Poprire asiguratorie. Decizia 2031/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2031/R/2009 | |
Ședința publică din 16 octombrie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Eugenia Pușașiu | - - |
JUDECĂTORI: Eugenia Pușașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu | - - - - |
GREFIER: | - - |
S-a luat în examinare recursul formulată de creditoarea împotriva încheierii nr. 126/CC din 15 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimații debitori, precum și pe intimații terț poprit BANK ROMANIA SA B, BRD B, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA B, BANK SA B, BANK SA B, BANK ROMANIA SA B, POST SA B, BANCA DE EXPORT IMPORT A ROMÂNIEI SA B, BANCA ROMÂNEASCĂ SA B, CREDIT EUROPE BANK ROMANIA SA B, BANCA TRANSILVANIA SA C N, BANK SA TÂRGU M, BANK ROMANIA SA B, BANK ROMANIA SA B, BANK ROMANIA SA B, BANK ROMANIA SA B, ROMANIA SA B, BANCA COMERCIALĂ ROMANIA SA A, BANK ROMANIA SA B, BANK SA B, BANCA CR ROMANIA SA B, ROMANIA INTERNAȚIONAL BANK SA B, BANK ROMANIA SA B, BANCA COMERCIALĂ SA S, BANK SA B, ROMANIA SA B, BANK SA B, PORCH BANK ROMANIA SA, PORCHE SA B, BANCA -ROMANIA BANK ANGLIA SUCURSALA B, BANK SUCURSALA B, BANCA - ROMENA ITALIA SUCURSALA B, INTERNAȚIONAL NV SUCURSALA ROMANIA B, BANK OF SUCURSALA ROMANIA B, BANK SA NV SUC.B, DE Y DE SUCURSALA ROMANIA LA B, - BANK SA - SUCURSALA ROMANIA B, BANK NV - SUCURSALA ROMANIA B,. DE SA PORTUGALIA - SUCURSALA ROMANIA BANK SUCURSALA B, BANCA SUCURSALA ROMANIA, având ca obiect sechestru asigurător și poprire asigurătorie.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 15 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii, care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin încheierea civilă nr. 126 din 15 iulie 2009 Tribunalului Cluj, fost respinsă cererea formulată de creditoarea -, în contradictoriu cu debitorii, și terții popriți Bank România B, BRD - Generale B, Banca Comerciala B, Bank B, Bank B, Bank România B, B, Banca de Export Import a României B, Banca B, Credit Europe Bank (România) B, Banca Transilvania C-N, Bank Târgu M, Bank România B, Bank România B, Bank (România) B, Bank România B, România B, Banca Comerciala România A, Bank România B, Bank B, Banca România B, Romanian International Bank B, Bank (România) B, Banca Comerciala S, Bank B, România B, sos. nr. 171, sector 2, Bank, cu sediul în B, Bank România A, Banca B, -Romanian Bank Anglia Sucursala B, Bank, - sucursala B, Banca -Romena Italia - Sucursala B, International NV - sucursala România, Bank of Public Sucursala România, Bank - Sucursala B, de Y de - Sucursala România, Bank Sucursala România, Bank NV - Sucursala România, -Instituicao Financeira De Credito Portugalia Sucursala România, Bank, Sucursala B, Banca - Sucursala România având ca obiect înființare sechestru asigurător, înființare și validare poprire asiguratorie.
În considerentele acestei sentințe, tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 591 alin. 1.pr.civ. creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.
Potrivit art. 597.pr.civ. poprirea asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri imobile incorporale urmăribile, datorate debitorului de oat reia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art. 591.
Ambele texte impun pentru admiterea unei cereri având ca obiect instituirea măsurilor asigurătorii sub forma sechestrului asigurător sau a popririi asigurătorii îndeplinirea unor cerințe, respectiv existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, care să fie constatată prin act scris în sensul dispozițiilor art. 591 alin. 1.pr.civ. iar creditorul să fi intentat acțiune.
Reclamanta a invocat prin prezenta cerere dispozițiile art. 591.pr.civ. însă ipoteza de care se prevalează este cea de la aliniatul 1 de la acest text și aceasta deoarece, potrivit aliniatului 2 ar fi trebuit să depună anexat cererii o cauțiune în cuantum de J din valoarea reclamată, odată cu înregistrarea cererii, iar, potrivit alin. 3, ar fi trebuit să pretindă și să dovedească fapta debitorului de a fi micșorat asigurările date sau de a nu fi dat asigurările promise, atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea, situație în care de asemenea trebuie îndeplinite celelalte cerințe prevăzute la aliniatul 1.
În cererea dedusă judecății, creanța de care se prevalează reclamanta creditoare, nu întrunește caracterele de a fi certă și exigibilă.
Astfel, la data de 23.11.2007, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată între pârâții si, în calitate de vânzători si reclamanta -, în calitate de cumpărătoare, având ca obiect imobilul teren in suprafața de 800 mp, situat în C-N, înscris in - C-N, sub nr. topo. 3798/2, nr. cadastral nr. 11463, pentru prețul de 700.000 EURO (ulterior modificat la suma de 670.000 EURO).
Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu un scop expres menționat: terenul este cumpărat in scopul edificării de construcții.
Potrivit prevederilor contractului și a actelor anexate, reclamanta a achitat cu titlu de avans suma de 485.000 EURO.
Este adevărat că reclamanta a promovat pe rolul instanței acțiunea ce formează obiectul dosarului nr-, în care a solicitat anularea antecontractului de vânzare-cumpărare, precum și obligarea pârâților la restituirea sumei primite cu titlu de avans.
Totodată, în cadrul aceluiași dosar, pârâții debitori în prezenta cauză au formulat o cerere reconvențională prin care au solicitat rezoluțiunea din culpa promitentei-cumpărătoare a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat și autorizarea păstrării cu titlu de daune interese a sumei primite cu titlu de avans.
În cuprinsul contractului, părțile nu au inserat, însă, nicio clauză în conformitate cu care pârâții debitori s-ar fi obligat la restituirea avansului în situația în care s-ar dovedi că terenul este impropriu pentru construcții, astfel că nu se poate vorbi de existența unei creanțe certe și exigibile în sarcina debitorului.
Urmează ca, în cadrul acțiunii de drept comun, să se verifice caracterul determinant la încheierea contractului a caracteristicilor terenului, respectiv de a fi pentru construcții, realitatea susținerilor reclamantei sub acest aspect precum și existența sau inexistența culpei reclamantei în ceea ce privește perfectarea contractului, potrivit cererii reconvenționale a pârâților, cu alte cuvinte, verificarea condițiilor de valabilitate ale contractului, în sensul dispozițiilor art. 969.civ. și respectiv, în ce măsură neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de către una dintre părți, ar putea atrage rezoluțiunea antecontractului, conform dispozițiilor art. 1020.civ.
Împotriva acestei încheieri, a declarat în termen legal recurs reclamanta, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii de înființare a sechestrului asigurător și a popririi asigurătorii.
În motivarea recursului ei, reclamanta învederează că subzistă motivele prev. de art. 591 alin. 1 și 597 Cod proc.civ. reclamanta având o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorilor și, prima instanță făcând o greșită aplicare legii, întrucât nu a observat existența clauzei de dezicere din Cap. V din contract, în care se arată că, în situația în care scopul contractului nu poate fi atins, cumpărătoarea poate alege să i de restituie dublul sumei achitată deja vânzătorului, această clauză contractuală impunându-se părților în temeiul art. 969.civ. scopul contractului neputând fi atins în condițiile în care pe teren nu pot fi edificate construcții, debitorii recunoscând, în întâmpinarea depusă în dosarul nr-, că terenul vândut face parte din zona orașului.
Așadar, creanța este certă, rezultând din clauza de dezicere inserată în contract și exigibilă, datorită recunoașterii de către pârâți a împrejurării că scopul contractului nu poate fi atins, împrejurare ce îndreptățește reclamanta să invoce clauza de dezicere.
Pârâții debitori, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că, recurenta nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă, întrucât clauza de dezicere nu face decât să-i confere reclamantei posibilitatea de exercita o acțiune în rezoluțiune, ceea ce aceasta a și făcut, neatingerea scopului, dincolo de împrejurarea că scopul antecontractului îl constituie perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, neputând fi cercetată în procedura sumară de luare a măsurilor asigurătorii.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 3041Cod proc.civ. curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, textul art. 591 Cod proc.civ. în materia sechestrului asigurător, aplicabil și popririi asigurătorii, conform disp. art. 597 Cod proc.civ. prevede trei ipoteze în care pot fi instituite aceste măsuri asigurătorii.
1 al art. 591 Cod proc.civ. se referă la împrejurarea când creditorul are o creanță constatată prin act scris, exigibilă și a pornit o acțiune, situație în care poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de instanță.
3 prevede ipoteza în care creanța nu este exigibilă, însă este constatată printr-un act scris și creditorul a pornit acțiune (iar debitorul a micșorat asigurările sau este pericol să se sustragă de la urmărire ori să-și ascundă sau risipească averea), situație în care, de asemenea, cuantumul cauțiunii este cel fixat de instanță raportat la împrejurările cauzei.
În fine, alin. 2 reglementează situația creditorului ce nu are un înscris constatator al creanței, însă intentat acțiune, situație în care acesta trebuie să plătească o cauțiune de J din valoarea reclamată.
În ceea ce privește prima situație, părțile au înserat în contract o clauză intitulată de dezicere, care arată că în situația în care scopul contractului nu poate fi atins, cumpărătoarea poate solicita restituirea dublului sumelor achitate vânzătorilor ( 11 dosar judecătorie), scopul cumpărării terenului fiind, conform art. II din contract, referitor la obiectul acestuia, edificarea de construcții ( 9 din același dosar).
