Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.96/

Ședința publică din 18 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Ioneci

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ cu sediul în Focșani,- Bis, jud.V împotriva sentinței civile nr.739/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții, G, cauza având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta - pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ și intimații - reclamanți, G,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată; intimații-reclamanți au depus la dosar întâmpinare în trei exemplare; recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți au solicitat judecarea recursului în lipsă; după care:

Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, iar recurenta-pârâtă și intimații-reclamanți au solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față înregistrat sub nr.3610/91/14.01.2008 la Curtea de Apel Galați - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr- reclamanții, G, au chemat în judecată pe pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială V pentru a fi obligată la plata contravalorii tichetelor de masă de care trebuiau să beneficieze în temeiul Legii nr.142/1998 în perioada precizată în acțiune pentru fiecare reclamant, sume actualizate în raport de rata inflației la data plății efective și acordarea în viitor a acestor tichete de masă.

În motivarea cererii lor reclamanții au arătat că potrivit art.1 al.1 din Legea nr.142/1998 și art.5 din normele de aplicare ale Legii nr.142/1998 beneficiază de tichete de masă, dar că pârâta, ai cărei salariați sunt, nu a depus diligențele necesare pentru ca să beneficieze de acest drept, motiv pentru care solicită admiterea acțiunii și obligarea acesteia la plata contravalorii tichetelor de masă.

Intimata Direcția de Muncă și Protecție Socială Vad epus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât aliniatul 2 din art.1 al Legii nr.142/1998 a prevăzut condiția respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat, tichetele de masă acordându-se în limita prevederilor bugetului de stat, iar în aceste bugete nu s-au cuprins sume pentru acordarea tichetelor de masă.

Prin sentința civilă nr.739/20.12.2007 Tribunalul Vranceaa admis în parte acțiunea formulată de reclamantele, G, impotriva pârâtei DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ având ca obiect calcul drepturi salariale.

A obligat pârâta să achite reclamanților contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 21.11.2004 - 21.11.2007 pentru, G, și; pentru perioada 21.11.2004 - 31.01.2006 pentru; pentru perioada 21.11.2004 - 21.07.2005 pentru și pentru perioada 23.02.2007-21.11.2007 pentru, sume ce vor fi reactualizate în raport de rata inflației la data plății efective.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata în viitor a tichetelor de masă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art.1 al. 1 și 2 din Legea 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract de muncă, denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral, pe costuri de angajator, iar aceasta se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau, după caz, a bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar, sau, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii, pentru celelalte categorii de angajatori.

Art.41 al.2 din Constituția României prevede că salariații au dreptul la protecția socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții egale, precum și, în celelalte situații specifice.

Faptul că Legea nr.142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără a stabili în sarcina angajatorului obligația acordării acestora, nu înseamnă în mod automat că reclamanții nu au dreptul la asemenea tichete. Trebuie avut în vedere în primul rând caracterul și natura lor, acestea fiind măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă. Acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului, prin includerea sau neincluderea sumelor necesare în buget, constituie o restrângere a dreptului la protecție socială a reclamanților, care, nu se impune decât în condițiile în care o asemenea restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică, astfel cum prevăd dispozițiile art.53 pct.2 din Constituție.

Relevant este și faptul că atâta timp cât reclamanții se înscriu în categoria de salariat în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor care beneficiază de tichete de masă (funcționari publici, etc) acest aspect reprezintă în realitate o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecție socială, încălcându-se astfel disp.art.41 al.2, art.53 din Constituție, art.5 al.3 din codul muncii și art.41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, texte ce interzic orice discriminare între salariați din punctul de vedere al protecției sociale din același sector de activitate.

Considerând aceste împrejurări, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată,motiv pentru care admis-o și a obligat pârâta să achite reclamanților contravaloarea tichetelor de masă, pentru perioada solicitată de fiecare reclamant, sume ce se vor reactualiza în raport de rata inflației la data plății efective.

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata în viitor a tichetelor de masă întrucât pretențiile care fac obiectul prezentului litigiu au caracterul unor despăgubiri, iar despăgubirile nu pot fi acordate și pentru viitor.

Pe de altă parte în prezent nu se cunoaște evoluția în viitor a legislației care reglementează aceste drepturi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială V considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Conf.disp.art.1 din Legea nr.142/1998,tichetele de masă se acordă în limita bugetului de stat sau ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar.

Prin legile bugetelor de stat pe anii 2001,2002,2003,2004 și 2005 s-au prevăzut că în bugetele instituțiilor publice nu se pot aproba sume în scopul acordării tichetelor de masă deoarece nu au fost prevăzute în buget.

