Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 9616/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9616

Ședința publică de la 06 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 3: Sorin

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 1262 din 05 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, având ca obiect "drepturi bănești ".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta reclamantă, lipsind intimata pârâtă SC SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal; se constată că recurenta depune copia unei hotărâri pronunțată în cauză similară, după care, constatându-se că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de ridicat, s-a apreciat cauza în stare de judecată, acordându-se cuvântul părții prezente asupra acestuia.

Recurenta reclamantă, solicită admiterea recursului conform motivelor formulate, modificare în parte a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în totalitatea cererilor formulate, solicitând obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Constantă că la data de 19 februarie 2008, reclamanta s-a adresat instanței formulând cerere de chemat în judecată, împotriva pârâtei SC SA O solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada 2004- 2007, reprezentând contraprestația muncii depusă pentru munca suplimentară.

În motivarea acțiunii a arătat că, a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte, îndeplinind funcția de reglor, în baza contractului individual de muncă, cu normă întreagă și cu durata timpului de muncă de 8 ore/zi, iar în perioada menționată mai sus a prestat muncă în zilele de sâmbăta, duminica și în cadrul sărbătorilor legale, angajatorul având obligația să-i asigure, în conformitate cu prevederile art.119 alin.1 și 2 din Codul Muncii, compensarea acesteia cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, sau să-i acorde un spor la salariul de bază de 100 %, conform Contractului Colectiv de Muncă.

La data de 27 martie 2008 pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că, reclamanta poate solicita acordarea drepturilor doar pe perioada martie 2005-octombrie 2007, data încetării raporturilor de muncă.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât pentru munca suplimentară prestată în perioada martie 2005 - octombrie 2007, reclamanta a fost plătită.

A arătat că, potrivit dispozițiilor art.35 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă, salarizarea era făcută în acord direct și în acord indirect, reclamanta încadrându-se în prima categorie, iar conform structurii organizatorice, în perioada 2004-ianuarie 2005 s-a lucrat în patru schimburi putându-se astfel acorda ore libere plătite corespunzătore și în trei schimburi începând cu 01.02.2005.

Mai mult, deși în perioada 2006-septembrie 2007, producția realizată a fost sub 100 %, salariul s-a plătit în procent 100 %.

De asemenea, pârâta a precizat că, prin acordul cu Sindicatul, plata orelor suplimentare s-a efectua în modalitatea acordării tichetelor de masă, variantă agreată și de salariați.

In scop probator, prin încheierea din 8 mai 2008, instanța a încuviințat cererea reclamantei privind efectuarea în cauză a unei expertize contabile, desemnând în acest sens pe expert, care să calculeze drepturile bănești cuvenite reclamantei, cu titlu de ore suplimentare, expertiză efectuată pe data de 26 mai 2008.

Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 1262 din 5 iunie 2008 admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta SC SA O la plata sumei de 224,41 lei contravaloarea orelor suplimentare în perioada februarie - octombrie 2005, sumă netă și actualizată la 30 aprilie 2008.

A fost obligată pârâta la 440 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta, a fost angajată în cadrul pârâtei SC SA O, îndeplinind funcția de firăreasă și țesătoare, până în data de 10.10.2007, când a încetat contractul individual de muncă iar pentru perioada 2004- 2007, aceasta a refuzat să-i achite contravaloarea orelor suplimentare efectuate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale.

Potrivit art.117 din Codul Muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară și se compensează, potrivit art.119 alin.1 Codul Muncii, cu ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia.

Conform art.120 din Codul Muncii, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, în temeiul art.119 alin.1 (în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora), munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu, corespunzător duratei acesteia, spor care conform Contractului Colectiv de Muncă, la nivel de unitate, art.37 alin.2 lit.c) este de 100% din salariul de bază pentru cel mult 120 ore /salariat/an și de 50 % din salariul de bază pentru ce depășește 120 de ore/salariat/an.

În urma raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constat că, în perioada februarie 2005-octombrie 2005, reclamanta a efectuat un număr de 160 de ore suplimentare, respectiv: 32 ore în luna februarie 2005, 32 ore în luna martie 2005, 24 ore în luna mai 2005, 24 ore în luna iunie 2005, 16 ore în luna iulie 2005, 16 ore în luna august 2005, 16 ore în luna octombrie 2005.

Deoarece aceste ore au fost luate în calculul drepturilor salariale de către pârâtă, în momentul întocmirii ștatelor de salarii pe lunile respective, expertul contabil a stabilit tariful orar realizat în lunile în care s-au efectuat ore suplimentare, tarif care a fost aplicat la orele respective, rezultând drepturile salariale brute aferente acestora.

