Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 917/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6817/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.917R
Ședința publică din data de 19.02.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.6548 din data de 23.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.21493/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI, având ca obiect "drepturi bănești - spor de 30%-40%".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6548/23.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea acțiunii; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București, iar în consecință, au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând spor d e30% din indemnizația brută lunară pentru perioada 11.04.2002-31.12.2002 la care se va adăuga dobânda legală calculată conform OG nr.9/2000 începând cu data introducerii acțiunii 30.11.2006 și până la data plății efective; s-a respins cererea reclamanților privind acordarea sporului de 30% pentru intervalul 01.01.2003-31.03.2006 pentru autoritate de lucru judecat; a fost respinsă cererea față de pârâții TRIBUNALUL OLT și Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva Ministerului Finanțelor Publice și în consecință, chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților fondurile necesare plății către reclamanți a drepturilor bănești menționate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții sunt magistrați, că au fost salarizați conform OUG nr.177/2002, că prin OUG nr.24/2004 s-a instituit o majorare a venitului salarial prin sporul de 30% (care ulterior a devenit de 40%) din indemnizația de încadrare lunară pentru alte categorii de salariați și pentru judecătorii care compun complete specializate în soluționarea infracțiunilor de corupție.
S-a apreciat că situația creată atrage incidența OG nr.137/2000, citându-se în acest context prevederile înscrise în art.1 și art.2 din actul normativ menționat.
S-a constatat în consecință că prin sporurile de 30% și de 40% s-a creat o discriminare între judecători după criteriul categoriei sociale.
S-a reținut că în acest sens s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.185/22.07.2005, constatând existența unei discriminări directe potrivit art.1 alin.1 și 2 din OG nr.137/2000.
Instanța de fond a considerat acțiunea întemeiată reținând că în cauză s-a făcut dovada discriminării directe.
S-a avut în vedere și faptul că prin adoptarea OUG nr.27/2006 Guvernul României a recunoscut discriminarea creată prin salarizarea inegală a judecătorilor, înlăturându-se tratamentul salarial discriminatoriu pentru viitor prin acest act normativ.
Prima instanță a reținut și caracterul obligatoriu al Deciziei nr.VI pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15.01.2007 în dosarul nr.26/2006, prin care a fost admis recursul în interesul legii, stabilindu-se în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art.11 alin.1 din OUG nr.177/2002 precum și a dispozițiilor art.28 alin.4 din OG nr.43/2002, faptul că drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
S-a acordat dobânda legală calculată conform OG nr.9/2000, în considerarea dispozițiilor art.1088 Cod civil.
Cererea de chemare în garanție a fost admisă în baza art.60 Cod pr.civilă, reținându-se atribuția Ministerului Finanțelor Publice de coordonare a acțiunilor care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregătirea proiectelor anuale ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție stabilite prin Legea nr.500/2002.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri în termen și motivate atât Ministerul Finanțelor Publice, cât și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului, recurentul Ministerul Finanțelor Publice a invocat prevederile art.304 pct.4 și 9 și art.3041Cod pr.civilă, arătând că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, recurentul referindu-se în acest context la decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României pe de altă parte.
A considerat recurentul că prin obligarea sa la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești cuvenite reclamanților a fost încălcat principiul separației puterilor în stat, arătând totodată și faptul că decizia Curții Constituționale mai sus amintită este obligatorie de la data publicării.
Recurentul a apreciat că prin obligarea sa la alocarea fondurilor către Ministerul Justiției și Libertăților s-ar nesocoti Legea nr.500/2002 prin care este reglementată procedura bugetară, instituția respectivă fiind pusă în imposibilitatea punerii în executare a acestei hotărâri.
A mai arătat recurentul că responsabilitatea Ministerului Finanțelor Publice se limitează la faza proiectului bugetar, acesta are atribuții în elaborarea bugetului de stat în funcție de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesitățile estimate pentru anii respectiv și ținând cont de prioritățile stabilite de Guvern și că bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României, acesta reprezentând puterea legislativă.
Recurentul a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește cererea de chemare în garanție, precum și inadmisibilitatea acestei cereri, menționând în acest sens dispozițiile art.21 din Legea nr.500/2002 și faptul că Ministerul Justiției și Libertăților este ordonator principal de credite, apreciind ca lipsit de relevanță faptul că Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat atât timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale.
Ori, în lipsa unei cereri din partea ordonatorului principal de credite, Ministerul Finanțelor Publice nu poate să procedeze la deschiderea de credite bugetare.
S-a referit recurentul și la împrejurarea că în cauză este vorba de un conflict de muncă iar între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi legale sau contractuale, pretențiile deduse judecății neputând fi plătite decât de angajator.
În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive recurentul a invocat și prevederile OG nr.22/2002, făcând referire la dispozițiile art.1 și 2 din acest act normativ, conchizând în sensul că obligațiile de plată ale Ministerului Justiției și Libertăților în temeiul unui titlu executoriu se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestuia fără nicio legătură cu competențele Ministerului Finanțelor Publice în materie de buget.
De asemenea, recurentul a menționat că potrivit art.25 din OUG nr.37/2008, ordonatorii principali de credite au fost abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuire de sume, pe tot parcursul anului.
