Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 9797/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9797
Ședința publică de la 12 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier -a -
********************************************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL M și PRIMARUL MUNICIPIULUI M, împotriva sentinței nr. 3391 din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL M, PRIMARUL MUNICIPIULUI M și intimatul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează cererea formulată de recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL M și PRIMARUL MUNICIPIULUI M, prin care solicită judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă, după care, apreciindu-se cauza în stare de soluționare, s-a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.3391 din 08 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis actiunea formulată de petitionarul, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local M si Primarul Municipiului
Au fost obligați intimații la plata către petent a drepturilor salariale cuvenite și neacordate în sumă de 743 lei, ce va fi actualizată la data plății și cheltuieli de judecata în sumă de 200 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în perioada 01.04.2005-12.11.2007, deși a desfășurat activitate normală în zilele de repaus săptămânal și sărbatori legale, nu a beneficiat de sporurile cuvenite pentru munca suplimentară.
Potrivit art.117 Codul Muncii " munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, este considerata munca suplimentara.
Art.120 din acelasi act normativ, prevede că în cazul in care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevaăzut de art.119 alin.1(30 de zile după efectuarea acesteia) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia, spor care se negociază prin contractele colective de muncă.
Din lecturarea contractului individual de muncă al petentului (fila 5 din dosar ) litera J punctul 3 reiese ca orele suplimentare prestate in afara programului normal de lucru sau in zilele in care nu se lucreaza ori in zilele de sarbatori legale, se compensează cu ore libere plătite sau se plătesc cu un spor la salariu, conform Codului Muncii.
Or, conform art.137 alin.2, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariatii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sarbatoare legală, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzator muncii prestate în programul normal de lucru.
Din concluziile raportului de expertiză reiese ca petentul, în perioada 01.04.2005-12.11.2006 a prestat un numar de 4 de ore suplimentare prestate peste programul normal de lucru fără ca acestea sa fie compensate cu timp liber plătit în urmatoarele 30 de zile, contravaloarea acestora fiind de 24 lei, suma brută.
In aceeași perioada petentul a prestat un numar de 240 de ore în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale pentru care nu a beneficiat de timp liber in urmatoarele 30 de zile, contravaloarea acestora fiind de 719 lei, suma bruta.
Intimații au formulat obiecțiuni, în sensul de a se reverifica dacă petentu în perioada 01.04.2005-01.12.2006 a prestat ore suplimentare, dacă in aceeasi perioadă a prestat activități în zilele de repaus săptamanal și sărbatori legale și să se țină cont de compensarea cu timp liber corespunzător, obiecțiuni față de care expertul si-a menținut punctul de vedere.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal Consiliul local M și Primarul municipiului M, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În acest sens, arată că hotărârea este dată prin aplicarea greșită a legii, fiind motivată în baza unui raport de expertiză eronat întrucât expertul a calculat sporul de 100% pentru orele efectuate în zilele de sâmbătă și duminică și sărbătorile legale, fără să scadă compensarea cu timp liber corespunzător.
Expertul a interpretat greșit definirea orelor suplimentare și a considerat munca prestată în zilele de repaus săptămânal ca ore suplimentare, deși fac parte din programul de lucru.
A rezultat din pontajele depuse că s-au acordat zile libere legale potrivit programului de lucru din fiecare lună, iar petentul a beneficiat de recuperări și nu a depășit durata normală a timpului de lucru și nu i se putea acorda sporul de 100%.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În drept își întemeiază cererea pe prev.art.304 pct.8,9 Cod procedură civilă.
Cu privire la aceste motive de recurs nu s-a depus întâmpinare.
Recursul se respinge pentru considerentele care se vor expune.
Din examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite, în cauză neexistând motive de casare sau modificare din cele expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel, nu este întemeiată susținerea că expertul nu a scăzut compensarea cu timp liber corespunzător și că a făcut o interpretare greșită în privința definirii orelor suplimentare, în condițiile în care a rezultat că nu a fost compensată munca suplimentară prin orele libere plătite, așa cum prevede art.119 și urm. din Codul Muncii și prin compensarea prin spor la salariu.
Așa cum prevede și art.120 Codul Muncii atunci când " compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art.119 alin.1 în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia ".
Nu se poate reține că expertul a interpretat greșit definirea orelor efectuate în zilele de repaus săptămânal și că acestea nu reprezintă ore suplimentare, pentru motivul că se includ în programul normal de lucru, având în vedere că recurentul pârât nu a făcut dovada că a acordat recuperare în timpul următoarelor 30 de zile după efectuarea acestora.
În acest sens sunt și prevederile art.287din Codul Muncii " Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare".
În aceste condiții, se constată că în speță recurentul pârât nu a făcut o dovada contrară celor reținute prin expertiza efectuată în cauză, iar susținerile acestuia nu sunt însoțite de acte care să prezinte relevanță juridică în cauză.
Sub acest aspect, se reține că pontajele la care recurentul se referă - filele 14 la 24 dosar fond - fac dovada acordării concediului de odihnă și a unor concedii medicale, astfel că nu rezultă că au fost acordate ore libere plătite și nici cuantumul acestora.
Cu atât mai mult, repausul zilnic și săptămânal sunt garantate pentru fiecare lucrător, potrivit Directivei Consiliului nr.93/104/CE/23 1993 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, iar angajatorul ține și actualizează evidența lucrătorilor care prestează munca.
În consecință, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul se privește ca nefondat și se respinge, menținându-se sentința, ca fiind legală și temeinică, în cauză neexistând nici motive de ordine publică, care potrivit art.306 Cod procedură civilă pot fi puse în dezbaterea părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL M și PRIMARUL MUNICIPIULUI M, împotriva sentinței nr. 3391 din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
-a -
Red.Judec.
08.12.2008
Jud.fond.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Florica Diaconescu, Corneliu Maria