Pretentii civile. Speta. Decizia 1055/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1055/
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 722/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamantul, cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, cu sediul în G,-, pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, ambele instituții cu sediul în G,-, jud. G și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5 prin G, cu sediul în G,-, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2009, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2009, și ulterior la data de 20.10.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 722/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor - prin
Au fost obligați pârâții către reclamant la plata creșterilor salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale în anul 2007, respectiv 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul lunii decembrie 2006; 2% începând cu data de 01.03.2007 față de nivelul lunii februarie 2007; 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul lunii septembrie 2007, actualizate cu rata inflației la data plății efective corespunzător perioadei lucrate, și în continuare, până la încetarea stării de discriminare.
Au fost obligate pârâtele la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată cu nr. 1834/121/31.03.2009, reclamantul a solicitat obligarea pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați si Ministerul Finanțelor Publice la plata drepturilor salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 conform art. 1 alin. 1 din OG nr. 10/2007 în 3 etape:
- cu 5% începând cu data de 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
- cu 2% începând cu luna aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007;
- cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 și în continuare până la încetarea discriminării, obligarea pârâților MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cartea de muncă, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să includă în bugetul anului 2008 respectiv la prima rectificare de buget de la data pronunțării sentinței, aceste sume.
A solicitat reclamantul ca aceste drepturi salariale să fie actualizate funcție de indicele pana la data achitării integrale a sumelor datorate.
În motivarea acțiunii privind acordarea de creșteri salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și în continuare până la încetarea discriminării reclamantul a arătat următoarele:
În anul 2007 Guvernul României a acordat următoarele indexări:
- Ordonanța nr. 10/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2007 personalului salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. -;
- Ordonanța nr. 6124.01.2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici;
- Ordonanța nr. 8/24.01.2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din alte unități din justiție;
- Ordonanța nr. 11/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ;
- Ordonanța nr. 16/31.1 0.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului salarizat potrivit Legii nr. 95/2004;
- Ordonanța nr. 27/31.01.2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi;
- Legea nr. 232/06.07.2007 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 61/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcționarilor publici.
Aceste acte normative prevăd creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2 % începând cu 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007 (în 3 tranșe) pentru întreg personalul din sectorul bugetar, cu excepția magistraților și personalului auxiliar din sistemul judiciar.
Prin urmare, prin excluderea acestei categorii de la creșterile salariale mai sus menționate s-a creat un caz de discriminare iar discriminarea astfel creată se constituie în prejudiciu creat, actual și viitor pentru aceste categorii.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute în alin. 1, față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Decizia Curții Constituționale nr. 1/08.02.1994 a stabilit că tratamentul diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să justifice rațional; în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Decizia Curții Constituționale nr. 135/05.11.1996 a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Codul muncii - Legea nr. 53/2000 - art. 5 - principiul nediscriminării: În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat este interzisă. Constituie discriminare directă și actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiată pe unul sau mai multe criterii, care au ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Art. 154 alin. 3 - la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 295: Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
În art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
MINISTERUL PUBLICa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivându-și în esență opinia pe următoarele:
- nu pot fi acordate, considerat pârâtul, întrucât această categorie profesională a beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât în anul 2006 cât și în anul 2007 - respectiv prin nr.OG 8/2007 și Legea nr. 247/2007, iar reclamanții nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate iar modificarea unor atare acte normative este inadmisibilă.
Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive având în vedere inexistența unui raport juridic de muncă intre reclamanți și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii față de acesta pentru lipsa calității procesuale pasive deoarece conform art.2 7 și art. 16-20 din OG nr. 137/2000 CNCD nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât ci doar în calitate de observator și în vederea stabilirii caracterului discriminatoriu - citarea acestuia fiind obligatorie.
