Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.86/

Ședința publică din 23 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC " " SA (), cu sediul în B,- bis, sector 1, împotriva sentinței civile nr.311/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, domiciliat în B,-, -.4,.3,.69, domiciliată în com. sat, jud. B, domiciliat în com. jud. B, domiciliată în B,-, -.2,.29, domiciliat în com. jud. B, domiciliat în com. jud. B, domiciliată în,-, - 7,.9, jud. B, G, domiciliat în com. jud. B, domiciliat în B, str. G- nr.8, - 13,.19, domiciliat în,-, -.41, domiciliată în, nr.4, -.27, jud. B, domiciliat în B,-,.31,.74, jud. B, G, domiciliat în, sat, jud. B și, domiciliat în B,-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimații - reclamanți, G, și, avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 106, lipsă fiind intimații - reclamanți, și G și recurenta - pârâtă SC " " SA

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții - reclamanți prin apărător au depus concluzii scrise și chitanțe privind plata onorariului pentru apărător.

Apărătorul intimaților arată că nu are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Apărătorul intimaților - reclamanți consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală. Recurenta nu a depus statele de plată pentru a-și dovedi susținerile, în sensul că, drepturile solicitate au fost incluse în salariu și nici alte probe. Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată și depune un număr de patru chitanțe privind plata onorariului pentru apărător.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.

Prin sentința civilă nr. 311/12.05.2008 a Tribunalului Brăila, s-au admis în parte acțiunile conexe formulate de reclamanții, G, G, -, în contradictoriu cu pârâta.SA

A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant primele de Paști și C pe ultimii trei ani începând cu data de 22.10.2004 pentru reclamanții, cu data de 22.11.2004 pentru reclamantul, cu data de 30.11.2004 pentru reclamanta, cu 03.12.2004 pentru reclamanții G, -, G, și cu 07.12.2004 pentru reclamantul, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, actualizată cu rata inflației până la data plății integrale.

A fost obligată pârâta să plătească cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Galați sub numărul 3302/113/22.10.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată să îi plătească drepturile salariale constând în primele de Paște și de C neacordate în perioada 2004-2007, actualizate cu rata inflației la data plății.

La rândul lor, prin acțiunile înregistrate sub numerele 3892/113/7.12.2007, 3850/113/3.12.2007, 3849/113/3.12.2007, 319/113/22.10.2007, 3321/113/22.10.2007, 3848/113/3.12.2007 3845/113/3.12.2007, 3846/113/30.11.2007, 3847/113/3.12.2007, 3848/113/3.12.2007, 3312/113/22.10.2007, 3735/113/22.10.2007 și 3310/113/22.10.2007 reclamanții, G, G, și au chemat în judecată pe aceeași pârâtă, solicitând la rândul lor ca aceasta să fie obligată să le plătească drepturile salariale constând în primele de Paște și de C neacordate în perioada 2004-2007, actualizate cu rata inflației la data plății.

În motivarea acțiunilor reclamanții au arătat că au fost salariații societății pârâte și că potrivit contractului individual de muncă beneficiau și de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă la nivel de societate. Ca urmare, conform art.168 alin.1 din contractul colectiv, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C trebuiau să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe

Întrucât pârâta nu le-a plătit aceste drepturi, reclamanții au formulat acțiunile de față, în dovedirea cărora au depus copie de pe carnetele de muncă.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 5.03.2008 au depus precizări la acțiune, solicitând acordarea primelor de Paște și de C în funcție de perioada lucrată de fiecare începând din anul 2004.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune motivată de faptul că potrivit art. 283 alin. 1 lit.e din Codul muncii cererile pentru soluționarea conflictelor de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă se soluționează în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Cât privește fondul cauzei pârâta a cerut respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect întrucât, conform deciziei comisiei paritare, începând cu anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Astfel, invocând actele adiționale la contractul colectiv de muncă și punctul de vedere al comisiei paritare, a susținut că plata drepturilor pretinse nu s-a făcut în formula unor prime în cuantumul arătat la art.168 alin.1 din acest contractul, ci începând cu 2003, în varianta cumulării acestora, fracționării și plății în 12 tranșe lunare, sub forma unei suplimentări permanente a salariului.

Ca dovadă a celor susținute a depus copie de pe protocolul încheiat la 1.03.2002 cu, contractul colectiv de muncă pe anul 2003 și actele adiționale la acest contract, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, regulamentul de organizare și funcționare a comisiei paritare la nivelul SC SA, hotărâri ale consiliului de administrație și adrese emise de pârâtă și, nota privind reașezarea salariului, extras de stat de plată pe anul 2007, precum și practică judiciară.

La termenul de judecată din data de 9.04.2008 pârâta a precizat că și-a schimbat denumirea în SA și a prezentat acte în acest sens.

În ședința publică din 7.02.2008 instanța a dispus conexarea dosarelor -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, - și - la dosarul nr-.

