Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Sentința 94/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
SENTINȚA Nr. 94
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Asistent Judiciar
Asistent Judiciar -
Grefier
Pe rol judecarea litigiului de muncă promovat de reclamanta, cu domiciliul ales în Târgu-M,-, județul M, împotriva pârâților Ministerul -, cu sediu în B,-, sector 5, Curtea de Apel Târgu -M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, Tribunalul Mureș, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în - B, sector 5,-, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, P-ța - -, nr. 1-3, sector 1.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, au sosit relațiile solicitate de la Tribunalul Mureș, s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 al.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului instanța constată că litigiul este în stare de judecată, ca atare s-a reținut cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Constată că prin cererea înregistrată la data de 6 iunie 2008, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Târgu -M, Tribunalul Mureș, Ministerul - și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați în solidar pârâții la calcularea și la plata despăgubirilor echivalente diferențelor din drepturile salariale cuvenite reclamantei (prin raportare la salarizarea personalului auxiliar de specialitate), începând cu luna ianuarie 2007 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare;
- să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești ale reclamanților.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că face parte din corpul grefierilor cu studii medii (grefieri arhivari și grefierii registratori) și este discriminată salarial față de ceilalți grefieri cu studii medii, contrar prevederilor art.1-6 din OG nr.137/2000 și art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul - a solicitat respingerea acțiunii, arătând că dreptul salarial solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea acestui drept nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale din justiție nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul - și Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază ca întemeiată acțiunea dedusă judecății, pentru considerentele prezentate în continuare.
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art.27 alin.1 din G nr.137/2000, în calitatea reclamantei de persoană discriminată, aceasta are dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii (în acest sens s-a pronunțat în mod unanim doctrina juridică și practica judiciară:, în "Dreptul" nr.1/2001, p. 23-30).
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Acțiunea dedusă judecății este admisibilă și prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008, deoarece prin această acțiune s-a solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței: să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii ( art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție. Deci, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nici o decizie a Curții Constituționale.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui. Subliniem că, în cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Trebuie subliniat faptul că același raționament judiciar, ca și cel expus anterior, a fost consacrat recent, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, prin Decizia nr.XXXVI/7 mai 2007, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația similară a dreptului complementar la sporul de vechime. Este foarte important de remarcat faptul că, în considerentele acestei hotărâri judecătorești, a fost reținută existența unei decizii a Curții Constituționale prin care s-a considerat nediscriminatorie eliminarea sporului de vechime, în raport de dispozițiile art.16 alin.1 din Constituție (Decizia nr. 284/2001). Și totuși instanța supremă a statuat în sensul existenței și înlăturării discriminării, întemeindu-se direct pe dispozițiile Codului muncii (lege organică) și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Într-adevăr, conform art.124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art.11 și art.20 din Constituție.
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din Legea nr.47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
Potrivit Legii nr.500/2002 și a G nr.208/2005 și a G nr.386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamanta face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a grefierilor cu studii medii (fiind grefier arhivar), raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Instanța reține că în trecut (sub imperiul Legii nr.50/1996 și până la data adoptării Legii nr.17/2006), funcția de arhivar și registrator au fost reglementate în afara corpului profesional al grefierilor, cu alte cuvinte, persoanele care exercitau funcția de arhivar sau registrator nu erau grefieri și nu puteau beneficia de salarizarea prevăzută pentru această categorie socio-profesională.
Într-adevăr, prin Anexa 2 Legii nr.50/1996 au fost stabiliți coeficienți de multiplicare diferiți pentru arhivari - registratori față de coeficienții stabiliți pentru grefieri.
Însă, prin modificările intervenite în statutul acestui personal, ca efect al art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.567/2004, arhivarii și registratorii au fost integrați, în mod firesc, în corpul profesional al grefierilor, aceștia făcând parte din categoria grefierilor cu studii medii.