În motivarea recursului, Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii fiind incidente prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Sub acest aspect, recurentul a precizat că în cauză nu a operat întreruperea cursului prescripției, evenimentele invocate de prima instanță în hotărârea pronunțată neputând constitui cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive în sensul art.16 din Decretul nr.167/1958, susținându-se că, în raport de data introducerii acțiunii dreptul material la acțiune era prescris.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat în același context că prin HG nr.232/2005 privind aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a planului de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 nu a fost făcută o recunoaștere pentru trecut a drepturilor reclamanților solicitate prin acțiune, ci numai un plan de măsuri necesare a fi luate pe viitor pentru eliminarea sporurilor de 30 și 40% și uniformizarea salarizării magistraților.
Recurentul a menționat că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 și art.283 al.1 lit.c din Legea nr.53/2003 termenul de prescripție al dreptului material la acțiune este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune iar conform art.12 din Decretul nr.167/1958 în cazul prestațiilor succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa potrivit art.242 pct.2 Cod pr.civilă.
Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Nu poate fi primită critica recurentului Ministerul Finanțelor Publice vizând depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești, având în vedere că în soluționarea cauzei, prima instanță a avut în vedere Decizia nr.VI/15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.26/2006,în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe, sub aspectul dezlegării date problemei de drept, potrivit art.329 al.3 Cod pr.civilă.
Împrejurarea că, în ședința din data de 27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 al.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 al.4 din Constituția României și că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, nu este de natură a înlătura efectele obligatorii ale deciziei nr.VI/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neexistând niciun temei legal pentru înlăturarea acestora.
Astfel, în cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr.838/27.05.2009 se statuează expres că decizia pronunțată în soluționarea conflictului constituțional nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Prin urmare, decizia obligatorie pentru instanțe, pronunțată de instanța supremă își va produce pe mai departe efectele, nefiind antamată de decizia Curții Constituționale, care, în virtutea valabilității "ex nunc", nu poate viza decât actele, acțiunile, inacțiunile ori operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de autoritățile implicate în conflict.
În aceste condiții nu poate fi primită susținerea recurentului Ministerul Finanțelor Publice în sensul că instanța de fond ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat consacrat de art.1 al.4 din Constituția României.
în judecată a Ministerului Finanțelor Publice prin cererea de chemare în garanție se justifică în ceea ce privește obligarea sa la alocarea în bugetul Ministerului Justiției și Libertăților a sumelor necesare plății drepturilor salariale cuvenite și neachitate reclamanților, fiind prin urmare, neîntemeiate susținerile recurentului Ministerul Finanțelor Publice referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză, respectiv cele vizând inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție.
Se are în vedere că otrivit p. Legii nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are un rol principal în elaborarea proiectului de buget și respectiv de rectificare bugetară, ceea ce înseamnă că orice Ordonanță de Guvern și lege ce presupune cheltuieli este semnată de Ministrul de finanțe sau avizată de acest ministru.
Este adevărată susținerea recurentului că nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanți, însă, Curtea nu poate omite faptul că fondurile de plată a salariilor reclamanților provin exclusiv din bugetul de stat, la formarea și distribuirea căruia rolul principal îl are Ministerul Finanțelor Publice.
De adăugat că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 recurentul Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în punerea în executare a hotărârilor judecătorești, care presupun modificări în bugetele ordonatorilor principali de credite.
Totodată, conform art.28 din același act normativ, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Se reține totodată că Ministerul Finanțelor Publice, potrivit art.35 din Legea nr.500/2002, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele bugetare și proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data de 30 septembrie a fiecărui an, iar, conform art.48 din același act normativ, aprobă repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în bugetul de stat, fiind astfel esențial rolul recurentului în cauză.
În ceea ce privește OG nr.22/2002, la care recurentul Ministerul Finanțelor Publice se referă, se are în vedere că potrivit art.1 din acest act normativ executarea obligației de plată a instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă; totuși, pentru ca ordonatorul principal de credite (în speță Ministerul Justiției și Libertăților ) să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, potrivit prevederilor art.21 din Legea nr.500/2002, trebuie ca sumele necesare să fie cuprinse în proiectele legilor bugetare elaborate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, conform art.28 din Legea nr.500/2002, pe baza propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite.
Așa fiind, prin atribuțiile care îi revin potrivit Legii nr.500/2002, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice se interpune în circuitul sumelor pretinse cu titlu de drepturi salariale, inclusiv în ceea ce privește procedura rectificării bugetare.
Față de aceste aspecte, împrejurarea că între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi de muncă, nu prezintă relevanță, în mod corect recurentul fiind obligat prin hotărârea recurată la alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor bănești pretinse în cauză de către reclamanți, neputând fi reținută susținerea acestuia potrivit căruia prin sentința recurată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, nu poate fi primită excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de acesta cu privire la sporul de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară pretins de intimații persoane fizice pentru perioada 11.04.2002-31.12.2002, având în vedere că momentul de început al curgerii termenului de prescripție este marcat de data pronunțării Hotărârii nr.185/22.07.2005 de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar prezenta acțiune a fost promovată înăuntrul termenului general de prescripție aplicabil în materia drepturilor de creanță.
Se consideră că numai de la data pronunțării Hotărârii nr.185/22.07.2005 mai sus arătate, intimații-reclamanți persoane fizice au cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel răspunzător de ea (art.8 din Decretul nr.167/1958).
Așa fiind, nu prezintă relevanță referirile recurentului Ministerul Justiției și Libertăților la HG nr.232/2005, reținut, este adevărat și de instanța de fond cu ocazia soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune și nici cele vizând prevederile art.12 din Decretul nr.167/1958.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.6548 din data de 23.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.21493/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
2 ex./19.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