Analizând cererile reclamantului și susținerile pârâților din întâmpinări precum și actele dosarului tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a admis-o motivat de faptul că între reclamant și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, nu există raporturi juridice de muncă de natură a atrage obligarea acestuia la plata sumelor solicitate de către reclamant. Pentru aceste motive instanța a respins și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Cererea reclamantului este formulată în baza OG nr. 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu și nu în baza unor texte legale în vigoare la acest moment. Reclamantul a susținut că a fost discriminat de legiuitor prin diferite reglementări legale.
S-a impus, în prealabil, a se stabili dacă instanța de judecată are puterea și competența de a constata sau măcar de a verifica dacă un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, dacă se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept și de a nu acorda altei categorii profesionale acest drept.
S-a considerat că instanța poate verifica dacă există sau nu discriminare în textele de lege invocate în urma căreia reclamantul solicita despăgubiri civile și asta deoarece art. 2 din OG nr. 137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, etc., care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniu politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Prin urmare, daca analizăm acest text rezultă că poți fi discriminat într-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat și în alte drepturi. Aceasta rezultă din exprimarea "care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii. a drepturilor omului. sau drepturilor recunoscute de lege în toate domeniile". Prin urmare, nu este obligatoriu ca dreptul să fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamantul a invocat faptul că este discriminat de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi, motiv pentru care a respins excepția inadmisibilității ca nefondată.
Având în vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum și dispoziția legală menționată s-a apreciat că prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentală că o anumită lege reglementează în mod discriminatoriu anumite drepturi și poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești în mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefirească și fără o explicație logică a magistraților.
Pentru a analiza dacă există sau nu o discriminare adusă categoriei din care face parte reclamantul, trebuie găsit criteriul și rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu se poate determina sfera persoanelor cărora li se aplică respectiva reglementare și găsind sfera persoanelor se poate constata mai apoi dacă anumite persoane sau categorii profesionale/sociale, etc. sunt sau nu justificat excluse și, dacă sunt excluse, trebuie analizat în final cauza excluderii și utilitatea acestei excluderi.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Printr-o o serie de acte normative (de exemplu: nr.OG 10/2007; nr.OG 11/2007; nr.OG 16/2007; nr.OG 27/2007; Legea nr. 232/2007; nr.OG 8/2007; nr.OG 20/2007; nr.OG 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din nr.OG 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din nr.OG 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din nr.OG 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din nr.OG 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din nr.OG 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din nr.OG 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din nr.OG 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din nr.OG 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din nr.OG 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din nr.OG 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din nr.OG 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29 - 32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
În nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin nr.OUG 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007. Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr. 45/2007, indemnizația reclamantului ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamantului, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamantului. Or, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume, existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio-profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treaptă sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamantul este în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamantul este discriminat în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât i-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparține la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 2 al. 1 nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Or, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art. 1 din nr.OG 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art. 295 din Codul muncii raportat la art. 1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Or, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art. 1041 Cod civil. În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art. 44, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Reclamantul a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din nr.OG 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din nr.OG 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamantului, a admis acțiunea, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art. 269, art. 165 și art. 292 din Codul muncii.
drepturilor salariale este aplicabilă la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege și în baza căreia se stabilește cuantumul salariilor de baza a petenților.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Dispozițiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale în măsura în care ar lăsa posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
A invocat și excepția inadmisibilității acțiunii în raport de prevederile OG nr. 10/2007 care reglementează creșteri salariale acordate în anul 2007 altor categorii de personal bugetar, nefiind posibilă echivalarea sistemelor de salarizare dintre diferitele categorii de personal.
A invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a apreciat că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare.
Instanța de fond a adăugat la legea specială de salarizare a magistraților cenzurând astfel soluția aleasă de legiuitor acordând drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați.
A mai criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește actualizarea cu rata inflației ca instituție bugetară neputând înscrie în bugetul propriu o asemenea plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Referitor la operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă a invocat faptul că asemenea drepturi bănești nu se transcriu, excepție făcând retribuția tarifară de încadrare precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
A mai criticat soluția primei instanțe sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, activitatea instanțelor și parchetelor fiind finanțată de la bugetul de stat iar de elaborarea acestuia răspunde chematul în garanție.
Astfel interesul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 din pr.civ. și art. 3041.pr.civ. solicitând casarea sentinței civile și respingerea acțiunii ca nefondată.
În cauză nu au fost formulate întâmpinări.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041.pr.civ. curtea îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de recurentul-pârât, aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
În susținerea excepției pârâtul a invocat obiectul acțiunii, respectiv că prin acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau prin care se tinde la modificarea actelor normative, acțiunea are caracter inadmisibil în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pretențiile intimatului-reclamant s-ar circumscrie așadar unei probleme de legiferare și reprezintă opțiunea legiuitorului să aprecieze și să stabilească ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați.
A accepta o asemenea excepție după modul în care a fost invocată și argumentată, ar însemna să nu mai poată fi analizat fondul raportului juridic litigios, aducându-se atingere principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în accepțiunea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, excepția este fondată față de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002, ce prevăd atribuțiile ce revin acestui minister în referire la coordonarea activităților care sunt în responsabilitatea Guvernului privind sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Numai că, elaborarea bugetelor prin proiectele de legi se face pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite cât și a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, așa cum este și recurentul-pârât Ministerul Justiției.
Ca atare, nu subzistă în orice condiții obligațiile de garanție ori despăgubire în sarcina Ministerului Finanțelor Publice care să fie determinate în mod corect și nemijlocit de admiterea acțiunii principale, fiind necesare pentru elaborarea proiectelor de legi care să cuprindă asemenea cheltuieli, de politici și strategii sectoriale ori de propuneri de cheltuieli detaliate avansate de ordonatorii principali de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei, se rețin următoarele:
Conform adresei nr. 4600/X/2/02.12.2008 (fila 48 dosar fond), intimatul și-a desfășurat în cursul anului 2007 activitatea în calitate de procuror în cadrul pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.
Pretențiile formulate în cauză de intimatul-reclamant vizează modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite, prin raportare în mod corect la valoarea creșterilor salariale aferente anului 2007 și cuantumul diferit al acestora față de cel recunoscut prin nr.OUG 10/2007 personalului bugetar salarizat potrivitOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivitanexelor nr. II și IIIla Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
În primul rând trebuie menționat faptul că modul de salarizare al magistraților este prestabilit prin lege, fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare, determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
Pentru magistrații-procurori în perioada de referință 2004 - 2007 sistemul de salarizare a fost reprezentat printr-o serie de acte normative, respectiv nr.OUG 177/2002, începând cu 1 ianuarie 2003 și nr.OUG 27/2006 începând cu luna aprilie 2006, astfel cum a fost aprobată și completată prin Legea nr. 45/2007.
A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unei asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin OG137/2000.
Potrivit art. 1 din nr.OG 137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr. 818 /2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederileart.1, art. 2alin. (3) șiart. 27alin (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, a fost considerat neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat înart.1alin. (4) din Constituție, precum și prevederileart. 61alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiileart. 115din Constituție, Guvernul are competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția -art. 126alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
De asemenea, rolul instanțelor de judecată nu este să cenzureze soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative, întrucât s-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Prin Decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, este găsit întemeiat motivul de recurs vizând caracterul nefondat al pretențiilor formulate în cauză de intimatul reclamant, situație în care nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs având caracter subsidiar ori accesoriu (referitoare la actualizarea cu rata inflației cât și modalitatea de operare a mențiunilor în carnetele de muncă ori de soluționare a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice).
În sensul art. 312 alin. 1.pr.civilă, va fi admis recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Va fi modificată în parte sentința civilă nr. 722/04.05.2009 a Tribunalului Galați și, în rejudecare, va fi respinsă acțiunea ca nefondată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 722/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Modifică în parte sentința civilă nr. 722/04.05.2009 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:
RESPINGE acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul procesual ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, cu sediul în G,-, județul G, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 20 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu |
Grefier, |
: - -/20.11.2009
: 7 ex.//20.01.2010
Fond: /
Asistenți judiciari: C-tin/
Comunicat: 5 ex./________________
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