Reclamanții au solicitat ca pârâta să depună statele de plată pentru perioadele în litigiu și să comunice în procente creșterile salariale (altele decât primele de Paști și de C) prin reașezarea salariului de bază în perioada 2004-2007.

Deși administrarea acestei probe a fost încuviințată de instanță, pârâta nu s-a conformat, prezentând doar evoluția salariului mediu de bază în perioada 2003-2007.

Analizând mai întâi excepția prescripției dreptului la acțiune, în conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin art.168 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății pârâte s-a stabilit că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.

Din conținutul acestui articol reiese clar că dreptul suplimentar prevăzut a se acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C este un drept de natură salarială.

Având în vedere că prin art.283 lit.c Codul muncii legiuitorul a reglementat distinct dreptul la acțiune în privința drepturilor salariale, instanța constată că dispozițiile art.283 lit.e Codul muncii, invocat de pârâtă în susținerea excepției prescripției, nu este incident în cauză deoarece reglementează dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale.

Un argument în acest sens este și faptul că art.166 alin.1 Codul muncii prevede că termenul de prescripție al dreptului la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata salariilor este de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Referitor la fondul cauzei, analizând susținerile părților în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, tribunalul a constatat următoarele:

După cum reiese din carnetele de muncă depuse în copie la dosar reclamanții au fost salariați ai pârâtei SC SA B (actual SC SA B) după cum urmează: până la data de 26.05.2007, până la data de 7.10.2007, G până la data de 23.12.2005, până la data de 23.12.2005, până la data de 2.01.2007, până la data de 3.07.2006, până la data de 11.11.2006, G până la data de 12.10.2006, până la data de 23.12.2005, până la data de 11.11.2006, până la data de 10.11.2005, până la data de 23.12.2005, până la data de 26.05.2007 și până la data de 3.07.2006.

Conform art.11 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă pârâta, în calitate de angajator, avea obligația de a acorda reclamanților toate drepturile ce decurg din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate.

Potrivit art. 168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății pârâte pentru anul 2003 "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ", instanța a constatat că reclamanților li se cuveneau astfel de drepturi suplimentare.

Art.168 alin.2 din același contract colectiv prevedea că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

În acest scop, prin hotărârea nr.14/31.03.2003 a consiliului de administrație al SC SA s-a aprobat ca în anul 2003 salariile medii de bază să fie reașezate în sensul introducerii în salariile de bază a sumei fixe de 700.000 lei/om/lună, reprezentând prevederi ale CCM art.168 alin.1 ce se acordau salariaților cu ocazia sărbătorilor religioase.

Ulterior, prin actele adiționale încheiate la contractul colectiv de muncă art.168 alin.2 a fost modificat, menționându-se că în anul 2003 suplimentările salariale de la aliniatul 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

2 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă a fost interpretat de Comisia Paritară a SA în sensul că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă, respectiv pârâta și Federația Sindicatelor Libere și Independente din Industria Română, au confirmat faptul că în redactarea art.168 alin.1 și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat SC SA.

În baza actelor anterior menționate pârâta a susținut că începând cu anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că plata drepturilor pretinse de reclamanți nu putea fi făcută în varianta solicitată, ci numai astfel cum părțile s-au înțeles.

Cu toate că potrivit art.287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezi în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, pârâta nu a depus actele solicitate de reclamanți în dovedirea acțiunii, respectiv statele de plată pentru perioadele în litigiu și relații privind procentul creșterilor salariale (altele decât primele de Paști și de C) prin reașezarea salariului de bază în perioada 2004-2007.

Întrucât inserarea într-un contract a unei obligații nu poate fi invocată drept probă a executării acelei obligații, instanța apreciază că pârâta nu a dovedit netemeinicia pretențiilor reclamanților, deoarece mențiunile din contractul colectiv de muncă și actele adiționale și precizările făcute de comisia paritară cu privire la intenția părților de a include drepturile solicitate în salariul de bază nu fac dovada că cele convenite au fost respectate.

Ca urmare, instanța a reținut că reclamanților nu li s-au plătit primele de Paști și de C pretinse.

Având în vedere că aceste prime reprezintă drepturi salariale care, potrivit art.283 lit.c Codul muncii, pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar cererile au fost formulate începând cu data de 22.10.2007, s-a constatat că pentru prima de Paști aferentă anului 2004 dreptul la acțiune s-a prescris.

Pentru considerentele expuse instanța a admis în parte acțiunile conexe și a obligat pe pârâtă să plătească fiecărui reclamant primele de Paști și de C pe ultimii trei ani începând cu data introducerii acțiunii, respectiv începând cu data de 22.10.2004 pentru reclamanții (), și, cu data de 22.11.2004 pentru reclamantul, cu data de 30.11.2004 pentru reclamanta, cu 3.12.2004 pentru reclamanții G, -, G și și cu 7.12.2004 pentru reclamantul, în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant.

