Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 896/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.896
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 5.10.2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Mărioara Coinăcel
GREFIER-- -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, G, G, moștenitorii reclamantului G, respectiv, împotriva sentinței civile nr.304/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata, intimata moștenitoare a lui -, intimații-pârâți CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții și G, lipsă fiind reclamanții, G, G, moștenitorii reclamantului G, respectiv, și intimații, Curtea de Conturi a României și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recurenții prezenți depun la dosar concluzii scrise.
Recurentul G că intimații și au avut calitatea de reclamanți la fondul cauzei.
Curtea, din verificările efectuate, constată că sus-numiții au fost citați în calitate de intimați și nu de recurenți.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul G arată că toți recurenții sunt deținători ai certificatelor ORNISS, aceștia semnând un angajament de confidențialitate prin care și-au asumat responsabilități și răspunderi cu mult peste cele prevăzute a fi înscrise drept clauze de confidențialitate.
Mai arată că potrivit Deciziei 46 pronunțată în dosarul nr.27/2008 de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casați și Justiție, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, deși nici un act normativ nu prevede să le fie acordat acest spor.
Consideră recurentul că interpretarea instanței de fond că unele categorii profesionale au dreptul la acest spor și altele nu, deși se află în situații identice, este discriminatorie, acest spor trebuind acordat tuturor celor care accesează secrete de serviciu.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii de fond.
Recurentul achiesează la concluziile recurentului
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.304/27.04.2009 Tribunalul Vranceaa respins ca neîntemeiată excepția prescripției invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.
A respins ca neîntemeiată acțiunea civilă, pentru drepturi salariale,formulată de reclamanții:, G, -, G, - și -, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâtă, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:.
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- în urma admiterii cererii de strămutare, reclamanții:, G, -, G, - și -, au chemat în judecată civilă pe pârâta Curtea de Conturi a României pentru ca aceasta să fie obligată la calcularea și plata către reclamanți a unor despăgubiri în echivalentul sporului de 15% din salariul de bază, începând cu data de 01.03.2005 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, iar sumele să fie actualizate cu rata inflației la data plății efective.
In motivarea acțiunii au arătat că sunt angajați cu contract de muncă pe funcții de controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi a Județului B, iar în această calitate utilizează și gestionează informații clasificate, deținând și certificat ORNIS conform art.28 din Legea nr. 182/2002.
Au arătat reclamanții că deși trebuie să respecte interdicțiile și rigorile impuse pentru utilizarea și gestionarea informațiilor clasificate, nu beneficiază de sporul de confidențialitate prevăzut pentru alte categorii de persoane și față de care sunt discriminați.
Astfel, reclamanții au arătat că sporul de confidențialitate a fost prevăzut prin art.3 alin.1) din OG 19/2006 pentru cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personal civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Având în vedere că unitățile militare sunt supuse anual controlului camerelor de conturi județene, rezultă că reclamanții au acces la aceleași informații clasificate și trebuie să beneficieze de același spor.
Au mai arătat că acest spor este prevăzut și în art.30 alin.3) din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea oricăror forme de discriminare și că pârâta nu a întreprins nici un demers pentru acordarea lui.
Reclamanții au învederat că se încalcă și prevederi din Declarația Universală a Drepturilor Omului și din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și dispoziții din Constituția României și din Codul Muncii.
.-și cererea în drept, reclamanții au invocat disp.art.269 alin.1) Codul Muncii și art.27 din OG 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat să se respingă acțiunea ca neîntemeiată și a invocat și excepția privind prescrierea dreptului la acțiune.
In motivarea excepției pârâta a arătat că potrivit art.27 alin.2) din OG 137/2000 termenul pentru introducerea acțiunii este de 3 ani de la data producerii faptei de discriminare, iar în cazul reclamanților termenul curge de la data intrării în vigoare a OUG nr. 123/2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului bugetar și s-a împlinit în cursul lunii decembrie 2006.
Pe fond, pârâta a arătat că reclamanții își fundamentează acțiunea pe dispoziții legale care nu le sunt aplicabile, salarizarea lor făcându-se în baza OUG 160/2000 cu modificările și completările ulterioare și care nu prevede dispoziții cu privire la acest spor.
Sporul de confidențialitate este reglementat prin OUG 123/2003 și se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului, precum și celui din instituții și autorități publice pentru care, prin acte normative speciale se prevede acest spor.
