Pretentii civile. Speta. Decizia 1074/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1074
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de și împotriva sentinței civile nr.474 din 20.03.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind Curtea de Conturi a României.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenții și, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al patrulea termen și că nu s-a răspuns de intimată la excepția invocată de instanță. Nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Avocat pentru recurenții și arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța acordă cuvântul părților pe motivul de ordine publică, și anume necompetența materială a Tribunalului Iași - complet specializat de conflicte de muncă în soluționarea cauzei și pe fondul cererii de recurs.
Avocat pentru recurenții și solicită respingerea excepției necompetenței materiale deoarece Tribunalului Iașii -a fost stabilit în mod corect competența. Precizează că controlorii financiari sunt angajați cu contract de muncă și că și Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat conflictul de competență în acest sens. Pe fond solicită admiterea recursului deoarece hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală. Arată că prima instanță nu a ținut cont de soluțiile date de Înalta Curte de Casație și Justiție în acest tip de spețe. Mai precizează că suspendarea dreptului nu a înlăturat acest drept și că la momentul formulării cererii au fost în termen să o formuleze. Consideră că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr.188/1999 și că Curtea de Conturi este o unitate administrativ autonomă. A făcut dovada că și celorlalți colegi a recurenților li s-a reconstituit aceste drepturi. De asemenea în art.6 din aceeași lege se arată ce se înțelege prin personal contractual. Fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 1027/99/09.02.2009, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea la plata unei despăgubiri proporționale cu prejudiciul suferit reprezentând contravaloarea primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001-2008.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței că au calitatea de angajați cu contract de muncă pe durată nedeterminată.
Au precizat reclamanții că, în vederea aplicării principiului egalității de tratament, trebuie să beneficieze ca și funcționarul public, care în baza art.35 din /1999 republicată, pe lângă indemnizația de concediu beneficiază și de o primă de vacanță.
Consideră reclamanții că această neplată a primelor de concediu constituie un act discriminatoriu, în sensul dispozițiilor OG137/2000.
Mai arată reclamanții că pârâta a efectuat plata acestor prime către funcționarii publici. Așadar, în raport de disp.art.39 lit. d din Codul muncii, art.1 și 2 din OG137/2000, plata primelor de vacanță numai către aceștia constituie un act discriminatoriu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1 al.2 lit. a, art.2 alin 1, art. 6 și 27 din nr.OG27/2000, art. 39 din Codul muncii, art.35 și 114 din Legea nr.188/1999, OUG146/2007, art. 16 din Constituția României, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Legal citată, pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 2001-2005 și, în consecință, a solicitat sa se respingă acțiunea ca fiind tardiv introdusă.
În susținerea acestei excepții a invocat prevederile art.27 alin 2 din OG137/2000, potrivit căruia termenul pentru introducerea acestei acțiuni este de 3 ani calculat de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, deoarece beneficiază de lege specială de salarizare, respectiv nr.OUG160/13.10.2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
Mai precizează pârâta că funcțiile deținute de controlorii financiari sunt de natură contractuală, drept pentru care nu pot beneficia de prevederile art. 35 alin 2 din Legea 188/1999.
În aceeași ordine de idei, arată că, în raport de dispozițiile art. 2 din Ordonanța nr. 137/2000, nu poate fi vorba de o discriminare.
Prin sentința civilă nr. 474/20.03.2009, Tribunalul Iași a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași; a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 8.02.2006 și, în consecință:
A respins acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca fiind prescrisă pentru perioada 2001 - 8.02.2006.
A respins acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, pentru perioada 2001-8.02.2006, Tribunalul a admis-o motivat de următoarele considerente:
În raport de disp. art. 283 alin. 1 lit.c din Legea nr.53/2003 - Codul muncii - acțiunile privind plata drepturilor salariale neacordate sau a despăgubirilor, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților, se pot formula în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune. Totodată, și disp. art. 27 din OG nt.137/2000 prevăd un termen de prescripție de 3 ani, care curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Așadar, Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici (art. 33, în prezent prin republicare art. 35), în raport de care reclamanții se consideră discriminați, a fost publicată în anul 1999 și a intrat în vigoare în ianuarie 2000.
În același sens statuează și disp. art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă.
In speța de față, reclamanții s-au adresat instanței în data de 09.02.2009, astfel încât, având în vedere dispozițiile legale invocate anterior, instanța a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamanților până la data de 8.02.2006 și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind prescris dreptul de a formula astfel de cerere.
