Pretentii civile. Speta. Decizia 1048/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1048/2008

Ședința publică din 10 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Mureșan Monica Maria

- - - - judecător

- - -președinte secție

- - -grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta - ROMÂNIA SRL împotriva sentinței civile numărul 638/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte cereri, față de actele și lucrările de la dosar, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta - Romania SRL ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2312,5 lei reținută nejustificat cu titlu de contribuție bănească lunară pentru asigurările de sănătate.

În motivarea acțiunii reclamantul a precizat că prin decizia nr. 2920 pârâta i-a încetat contractul individual de muncă începând cu data de 20.04.2007.

La art. 2 din decizia de încetare se menționează că reclamantul va beneficia de o compensare bănească ca echivalent al salariului lunar pe care l-ar fi obținut dacă contractul individual de muncă nu ar fi încetat.

Aceste despăgubiri sunt o reparație morală, astfel că nu datorează contribuția de asigurări de sănătate cu atât mai mult cu cât el fiind cetățean suedez beneficia de asigurare de sănătate eliberată de autoritățile suedeze, iar potrivit legislației românești reclamantul trebuie să achite contribuția la asigurările de sănătate numai pe perioada derulării contractului individual de muncă.

Pe de altă parte, suma primită fiind denumită compensare bănească chiar de către angajator, potrivit art. 257 alin. 6 din Legea nr. 95/2006 contribuția de asigurări de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate cu titlu de plăți compensatorii.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că din însuși conținutul deciziei de încetare a contractului de muncă rezultă că sumele acordate derivă din contractul de muncă și au natura unor venituri salariale.

În acest sens sunt invocate și prevederile art. 257 alin. 2 lit.a din Legea nr. 95/2006.

Dispozițiile art. 257 alin. 6 invocate de reclamant se susține că nu sunt incidente în cauză deoarece se referă la sumele acordate în momentul disponibilizării. Însă reclamantul nu a beneficiat de plăți compensatorii.

A fost formulată și cerere de chemare în garanție a Casei de Asigurări de Sănătate S pentru ca aceasta să fie obligată la restituirea sumei de 2312,5 lei.

Tribunalul Suceava prin sentința civilă nr. 1208/2007 a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamant în favoarea Tribunalului Hunedoara având în vedere dispozițiile art. 284 Codul muncii și faptul că reclamantul are domiciliul în

După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Hunedoara reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul plății sumei actualizată cu dobânda efectivă aferentă perioadei 10.05.2007 până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 638/LM/2008 Tribunalul Hunedoaraa admis acțiunea formulată de reclamantul și a obligat pârâta - SRL să restituie reclamantului suma de 2312,5 lei reactualizată cu rata inflației la data plății efective. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Casei de Asigurări de Sănătate Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantului, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, i s-a acordat o compensare în bani reprezentând contravaloarea salariilor de care ar fi beneficiat până la expirarea contractului la care s-a adăugat contravaloarea indemnizației pentru 7 zile de concediu de odihnă neefectuate.

Suma acordată reclamantului a fost considerată plătită în baza clauzei penale inserate în contract, conform art. 1066, 1708 Cod civil, fiind deci o despăgubire al cărei cuantum se stabilește prin raportare la venitul salarial lunar al reclamantului, înmulțit cu numărul de luni rămase până la expirarea contractului individual de muncă.

Deoarece contractul a încetat la 20.04.2007 după această dată nu poate fi vorba de salarii achitate reclamantului, nefiind incidente prevederile art. 154 Codul muncii și nici ale art. 257 alin.2 lit.a din Legea nr. 95/2006.

De altfel, cum plata s-a făcut în aprilie 2007 contribuția individuală de asigurări sociale se calcula având în vedere salariile brute sau veniturile brute de natură salarială realizate lunar de asigurat, însă baza de calcul era plafonat la acea dată prin art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 la plafonul a maxim 5 salarii medii brute.

Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca inadmisibilă într-un conflict de muncă, între părți neexistând nici un raport juridic de muncă ce ar putea fi soluționat potrivit prevederilor art. 281 Codul muncii și ale Legii nr. 168/1999.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta - SRL prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței și respingerea acțiunii sau, în situația menținerii soluției, admiterea cererii de chemare în garanție.

În motivarea recursului se arată că sentința este nelegală și netemeinică din următoarele motive:

Suma achitată reclamantului în mod greșit s-a consemnat că nu ar fi un venit de natură salarială, respectiv că ar fi o clauză penală în sensul art. 1066 Cod civil.

Din însăși definiția clauzei penale rezultă că aceasta este destinată garantării executării obligațiilor asumate printr-un contract ceea ce înseamnă că simpla obligație de plată a unei sume de bani nu poate fi calificată ca fiind o clauză penală în măsura în care acea sumă de bani nu reprezintă echivalentul unui prejudiciu cauzat prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unei obligații asumate prin contract.

Față de împrejurarea că acordarea compensației nu s-a făcut în considerarea vreunei culpe a societății pentru neexecutarea contractului de muncă, în mod nelegal instanța a apreciat că respectiva convenție ar putea fi calificată ca fiind o clauză penală.

