Pretentii civile. Speta. Decizia 1049/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1049
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție
-- - - Vicepreședinte Instanță
-- - - Vicepreședinte Instanță
Grefier
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, împotriva sentinței civile nr. 5348/16.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant P, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:recurentul pârât REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA prin consilier juridic, lipsit intimatul reclamant P.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.5348 din 16 octombrie 2008, Tribunalului Gorjs -a admisa acțiunea formulată de petentul P, în contradictoriu cu intimata SC și a fost obligată intimata la plata către petent a sumei de 6892 lei, sumă reactualizată la data plății.
A fost obligată intimata la plata către petent a drepturilor bănești reprezentând premiere la pensionare pentru întreaga activitate în cuantum de 4 salarii brute, avute la data pensionării, respectiv 23.12.2005, reactualizate la data plății.
A fost obligată intimata la plata a 500 lei cheltuieli de judecată către petent.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Petentul a fost salariatul societății intimate pana la data de 23.12.2005. Potrivit art.161 alin.1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004:, prevede ca,La pensionare-indiferent de cauza pensionarii-salariatul este premiat pentru întreaga activitate cu o suma reprezentând doua salarii avute, la data pensionarii,
(2)Daca salariatul are peste 15 ani vechime in petrol, suma acordata va fi de de patru salarii avute la data pensionarii,
Pentru anii 2005, 2006 si 2007 textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Conform art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996,contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă."
Art.31 din Legea nr.130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractelor colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art.31 din Legea nr.130/1996 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
In același sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
S-a reținut astfel că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1996 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Cât privește negocierile prevăzute de art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă, se va reține că angajatorul nu a probat lipsa sau existența acestora, deși sarcina probei îi revenea potrivit art.287 din Codul Muncii.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste drepturi salariale cu ocazia pensionarii.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal și motivat recurs pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, invocând nelegalitatea hotărârii, care nu concordă situației reale de fapt.
În art. 161 al.1 din CCM al SC SA pe anul 2003 și cele pe anii următori s-a prevăzut că, salariatul care se pensionează primește la pensionare, indiferent de cauza pensionării un ajutor - acordat o singură dată în cuantum de 2 salarii de bază avute la data pensionării.
Toți foștii salariați ai SC SA care s-au pensionat din cadrul acestei unități au primit ajutorul bănesc prevăzut de art. 161 din CCM la nivel de unitate, astfel că instanța a acordat încă o dată sumele primite cu titlu de ajutor de pensionare.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Atât în întâmpinare cât și în motivele de recurs, recurenta-pârâtă arată că, intimatul-reclamant a primit la data pensionării drepturile prev. la art. 161 din CCM pe unitate.
Potrivit carnetului de muncă depus la dosarul cauzei, rezultă că intimatul-reclamant a funcționat în cadrul societății-recurente până la 23.12.2005 când a încetat Contractul Individual de Muncă în temeiul art.65 și 66 din Codul Muncii, fiind înscris la pensie anticipată de la 12.01.2006.
Soluția pronunțată a avut în vedere exclusiv susținerile reclamantului și încadrarea în drept a acțiunii, respectiv dispoz. art.161(1) din CCM 2005-2007.
Nu s-a analizat însă, apărarea din întâmpinare formulată de recurenta-pârâtă prin care aceasta a arătat, că a plătit sumele de bani solicitate prin acțiune.
Având în vedere că este necesară administrarea de probe noi pentru verificarea apărării recurentei, în sensul că sumele de bani au fost plătite, în temeiul art. 312 al.3 pr.civilă, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, se va solicita recurentei-pârâte să facă dovada plății sumelor de bani solicitate prin acțiune, se va verifica temeiul încetării contractului individual de muncă și se va depune la dosarul cauzei, în extras CCM / unitate, art.161 2005-2007, la dosar existând doar o filă din CCM, art.158-163.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta REPREZENTANT LEGAL PENTRU SC SA, împotriva sentinței civile nr. 5348/16.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant P.
Casează sentința nr. 5348/16.10.2008, trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Gorj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2010.
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Constantin Iriza - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. -
Tehn./Ex.3/22.02.2010
/ și
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora Constantin Iriza