Cum, prin reclamanți nu este prevăzut acest spor în nici un act normativ, aceștia nu pot cere să li se aplice acte normative din alte sectoare, acțiunea acestora fiind neîntemeiată.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și a solicitat ca în cazul în care se va admite acțiunea formulată de reclamanți, să fie obligat acesta să deblocheze fondurile necesare plăți acestor despăgubiri.
Chematul în garanție a formulat întâmpinare și a solicitat să se respingă cererea arătând că între pârâta și chematul în garanție nu există nici o legătură de ordin juridic sau contractual pentru a fi îndeplinite cerințele prev.la art.60 Cod proc.civilă.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții sunt încadrați cu contract de muncă la Curtea de Conturi B și au pretins că utilizează și gestionează informații clasificate, că dețin certificate ORNIS și pentru că sunt supuși exigențelor, restricțiilor și rigorilor impuse de normele legale în folosirea unor astfel de informații, sunt îndreptățiți să primească sporul de confidențialitate de 15% pe care îl primesc alte categorii de salariați care utilizează aceste informații.
Pentru că pârâta nu le-a acordat acest spor, reclamanții au solicitat despăgubiri reprezentând echivalentul sporului neacordat socotindu-se discriminați.
Reclamanții au solicitat ca aceste despăgubiri să fie calculate începând cu 01.03.2005, iar pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune cu motivarea că dacă s-a produs o discriminare a reclamanților prin neacordarea acestui spor, aceasta s-a produs prin OUG nr. 123/2003 și că reclamanții puteau formula acțiunea în termen de 3 ani, care s-a împlinit în decembrie 2006.
Potrivit art.137 cod proc.civilă instanța urmează să analizeze excepția invocată, sens în care se reține că reclamanții au respectat disp.art.1 alin.1) din 167/1958 și ale art. 283 alin.1) Codul Muncii, introducând acțiunea la 28.03.2008 și solicitând despăgubiri doar pe 3 ani anterior introducerii acțiunii.
Chiar în ipoteza susținută de pârât în sensul că termenul de prescripție curge din 2003, câtă vreme reclamanții nu au solicitat despăgubiri pentru perioada 2003 - 28.02.2005, nu se poate reține că dreptul la acțiune s-a prescris, motiv pentru care urmează a se respinge excepția ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei instanța reține că în contractul individual de muncă nu este prevăzută clauza de confidențialitate și nici în actele normative care reglementează activitatea și salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi a României nu este prevăzut acest spor.
Potrivit art.13 din OG 10/2008 sporul de confidențialitate de până la 15% din salariu se acordă personalului contractul din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Cum s-a arătat deja prin acte normative specifice nu s-a prevăzut acest spor pentru categoria de personal contractual din care fac parte reclamanții.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dar în motivarea acțiunii nu au invocat situațiile prevăzute la art.2 alin.1) din OG 137/2000 care definește discriminarea, ci au arătat că legiuitorul a produs această discriminare prin aceea că a acordat sporul de confidențialitate anumitor categorii de salariați și nu l-a acordat și categoriei din care fac parte reclamanții, deși în fapt ei desfășoară același gen de activități.
Instanța reține însă că nu pot fi aplicate dispoziții legale speciale altor categorii de salariați cu atât mai mult cu cât prin Decizia nr. 1325/4.12.2008 Curtea Constituțională a stabilit că sunt neconstituționale dispozițiile OG 137/2000 în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că acestea sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Reclamanții invocă și dispoziții din dreptul comunitar, dar instanța reține că nu sunt aplicabile în speță pentru că pretențiile reclamanților vizează un spor și nu salariul, iar sporurile sunt reglementate distinct pentru categorii de salariați și reclamanții nu reprezintă o categorie similară cu categoriile pentru care s-a reglementat acest spor.
Pentru considerentele arătate, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată și față de această dezlegare dată, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- În calitate de deținători ai certificatelor ORNIS în baza prev.art.33 al.3 din HG nr.585/13.06.2003 au semnat angajamentul de confidențialitate prin care și-au asumat responsabilități și au consimțit la răspunderi cu mult peste cele prevăzute a fi înscrise drept clauze de confidențialitate conf.art.26 din muncii.
-Instanța de fond a reținut că în actele normative care reglementează activitatea și salarizarea controlorilor financiari nu este prevăzut un spor de confidențialitate și ca urmare nu au dreptul la un astfel de spor.
-Ori, prin decizia nr.46/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că magistrații asistenți, judecătorii, procurorii precum și personalul auxiliar au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Ori, atât ei cât și magistrații și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor se află într-o situație identică și nu doar comparabilă sub aspectul prestării muncii în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate.
