Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 8429/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8429

Ședința publică de la 03 Octombrie 2008

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Marin Covei

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Casa Județeană de Pensii G, Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împotriva sentinței civile nr. 3132/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect drepturi bănești - spor vechime.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă, lipsă fiind recurenții-pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că pricina este la al II-lea termen de judecată acordat pentru comunicare întâmpinări.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul pricinii.

Intimata-reclamantă pune concluzii de respingere a recursurilor și menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală potrivit întâmpinării.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Tribunalul Gorj prin sentința nr.3132 de la 09 aprilie 2008 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimați.

A admis în parte acțiunea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimații Casa Județeana de Pensii G, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale B și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei B, cu completarea ulterioară.

A obligat intimata Casa Județeană de Pensii G să plătească petentei suma netă de 18.245 lei reprezentând diferență de pensie actualizată pe perioada 01.11.2005 - decembrie 2007, precum și la plata în continuare a pensiei actualizate.

S-a luat act că petenta renunță la plata actualizată a pensiei în raport de coeficientul de inflație și nu solicită cheltuieli de judecată.

A obligat intimații Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale B și Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei B să asigure fondurile necesare pentru plata sumei de mai sus.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de intimații Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale B, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei B, instanța a considerat că este neîntemeiată și a fost respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 24 lit. e din nr.HG13/2004, casele teritoriale de pensii au ca atribuțiuni stabilirea cuantumului drepturilor de asigurări sociale, efectuând plata acestora, iar potrivit dispozițiilor Legii nr.19/2000, au ca atribuțiuni emiterea deciziilor de pensionare și plata drepturilor ce rezultă din acestea.

În ceea ce privește intimații Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale B, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei B, aceștia au calitatea de ordonator principal de credite, respectiv administrează și gestionează sistemul public de pensie și alte drepturi de asigurări sociale, urmând să asigure fondurile necesare privind plata drepturilor solicitate de petentă.

Analizând acțiunea în raport de actele depuse, apărările intimaților și dispozițiile legale aplicabile, instanța a considerat că aceasta este întemeiată.

Astfel, la data pensionării petentei, respectiv 01.11.2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj nu era în posesia sentințelor nr.628/2007, respectiv 504/2007 prin care instanțele judecătorești, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție, au stabilit în mod irevocabil că magistrații, inclusiv petenta, au beneficiat de spor de vechime în muncă și pe perioada 01.01.2004-01.11.2005.

Având în vedere cele două sentințe pronunțate de Tribunalul Gorj, rămase irevocabile, prin care s-a stabilit că petenta a beneficiat de spor de vechime în muncă pe ultimele 12 luni anterioare pensionării, în procent de 25% calculat la indemnizația brută lunară, se impune ca și stabilirea pensiei să se facă în raport de media veniturilor pe ultimele 12 luni anterioare pensionării, inclusiv sporul de vechime în muncă.

Așa cum s-a precizat mai sus, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj nu este în culpă cu privire la eliberarea adeverinței nr.5924/01.11.2005, în care nu s-a inclus sporul de vechime în muncă, întrucât la acea dată nu se stabilise că magistrații trebuiau să beneficieze de acest drept pe toată perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 și în continuare.

Ca urmare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorja emis adeverința nr. 426/IX/2/22.01.2008, din care rezultă media veniturilor realizate de un procuror în activitate pe ultimele 12 luni ce includ și sporul de vechime în muncă în procent de 25%.

Față de considerentele expuse mai sus, instanța a admis acțiunea și obligat intimata G la plata către petentă a sumei nete de 18.245 lei reprezentând diferențe pensie actualizate pe perioada 01.01.2005- decembrie 2007, precum și la plata în continuare a pensiei actualizată.

Intimații Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale B, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei B au fost obligați să asigure fondurile necesare pentru plata sumei de mai sus.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de în motivarea recursului a arătat că instanța de fond în soluționarea cauzei a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Tribunalul Gorj -Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, ca instanță de fond, trebuia să observe că legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale la art. 139 stipulează"Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, este instituție publică autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, care administrează și gestionează sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, iar casele județene de pensii sunt servicii publice investite cu personalitate juridică".

Ca atare, instanța de fond, dând o corectă interpretare a dispozițiilor imperative ale Legii nr.19/2000, mai sus enunțate, trebuia să constate și să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a.

A mai arătat recurentul că nu are atribuții în stabilirea și plata drepturilor de pensie în condițiile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aspect pe care instanța de fond trebuia să-l ia în considerare.

