Plata lucrului nedatorat. Decizia 2758/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2758/R/2009
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean icepreședinte al Curții de Apel Cluj
JUDECĂTORI: Denisa Băldean, Traian Dârjan Sergiu Cătălin
- - -
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 54/A/30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița - N în dosarul nr- privind și pe reclamanții, ȘI, având ca obiect plata lucrului nedatorat.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 pct. 2 Cod proc. civ. din lipsa părților, la data de 3 octombrie 2008, rămânând în nelucrare mai mult de un an. Față de această situație Curtea, din oficiu a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se constata în speță incidența prevederilor referitoare la perimare.
Raportat la această situație, Curtea, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 248, art. 252 alin. 2 și art. 253 alin. 2 Cod proc. civilă, invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.409/28.03.2008, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, împotriva pârâtei și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamanților, câte 10.000 Euro fiecăruia, prin echivalent în moneda națională la data plății și să plătească reclamanților suma de 4253 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut faptul că între reclamanți și pârâtă s-a încheiat o înțelegere (cvasi-contract) în baza căreia reclamanții au virat pârâtei sume de bani, iar aceasta avea obligația să achiziționeze pentru reclamanți părți sociale la SC " & SRL.
Așa cum rezultă din ordinele de plată și transfer de credit, reclamanții, cu excepția reclamantului, au virat fiecare câte 10.000 Euro, iar reclamantul a virat pârâtei suma de 5000 Euro.
Cu toate că pârâta a intrat în posesia sumelor virate de reclamanți, aceasta nu a făcut dovada că a achiziționat pentru reclamanți acele părți sociale sau că sumele au fost înregistrate în contabilitatea societății, iar reclamanții figurează creditori.
Din raportul de verificare a creanțelor rezultă cu certitudine că reclamanții nu au fost cuprinși nici în tabelul creditorilor în cadrul procedurii insolvenței declanșate față de SC " & " SRL.
In aceste împrejurări, este evident că patrimoniul reclamanților s-a micșorat în timp ce patrimoniul pârâtei s-a mărit în mod nejustificat, fără ca aceasta din urmă să demonstreze prin înscrisuri existența unei cauze legitime în acest sens.
Față de această stare de fapt, instanța a făcut aplicarea dispozițiile art. 992.civ. obligând pârâta să restituie reclamanților sumele încasate fără titlu, în limitele în care acestea au fost dovedite.
Prin decizia civilă nr. 54/A/30.06.2008, Tribunalul Bistrița Na anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta, obligând apelanta să plătească reclamantei intimate 4000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În considerentele deciziei, s-a reținut că Tribunalul a stabilit în sarcina apelantei obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 2.280 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Având în vedere că apelanta a fost citată cu mențiunea de a timbra apelul cu suma de 2.280 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, și că apelanta nu și-a îndeplinit această obligație, în baza art.20 din Legea nr.146/1997, tribunalul a anulat apelul ca netimbrat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta afirmă nelegalitatea deciziei atacate, întrucât procedura de citare nu a fost îndeplinită conform dispozițiilor art.92 proc.civ.
În aceste condiții, la primul termen de judecată, instanța era obligată să amâne judecata,în temeiul art.85 și art.107 proc. civ.sub sancțiunea nulității hotărârii. Aceasta, cu atât mai mult cu cât nici motivele apelului nu au fost comunicate părții adverse, iar taxa de timbru datorată era relativ mare.
În ședința publică din data de 27 noiembrie 2009, constatând că niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii, precum și faptul că nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul dispozițiilor art.242 alin. 1 pct.2 proc.civ. până la o nouă stăruință a părții interesate.
Cum ulterior acestei suspendări, pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an, din motive imputabile exclusiv părților în litigiu,care nu au stăruit judecată, văzând și dispozițiile art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 248 alin. 1 și art. 252 alin. 2.proc.civ. instanța de recurs urmează a constata că a intervenit perimarea prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Perimă din oficiu recursul declarat de pârâta în contra deciziei civile nr.54/A din 30 iunie 2008 dosar nr- a Tribunalului Bistrița N pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Denisa Băldean, Traian Dârjan Sergiu Cătălin
- - - - ---
GREFIER
Red.DB/dact.MM
8ex./08.12.2009
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Traian Dârjan Sergiu Cătălin