-În calitate de salariați contractuali drepturile lor sunt prevăzute și reglementate, în primul rând de Codul Muncii iar instanța de fond nu a analizat și nu a luat în considerare nici una din prevederile invocate.
În concluzie au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept au invocat disp.art.304 punctul 1 și 9.pr.civ.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Analizând hotărârea recurată din prisma criticilor formulate de recurenți cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf.cu disp.art.3041pr.civ. Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Pentru activitatea desfășurată recurenții au dreptul la un salariu de bază stabilit prin negociere.
Deosebit de salariul de bază astfel stabilit, în considerarea specificului muncii și importanței sociale, a serviciilor profesionale în temeiul art.26 din Legea 53/2003 recurenții pot negocia prestații suplimentare în bani reprezentând și clauza de confidențialitate.
Dispozițiile legale menționate nu prevăd în mod expres obligativitatea acordării acestor sporuri de către angajator ci prevede posibilitatea salariatului de a negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de confidențialitate.
Prin urmare, recurenții nu au făcut dovada negocierii acestor sporuri așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Așadar, aceste prevederi legale nu îl obligă pe angajator să plătească sporul solicitat.
Mai mult, chiar art.26 din Legea 53/2003 prevede că, clauza de confidențialitate poate fi prevăzută în contractul individual de muncă în baza înțelegerii între angajator și angajat.
De asemenea, unul din principiile aplicabile dreptului muncii este cel al negocierii prev.de art.37 din Codul Muncii, conform căruia drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Așadar, pentru ca intimata să datoreze acest spor este necesar ca în contractele individuale de muncă ale recurenților să se prevadă clauza de confidențialitate ori, în contractele de muncă ale recurenților nu este prevăzut un astfel de spor și nici în contractul colectiv de muncă, această clauză a fost inclusă doar în angajamentul de confidențialitate pe care l-au semnat recurenții.
Este adevărat că potrivit disp.art.5 din CM, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Orice discriminare directă sau indirectă față de salariat este interzisă.
Alineatul 3 prevede că, reprezintă discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
Conform alineatului 4 constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la al.2 dar care produc efectele unei discriminări directe.
Corect a constatat prima instanță faptul că recurenții reclamanți în calitate de controlori financiari nu au fost discriminați de către intimata pârâtă prin neacordarea sporului de confidențialitate față de alte categorii profesionale care au beneficiat de acest spor.
De asemenea, potrivit art.1 din OG nr.137/2000 au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu ocazia interpretării art.14 din Convenție, a statuat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Curtea a apreciat prin jurisprudența sa că statele contractante dispun de o marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice diferențele de tratament aplicate.
În speță, recurenții- reclamanți îndeplinesc funcțiile de controlori financiari respectiv secretar- dactilograf în cadrul Camerei de Conturi B, aflându-se în raporturi juridice de muncă specifice raporturilor de serviciu cu recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României.
Se invocă discriminarea intervenită între categoria reclamanților și alte categorii socio-profesionale care beneficiază de sporul de confidențialitate în cuantum de 15% calculat la indemnizația de bază lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin acte normative stabilirea unui asemenea drept categoriei controlorilor financiari, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal stabilit prin OG nr.137/2000.
În acest sens, prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale OG nr.137/2000, și anume prev.art.1, art.2 al.(3) și art.27 al.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 al.(4) din Constituție, precum și prev.art.61 al.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
S-a statuat că instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiție-art.126 al.(1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
De asemenea, prin Decizia nr.838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte, arătându-se că autoritatea judecătorească nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege.
Ca atare, apare ca legală constatarea de către prima instanță a nediscriminării recurenților -reclamanți care îndeplinesc funcția de referent și secretar- dactilograf față de categoria controlorilor financiari, fiecare dintre acestea având un statut și o reglementare distinctă, proprie, cu alte atribuții de serviciu, nefiind vorba de situații identice și nici măcar similare, așa cum greșit susțin recurenții.
Statutul controlorilor financiari, drepturile și obligațiile, raporturile de muncă ale acestei categorii diferă semnificativ de ale celorlalte categorii de personal din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Contrar susținerii recurenților decizia 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar nu li se aplică recurenților întrucât aceștia au calitatea de controlori financiari din cadrul Camerei de Conturi
În consecință, pentru toate considerentele arătate, în baza disp.art.312 al.1 pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică din toate punctele de vedere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, G, G, moștenitorii reclamantului G, respectiv, împotriva sentinței civile nr.304/27.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red./22.10.2009
Dact./5 ex/5.11.2009
FOND: -
Asis. Jud.-
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Mărioara Coinăcel
