Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 896/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 896
Ședința publică de la 08 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, G, -, prin moștenitor, împotriva sentinței nr.81 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradiNRoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP O, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.81 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL O L T, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect plata drepturilor constând în sporul de confidențialitate de 15%.
S-a respins cererea de chemare în garanție MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, formulată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Reclamanții dețin calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului d e O, iar potrivit statutului magistraților, drepturile de care aceștia beneficiază formează obiectul unor reglementări speciale, distincte față de cele prevăzute pentru alte categorii de personal.
Astfel cum rezultă din Ordonanța nr. l37/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege - orice deosebire,excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, sex, religie, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Rezultă că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare. Pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesară să se stabilească dacă persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret diferit al atribuțiunilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situația comparabilă între categorii profesionale distincte, magistrați, personal auxiliar, demnitari, funcționari publici.
Actele normative invocate de către reclamanți prevăd acordarea sporului de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor clasificate așa cum sunt definite în legea nr. l82/2002, iar reclamanții nu pot beneficia de sporul solicitat, întrucât în primul rând nu manipulează și nu gestionează informații clasificate, iar legile invocate nu prevăd expres acordarea sporului și pentru personalul auxiliar de specialitate. Mai mult, actele normative invocate de reclamanți prevăd acordarea sporului de confidențialitate condiționat de încadrarea acestuia în limitele bugetelor aprobate de către ordonatorul principal de credite.
Statutul magistraților - Legea nr.303/2004, constituie o reglementare distinctă față de alte categorii profesionale, ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării depășind cadrul legal reglementat prin OG l37/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. l6 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești, cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi.
În mod evident exercitarea unor drepturi la care se face referire în OG l37/2000 vizează modul de aplicare al unor dispoziții legale, care instituie acele drepturi și nu examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor, astfel că, nu se poate vorbi de discriminare în afara OUG 137/ 2000.
Având in vedere aceste considerente, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată și pe cale de consecință și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Întrucât cererea reclamanților s-a apreciat ca fiind neîntemeiată, nu s-a impus analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice O.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, G, -, prin moștenitor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivând recursul, reclamanții au arătat că, în scopul asigurării eficiente a confidențialității informațiilor au fost edictate mai multe acte normative, menite să ofere categoriilor de persoane ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la astfel de informații și că, deși printre aceste categorii nu sunt enumerați în mod explicit și magistrații, în raport de obligațiile profesionale ale procurorilor și judecătorilor, se cuvenea să primească un astfel de spor, fiind în situația unei discriminări evidente.
În acest sens, recurenții au menționat art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328/24.08.2005, pentru aprobarea Codului Deontologic al judecătorilor și procurorilor, conform cărora judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi în alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate, dispozițiile Legii nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și nr.HG585/2002, privind aprobarea standardelor de protecție a informațiilor clasificate, în baza cărora tuturor procurorilor li s-au eliberat certificate sau autorizații de acces la informații clasificate, pe diferite niveluri de secretizare sau disp.art.99 lit.d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
Au susținut recurenții că din prevederile menționate rezultă că magistrații au obligația profesională imperativă de confidențialitate, activitatea desfășurată de ei implicând gestionarea sau, cel puțin accesul la informații clasificate, iar din moment ce magistrații se află într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci care prevede obligația de confidențialitate, rezultă că ei nu pot fi tratați diferiți, în mod discriminatoriu, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate, neexistând nicio justificare obiectivă și rezonabilă pentru această discriminare.
În opinia recurenților, acest fapt determină incidența unui tratament discriminatoriu, ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la remunerare pentru păstrarea confidențialității unor date, aceștia invocând în acest sens art.1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Față de motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
În susținerea recursului, recurenții au depus soluții adoptate de practica judiciară în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate magistraților.
Intimatul Ministerul Finanțelor publice, prin Oaf ormulat întâpinare, prin care, pe cale de excepție a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu are calitatea de ordonator principal de credite în ceea ce privește salarizarea recurenților reclamanți, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.
De asemenea, la dosar a depus întâmpinare Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefundat.
Prin încheierea de ședință din 30.06.2008, recursul înregistrat inițial pe rolul Curții de APEL CRAIOVA, a fost scos de pe rol și înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de prevederile art.II alin.3 din nr.OuG75/2008.
Prin încheierea nr.4241/30.03.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL CRAIOVA, având în vedere decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale, prin care a fost declarată neconstituționalitatea art.I și II din nr.OUG75/2008, cauza fiind reînregistrată pe rolul Curții de APEL CRAIOVA.
