Pretentii civile. Speta. Decizia 1061/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1061/
Ședința publică din 12 Mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva încheierii de ședință din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reprezentantul pârâtei-recurente SC SA B, avocat, în substituirea avocatului și reprezentantul reclamantei intimată, avocat .
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu pârâta recurentă și cu reclamanta intimată.
Se constată că lipsa de procedură cu pârâta recurentă și reclamanta intimată se acoperă prin prezența reprezentanților părților, respectiv pentru pârâta recurentă, av., iar pentru reclamanta intimată lipsă, av. în baza delegațiilor aflate în dosarul de fond.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar delegație de substituire.
Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat alte cereri.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Reprezentanta pârâtei-recurente solicită admiterea recursului, prevalându-se de dispozițiile art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă, modificarea încheierii atacate în sensul de a se dispune suspendarea cauzei și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată, pentru motivele invocate în scris.
Reprezentantul reclamantei-intimată solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate.
CURTEA,
Prin încheierea din 30 aprilie 2009, Tribunalul Harghitaa respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a disp.art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii și a prorogat pronunțarea asupra excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Harghita pentru termenul de judecată fixat la 6 mai 2009.
Pentru a se pronunța asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale tribunalul a reținut în esență următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.29 din Legea nr.47/1992 instanțele de judecată pot aprecia asupra admisibilității sesizării Curții Constituționale în condițiile îndeplinirii cumulative a cerințelor prev. de art.29 alin.1, 2 și 3 din lege.
Verificând condițiile de admisibilitate, tribunalul a constatat că autoarea excepției, SC""SA, este de fapt nemulțumită de modul în care instanțele judecătorești au apreciat asupra excepției de necompetență teritorială a tribunalului. dată fiind contrarietatea între prev.art.298 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, raportat la art.284 Codul muncii. În acest sens, tribunalul a reținut că aplicarea și interpretarea legii cade în competența exclusivă a instanțelor judecătorești și nu poate face obiectul controlului de constituționalitate, curtea pronunțându-se anterior în acest sens.
Invocarea excepției de neconstituționalitate în prezenta cauză, a apreciat tribunalul, nu apare a avea legătură cu soluționarea fondului cauzei, întrucât și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea textului de lege vizat spre control, Curtea Constituțională nu ar stabili care este instanța competentă acesta fiind atributul exclusiv al instanței de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp.
În fine, tribunalul a reținut argumentele Curții Constituționale cuprinse în decizia nr.254 din 24.02.2009, în sensul în care, în considerentele acestei decizii se arată că autorul excepției pune în discuție, de fapt, modul de aplicare în timp a unor texte legale, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, or, aceste aspecte țin în realitate de aplicarea legii, atribut ce aparține instanțelor de judecată, iar nu Curții Constituționale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC""SA.
Recurenta a invocat prevederile art.304 pct.9 pr.civ. și art.312 alin.1 și 3.pr.civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-au invocat următoarele:
-cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, recurenta a invocat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992, în sensul în care a susținut că toate aceste condiții legale sunt îndeplinite cumulativ;
-cu privire la dispozițiile supuse controlului de constituționalitate, recurenta a arătat că excepția de neconstituționalitate invocată în fața instanței de fond a avut ca obiect prevederile art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii, raportat la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 și art.79 alin.1 din Constituția României;
-cu referire la temeiurile invocate în fața instanței de fond, în susținerea excepției de neconstituționalitate, recurenta a arătat că dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999 și dispozițiile art.284 din Codul muncii stabilesc competența teritorială diferită a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă; în acest sens, se arată că la stabilirea competenței teritoriale, raportat la textele legale invocate, dispozițiile Codului muncii - dispoziții de drept comun, intră în concurs cu dispozițiile Legii nr.168/1999 - dispoziții speciale.
Excepția de neconstituționalitate are în vedere "principiul efectivității juridice", dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Constituționale. În acest sens, s-a apreciat că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente și coerente, care să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, în sensul de a evita o jurisprudență neuniformă.
Legea nr.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă nu oferă autorității legiuitoare dreptul de a deroga de la prevederile ei, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Astfel fiind, prevederile art.298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii contravin prevederilor constituționale, în sensul în care sunt interpretate ca modificând, implicit, prevederile Legii nr.168/1999, respectiv, art.72.
Reclamanta, prin reprezentant, a susținut oral că excepția de neconstituționalitate invocată nu are nicio finalitate în planul soluționării cauzei în fond, întrucât excepția necompetenței teritoriale a fost invocată tardiv prin prisma dispozițiilor art.159 pr.civ. Reprezentantul reclamantei a mai arătat că textul de lege suspus controlului de constituționalitate nu este raportat la un anume text din Constituție, ci se fac aprecieri de ordin general privitoare la normele ce reglementează competența instanțelor de judecată.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.29 din Legea nr.47/1992, instanța de judecată în fața căreia este ridicată excepția de neconstituționalitate are obligația de a verifica îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în alin.1 și 2 ale art. sus citat.
Potrivit prevederilor art.29 alin.1 și 2 din Legea nr.47/1992, sesizarea Curții Constituționale poate fi făcută atunci când autorul excepției invocă neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanțăîn vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.