Recurenta Casa Județeană de Pensii a arătat că intimata a fost pensionată conform Legii nr.303/2004 având în vedere vechimea în magistratură de 30 ani și 4 luni și media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni de 3.704 lei comunicate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj prin adeverința nr. 5924/VI/31.11.2005.

În mod corect și legal, CJP Gas tabilit pensia de serviciu în funcție de actele existente la dosar.

A mai arătat recurenta că nu este abilitată de lege și nici nu poate să stabilească indemnizația și sporurile ce au fost incluse în veniturile comunicate de parchet, existând posibilitatea unor erori de calcul din partea expertului, fapt ce poate duce la o soluție greșită a instanței de fond.

Instanța de fond a depășit atribuțiunile puterii judecătorești în sensul că sentința pronunțată este constitutivă de drepturi pe viitor.

Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale în recursul său solicită să se constatate lipsa calității procesuale pasive a CNPAS care în conformitate cu HG nr.13/2004 nu are astfel de atribuțiuni (stabilirea pensiilor individuale, calculul acestora, recalcularea, plata pensiilor,etc.).

Aceste atribuțiuni revin Casei Județene de Pensii G, conform revederilor legale sus menționate coroborat cu art. 82 alin.2 și art.95 din legea 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.

A mai arătat recurenta că în calitate de ordonator secundar de credite nu poate aloca fonduri pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor de pensie a reclamantei.

Alocarea fondurilor, se poate face numai în limita bugetului aprobat de către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei în calitate de ordonator principal de credite.

La data de 3 septembrie 2008 intimata - reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Analizând sentința pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate,a actelor și lucrărilor dosarului,precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:

Recursul formulat de intimata CJP.G este nefondat.

Conform art. 85 alin.2 din Legea nr.303/2004,republicată, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate.

Art.85 alin.3 din Legea nr.303/2004,republicată,prevede că aceste dispoziții se aplică și judecătorilor sau procurorilor pensionari, precum și persoanelor care beneficiază de pensia de urmaș prevăzută la art. 84.

Odată cu edictarea actelor normative mai sus menționate, s-au stabilit si normele metodologice de stabilire, calculare si actualizare a pensiilor de serviciu, astfel:

HG nr. 1.275 din 18 octombrie 2005 (care a abrogat HG 263/2005), ale cărei norme metodologice prevăd următoarele:

- art. 18 (1) În aplicarea prevederilor art. 85 alin. (2) și (3) din lege privind actualizarea anuală a pensiei de serviciu, se stabilește următoarea procedură:

a) Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale transmite Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Departamentului Național Anticorupție și Ministerului Justiției listele cu titularii pensiilor de serviciu aflați în plată în luna decembrie a fiecărui an;

b) instituțiile publice prevăzute la lit. a) transmit adeverințele nominale, întocmite conform anexelor nr. 4 - 6 la prezentele norme metodologice, cu datele necesare actualizării pensiilor de serviciu, Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, care le comunică caselor teritoriale de pensii în vederea punerii în aplicare.

(2) Actualizarea pensiei de serviciu se face la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.

- Art. 19 - La fiecare actualizare a pensiilor de serviciu casele teritoriale de pensii vor emite o nouă decizie pe baza adeverințelor transmise de aceste instituții. Noua decizie, însoțită de o copie a adeverinței în baza căreia s-a efectuat actualizarea, va fi comunicată pensionarului.

- Art. 20 - Răspunderea cu privire la stabilirea vechimii în magistratură, a vechimii în funcția de judecător sau de procuror, a mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării și a venitului brut realizat la data pensionării a judecătorilor și procurorilor revine instituției care eliberează adeverința-tip.

- Art. 21 - (1) Prevederile art. 85 alin. (3) din lege se aplică și celor ale căror pensii de serviciu s-au stabilit în baza Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Conținutul veniturilor brute a fost precizat prin prevederile art.7 alin.3 din norme, astfel: in veniturile brute realizate se includ, pe lângă indemnizația de încadrare brută lunară, sporurile cu caracter permanent sau nepermanent. În veniturile brute nu se includ sumele primite cu titlu de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi aferente altei perioade și nici indemnizația egală cu cele 7 indemnizații de încadrare brute lunare prevăzută la art. 81 alin. (1) din lege ori alte drepturi fără caracter salarial.

Referitor la procedura prevăzută de art.20 din HG 1275/18.10.2005, se constată că, aceasta se referă la comunicările anuale ce se fac de tribunale pentru reactualizarea pensiei de serviciu, care așa cum s-a arătat, nu au cuprins în calculul salariilor de bază ale magistraților sporul de vechime în muncă, pentru că acest spor nu a fost acordat nici magistraților în activitate.

