Civilă. A arătat instanța supremă în motivarea regulatorului de competență că aplicarea prevederilor Codului Muncii se impune atât în raport de împrejurarea că noua reglementare este ulterioara Legii nr. 168/1999, cât și având în vedere dispozițiile art. 298 alin 2 din Codul Muncii, care abrogă implicit art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Legat de critica referitoare la greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, se constată că este de asemenea nefondată și că în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit. c din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariat.
În cauză, nu sunt incidente prevederile art.283 lit. a din Codul Muncii, întrucât pretențiile invocate de reclaman ți nu decurg din încetarea contractului individual de muncă și nici prevederile art.283 lit. e din același act normativ, întrucât pretențiile formulate de reclaman ți nu sunt urmarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia.
Ne aflăm, însă, în prezența unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susținerilor pârâtei, reclamanții se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecății.
În schimb, pe fondul cauzei, Curtea reține că eclamanții, și au fost salariații societății pârâte, raporturile de muncă dintre părți încetând în luna noiembrie 2005 pentru și -, și în luna decembrie 2005 pentru, ca urmare a desființării posturilor ocupate de salariați urmare a disponibilizărilor ce au avut loc în cadrul societății.
Prin art. 6 din decizia de concediere a fiecăruia dintre reclamanți s-a precizat că valoarea indemnizației de concediere ce va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă, completate cu prevederile planului social, ținând cont de vechimea în, este de 14112 RON.
Planul Social din 21.04.2005, parte integrantă a Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unității, este aplicabil de la data încheierii sale până la data de 31.10.2010, deci și la data concedierii reclamanților.
Potrivit art. 4 din acest Plan Social, în funcție de vechimea în, angajații vor primi următoarele pachete, parte integrantă a negocierilor finale:
0,5 - 5 ani vechime.8 salarii
5 - 15 ani vechime.12 salarii
Peste 15 ani vechime.15 salarii
S-a făcut mențiune, pentru toate cele 3 intervale, ca pentru anul 2005 salariul mediu brut se va calcula pe baza celui din 2004, majorat pentru anii următori cu același procent ca și salariile.
Din interpretarea acestui articol din Planul Social reiese cu claritate că în anul 2005 pachetele financiare la care face referire se vor calcula raportat la salariul mediu brut aferent anului 2004.
În plus, articolul face referire la salariul mediu brut aferent unui an întreg, or acesta se calculează la terminarea anului, raportat la salariile medii lunare aferente fiecărei luni. Or, salariul mediu anual aferent anului 2005 nu se putea calcula decât la începutul anului 2006, după ce se stabilea salariul mediu din luna decembrie 2005, iar concedierea reclamanților a avut loc în lunile noiembrie și decembrie 2005 și în mod corect s-a avut în vedere salariul mediu brut aferent anului 2004.
În consecință, în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ. Curtea va admite ca fondat recursul declarat de pârâta SC, SA B împotriva sentinței civile nr.1449/LM/05.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- și, pe cale de consecință, va dispune modificarea sentinței atacate, în sensul în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta SC SA
Conform art. 404 indice 2 Cod de procedură civilă în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Întrucât prin prezenta decizie civilă a fost modificată sentința atacată în sensul respingerii acțiunii, față de cele arătate de avocata recurentei, în sensul că sentința civilă a fost deja executată, afirmație necombătută de avocatul reclamanților, instanța, în baza art.404 indice 2 Cod procedură civilă va dispune restabilirea situației anterioare executării hotărârii primei instanțe
(continuare decizie civilă nr.8/2010)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, ca fondat, recursul declarat de pârâta SC, SA B împotriva sentinței civile nr.1449/LM/05.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamanții:, ȘI în contradictoriu cu pârâta SC SA
În baza art.404 indice 2 Cod procedură civilă dispune restabilirea situației anterioare executării hotărârii primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 04 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.PM
Tehnored.PM/TM/2 ex/11.01.2010
Jud.
Președinte:Doriani AnaJudecători:Doriani Ana, Pop Mirela, Stoica Manuela