În ceea ce privește soluționarea pe fond a cauzei, instanța a constatat acțiunea promovată de către reclamanți ca neîntemeiată.
Reclamanții din cauza de față au calitatea de angajați cu contract de muncă în cadrul Camerei de Conturi I, aflându-se in raporturi de muncă cu pârâta Curtea de Conturi a României, care are calitatea de angajator.
Reclamanții, controlori financiari, sunt salarizați în baza OUG nr.160/2000, iar art. 3 prevede că indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității de controlor financiar.
Prevederile art. 6 din Legea 188/1999, arată clar că dispozițiile Legii 188/1999 nu se aplică personalului contractual salariat în instituțiile publice.
Așadar, controlorii financiari au legislație specifică de salarizare și nu le pot fi aplicate dispozițiile unei legi care se referă la o categorie aparte de bugetari - funcționarii publici.
Prin OUG nr. 146/2007 s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 pentru funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
În speță, instanța de fond a considerat că nu sunt incidente disp. nr.OUG 146/2007, deoarece personalul contractual al Curții de Conturi nu este prevăzut între categoriile de personal arătate expres în acest act normativ.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În primul rând, consideră că în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune.
Astfel, dreptul la prima de concediu prevăzut prin art. 35 din Legea 188/1999 a fost suspendat succesiv, prin art. III alin.1 din OUG 33/2001, art.32 din Legea 744/2001, art.10 alin.3 din Legea 631/2002, art.9 alin.7 din Legea 507/2003, art.8 alin.7 din Legea 511/2004, art.5 alin.5 din Legea 379/2006.
Suspendarea exercițiului acestui drept la primă de concediu nu poate echivala cu înlăturarea lui, în acest sens fiind și deciziile ÎCCJ nr. XXIII din 12.12.2005 și nr. XII din 05.02.2007.
Mai arată recurenții că art.18 din Codul muncii prevede expres că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări ale manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
În al doilea rând, susțin recurenții, instanța nu a ținut cont de prevederile art.114 din Legea 188/1999, conform căruia aplicarea legii se extinde și către salariații Curții de Conturi, deoarece, potrivit art.1 alin.2 din Legea 1994/1992, Curtea de Conturi își desfășoară activitatea pe lângă Parlamentul României - fiind autoritate administrativă și își desfășoară activitatea autonom.
Consideră că în mod greșit a invocat instanța de fond prevederile art.6 din Legea 188/1999, omițând a analiza și prevederile art.114 din Legea 188/1999, la care au făcut referire reclamanții.
Mai susțin recurenții că prin sentința civilă 1245/05.09.2008, menținută în recurs, a fost acordată prima de concediu celorlalți controlori financiari ai Camerei de Conturi
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a acțiunii formulate.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs au fost depuse, în copie, carnetele și contractele de muncă ale recurenților.
Instanța a invocat, la termenul din 13.10.2009, ca motiv de ordine publică, excepția necompetenței materiale a instanței de fond în soluționarea cauzei.
Motivul de ordine publică se constată a fi neîntemeiat, având în vedere că aceștia au încheiate contracte individuale de muncă, nu au raporturi de serviciu și nu îndeplinesc condițiile de numire prevăzute în Legea 188/1999, așa cum se reține și în Decizia nr.2573/13.05.2009 a ÎCCJ.
Pe fond, recursul reclamanților se constată a fi neîntemeiat.
Astfel, prin Decizia în interesul legii nr. 28/12.10.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit că, prima de concediu prevăzută de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,nu se acordăcontrolorilor financiari (în prezent auditori publici externi) și celorlalte categorii de personal contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Conturi".
Potrivita art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Stabilindu-se că recurenții - controlori financiari (în prezent auditori publici externi) în cadrul Curții de Conturi - nu beneficiază de prevederile art.35 alin.2 din Legea 188/1999, nu se poate reține că a fost suspendat termenul de prescripție extinctivă prin textele de lege invocate în recurs, care au suspendat dreptul la prima de concediu succesiv, pentru funcționarii publici. Ca atare, în mod corect a făcut prima instanță aplicarea prevederilor referitoare la prescripția extinctivă și a constatat prescrisă acțiunea pentru perioada 2001 - 8.02.2006, raportat la data introducerii acțiunii, 09.02.2009.
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod proc.civ. Curtea de Apel va respinge recursul reclamanților și va menține sentința atacată ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 474/20.03.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./Tehnored.
17.11.2009 - 02 ex.
Tribunalul Iași -
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Georgeta Pavelescu, Nelida Cristina