Această clauză, în realitate, constituie un pact comisoriu de gradul 1, inutil, câtă vreme nu ușurează sarcina părții care și-a executat obligația rezultând din contract de a alege rezoluțiunea contractului, de plin drept, fără punerea în întârziere părții culpabile, reproducând, în fapt, dispozițiile rezultând din art. 1020 - 1021. civil, precum și o clauză penală, fiind o evaluare convențională prejudiciului rezultând din neexecutarea culpabilă a contractului, în sensul art. 1066. civil.
Reclamanta creditoare are, în temeiul acestei clauze, un înscris constatator al creanței, însă creanța nu este exigibilă, neavând o scadență evidentă, câtă vreme neatingerea scopului contractului promis de vânzare-cumpărare, adică posibilitatea de a edifica construcții este o problemă de probațiune, ce trebuie cercetată în cadrul acțiunii intentată de creditor și nicidecum în procedura sumară a instituirii măsurilor asigurătorii.
Existând, totuși, o creanță constatată prin înscris, se pune problema dacă nu ar fi aplicabile disp. alin. 3 ale art. 591 Cod proc.civ. existând un proces pe rol și, raportat la cuantumul sumei solicitate, putându-se pune problema sustragerii debitorului de la urmărire.
După cum se poate observa din copia cererii de chemare în judecată înregistrată sub nr- la Tribunalul Cluj ( 20 - 23 dosar judecătorie), precum și precizările ulterioare ale acesteia ( 24 - 27, 32 - 36 din același dosar), creditoarea a solicitat inițial rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru neatingerea scopului în vederea căruia a fost încheiat, pârâții neîndeplinindu-și obligația contractuală de a transmite dreptul de proprietate asupra unui teren construibil, însă, ulterior, și-a precizat acțiunea, solicitând, în principal, constatarea nulității absolute a antecontractului pentru cauză ilicită, iar, în subsidiar, anularea pe motiv de dol.
Câtă vreme creditoarea se prevalează de existența unui înscris constatator al creanței rezultând dintr-un act juridic, pentru a fi întrunite condițiile alin. 3 al art. 591 Cod proc.civ. ea trebuie să exercite o acțiune în răspundere contractuală, adică o acțiune în care să se prevaleze de contractul izvor de obligații, constatat printr-un act scris, cum ar fi o acțiune în rezoluțiunea acestuia. În realitate, deși a pornit o astfel de acțiune, reclamanta precizat-o ulterior, solicitând desființarea contractului pentru alte cauze de ineficacitate, respectiv nerespectarea condițiilor de valabilitate la încheierea acestuia, ceea ce atrage o răspundere extracontractuală, câtă vreme se solicită constatarea nulității sau anularea contractului, inclusiv a clauzei penale cuprinsă în acesta, temeiul restituirii contraprestațiilor fiind plata nedatorată, și nu contractul, constatat printr-un înscris.
Iată, așadar, că nu subzistă nici condiția alin. 3, pentru că, raportat la acțiunea promovată de reclamantă, nu se pune problema existenței unui înscris constatator, răspunderea fiind extracontractuală.
În ceea ce privește condițiile prev. de alin. 2 al art. 591 Cod proc.civ. reclamanta creditoare exercitat o acțiune, însă nu a achitat și nici nu și-a pus problema să achite cauțiunea prevăzută de text. Este adevărat că această cauțiune are un cuantum care ar putea duce la încălcarea dreptului de acces la justiție, în sensul art. 21 din Constituție sau a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind de analizat, eventual, jurisprudența CEDO în această materie (de exemplu, cauza Iosif contra României, Hotărârea din 20.12.2007), însă reclamanta nu invocat astfel de împrejurări, nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de recurs.
Este adevărat că prima instanță putea, în virtutea rolului activ prev. de art. 129 alin. 4 Cod proc.civ. să pună în discuția părților acest motiv de drept, pentru a verifica dacă subzistă sau nu, astfel că se pune problema dacă, în virtutea aceluiași rol activ, instanța de recurs avea această obligație, eventual, ca motiv de recurs de ordine publică, în temeiul art. 306 Cod proc.civ.
În realitate, verificându-se motivele de recurs ale reclamantei, aceasta și-a limitat criticile doar la condițiile rezultând din disp. art. 591 alin. 1 Cod proc.civ.
Punând în balanță principiul disponibilității, rezultând din disp. art. 129 alin. ultim Cod proc.civ. și cel al rolului activ al instanței, prev.de art. 129 alin. 4 Cod proc.civ. curtea apreciază că rolul activ al instanței de recurs nu se întinde și asupra verificării împrejurărilor rezultând din alin. 2 și 3 ale art. 591 Cod proc.civ. raportat la care ar putea invoca motive de recurs de ordine publică, inclusiv o eventuală lipsă de rol activ al primei instanțe, câtă vreme a fost sesizată doar cu verificarea îndeplinirii condițiilor rezultând din alin. 1 al art. 591 Cod proc.civ.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva încheierii civile nr. 126/CC din 15 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red. dact. GC
5 ex/26.10.2009
Jud. primă instanță:
Președinte:Eugenia PușașiuJudecători:Eugenia Pușașiu, Andrea Chiș Ana Ionescu