Curtea reține că, recurenta Casa Județeană de Pensii G nu este în culpă cu privire la calcularea pensiei pentru faptul că nu a luat în calul sporul de vechime, față de comunicările ce i s-au făcut de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și față de faptul că în 2007 s-a tranșat problema privind acest spor, dar această situație nu exclude dreptul intimatei reclamante de a fi despăgubită pentru calcularea greșită a pensiei de serviciu.

Prin decizia nr. XXXVI/07 05 2007,ICCJ, soluționând recursul în interesul legii,a stabilit că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996,în raport cu prevederile art.1 pct.32 din nr.OUG83/2000,art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000 se interpretează,în sensul că judecătorii,procurorii și ceilalți magistrați,precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar,procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă,în cuantumul prevăzut de lege.

Art.33 din Legea nr.50/1996 prevede că, pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel: între 3 și 5 ani - 5%, de la 5 la 10 ani - 10%, de la 10 la 15 ani - 15%,de la 15 la 20 de ani - 20%,peste 20 de ani - 25%.

În consecință,intima, pentru vechimea de peste 20 de ani,beneficia de un spor de vechime de 25 %,spor care trebuia să facă parte din baza de calcul în raport de care se actualizează pensiile de serviciu ale magistraților în perioada 01 11 2005-31 12 2007.

Din adeverința nr.5924/VI/01 11 2005 rezultă că venitul brut realizat,pe baza căruia se actualizează pensia de serviciu a intimatei, este de 3.704 lei și nu cuprinde sporul de vechime de 25 %.

Ulterior,intimata a obținut acordarea acestui spor prin sentințele nr.628/29 03 2007 și nr.504/14 03 2007 pentru perioada 01 01 2004-01 11 2005,iar apoi i-a fost refăcută baza de calcul cu media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni în care a fost cuprins și sporul de vechime,bază care este de 4.677 lei.

Baza de calcul a fost refăcută,pentru aceleași considerente și pentru anul 2007,ridicându-se la suma de 6.402 lei.

Nu poate fi primit nici motivul de recurs cu privire la faptul că, deși a solicitat introducerea în cauză a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, prima instanța nu a ținut cont de această solicitare,deoarece această instituție nu are atribuții în plata pensiei reactualizate.

Cu privire la susținerea recurentei că în mod greșit a fost obligată la plata pensiei reactualizate și în viitor,Curtea constată că prin Legea nr.45/2007,s-a introdus art. 4 ind.1 alin.1 care prevede că, pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:- de la 3 la 5 ani - 5%, - de la 5 la 10 ani - 10%, - de la 10 la 15 ani - 15%, - de la 15 la 20 ani - 20%, - peste 20 ani - 25%.

(2) Sporul de vechime în muncă se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă și se ia în calcul la acordarea, recalcularea și actualizarea pensiilor și altor drepturi de asigurări sociale, precum și a oricăror alte drepturi ce se determină pe baza veniturilor salariale.

Astfel că,pe viitor, ca urmare a acestor modificări legislative,sporul de vechime face parte din baza prevăzută de lege pentru actualizarea pensiilor iar recurenta este obligată să procedeze în conformitate cu art.19 din HG.nr.1275/2005.

Recursurile formulate de recurenții Ministerul Muncii,Familiei și Egalității de Șanse și CNPAS sunt fondate deoarece obiectul cauzei îl constituie plata diferențelor ce rezultă din recalcularea pensiei de serviciu. HG.nr.1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani,prevede că atribuții,în actualizarea pensiilor magistraților, are doar casa de pensii teritorială care emite decizie în acest sens.

În conformitate cu prevederile art.24 lit.e din HG.nr.13/2004,casele teritoriale de pensii stabilesc cuantumul drepturilor de asigurări sociale individuale și efectuează plata acestora,potrivit legii.

Față de aceste rețineri,Curtea constată că aceste instituții nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

În raport de aceste considerente,Curtea urmează ca în baza art.312 Cod procedură civilă să respingă recursul formulat de recurenta CJP G iar în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 cod procedură civilă să admită recursurile formulata de recurenții Ministerul Muncii,Familiei și Egalității de Șanse și CNPAS,să modifice în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea formulată împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii G împotriva sentinței civile nr. 3132/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.

Admite recursurile formulate de Casa Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împotriva sentinței civile nr. 3132/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea față de aceștia.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03 octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.

4ex/03 11 2008

Jud.fond.

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi, Marin Covei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 8429/2008. Curtea de Apel Craiova