Având în vedere că în cuprinsul convenției nr. 2921/2007 s-a stipulat expres că reclamantul urmează să primească o compensație în bani pentru activitatea depusă în calitate de salariat, această compensație nu poate primi o altă calificare decât cea de venit de natură salarială.

În consecință, în mod greșit a reținut instanța că pentru sumele primite de reclamant cu titlu de compensație nu era datorată contribuția la fondul de asigurări de sănătate reținută și virată de societate în contul chematei în garanție.

Dispozițiile art. 23 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 nu sunt relevante în cauză întrucât acest act normativ se referă la contribuția pentru asigurările sociale.

Ultima critică vizează greșita respingere a cererii de chemare în garanție, deoarece în situația în care instanța aprecia că cererea este inadmisibilă în procedura dreptului muncii trebuia să o disjungă și nu să o respingă.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Se apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că suma în cauză este datorată în baza unei clauze penale și că nu are natura juridică a unor drepturi salariale. Și soluția de respingere a cererii de chemare în garanție este corectă, deoarece această cerere nu poate fi soluționată potrivit prevederilor art. 281 Codul muncii și ale Legii nr. 168/1999.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:

Potrivit deciziei nr. 2920/20.04.2007 emisă de recurenta - Romania SRL, în baza art. 14 din Actul Constitutiv al societății și al contractului individual de muncă nr. 14/14.09.2006, contractul de muncă al reclamantului a încetat în temeiul art. 55 lit.b Codul muncii, salariatul primind o compensare în bani reprezentând contravaloarea salariilor până la sfârșitul contractului, adică până la data de 05.09.2007, plata zilelor de concediu neefectuate precum și contravaloarea a 3 călătorii pe ruta R -Lund-

Această sumă a fost plătită reclamantului, însă societatea a procedat la reținerea contribuției la asigurările de sănătate, ceea ce a dus la diminuarea cuantumului sumei efectiv plătită reclamantului.

Reclamantul consideră că suma prevăzută în decizie trebuia să-i fie achitată în întregime, fără nici o reținere, deoarece nu are regimul unui drept salarial, ci al unei sume plătite în temeiul unei clauze penale.

Aceasta este și motivarea instanței de fond care consideră că suma reprezintă contravaloarea salariilor stabilită de părți în baza inserării în contractul de muncă a stipulației contractuale cu caracter de clauză penală, în sensul art. 1066, 1708 Cod civil.

Deși se face mențiune la o clauză înserată în contractul de muncă al reclamantului, instanța nu este în măsură să indice această clauză.

Clauza penală este un mod convențional de evaluare a despăgubirilor, fiind acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor de către debitorul său.

Ceea ce interesează este faptul că ea reprezintă un contract al părților. Prin urmare, existența ei nu poate fi dedusă și nici nu poate face obiect de cenzură din partea instanței. Cine se prevalează de o clauză penală, trebuie să facă dovada acesteia.

În contractul de muncă al reclamantului nu este inserată nici o clauză care ar putea fi interpretată ca fiind clauză penală.

Pe de altă parte, decizia emisă de angajator nu are natura juridică a unei clauze penale, deoarece decizia este un act juridic unilateral, pe când clauza penală este un act juridic bilateral.

Se are în vedere și faptul că prin natura ei clauza penală sancționează neexecutarea sau executarea necorespunzătoare/cu întârziere a unei obligații.

În speța de față nu se poate reține o astfel de neexecutare, deoarece potrivit deciziei menționate, încetarea contractului individual de muncă s-a făcut prin acordul părților, acord ce exclude orice idee de culpă.

Este greșită și reținerea de către prima instanță a prevederilor art. 1708 cod civil care se referă la penalitățile prevăzute în tranzacție, deoarece tranzacția este un contract prin care părțile termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să se nască. Tranzacția este însă un act juridic bilateral, astfel că reținerea acestor dispoziții de către instanța fondului sunt străine cauzei dedusă judecății, cât timp se referă la o decizie unilaterală emisă de angajator în baza unui acord al părților.

În nici un caz suma menționată în decizie nu poate fi asimilată plăților compensatorii care au un regim juridic diferit și au o legislație specială care nu se regăsește în situația de față.

Având în vedere că prin decizie suma de bani acordată reclamantului a fost calificată ca fiind contravaloarea salariilor de care reclamantul a fost lipsit prin încetarea anticipată a contractului încheiat pe durată determinată, iar această decizie nu a fost atacată de către reclamant, în mod corect angajatorul a procedat la reținerea contribuției de asigurări de sănătate potrivit art. 257 alin. 2 lit.a din Legea nr. 95/2006 sumele plătite reclamantului fiind venituri din salarii sau asimilate salariilor.

Prin urmare, prima instanță a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale la speța dedusă judecății, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul art. 312 Cod procedură civilă se va dispune admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamant.

Prin respingerea acțiunii, cererea de chemare în garanție a rămas fără obiect astfel că soluția pronunțată de prima instanță sub acest aspect va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta - România SRL împotriva sentinței civile nr. 638//LM/29.04.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamantul împotriva pârâtei - România SRL.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.11.2008.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Stoica Manuela

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red./5.12.2008

Tehnored.TM/ 2 ex

Jud.

Președinte:Doriani Ana
Judecători:Doriani Ana, Mureșan Monica Maria, Stoica Manuela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 1048/2008. Curtea de Apel Alba Iulia