Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 847/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6953/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.847/
Ședința publică din data de 12 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC SA B (SC SA), împotriva sentinței civile nr.1765 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr- (6944/2007), în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns recurenta pârâtă SC SA B, prin avocat, cu împuternicire avocațială atașată la fila 8 dosar, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurentei pârâte SC SA B(SC SA), susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele
rin sentința civilă nr.1765/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ și Fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul și, în consecință, s-a dispus obligarea pârâtei SC SA la plata către reclamant a drepturilor bănești cuvenite și neachitate cu ocazia sărbătorilor de Paști pe anii 2005-2007 și de C pe anii 2004-2006, calculate în raport de salariul de bază mediu pe unitate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâta SC SA (fostă SC SA) a declarat recurs, criticând sentința sus menționată, în esență, sub următoarele aspecte:
Date fiind dispozițiile art.977 și art.983 din Codul Civil și având în vedere prevederile art.9 și 10 din Contractul colectiv de muncă, concluzia care se impune în speță este aceea a inexistenței dreptului subiectiv la acordarea primelor de Paști și C după ce în anul 2003 părțile CCM au hotărât includerea acestora în salariul de bază al fiecărui angajat, apărare susținută de altfel de înscrisurile încuviințate și administrate în cauză.
Nu s-au administrat probe noi în calea de atac a recursului
Examinând sentința civilă recurată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Modul de interpretare al art.168 din CCM (susținut de recurentă și decurgând din conținutul Deciziei Comisiei Paritare la care se face trimitere în motivarea scrisă a căii de atac exercitate în prezentul proces) în sensul că începând cu anul 2003, deci și pentru viitor în intervalul 2004-2007, suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al angajaților, nu este cel care corespunde voinței reale a părților, exprimată în mod clar și neîndoielnic prin alineatul întâi și al doilea al textului convențional suscitat, în toate variantele de redactare ale acestuia din perioada 2003-2007.
Dacă s-ar adopta punctul de vedere al recurentei, ar însemna să se considere că art.168 alin.1 din CCM (text rămas nemodificat față de forma sa inițială) a devenit lipsit de orice consecințe juridice, doar art.168 alin.2 continuând să producă asemenea efecte. O asemenea modalitate de interpretare a unei clauze cu caracter convențional este, însă, total contrarie principiilor pe care se bazează interpretarea contractelor, în special celui prevăzut de art.978.civ. (aplicabil și în materia dreptului muncii, în virtutea rolului de drept comun al normelor juridice din Codul Civil), potrivit cu care orice clauză se interpretează în sensul în care poate avea un efect, și nu în cel în care nu ar putea produce nici unul. Este imposibil ca, pe cale de interpretare, să se paralizeze efectele unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă în vigoare, dându-se deplină forță în acest sens unei alte clauze din același act juridic.
Alineatul al doilea al art.168 din CCM nu poate fi privit ca desființând în totalitate cele statuate prin primul alineat. În realitate, indiferent de variantele de redactare pe care le-au avut în decursul timpului, cele două texte nu se unul pe celălalt, fiecare având aria sa de aplicare. Față de conținutul lor explicit, dispozițiile art.168 alin.2 se referă doar la situația din anul 2003, iar cele ale art.168 alin.1 au în vedere intervalul 2004-2007, cu toate consecințele decurgând de aici. Doar dintr-o atare perspectivă și într-o asemenea manieră de interpretare, cele două clauze sunt producătore de efecte juridice și nu se contrazic reciproc.
De altfel, nimic nu a împiedicat părțile contractante, ca prin voința lor liber și conștient exprimată, să modifice art.168 în sensul prezentat în motivarea recursului, adică să apeleze la ceea ce se înțelege prin expresia "mutuus dissensus". Or, ele nu au acționat în acest sens.
Cât privește Decizia Comisiei Paritare, aceasta are natura unei convenții intervenită între patronat și sindicate în legătură cu modul de interpretare și aplicare a dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă, însă nu poate produce efecte retroactiv, întrucât nu constituie o convenție cu caracter interpretativ a unei clauze pretins îndoielnice din CCM (cum susține recurenta-pârâtă), ci una cu caracter modificator a unei clauze clare din CCM, ce poate crea consecințe juridice doar pentru viitor și doar dacă respectă cerințele art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv comunicarea și înregistrarea acesteia la organul competent potrivit legii.
În plus, validitatea acestei decizii trebuie stabilită și din perspectiva art.38 alin.2 din Codul Muncii, care interzice orice tranzacție (convenție) prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, mai ales că rolul sindicatelor este acela de a acționa în apărarea intereselor membrilor lor și nu în sensul în care s-a procedat de către, sindicatul reprezentativ de la nivelul recurentei-pârâte.
Totodată, se va avea în vedere că Tribunalul legal a dispus ca determinarea cuantumului drepturilor bănești acordate prin sentința atacată să se facă în funcție de salariul mediu de bază la nivelul recurentei (în deplin acord cu prevederile art.168 alin.1 din CCM), întrucât recurentei în calitate de angajator deși îi revine sarcina probei conform art.287 Codul Muncii, a refuzat efectuarea unei expertize contabile în cauză,în sensul determinării sumelor pretinse.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, Curtea,în baza art.312 al.1cpc va respinge ca nefondat recursul declarat, constatând pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA (fostă SC SA), împotriva sentinței civile nr.1765 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr- (6944/2007), în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./25.02.2009
Jud.fond:;
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