3 al art.29 exclude controlului de constituționalitate acele prevederi legale cuprinse în legi sau ordonanțe care au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară pronunțată de Curtea Constituțională.
În esență, instanța de fond, verificând îndeplinirea cumulativă a cerințelor cuprinse în art.29 din Legea nr.47/1992, a constatat că acestea nu sunt îndeplinite, în sensul în care textul de lege supus controlului de constituționalitate nu are legătură cu soluționarea fondului cauzei, și, mai mult, oricare ar fi soluția pronunțată de Curtea Constituțională, excepția de necompetență teritorială rămâne în competența exclusivă a instanței de drept comun.
Raționamentul instanței de fond a pornit de la o premisă greșită, în sensul în care aceasta a apreciat că cerința "legăturii cu soluționarea cauzei", cuprinsă în art.29 alin.1 teza a II-a din Legea nr.47/1992, se referă exclusiv la normele legale incidente soluționăriipe fonda cauzei. Textul legal amintit nu face o asemenea distincție, astfel că, principiul potrivit căruia acolo unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu poate distinge, își găsește pe deplin aplicarea.
Prin susținerile orale reprezentantul reclamantei a arătat că excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă este tardivă, ca atare, soluția dată de Curtea Constituțională nu are nicio legătură cu prezenta cauză întrucât instanța de fond, în soluționarea excepției de necompetență teritorială, poate și trebuie să constate tardivitatea invocării excepției de necompetență teritorială, nefiind incidente dispozițiile art.159 pr.civ. În fine, se mai arată că autorul excepției nu a invocat un text anume din Constituție, făcând aprecieri de ordin general.
Aspectele invocate de reprezentantul reclamantei vor fi înlăturate pentru următoarele considerente:
Art.5 pr.civ. instituie regula potrivit căreia pricinile sunt de competența instanței de drept comun, din punct de vedere teritorial. De la această regulă există două excepții și anume: competența teritorială alternativă sau facultativă și competența teritorială exclusivă sau excepțională.
În cauza de față, normele ce reglementează competența teritorială, norme care se află în conflict, au în vedere competența teritorială exclusivă. Astfel fiind, necompetența teritorială devine o excepție de ordine publică reglementată expres de art.159 alin.3 pr.civ.
Din această perspectivă, instanța de fond este obligată să soluționeze această excepție indiferent de momentul procesual în care ea a fost invocată, neputându-i fi opusă o altă excepție, respectiv cea a tardivității.
În fine, se mai arată că autorul excepției nu a invocat în mod concret un anume text din Constituție, făcând doar aprecieri de ordin general. Aceste argumente vor fi de asemenea înlăturate, întrucât prevederile art.29 alin.1,2 și 3 din Legea nr.47/1992 nu au în vedere competența instanței în fața căreia a fost invocată excepția, de a verifica această excepție pe fond, ci doar de a stabili dacă prin prisma textului de lege citat autorul excepției se referă la actele normative expres enumerate de legiuitor, respectiv legi sau ordonanțe, dacă acestea sunt în vigoare și dacă au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Temeinicia, admisibilitatea sau inadmisibilitatea criticilor de neconstituționalitate sunt de competența exclusivă a instanței de control constituțional și nu a instanței de drept comun.
Nu în ultimul rând, reprezentantul reclamantului a invocat soluția recentă a Curții Constituționale, prin care aceasta s-a pronunțat asupra unei excepții similare. Existența unei astfel de decizii nu are, prin prisma dispozițiilor art.29 alin.3 din Legea nr.47/1992, ca efect, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Având în vedere cele de mai sus, văzând dispozițiile art.312 pr.civ. instanța va admite recursul declarat, va modifica în parte încheierea atacată și în baza art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992, va dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, a dispozițiilor art.298 alin.2 teza finală -"orice alte dispoziții contrare", din Legea nr.53/2003 ( Codul muncii ).
Cu referire la excepția de neconstituționalitate invocată de pârâta SC""SA, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Pornind de la aceeași premisă expusă de pârâtă în cuprinsul excepției de neconstituționalitate, respectiv premisa că ambele acte normative, atât Legea nr.168/1999, cât și Legea nr.53/2003, sunt legi organice, trebuie constatată împrejurarea că acestea reglementează cu forță juridică egală, procedura de soluționare a conflictelor de muncă, mai exact competența teritorială a instanțelor judecătorești.
Modalitatea în care legiuitorul a înțeles să abroge, prin Legea nr.53/2003, "orice alte dispoziții contrare", vine în contradicție flagrantă cu dispozițiile Legii nr.24/2000, mai exact art.62 din această lege. Într-un cadru legislativ astfel creat, instanțele sunt chemate să constate o abrogare implicită, respectiv, judecătorul trebuie să legifereze expres acolo unde legiuitorul a "tăcut implicit". Din această perspectivă, norma legală supusă controlului de constituționalitate contravine prevederilor art.1 alin.4, și art.73 alin.3 din Constituție.
Văzând și dispozițiile art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992, instanța va dispune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
Modifică în parte încheierea atacată.
În baza art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 teza finală "-orice alte dispoziții contrare" din Legea nr. 53/2003, excepție invocată de pârâta
În temeiul art. 29 alin. din Legea nr. 47/1992, suspendă judecarea cauzei.
Menține celelalte dispoziții din încheierea atacată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 12 mai 2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-15.05.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