În temeiul art.161 alin.4 Codul munciia dispus actualizarea sumelor cuvenite reclamanților cu indicele de inflație la data plății, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de devalorizarea generată de creșterea inflației.

Totodată, potrivit art.274 Cod procedură civilă în referire la art.287 Codul muncii pârâta a fost obligată să plătească reclamanților cheltuielile de judecată efectuate și dovedite, respectiv onorariul pentru avocat.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta B, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.

Nu s-a ținut cont de apărarea diferită a care nu a susținut teza includerii permanente, aceasta s-a petrecut în martie 2003 și are în drept valoarea unei novații, prima din element situat în afara salariului de bază devine component în structura sa.

Zbaterea apărătorilor de a reliefa prin înscrisuri cu o greutate probațională incontestabilă (adrese ale Direcției Politicii a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse) ce înseamnă în includerea în salariul de bază a primelor, s-a dovedit un exercițiu inutil.

A solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca nefondată.

În drept, a invocat disp art. 299, 302 indice 2, 304 alin. 1 și 304 indice 1.pr. civilă.

În recurs recurenta a depus aceleași înscrisuri ca și la dosarul de fond.

Intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefundat, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică întrucât, din analiza literară a textului art. 168 din CCM pe anii 2003, 2004-2007 se constată că doar la nivelul anului 2003 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bazăm urmând ca pentru anii următori, salariații să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paști și

Au depus, în combaterea recursului, contractele colective de muncă pe anii 2003-2007 încheiate la nivel de unitate.

La termenul de judecată din data de 08.12.2008, recurenta a depus o notă privind modalitatea de stabilire a salariului de bază mediu criticând hotărârea primei instanțe și sub acest aspect.

Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform disp. art. 168 alin. 1 din CCM încheiat între SC. B și salariați, reprezentați de, înregistrat la mun. B sub nr. 9002/31.10.2003, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe.

Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.

Problema ce se pune în discuție este acordarea primelor de Paști și C în perioada 2004-2007.

Astfel, prin art. din actele adiționale nr. 1, 2 3 și 4 la CCM nr. 9002/31.10.2003, s-a prelungit valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă înregistrat la B cu nr. 3193/2004 pentru anii 2004 - 2007.

Este adevărat că nu s-au încheiat alte contracte colective de muncă la nivel de unitate în perioada menționată însă, în recurs, la solicitarea apărătorului intimatului reclamant, s-au depus la dosar contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005, 2007 în formă reeditată, înscrisuri ce nu se aflau la dosarul de fond, fiind aplicabile disp. art. 305.pr. civilă.

Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007mențin textul alineatului 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut doar alineatului 2 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Analizând art. 168 alineatele 1 și 2 din CCM pe anii 2004-2006, rezultă că recurenta nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în CCM încheiat în anul 2003, ci se deduce că vor fi acordate în mod separat, nefiind parte componentă a salariului de bază, așa cum susține recurenta.

De asemenea, din modul de redactare al art. 168 al CCM pe anii 2004-2006, rezultă o contradicție între alin. 1 și 2 în sensul că, deși la alineatul 1 se prevede că, pentru acordarea primelor se vor negocia modalitățile de acordare cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, la alin. 2 se face referire doar la modalitatea de acordare din 2003 fără a se preciza și modalitatea de acordare pentru anii în discuție.

În consecință, modalitatea de acordare a primelor prin includerea în salariul de bază a fost prevăzută doar pentru anul 2003, folosindu-se verbul la timpul trecut și expresia "înanul 2003" și nu "dinanul 2003".

Față de cele arătate, susținerile recurentei sunt nefondate, față de înscrisurile noi depuse în recurs, acțiunea fiind în mod corect admisă de către prima instanță.

În ce privește modalitatea de stabilire a salariului de bază, acest motiv de recurs nu a fost arătat în termenul prevăzut de art. 303.pr. civilă (în 10 zile de la data comunicării hotărârii) astfel că nu poate fi analizat. Oricum, recurenta nu a prezentat nici un alt mod de calcul iar instanța de fond a acordat în mod generic drepturile salariale, fără să arate un anumit cuantum astfel că problema modului de calcul este practic, lipsită de interes, fiind o problemă de executare.

Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge ce nefondat recursul declarat de recurenta

Ca parte căzută în pretenții, potrivit disp. art. 274.pr. civilă, se va obliga recurenta B la plata cheltuielilor de judecată către intimații reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de SC " " SA (), cu sediul în B,- bis, sector 1, împotriva sentinței civile nr.311/12.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.

Obligă pe recurentă să plătească intimaților, G, câte 200 lei pentru fiecare, cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 23 Ianuarie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /17.02.2009

:DC/2 ex/18.02.2009

Fond:/A-M

Asistenți judiciari:/

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Alina Savin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Galati