Din analiza statutului grefierilor arhivari și a celor registratori rezultă faptul că acesta este identic cu al tuturor celorlalți grefieri, sub aspectul numirii în funcție, al promovării, a suspendării din funcție, a eliberării din funcție, a derogării, detașării, a transferului, a drepturilor și îndatoririlor profesionale și al răspunderii profesionale.
, sub aspectul recrutării, ar exista o deosebire, în sensul că grefierii registratori și cei arhivari sunt recrutați prin concurs, în urma căruia efectuează un stagiu la Școala Națională de grefieri (art.9-10 din Legea nr.567/2004), pe când ceilalți grefieri trebuie să promoveze concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri (art.5 din Legea nr.567/2007). Însă, în realitate, și recrutarea celorlalți grefieri se poate face prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante (art.8 alin.1 și art.36 din Legea nr.567/2004). Deci, sub acest aspect nu se justifică nicio diferență de tratament.
În ceea ce privește aspectul atribuțiilor concrete de serviciu ale grefierilor, instanța constată că legiuitorul nu a operat nicio diferențiere de salarizare între grefierii cu studii medii, indiferent dacă aceștia sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni sau grefieri documentariști (anexele nr.1 la OG nr.8/2007), deși este evident că aceștia au atribuții net diferite. Această diferențiere s-a făcut numai față de grefierii arhivari și cei registratori. Însă, pe de o parte, nu se poate afirma că atribuțiile și gradul de solicitare al grefierilor arhivari și a celor registratori ar mai redus decât cel al grefierilor documentariști, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, criteriul atribuțiilor concrete de serviciu nu poate fi invocat ca și criteriu de diferențiere, din moment ce acest criteriu nu a fost aplicat și celorlalți grefieri din corpul grefierilor cu studii medii (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști).
În cele din urmă, ar rămâne de analizat condițiile de numire în funcție. Condițiile generale de numire în funcția de grefier cu studii medii sunt reglementate de art.33 alin.1 lit.a-f din Legea nr.567/2007. Aceste condiții generale de numire sunt păstrate și în cazul grefierilor arhivari și a celor registratori (de art.38 alin.1 din aceeași lege), cu excepția a două elemente: condiția absolvirii Școlii Naționale de Grefieri și condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere. În ceea ce privește prima condiție, aceasta nu este peremptorie și nu are relevanță în cauză, deoarece așa cum s-a mai arătat mai sus, art.36 din Legea nr.567/2004 permite exceptarea de la această condiție și a tuturor celorlalți grefieri. Cu privire la condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere, este de remarcat faptul că legiuitorul nu a introdus o condiție de studii (nu se cer studii în domeniu, dovedite prin diplome de studii), ci doar simple cunoștințe (adică deprinderi, abilități, verificabile prin probe practice). Însă, este de notorietate că instanțele de judecată au fost informatizate (inclusiv prin introducerile sistemului informatic "Ecris"), iar grefierii arhivarii și cei registratori, prin însăși atribuțiile lor de serviciu, lucrează permanent și nemijlocit în aceste sisteme informatice, fapt ce face dovada incontestabilă a îndeplinirii condiției cunoștințelor de operare pe calculator. Este vorba, de pildă, de atribuții de serviciu precum: înregistrarea și repartizarea dosarelor noi intrate în sistemul informatizat; operarea în sistemul informatizat a numerelor de dosar, a materiei juridice, a stadiului procesual, a obiectului dosarului, a părților; numărul dosarului nou sosit, data sosirii dosarului, secția de la care a sosit, stadiul procesual avut, tipul de decizie pronunțată, numărul și data deciziei; înregistrarea în sistemul informatic a actelor depuse la dosar și evidența acestora; întocmirea conceptelor și citațiilor pentru primul termen în sistemul informatic; arhivarea dosarelor în calculator, etc. Ca atare, este evident că nici sub acest aspect nu se justifică o diferențiere de tratament a grefierilor arhivari și a celor registratori.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, prin neacordarea coeficientului de salarizare aferent corpului profesional al grefierilor cu studii medii, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la corpul grefierilor cu studii medii, reclamanta prestând muncă alături de restul grefierilor cu studii medii.