În consecință,a solicitat admiterea recursului,modificarea hotărârii recurate și în rejudecare respingerea acțiunii ca nefondată.

În drept a invocat disp.art.304 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat cu motivarea că recurenta are obligația să acorde tichete de masă indiferent dacă sunt sau nu prevăzute în bugetul anual sume cu această destinație.

De asemenea,recurenta în virtutea atribuțiilor ce le are trebuie să depună diligențele necesare pentru ca aceste sume să fie cuprinse în bugetul de stat.

În unele instituții aceste tichete de masă s-au acordat și s-a ajuns la o gravă și inexplicabilă discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar.

Au mai arătat intimatele că prin aplicarea discriminatorie a Legii 142/1998 s-a încălcat în mod flagrant un drept fundamental,acela al egalității tuturor cetățenilor români în fața legii.

Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu dispozițiile legale invocate de reclamantă, respectiv Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă "salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator".

Aceste tichete de masă se pot acorda în limita prevederilor bugetului de stat, în conformitate cu dispozițiile art 1 alin. 2 din același act normativ, în conformitate cu care "tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".

Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 4 din Legea nr. 631/2002, legea bugetului de stat pe anul 2003, " în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților de pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație". Aceleași considerente sunt reiterate de legiuitor și în dispozițiile art. 46 alin. 4 din legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art. 40 din legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, art. 24 din legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006.

În această situație, instanța nu poate reține afirmația reclamantelor în conformitate cu care, prin neacordarea tichetelor de masă s-ar crea o situație de discriminare între diferitele categorii de bugetari, încălcându-se astfel un drept fundamental ocrotit de Constituție, deoarece, în speță, legiuitorul nu a prevăzut o obligație în sarcina angajatorului ci o facultate.

În aceste condiții, considerăm că această facultate a angajatorului de a acorda tichete de masă se transforma în obligație doar în momentul în care în buget erau prevăzute fonduri pentru acordarea acestor drepturi iar angajatorul refuza să le achite.

De altfel, principiile egalității în fața legii și egalității de tratament, nu exclud, ci dimpotrivă, presupun un tratament juridic identic în situații egale, iar situațiile în mod obiectiv diferite justifică chiar și din punct de vedere constituțional tratament juridic diferit.

Deși condiționând existența acestui drept de posibilitățile financiare ale angajatorului se creează premisa unor situații juridice diferite care implică un tratament diferențiat între salariați, nu se încalcă principiul egalității de tratament invocat, deoarece acesta se impune ca principiu numai în cazul celor aflați în aceeași situație juridică.

Pe de altă parte, prevederile din tratatele internaționale interzic discriminările care au la bază considerente arbitrare, însă nu impun uniformitatea de tratament, oferind posibilitatea legiuitorului național de a reglementa în mod diferențiat situațiile juridice diferite"( - decizia 102/11.03.2003).

În speță este vorba de o situație juridică diferită și nu de o aplicare discriminatorie a textului de lege, acesta izvorând din faptul că Legea 142/1998 condiționează acordarea tichetelor de masă în sistemul bugetar de alocarea de fonduri cu această destinație în bugetul de stat, contrar celor reținute de către prima instanță.

În ceea ce privește interpretarea art. 1 din legea 142/1998, instanța de fond nu a analizat corect textul, acesta necesitând a fi interpretat în sensul că reiese cu claritate faptul că nu se stabilește în sarcina autorității publice o obligație, ci doar o posibilitate ce se poate realiza sau nu în funcție de dispozițiile Legii privind bugetul de stat.

Intenția legiuitorului ce rezultă din interpretarea gramaticală a textului legal, prin folosirea verbului "pot", induce concluzia că este vorba de o normă dispozitivă.

Deoarece nu au fost prevăzute fonduri în legile bugetelor de stat pentru anii anteriori în vederea acordării tichetelor de masă, angajatorii nu pot fi obligați la acordarea lor.

Față de toate considerentele expuse mai sus, devine aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civilă, hotărârea pronunțată de instanța de fond fiind în parte nelegală, și în baza disp. art. 312 alin. 1, 2 și 3.pr. civilă, se va admite recursul cu consecința modificării în parte a sentinței civile recurate și, în rejudecare.

Se va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele, G, și .

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ cu sediul în Focșani,- Bis, jud.V împotriva sentinței civile nr.739/20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința civilă nr.739/20.12.2007 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:

Respinge acțiunea formulată de reclamanții, G, și în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ V,ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței ale hotărârii recurate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 18 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

dec.jud./12.03.1008

Tehnored./2 ex./ 12 Martie 2008

Fond:-

Asistenți jud.-

Președinte:Ion Ioneci
Judecători:Ion Ioneci, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Galati