În faza procesuală a recursului, ca urmare a decesului recurentului reclamant intervenit la 24.07.2007 a operat o transmisiune a calității procesuale active către moștenitori, sens în care a fost introdusă în cauză, în calitate de unică moștenitoare a acestuia, conform certificatului de moștenitor nr.195/23.08.2007.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, se reține că, în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate în legislația națională au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați ce gestionează astfel de informații sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații. Astfel, prin art.3 din Legea nr.444/2006, pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, s-a prevăzut ca " pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul-avizul de securitate deținut,cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe baza de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica și siguranța naționala, beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin dispozițiile art.15 alin. (1 ) din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementate drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 405/2006, s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor Plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Însăși OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede în art. 30 alin. (3), acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tocmai în ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
Conform art.13 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin. (3) din nr.OG 137/ 2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. (1) din nr.OUG 123/2003, art.3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. (1) din nr.OG 6/2007, art.20 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art.13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plata a acestui spor salarial.
Cu privire la existența obligației de confidențialitate reclamanților, se reține că potrivit art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328/24.08.2005, pentru aprobarea Codului Deontologic al judecătorilor și procurorilor, judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi în alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate, iar în cazul în care, potrivit legii, lucrările cu caracter confidențial, judecătorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege.
De asemenea, potrivit art.99 lit.d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abatere disciplinară nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter iar Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și nr.HG585/2002, privind aprobarea standardelor de protecție a informațiilor clasificate, tuturor procurorilor li se eliberează certificate sau autorizații de acces la informații clasificate, pe diferite niveluri de secretizare.
Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept, instituit și o obligație de plată ( o contraprestație salarială) pe cale de analogie legii. Deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, în caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la salariu pentru munca prestată ( potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul Muncii ).
Prin urmare, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă al funcției deținute.
Însă, este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate în calitatea lor de procurori, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții au fost în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest în spor salarial și pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale ( deci, indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
S-a apreciat astfel că reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin. (1)-(3), art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le- fost refuzat sporul de confidențialitate, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor ( condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin unei alte categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. (1) din nr.OG 137/2000).
Prin art.2 alin. (1) nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. (3) din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1 ), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori,criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională,criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ca obligația legală de confidențialitate se execută doar raportat la o anumită profesie, iar la alta, nu.
Potrivit art.2 pct. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere,sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de această Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Acesta este principiul egalității tuturor în fața legii, iar lista cuprinsă în art. 14 din Convenție nu este limitativă, dreptul la nediscriminare protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate în situații asemănătoare împotriva aplicării unui tratament diferit.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern, în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care și le-a asumat Statul Român.
Un argument suplimentar în acordarea sporului de confidențialitate de 15% tuturor categoriilor de persoane obligate la păstrarea confidențialității unui anumit gen de informații îl reprezintă și art.16, din Constituția României, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
Prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate, sens în care se impune modificarea sentinței în sensul admiterii cererii față de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Acțiunea se impune a fi respinsă, însă, față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, pentru lipsa calității procesuale pasive, Curtea apreciind întemeiată excepția invocată în acest sens de intimatul pârât, având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator de credite, în ceea ce privește plata drepturilor salariale ale reclamanților.
Totodată, se reține că repartizarea sumelor de bani conform destinațiilor bugetare se face conform legii bugetului de stat, însă Guvernul iar nu Ministerul Economiei și Finanțelor este răspunzător pentru realizarea prevederilor bugetare și repartizarea pe ordonatori principali de credite a sumelor stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală, Ministerul Economiei și Finanțelor revenindu-i răspunderea doar pentru elaborarea proiectului legii pe baza propunerilor bugetare formulate de ordonatorii principali de credite.
În raport de aceste atribuții ce revin Ministerului Economiei și Finanțelor în procedura elaborării bugetului de stat, Curtea apreciază că este neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că recursul este fondat, astfel că, în temeiul art.312 pr.civ. se va admite recursul, se va modifica sentința atacată, se va admite în parte acțiunea și va obliga pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt la plata către reclamanți și, moștenitoare a reclamantului a sporului de confidențialitate de 15% pentru perioada 24.10.2007-12.11.2009.
Se va respinge acțiunea față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
Se va respinge cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, G, -, prin moștenitor, împotriva sentinței civile nr.81 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică sentința.
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt la plata către reclamanți și, moștenitoare a reclamantului a sporului de confidențialitate de 15% pentru perioada 24.10.2007-12.11.2009.
Respinge acțiunea față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
Respinge cererea de chemare în garanție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
red.Jud.-
10.03.2010
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Florența Carmen Cojocaru, Lucian