Astfel, după ce s-au calculat și reținut obligațiile către bugetul de stat și fondurile speciale, au rezultat diferențe nete în sumă de 185,05 lei, diferențe care au fost actualizate până la luna aprilie 2008, suma finală cuvenită reclamantei fiind de 224,41 lei.

Față de cele arătate, instanța constatat că reclamanta a fost prejudiciată cu suma netă de 224,41 lei, reprezentând contravaloarea orelor lucrate suplimentar în perioada februarie 2005 - octombrie 2005, actualizată cu rata inflației până în 30 aprilie 2008, sumă ce va fi achitată de către pârâta SC SA

Împotriva sentinței, la data de 25 iulie 2008, declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, susține că expertiza efectuată în cauză s- realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 208 cod procedură civilă, dispoziții ce prevăd că raportul se întocmește în prezența ambelor părți, pentru a da expertului orice lămurire în legătură cu obiectul lucrării, fapt ce i-a fost îngrădit de către administratorul societății care nu i-a permis accesul în unitate, și că la ieșirea din unitate, expertul relatat că administratorul societății a refuzat să- pună la dispoziție toată documentația.

A mai precizat faptul că în mod greșit prima instanță a reținut că i-au fost acordate tichete de masă ca urmare a acordului dintre salariați și patronat, ca o compensare pentru munca suplimentară efectuată, aspect ce nu a fost dovedit în cauză, iar potrivit Legii nr. 142/1998, tichetele de masă reprezintă o măsură de protecție privind sănătatea și securitatea la locul de muncă, acordându-se ca alocație individuală de hrană și fiind suportate de către angajator.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 117-120 din Codul Muncii stipulează faptul că - munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară; că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, situație în care salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru; că în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. 1 Codul Muncii, în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu, corespunzător duratei acesteia și că sporul pentru muncă suplimentară se stabilește prin negociere, în cadrul colectivului de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, neputând fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Aceleași prevederi sunt preluate în contractul colectiv de muncă,existent la nivelul intimate pe perioada 2005-2007 și în contractul individual de muncă al recurentei, unde se prevede acordarea unui spor de 100% din salariul de bază pentru orele suplimentare și orele lucrate în zile libere și în zilele de sărbători legale.

Aceste prevederi au fost nerespectate de către intimată, astfel încât prima instanță, pe baza raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, a dispus obligarea acesteia la contravaloarea orelor suplimentare în perioada februarie - octombrie 2005.

Reclamanta criticat, prin motivele de recurs, raportul de expertiză contabilă efectuat în primă instanță, susținându-se că au fost încălcate dispozițiile art. 208 cod procedură civilă și nu i-au fost calculate toate drepturile bănești aferente timpului de muncă suplimentar lucrat.

Susținerile recurentei sunt neîntemeiate în condițiile în care, la fila 72 în dosarul Tribunalului Mehedinți se află procesul verbal încheiat la data de 14 mai 2008 de către expertul contabil și reclamanta, înscris în care se menționează faptul că aceasta din urmă este de acord ca verificarea actelor contabile ale societății să se efectueze în lipsa sa, precum și faptul că expertul contabil a avut în vedere la efectuarea raportului, pontajele depuse în contabilitate și ștatele de salarii întocmite pe baza acestor pontaje.

Din verificarea înscrisurilor respective, expertul a concluzionat că reclamanta a efectuat ore suplimentare numai în perioada februarie - octombrie 2005, astfel încât sunt nefondate susținerile reclamantei că numărul orelor suplimentare prestate ar fi fost mai mare.

De asemenea, expertul nu a avut în vedere faptul că pentru munca prestată peste programul normal de lucru, salariații intimatei, printre care și reclamanta, ar fi fost compensați prin acordarea unor tichete de masă conform înțelegerii dintre patronat și sindicat.

In acest sens, prin procesul verbal încheiat la data de 18 februarie 2005 de către membrii Consiliului de administrație al SC"" O, s-a prevăzut posibilitatea acordării de tichete de masă într- anumită cotă din salariile actuale, urmând a se discuta cu reprezentanții salariaților, pe data de 26 februarie 2005, însă nu s-a încheiat nici un protocol în această privință, înscrisul încheiat pe data de 30 august 2007 între patronat și sindicat, prevăzând doar acordarea două salarii medii compensatorii pe unitate în condițiile disponibilizări.

Față de cele arătate, se constată că hotărârea Tribunalului Mehedinți este legală, nefiind afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 cod procedură civilă,astfel încât în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul declarat de reclamantă se privește ca fiind nefondat și se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 1262 din 05 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA O, având ca obiect "drepturi bănești ".

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 2008

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

Red. Jud.

3 ex/IE/11.11.2008

fond:

Președinte:Tamara Carmen Bunoiu
Judecători:Tamara Carmen Bunoiu, Ioana Moțățăianu, Sorin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 9616/2008. Curtea de Apel Craiova