Pretentii civile. Speta. Decizia 1048/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6840/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.1048R
Ședința publică de la 26 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta, împotriva încheierii de ședință din data de 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, -, intimat, intimat G, -, și, având ca obiect "drepturi bănești - recurs împotriva încheierii de ședință din 23.11.2009".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații și au depus la dosar întâmpinări la data de 11.02.2010 și respectiv 25.02.2010, prin serviciul registratură al acestei secții. De asemenea, se învederează că recurenta a depus la dosar la data de 22.02.2010, cerere prin care solicită soluționarea cauzei conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Deliberând, Curtea respinge excepția tardivității recursului invocată de intimata prin întâmpinare, având în vedere că încheierea recurată nu a fost comunicată.
Curtea, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin încheierea pronunțată la data de 23.11.2009 de către Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiile art.286, 287, 288 Codul muncii, art.74, 75, 77 din Legea 168/1999 și art.164 Cod procedură civilă, cerere formulată de către pârâta - MEMBRU GRUP, în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că în raport de dispozițiile art.29 alin.6 din Legea 47/1992 îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale impune ca de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
Dreptul dedus judecății nu este guvernat de dispozițiile articolelor din Codul muncii și nici de cele din Legea nr.168/1999 menționate în cererea de sesizare, acestea vizând procedura de soluționare a litigiilor de muncă pentru care legiuitorul a instituit în regim juridic derogatoriu de la dreptul comun.
Prin instituirea acestor reguli de procedură specială nu se încalcă dispoziții constituționale și nici nu sunt legale garanțiile procedurale care asigură desfășurarea unui proces echitabil.
Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art.164 din Cod procedură civilă, prima instanță a reținut că prin posibilitatea conferită de aprecia asupra oportunității măsurii conexări unor cauze, se evită de fapt prelungirea artificială și nejustificată a procesului și nu se aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale părților.
Susținerile potrivit cărora prevederile ar fi contrare dispozițiilor art.6 din CEDO au fost considerate neîntemeiate deoarece dispozițiile speciale prevăzute de lege pentru soluționarea conflictelor de muncă urmăresc tocmai soluționarea acestor cauze într-un termen rezonabil și în interesul fiecărei părți.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs SC SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța și-a depășit atribuțiile stabilite prin Legea nr. 47/1992 procedând la soluționarea pe fond a excepției, deși era ținută doar de rațiunile prevăzute de art. 29 alin. 1-3 din legea menționată, condiții cu prisosință îndeplinite în speță, respectiv excepția a fost invocată în fața unei instanțe, privește norme dintr-o lege în vigoare nedeclarate anterior neconstituționale și care au legătură cu cauza, întrucât antamează asupra soluționării excepției de necompetență teritorială invocate.
A reiterat că, pornind de la premisa că atât Legea nr.168/1999, cât și Legea nr.53/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este sau nu în vigoare, față de art.298 alin.2 ultima liniuță din cea de-a doua lege.
Or, acest text de lege a fot apreciat ca temei pentru o "abrogare implicită", pentru care nu mai există justificare legală după intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000, care prin art.62 și art.63 impune cu caracter imperativ abrogarea expresă indirectă.
Abrogarea generică indirectă a constituit o modalitate cu caracter excepțional sub imperiul Decretului nr.24/2000, această modalitate de reglementare nu a mai fost precizată, noul mod de abordare fiind determinat atât de cerința coerenței sistemului legislativ, cât și pentru a asigura eficacitatea principiului separației puterilor în stat, nepermițând judecătorului să legifereze expres acolo unde legiuitorul a tăcut implicit.
A arătat că, în principal, motivele de neconstituționalitate au în vedere principiul efectivității juridice, care cere, astfel cum dispune art.15 din Legea nr.24/2000 și a dezvoltat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, să se evite paralelismul legislativ, să se adopte dispoziții legale coerente, cu vocația de a respecta drepturile și libertățile cetățenilor, care să aibă o aplicabilitate practică uniformă, cu evitarea jurisprudenței neuniforme.
A evocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României și a arătat că în temeiul acestuia, niciunei autorități publice, inclusiv Parlamentului nu-i este permis să deroge implicit de la prevederile legii organice nr.24/2000, prin urmare, Codul muncii nu poate modifica implicit prevederile cuprinse în legea nr.168/1999, întrucât ar contraveni Constituției României, ce vorbește despre coerența legislativă, respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
Cercetând recursul formulat prin prisma criticilor formulate constată că acesta este nefondat.
Astfel, în baza art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care au ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce au legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pun în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea invocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, având în vedere că, potrivit celor expuse, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele, respectiv prin care se deduce instanței de control constituțional, modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp ori interpretarea și aplicarea legii la speță, corect a procedat prima instanță când, în temeiul art.29 alin.6 rap. la art.29 alin.1, art.2 alin.3 din Legea nr.47/1992 și art.126 alin.1 și 3 din Constituție, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a art. 298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii.
Mai mult, prin decizia nr. 1005/2009, Curtea Constituțională a respins excepția cu același obiect, aceeași cauză și formulată de același justițiabil, pentru inadmisibilitatea sesizării, care deduce controlului de constituționalitate o chestiune de interpretare și aplicare unitară a legii, iar nu un conflict propriu-zis de constituționalitate, statuările Curții fiind, în temeiul art. 147 alin.4 din Constituție, general obligatorii.
Cât privește excepția de neconstituționalitate a articolelor 286-288 din Codul muncii, 74, 75 și 77 din Legea nr. 168/1999 și art. 164. pr. civ. acestea au făcut obiectul controlului prin decizia nr. 1015/2009 a Curții Constituționale, fiind respinsă cu motivarea că procedura de judecată a litigiilor de muncă este la latitudinea legiuitorului, în considerarea specificului raporturilor de muncă și că o excepție identică a fost respinsă anterior, astfel că, neintervenind elemente noi, nu se justifică schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale.
Sub aceste aspecte, se constată că soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 1015/2009 se bucură de autoritate de lucru judecat față de o nouă excepție cu același obiect, cauza identică și invocată de aceeași parte, chiar într-un alt proces, dar cu același obiect, întrucât în materia excepției de neconstituționalitate, identitatea de părți este indiferentă puterii de lucru judecat, față de faptul că instanța constituțională judecă "în abstract", adică făcând abstracție de cazul concret dedus judecății și identitatea părților implicate, esențială fiind identitatea obiectului excepției și a cauzei, înțelegând prin aceasta, norma de referință constituțională și raționamentul care susțin excepția.
Or, cum acestea sunt identice, rezultă că excepția este inadmisibilă și în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta, împotriva încheierii de ședință din data de 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, -, intimat, intimat G, -, și.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./ tehn.
2 ex./ 12.03.2010
Tribunalul Teleorman
Jud.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Opriș Daniela Elena