Deci reclamanta se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii.
Însă, este de remarcat că reclamanta, deși a fost scoasă din cadrul personalului conex (prin efectul Legii nr.567/2004) și încadrată în corpul grefierilor cu studii medii, totuși prin nr.OG8/2007, salarizarea grefierilor arhivari și registratori a fost lăsată în continuare la nivelul personalului conex, operându-se astfel o discriminare evidentă în cadrul corpului grefierilor cu studii medii.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând și apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al grefierilor, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a încadrării în corpul profesional al grefierilor cu studii medii, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: același coeficient salarial. Din moment ce reclamanta este într-o situație identică ( nu doar comparabilă) cu restul grefierilor cu studii medii, rezultă că reclamanta nu poate fi tratată diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării coeficienților de salarizare corespunzătoare profesiei.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, deoarece criteriul acordării coeficientului salarial este unul și același: apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al coeficientului salarial pentru grefierii cu studii medii, și anume apartenența la corpul profesional, iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie a grefierilor (grefieri - arhivari și grefieri registratori) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege, membrilor profesiei respective cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestuia drept, deoarece nicidecum nu categoria profesională este resortul (obiectivul și elementul), generator și fundamentul stabilirii și acordării coeficientului salarial pentru grefieri cu studii medii în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea coeficientului salarial recunoscut grefierilor cu studii medii.
În concluzie, prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, reclamanta este în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest coeficient salarial și pentru restul grefierilor cu studii. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific ( de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VII-a, Decizia civilă nr.2814/R/2006, în Al., "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Deci, reclamanta este discriminată în sensul art.2 alin.1 -3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât i-a fost refuzat coeficientul salarial nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția apartenenței la corpul profesional al grefierilor cu studii medii), ci sub pretextul că aparține la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din corpul profesional al grefierilor cu studii medii.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea coeficientului salariale pentru grefierii cu studii medii nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul grefierilor cu studii medii nu primește coeficientul salarial corespunzător studiilor medii pentru calificările cerute de ocupația acestora, deoarece toți au studii medii (ca și reclamanții), ci datorită apartenenței la un anumit corp profesional.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca acordarea unui coeficient salarial doar unor persoane din corpul grefierilor cu studii medii a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Rezultă astfel că în cadrul corpului grefierilor cu studii medii s-au aplicat tratamente diferențiate arbitrare și discriminatorii, în funcție de locul de muncă (categoria socio - profesională).
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completat cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că aceasta răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 cod civil (, "Teoria generală a obligațiilor", 1998, p. 385 - 392).
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Tg. M și Ministerul - sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța o găsește întemeiată, urmând a proceda la admiterea sa.
Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată în parte cererea reclamantei, urmând a proceda la admiterea în parte a acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii, respingând pretențiile aferente perioadei 1.01.2007 - 27.04.2008, deoarece în această perioadă contractul de muncă al reclamantei a fost suspendat ( 105).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Ministerul -.
Admite în parte acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanta, cu domiciliul ales în Târgu-M,-, județul M, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, Curtea de Apel Târgu -M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, Ministerul -, cu sediu în B,-, sector 5, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în - B, sector 5,-, cu citarea obligatorie a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, P-ța - -, nr. 1-3, sector 1.
Obligă în solidar pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Târgu -M și Ministerul - la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu, diferențe dintre: drepturile salariale cuvenite reclamantei (calculate în funcție de treapta profesională a acesteia și de coeficientul de multiplicare prevăzute de lege pentru grefieri, grefieri-statisticieni și grefieri-documentariști cu studii medii), și respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamantă (care au fost calculate în funcție de treapta profesională a reclamantei și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori), diferențe calculate începând cu data de 28.04.2008 și până la încetarea stării de discriminare.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamantei a despăgubirii mai sus menționate.
Respinge restul pretențiilor reclamantei.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 1: Nemenționat
Asistenți judiciari,
-
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/8ex-23.01.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
