Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 983/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Cod Operator 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 983
Ședința publică din 6 mai 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihail Decean
JUDECĂTOR: DR. - -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta SC "" SA, B împotriva sentinței civile nr. 456 din data de 25.02.2008, în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, avocat, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reprezentanta intimatului a depus întâmpinare prin registratura instanței, la data de 23.04.2008
Pentru pârâta recurentă, reprezentanta sa solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii reclamantului intimat, pentru motivele arătate în scris în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 456 din 25.02.2008 a Tribunalului Timișs -a hotărât:
"admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 2004 (primă de Paști și primă de C).
Respinge excepția prematurității, ca neîntemeiată, invocată de pârâta SC "" SA - membru Grup, cu sediul în B,., nr. 239, sector 1.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, cu domiciliul procedural ales în T,-, jud. T la cabinet avocat.
Obligă pârâtul să acorde reclamantului drepturile salariale restante și neachitate, reprezentând prime de Paști și de C în cuantum de 8.500 RON, pentru perioada 2005 - 2007, sume reactualizate la data plății efective.
Fără cheltuieli de judecată".
Pentru a pronunța această sentință, instanța a avut în vedere considerentele ce urmează:
"potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța urmează a se pronunța asupra excepțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare.
În ce privește prescripția dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și având ca temei de drept art. 283 alin. 1 Codul muncii instanța urmează a respinge această excepție, ca neîntemeiată deoarece acțiunea reclamantului nu este prescrisă în conformitate cu art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, cât și art. 166 Codul muncii, texte de lege care prevăd că, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariat.
Dacă în principiu temeiul de drept al prescripției dreptului la acțiune nu este declarat de 6 luni invocat de pârâtă, ci este cel de 3 ani, așa cum s-a reținut anterior în motivare, raportat la acest text de lege, respectiv art. 166 Codul muncii, cât și la introducerea cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că prima de Paști și prima de C pentru anul 2004 este prescrisă, astfel că pe cale de consecință instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 2004, respectiv prima de Paști și prima de C nu mai poate fi acordată deoarece pe perioada anului 2004 dreptul material la acțiune s-a prescris.
În ce privește cea de a doua excepție a prematurității, invocată de pârâtă, aceasta fiind neîntemeiată urmează a fi respinsă.
Art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, prevede că sesizarea instanței competente în anumite cazuri se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile în condițiile stabilite de acea lege.
În speță, nu avem o dispoziție legală care să prevadă o anume procedură prealabilă în situația sesizării instanței de către reclamantul.
Comisia paritară de care vorbește pârâta, nu este îndrituită a face referiri la o anume procedură în cazul litigiului dedus judecății mai cu seamă că această decizie a comisiei paritare a intervenit la 31 august 2007, în preajma promovării acțiunii de către reclamant, cât și a faptului că Decizia nr. 3793 din 18.06.2007 a Comisiei paritare nu este un act autentic pentru a-și produce efectele juridice în a stabili o anume procedură, câtă vreme acesta a fost întocmit contrar dispozițiilor art. 25 alin. 3 și art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/16.10.1996 republicată (actul de care face vorbire pârâta în întâmpinare, nu a fost înregistrat la organul care păstrează modificările aduse contractului colectiv de muncă).
În ce privește fondul cauzei pendinte, instanța de judecată, examinând cererea reclamantului prin prisma probatoriului existent la dosarul cauzei, constată că cererea este întemeiată în parte, urmând a fi admisă în parte pentru motivația ce rezidă în continuare.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2004, prevede la art. 168 alin. 1:"cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații P: SA vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA".
Această dispoziție, clauză contractuală, ce reprezintă voința părților semnatare (a intimatului și a reprezentanților salariaților) s-a menținut și în continuare pe anii următori.
Pârâtul arată că prin demersurile făcute de către comisia paritară pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1 ale art.168, vor fi introduse în salariul de bază, al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
De reținut faptul că, comisia paritară s-a pronunțat asupra acestor chestiuni la 31 august 2007, încercând să redea efectele juridice a unor contracte colective ce și-au produs efectele în timp, deci a dat un caracter retroactiv art.168(1) din contractele colective de muncă.
Prin modul de formulare al actului întocmit de comisia paritară cu referire la contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003 - 2006, rezultă că drepturile prevăzute de art.168(1) din aceste contracte au fost incluse în salariile angajaților societăți pârâte doar pentru anul 2003.
Dacă părțile contractante nu ar fi intenționat să convină, acordarea acestor drepturi pe anii 2004 - 2006, pe lângă salariile cuvenite angajaților, ele nu ale-ar mai fi prevăzut la art.168(1).
Pe de altă parte, salariul de bază mediu pe SA, la care se referă art. 168(1) din aceste contracte, nu este același în fiecare an, pentru a se susține că eventuala includere a echivalentului acestui salariu în salariile cuvenite angajaților în anul 2003, reprezintă i executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementate de art.168(1) din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004 - 2006.
Angajatorul nu a probat susținerea sa prin aceea că suplimentările prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractele colective de muncă pe anii 2004-2006, se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 287 Codul muncii.
Pe de altă parte, instanța urmează a respinge apărarea pârâtei prin aceea că reclamantul nu a făcut corect calculul drepturilor salariale restante și neachitate, pe perioada solicitată, deoarece nu a oferit instanței un contracalcul al acestor drepturi salariale și nu a solicitat efectuarea unei expertize de specialitate în cauză.
Anexa nr. 2 la contractul colectiv de muncă, respectiv actul care emană de la Comisia Paritară (decizia nr. 3793/18.06.2007) de care vorbește pârâta în întâmpinare, nu poate produce efecte juridice deoarece el contravine dispozițiilor art. 25 și 31 din contractul colectiv de muncă respectiv Legea nr.130/16.10.1996, republicată, care prevede că contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării.
