Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 95/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 95
Ședința publică de la 22 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2167 din 21 XI 2007 Tribunalului Iași, intimați fiind:-,MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI, având ca obiect drepturi bănești - PRIMA CONCEDIU 2003 ȘI 2004.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a formulat întîmpinare, recurentul a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2167 din 21 noiembrie 2007 Tribunalul Iași admite în parte acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul ales la Tribunalul lași, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de Apel lași, cu sediul în lași, str. - nr. 25, Tribunalul lași, cu sediul în lași, str. - nr. 25 și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel lași și Tribunalul lași să achite reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2003 și 2004, conform art. 41 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății drepturilor bănești la care au fost obligați primii trei pârâți în cauză.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că potrivit dispozițiilor art. 41 ind. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din autoritățile judecătorești, introdus prin art. 1 pct. 38 din nr.OG 83/2000: "magistrații și celelalte categorii de personal salarizate pe baza prezentei legi au dreptul, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Ulterior, prin art. 3 alin. 2 din nr.OUG 33/2001 s-a prevăzut că se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art. 41 ind. 1 alin. 1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă, iar prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, termenele prevăzute la art. III din nr.OUG 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată și modificată prin Legea nr. 386/2001, s-au prelungit până la data de 31 decembrie 2002.
Prin art. 50 alin. 2 din nr.OUG 177/2002, intrat în vigoare la data de 31.01.2003, s-a prevăzut că pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1 ind. 1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare. Astfel, instanța reține că prin nr.OUG 177/2002 au fost abrogate doar dispozițiile referitoare la salarizarea și celelalte drepturi ale magistraților și personalului asimilat acestora, rămânând în vigoare însă prevederile din Legea nr. 50/1996 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate.
Ulterior, în art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, s-a prevăzut că termenele prevăzute la art. III din nr.OUG 33/2001 se prelungesc până la data de 31 decembrie 2003, iar potrivit disp. art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31.12.2004.
De asemenea, potrivit art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul legal de odihnă se suspendă până la data de 31.12.2005, respectiv până la data de 31.12.2006.
Se mai reține de către instanță că, deși prin acte normative succesive au fost suspendate, până la data de 31.12.2006, dispozițiile referitoare la acordarea primelor de concediu personalului auxiliar de specialitate, nu se poate considera că acest drept nu ar fi existat, cât timp abrogarea textului de lege care îl prevedea a intervenit abia la data de 3.02.2007, când a intrat în vigoare nr.OG 8/2007. Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la prima pentru concediul de odihnă al personalului auxiliar de specialitate instituit prin art. 41 ind. 1 din Legea nr. 50/1996 și-a produs efecte începând cu data de 01.01.2001 și până la data de 3.02.2007, când a intrat în vigoare nr.OG 8/2007 prin care a fost abrogată Legea nr. 50/1996 cu modificările și completările ulterioare. În consecință, instanța reține că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat personalului auxiliar de specialitate prin art. 41 ind. 1 din Legea nr. 50/1996, a existat în perioada anilor 2001 - 2006.
Cât privește dispozițiile art. III alin. 2 din nr.OUG 33/2001, art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existența dreptului. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existenta pentru anii 2001 - 2006.
Se mai reține de către instanță că, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiului lui a fost doar suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în cauză. În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesară pentru efectuarea plăților solicitate în acțiune, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse. Mai motivează că raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturile salariale.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 500/2002 (ce abrogă art. 80 din Legea nr. 72/1996) creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Reclamantul nu a solicitat obligarea directă a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele 2 părți. Obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor s- făcut prin raportare la dispozițiile art. 60 din Codul d e procedură civilă și art. 49 din Legea nr. 500/2002 și art. 1 din nr.OUG 22/2002.
Pentru aceste considerente se constată că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2167 din 21 noiembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 august 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex. / 24.03.2008
TRIBUNALUL IAȘI
Jud.
Jud.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu
