Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 902/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(6739/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.902/
Ședința publică din data de 18 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr. 1741 din 29 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect - drepturi bănești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 18.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.1741 din 29.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, de către Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ și Fiscal a dispus admiterea excepției exercitării abuzive a dreptului de apărare și pe cale de consecință a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.268, 287 și 288 din Codul muncii; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei SC SA; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2721,48 lei reprezentând diferențe salariale aferentei perioadei septembrie 2005-decembrie 2007; a fost respins ca fiind prescris dreptul material la acțiune pentru diferențele salariale aferente perioadei ianuarie 2005-august 2005.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanta este salariat al pârâtei în funcția de recepționer.
La stabilirea salariului său nu au fost respectate prevederile art.128 și 129 din CCM pentru anii 2005, 2006-2007.
Potrivit art.128 alin. (5) din CCM pe care reclamanta își întemeiază cererea de chemare în judecată în cadrul pârâtei, salariul de bază minim este de 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat, iar conform art.129 alin. (1) salariile de bază minime pe niveluri și funcții sunt cele rezultate din aplicarea la salariul de bază minim actualizat pe unitate conform art.128 a coeficienților minim în funcție de nivelurile de pregătire.
Prin urmare, salariul minim brut stabilit conform art.128 alin. (5) este influențat de indicii de ierarhizare stabiliți în anexa 3 la contractul colectiv de muncă în funcție de nivelul de pregătire profesională și de sporurile permanente acordate reclamantei.
Tribunalul a reținut prin raportare la mențiunile din carnetul de muncă al reclamantei și modalitatea de calcul prezentată de reclamantă în dovedirea cererii de chemare în judecată, rezultă că nu au fost respectate prevederile art.128 și 129 din CCM în sensul că salariile înregistrate în carnetul de muncă nu corespund ce cele care rezultă din fișa de calcul anexată cererii de chemare în judecată, urmare a aplicării dispozițiilor art.128 și art.129 din CCM.
Pârâta nu a făcut dovada că au fost respectate prevederile art.128 și art.129 din CCM față de reclamantă, deși sarcina probei îi revenea conform art.287 din Codul muncii, și cum în absența ștatelor de plată nu se poate aprecia dacă creșterea salarială din perioada 2005-2007 înregistrată în carnetul de muncă al reclamantei a fost determinată de majorarea salariilor de bază reașezate conform art.128, 129 anexa 3 și anexa 3 bis din CCM.
Împotriva acestei sentinței s-a formulat recurs, de către pârâtă prin care s-a solicitat admiterea recursului să modifice în parte sentința recurată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului s-au invocat în esență următoarele critici:
Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 128 alin. (5) din CCM, recurenta-pârâtă arată că valoarea salariului de bază este de minimum 1,76 mai mare decât salariul minim pe economie actualizat, iar pentru anul 2005, salariile de bază minime se calculează prin aplicarea coeficienților corespunzători pe niveluri și funcții conform anexei 3 bis.
Cu privire la dispozițiile art.129 alin. (1) din CCM, se menționează că "salariile de bază minime pe niveluri și funcții" se face în conform art. 128 din prezentul contract.
Cu privire la art.283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, iar termenul de 3 pentru angajarea răspunderii civile patrimoniale începe să curgă de la data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe ce răspunde de ea.
Prin urmare, susține recurenta-pârâtă dreptul la acțiune se prescrie în 3 ani de la data la care acele drepturi au fost datorate.
Sub aspectul netemeiniciei cererii de chemare în judecată, se arată următoarele critici
Dispozițiile art.128 și art.129 din CCM, nu pot fi cumulate, întrucât art. 129 din CCM, prevede regula generală în materie, reprezentând astfel dreptul comun, iar art. 128 prevede excepția, reprezentând legea specială.
Această regulă a fost confirmată expres prin dispozițiile art. 129 alin. (2) din CCM, potrivit cu care, "coeficienții din acest alineat sau cei din Anexa 3 bis, nu se acordă cumulativ".
Prin urmare, susține recurenta că coeficienții prevăzuți în Anexa 3 bis, se aplică la valoarea de referință prevăzută în raport de art.128 alin. (5) lit. b), CCM, aceasta fiind egală cu salariul minim la nivelul, iar coeficienții prevăzuți de art. 129 din CCM, se aplică la salariul de bază minim la nivelul.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nici concluzii scrise.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, formulate cât și din oficiu, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
Curtea reține că Tribunalul a stabilit în mod corect starea de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii la acesta.
În primul rând, Tribunalul a reținut că recurenta-pârâtă are în obligația sa sarcina probei, conform art. 287 din Codul muncii, stabilește următoarele: "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".
Or, recurenta-pârâtă nu a dovedit faptul existența legăturii dintre salariile înregistrate în carnetul de muncă cu cele din fișa de calculul urmare a aplicării dispozițiilor art. 128 și art. 129 din Contractul Colectiv de Muncă.
Cu privire critica întemeiată pe dispozițiile art. 128 alin. (5) și 129 alin. (1) din CCM, Curtea reține că aceste critici sunt neîntemeiate.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă a solicitat acordarea drepturilor salariale conform Contractului Colectiv de Muncă, în conformitate cu art. 128 anexa 3 și anexa 3 bis.
Curtea reține că potrivit art. 128 alin. (5) din CCM, valoarea salariului de bază minim este: "de minimum 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat"
Iar, art. 129 alin. (1) din CCM prevede că, " de bază minime pe niveluri și funcții sunt cele rezultate din aplicarea la salariu de bază minim actualizat pe SA (conform art.128 din prezentul contract) a următorilor coeficienți ".
Prin urmare, față de aceste dispoziții exprese, toate criticile și demonstrațiile efectuate în recurs de către recurenta-pârâtă conform cărora ar exista diferențe și reguli generale sau/și speciale în aplicarea acestor dispoziții stabilite de Contractul Colectiv de Muncă sunt nefondate, atâta timp cât art. 129 trimite în mod expres la ceea ce înseamnă salariile de bază minime pe niveluri și funcții în cadrul, iar această trimitere se face la dispozițiile art. 128 din CCM, care evident se compune din toate alineatele sale, pentru că art. 129 din face distincție.
Mai mult, Curtea reține că salariile de bază minime sunt descrise de către alin. (5) al art. 128 din CCM.
Curtea reține de asemenea, că potrivit art. 243 alin. (1) din Codul muncii, "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți", iar potrivit alin. (2) "Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta".
În ceea ce privește invocarea excepției prescripție prin raportare la art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, recurenta nu menționează perioada de timp care este supusă prescripției.
Curtea reține că Tribunalul a stabilit că în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, perioada ianuarie-septembrie 2005 este prescrisă.
Prin urmare, invocarea dispozițiilor art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, 12.08.2008, nu face aplicabile dispozițiile menționate mai sus, pentru că în primul rând drepturile s-au acordat în mod corect pentru o perioadă anterioară de 3 ani, respectiv septembrie 2005, iar în cazul drepturilor salariale curge un termen special de prescripție (3 ani) pentru neplata fiecărui salariu.
Cu privire la plata drepturilor salariale, dispozițiile art. 166 alin.(1) din Codul muncii, stabilesc următoarele, "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate", iar la alin. (2) se găsește și excepția, în privința întreruperii termenului de prescripție, care stabilește următoarele, "Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului", excepție care nu îi profită recurentei deoarece acesta nu a recunoscut neacordarea drepturilor salariale intimatei conform dispozițiilor stabilite prin Contractul colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
.//.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA- GRUP, împotriva sentinței civile nr.1741/29.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
18.03.2010
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