Art. 31 (2) din Legea nr.130/16.10.1996 prevede că modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În speță nu s-a făcut dovada înregistrării anexei la contractul colectiv de muncă și astfel, acest act de care se prevalează pârâta nu poate produce efecte juridice.
În concluzie, pe fondul cauzei, acțiunea reclamantului întemeiată în parte, potrivit art.283(1) Codul muncii, art.155 Codul muncii, art.168(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, urmând a fi admisă în parte în sensul obligării pârâtului să achite reclamantului drepturile salariale restante și neachitate cu titlu de prime de Paști și de C pe perioada 2005 - 2007, în cuantum de 8.500 RON".
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive de recurs:
1. privind drepturile salariale de C și de Paști s-a convenit cu Sindicatul să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce a căpătat o formă juridică obligatorie în Contractul colectiv de muncă și pentru anii la care se referă acțiunea introductivă de instanță, ceea ce instanța greșit nu a luat în considerare;
2. s-a înființat o comisie paritară pentru rezolvarea amiabilă a "eventualelor diferende rezultate din interpretarea și aplicarea" Contractul colectiv de muncă, ale cărei decizii, de asemenea nu au fost avute în vedere de instanță, la rezolvarea litigiului prin sentința recurată;
3. instanța a respins în mod greșit "excepția prematurității acțiunii" fiind de principiu în opinia recurentei că salariații nu beneficiază din oficiu de plata drepturilor suplimentare salariale de C și de Paști, ci ca urmare a "negocierilor purtate";
4. fost respinsă greșit de instanță și excepția prescripției dreptului la acțiune, cu încălcarea dispozițiilor "art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii " și
5. au fost acordate greșit "sumele solicitate în condițiile în care calculul depus de către reclamant se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate", altul fiind nivelul "salariului mediu în perioada anilor 2004 - 2007", potrivit anexei depuse la dosar de pârâtă.
Recursul nu este fondat.
1. Este de principiu că numai convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, principiu care fiind consacrat expres în lege (art. 969 Cod civil), el este obligatoriu și la încheierea contractelor colective de muncă. Or, includerea în "salariul de bază al fiecărui salariat" a unor drepturi salariale distinct prevăzute în contractul colectiv de muncă, așa cum sunt acelea care formează obiectul pricinii de față, încalcă principiul enunțat și sub acest aspect hotărârea recurată nu este greșită. Aceasta și pentru că, așa cum este reglementat expres și distinct în art. 155 din Codul muncii, componentele salariului sunt: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, unde legea distinge expres nimănui nu i se permite să nu respecte astfel de prevederi, ele având un caracter imperativ; așa încât nici contractele individuale și nici contractele colective de muncă nu pot contraveni acestor dispoziții imperative prin înserarea clauzelor de includere a indemnizațiilor, sporurilor și a oricăror adaosuri în salariul de bază;
un astfel de procedeu este nelegal, fiindcă tinde la o creștere salariului de bază, fiind îndeobște cunoscut că legea poate reglementa numai oac reșterii salariului de bază și nu și a celorlalte componente ale salariului, al căror cuantum se calculează luând ca bază de calcul salariul de bază; deci, statele de plată se întocmesc în mod obligatoriu cu menționarea distinctă a componentelor salariului;
respectarea textelor de lege mai sus citate la încheierea contractelor colective sau și individuale de muncă, atrage și respectarea interdicțiilor impuse de art. 38 din Codul muncii, potrivit căruia: Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
2. În privința atribuțiilor comisiei paritare, deciziile acesteia nu pot avea caracterul pe care legea îl conferă numai hotărârilor instanțelor judecătorești, în fața cărora și prin care este administrată justiția, așa încât astfel de decizii cad sub cenzura instanțelor judecătorești.
Relativ la motivele de recurs de la punctele 3 și 4, instanța de fond a respins corect și just, cu motivarea pe care o conține și pe care instanța de recurs o validează, atât excepția prematurității introducerii acțiunii de către reclamant cât și excepția tardivității introducerii acțiunii; aceeași acțiune civilă nu poate fi în același timp și prematură și prescrisă, decât intr-o logică juridică absurdă; într-adevăr, drepturile salariale pretinse în acțiunea de față sunt actuale și nu premature, ele urmând același regim juridic precum salariul de bază, astfel prescripția dreptului la acțiune în privința lor este reglementată în art. 166 din Codul muncii, fiind, deci, aceea de trei ani și nu de 6 luni, cum susține pârâta.
5. Modul de calcul al despăgubirilor pretinse de reclamant, admis de instanță și contestat de pârâtă în recurs, nu poate constitui un motiv de recurs și primit ca tare, câtă vreme pârâta însăși nu i-a opus modul său de calcul, ei incumbându-i sarcina probei, așa cum judicios a stabilit și instanța de fond, conform legii.
Așadar, se apreciază că nu este prezent în cauză nici unul dintre motivele de recurs invocate de pârâtă, consecința fiind aceea a respingerii recursului, potrivit dispozițiilor art. 312 (1) din Codul procedură civilă.
Luând în considerare și cererea privind cheltuielile de judecată, cât și dispo-zițiile art. 274 (1) din același cod de legi,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC "" SA, B împotriva sentinței civile nr. 456 din data de 25.02.2008, în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată, azi, 6 mai 2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
- - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./.13.05.2008
Tehnored.: SI/ 2 ex./13.05.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Jud. și
Președinte:Mihail DeceanJudecători:Mihail Decean, Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici
