Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 8169/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8169

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Ioana

Grefier

****************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta - - G împotriva sentinței civile nr. 323 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, pârâta - DR TR S și pe intimat având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303. pr. Civilă, după care, instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 323 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul, împotriva pârâtei - - și. SRL Tr.

S-a dispus obligarea pârâtei - - G să plătească reclamantului drepturi salariale pe perioada ianuarie - 3 martie 2007, indemnizație concediu odihnă pentru perioada lucrată în anul 2007, actualizate în raport de inflație la data plății.

S-a respins acțiunea față de pârâta Filiala SRL Tr.

Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut:

Reclamantul a fost salariatul societății pârâte, - - - Filiala SRL D Tr. S, până la data de 28.03.2007, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar.

Pentru munca prestată, conform art. 154 pct.2 Codul muncii fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, salariu care potrivit prevederilor art.161 Codul muncii, se plătește în bani cel puțin odată pe lună.

Reclamantul nu a primit salariul pentru perioada februarie - 3 martie 2007, astfel că este îndreptățit să primească salariile cuvenite, reactualizate cu indicele de inflație la data plății, reclamantul fiind prejudiciat prin neplata la timp a salariilor.

De asemenea este îndreptățit să primească și indemnizația aferentă perioadei lucrate în anul 2007, în raport de prevederile art.141 pct.2 Codul muncii.

Înscrierile în carnetul de muncă au fost efectuate de către pârâta - - G și deci, raporturile de muncă au existat între această societate și reclamant.

Pârâta. SRL Tr.S a fost doar un punct de lucru al - - G, reprezentată de aceeași conducere administrativă, situație ce rezultă din mențiunile făcute în carnetul de muncă, astfel că, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare este neîntemeiată.

Din verificarea dosarului de insolvență, rezultat că cererea a fost formulată de - - G pentru punctul său de lucru din Tr.S, astfel că, fiind irelevantă susținerea pârâtei în sensul că reclamantul va fi înscris la masa credală, atâta vreme cât este salariatul acesteia.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen pârâta - - G, apreciind-o a fi nelegală și netemeinică, cu motivarea:

Recurenta invocă excepția lipsei calității procesuale pasive în principal, iar pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii față de această societate, întrucât nu datorează suma solicitată de reclamant.

Recursul este fondat.

Examinându-se sentința recurată, în raport de criticile invocate în recurs, se vor reține următoarele:

Tribunalul a ignorat faptul că cele 2 societăți - - G și - DR TR S sunt entități juridice distincte cu personalitate juridică proprie, iar raporturile de muncă au fost între reclamantul și - - G- Filiala SRL DR TR

Tribunalul a confundat noțiunea de " punct de lucru " cu " Filială ", ori conform Legii 31/1990, republicată privind societățile comerciale, art.42, filialele sunt societăți comerciale cu personalitate juridică.

Astfel fiind, - - G Filiala SRL DR TR S este o filială având personalitate juridică distinctă, putând sta în instanță în nume propriu și nu " punct de lucru ( fără personalitate juridică ).

Pe cale de consecință, se apreciază a fi întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive din speța dedusă judecății invocată de recurenta - - G, situație în care, în temeiul art. 304 pct. 5.pr5.civilă rap. la art. 312 al. 1.pr.civilă, se va admite recursul, casându-se sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța ce va fi reinvestită cu soluționarea cauzei va cita în cauză pârâta - SRL DR TR S pentru ca aceasta să-și facă apărările de rigoare de care înțelege să se folosească.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta - - G împotriva sentinței civile nr. 323 din 11 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, pârâta - DR TR

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

Tehn.

Ex.4/07.10.2008

/ și

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 8169/2008. Curtea de Apel Craiova