Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 843/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 843/
Ședința publică din 29 aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclaman ții, și intervenienții, și, toți cu domiciliul procesual ales în M C, str. -.- nr.6, jud. H, împotriva sentinței civile nr.8 din 26 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
De asemenea, se constată că prin încheierea nr.42/CR din 29 aprilie 2009 s-a soluționat incidentul procedural ivit în cauză, respectiv incompatibilitatea d-nelor judecător și, completul de judecată fiind constituit prin includerea d-lor judecători și .
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2008, reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Harghita, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați în solidar pârâții la plata despăgubirilor echivalente sporului de permanență de 25% din indemnizația de încadrare;
- să fie obligați în solidar pârâții la calcularea și la plata sumelor reprezentând reactualizarea drepturilor solicitate, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data executării efective a hotărârii;
- să fie obligat pârâtul Tribunalul Harghita să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării acelor drepturi bănești;
- să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății bănești ale reclamanților.
Aceleași pretenții au fost formulate de intervenienții, și.
În motivarea acțiunii și a cererilor de intervenție, reclamanții au arătat că fac parte din personalul din unitățile de justiție (fiind judecători și grefieri), și sunt discriminați, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000 și a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de permanență, deși asigură serviciul de permanență al instanței în materie penală (arestări preventive, percheziții), fiind la dispoziția unității în mod permanent, cu restrângerea dreptului lor constituțional la liberă circulație.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, arătând că sporul solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea sporului de permanență nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
În probațiune, la dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri în copie: situația planificărilor zilelor de permanență la nivelul instanței.
Curtea de Apel Tg-M, prin sentința civilă nr.8 din 26 septembrie 2008 respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor; a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Harghita, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Harghita, Ministerul Justiției Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării;a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Harghita, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Harghita, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următorele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul" nr.1/2001, p. 23-30). Într-adevăr, art.27 alin.1 din G nr.137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun", care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr.500/2002 și a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții și intervenienții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților și intervenienților, prin neacordarea sporului de permanență, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții și intervenienții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, s-a reținut că este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților și intervenienților la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare). Reclamanților și intervenienților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de permanență, în conformitate cu necesitatea punerii în practică a normelor procedurale penale care reglementează materia arestării preventive și efectuarea perchezițiilor. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică o activitate de permanență în materie penală.
Însă, în cauza dedusă judecății nu există nicio situație de discriminare, deoarece reclamanții și intervenienții nu se află într-o situație comparabilă cu personalul militarizat care se află în tot timpul încadrării în funcție într-o misiune permanentă, conform art.11 din OG nr.38/2003.
Reclamanții și intervenienții nu sunt încadrați, prin natura și caracterele juridice ale funcției lor, într-un sistem militarizat sau echivalent și nu exercită o misiune permanentă.
Dimpotrivă, efectuarea unor ore suplimentare de către reclamanți, în mod excepțional și secvențial, nu justifică acordarea unui spor de permanență.
În cazul reclamanților și intervenienților nu există o misiune permanentă necesitată de însăși natura definitorie a funcției deținute (personal judiciar).
Cu alte cuvinte, îndeplinirea, cu caracter excepțional și limitat în timp, de către personalul judiciar a unui serviciu de permanență în materie penală, nu reprezintă un element care ține de esența funcției judiciare pentru toată durata exercitării acesteia, cu caracter constant, deci nu poate fi vorba de o misiune permanentă.
Deci, reclamanții și intervenienții nu sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000.
Ca atare, nu sunt încălcate dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Împotriva sentinței civile menționate, reclamanții și intervenienții au înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a hotărârii, iar în urma rejudecării pricinii să se admită acțiunea, conform solicitării, cu invocarea motivului prev. de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041din Codul d e procedură civilă.
În cuprinsul memoriului de recurs s-a arătat că prin exercitarea serviciului de permanență la această instanță, reclamanții sunt obligați să nu părăsească localitatea, fiind astfel restrâns dreptul lor la libertatea de mișcare, drept fundamental garantat de legislația internă și internațională și care se repercutează negativ și asupra vieții de familie. În contextul în care polițiștii beneficiază de sporul de permanență de 25%, reclamanții se consideră discriminați față de această categorie socioprofesională, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 4 din nr.OG 137/2000. În opinia reclamanților, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
Din acest motiv, obligația și prestația de permanență reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată drepturilor salariale, corelative îndeplinirii prestației de permanență. În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plata egală pentru muncă egală, precum și dreptul la salariu pentru munca prestată. Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul 212/1974, precum și din art. 14 Convenției Europene pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale.
După înregistrarea recursului de față, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile art. I și II din nr.OUG 75/2008, iar ulterior instanța supremă și-a declinat competența de soluționare în favoarea acestei instanțe, întrucât dispozițiile sus indicate au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 104/20 ianuarie 2009 Curții Constituționale.
Recursul dedus judecății este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Ca temei de drept, reclamanții au invocat prevederile art. 27 din nr.OG 137/2000, însă aceste dispoziții legale dar și prevederile art. 1 și 2 din aceeași ordonanță au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr. 818 - 821/2008 ale Curții Constituționale. Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii. Această înseamnă că de la data declarării neconstituționale, dispozițiile legale sus indicate nu mai pot fi aplicate. În caz contrar, instanțele de judecată și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești și ar intra în sfera puterii legislative, legiuitorul fiind singurul abilitat stabili normele legale de salarizare, inclusiv pentru personalul din sistemul judecătoresc.
Cum, la data pronunțării hotărârii recurate, deciziile curții constituționale erau publicate în Monitorul Oficial, potrivit Legii nr. 47/1992 de la data publicării deciziile sunt obligatorii pentru instanțe și au efect pe viitor, în orice fază a procesului civil.
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de permanență, în conformitate cu necesitatea punerii în practică a normelor procedurii penale care reglementează materia arestării preventive și efectuarea perchezițiilor. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică o activitate de permanență în materie penală. Însă, în cauza dedusă judecății nu există nici o situație de discriminare, deoarece reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu personalul militarizat, care se află în tot timpul încadrării într-o misiune permanentă conform art.11 din nr.OG38/2003. Dimpotrivă, efectuarea unor ore suplimentare de către reclamanți, în mod excepțional, nu justifică acordarea unui spor de permanență, deci reclamanții nu sunt discriminați în sensul art. 2 alin.1 - 3, art. 6 și art. 27 din nr.OG 137/2000.
Așa fiind, se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale în materie dedusă judecății, motiv pentru care se va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții -, și, și intervenienții, și,toți cu domiciliul ales în M C, str. -. -, nr. 6, județul H, împotriva sentinței civile nr.8 din 26 septembrie 2008 Curții de Apel Tg-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
ptr., fiind
plecată în concediu,semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored./2 exp.
29.06.2009.
Jud.fond: -
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
