Pretentii civile. Speta. Decizia 10796/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10796
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Cotora Dorina Stoichin Vicepreședinte Instanță
- - -- Președinte Secție
-- --JUDECĂTOR 2: Elena Stan
Grefier -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 3333 din 12 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul SC SA- COMBINATUL, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul reprezentat de avocat și pârâtul SC SA- COMBINATUL prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentantul reclamantului, solicită admiterea recursului, casarea sentinței Tribunalului Dolj, reținerea cauzei spre rejudecare, pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic pentru pârât, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 3333 din 12 mai 2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Dolj, a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC. SA -COMBINATUL
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantul solicitat obligarea pârâtei SC SA B - Combinatul C la plata drepturilor salariale reprezentând majorarea de salariu pentru perioada 01.01.2007 - 11.11.2007 așa cum a fost stabilit prin art. 128 alin 6 pct. 1 din M la nivel SC SA.
Reclamantul a fost angajatul unității pârâte până la data de 11.11.2007 când i s-a desfăcut contractul individual de muncă.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, instanța a respins - o ca neîntemeiată, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 alin 1 lit. e din Codul Muncii referitoare la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze din acesta. Obiectul cauzei îl constituie neplata unor drepturi salariale și potrivit dispozițiilor art. 283 alin 1 lit. c din Codul Muncii, termenul de prescripție este de 3 ani.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că prin art. 128 alin 6 pct. 1 din CCM la nivel de unitate pe anul 2007 fost stabilită o creștere a salariilor de bază, în medie cu 12 % cu aplicare de la 01.01.2007, de care vor beneficia salariații aflați în evidență la data de 01.01.2007.
S-a mai reținut că potrivit precizării Comisiei Paritare SA privind modul de realizare a creșterii salariale stipulate de CCM (medie 12% aplicat la salariul de bază) a fost stabilită procedura ce trebuie urmată în acordarea acestei creșteri salariale.
In conformitate cu aceste precizări, se interzice acordarea unui procent general de creștere pentru toți salariații, fiind nominalizate criteriile ce trebuie avute în vedere la acordarea acestor creșteri salariale.
In același document s-a precizat că nominalizarea beneficiarilor majorării salariale se va face de comun acord cu reprezentanții sindicatului corespunzător, fiind posibil ca unii angajați să primească un procent mai mic decât media de 12% și chiar să nu fie incluși în categoria celor cărora li se aplică creșteri salariale.
Potrivit Protocolului încheiat la data de 27.03.2007 între unitatea angajatoare și Sindicatul Liber, la acordarea majorărilor salariale prevăzute de art. 128 al.6 pct. 1 din CCM au fost respectate întocmai precizările transmise de Comisia Paritară și criteriile menționate în acest document.
Chiar dacă, potrivit dispozițiilor deciziei nr. 899/13.04.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, reclamantul a fost reintegrat la data de 02.05.2007, fiind obligată unitatea angajatoare la plata drepturilor salariale stabilite conform art. 78, începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă, acordarea majorării salariale prevăzută de art. 128 alin 6 pct. 1 din CCM este prerogativa exclusivă a angajatorului, care în urma analizării criteriilor stabilite de Comisia Paritară poate acorda sau nu o creștere salarială medie de 12%, această creștere nefiind obligatorie.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In motivele de recurs arată că angajatorul nu a făcut dovada că nu putea beneficia de majorarea salariului, că are o experiență profesională îndelungată, nu i s-au aplicat sancțiuni disciplinare în cursul anului 2006 și 2007, astfel că îndeplinește toate condițiile stipulate în Protocol pentru a beneficia de majorarea salarială, iar angajatorul, nejustificat, a refuzat majorarea venitului.
Pârâta SC"" B - Combinatul Caf ormulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate se constate că, recurentul reclamant a fost angajatul unității pârâte până la data de 11 noiembrie 2007 când i s-a desfăcut contractul de muncă.
Din certificatul aflat la dosarul cauzei (fila 33 ) se constată că prin decizia nr. 899 din 13.04.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr- a fost admis recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței nr. 2172 din 5 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 2046/CM/2006, în contradictoriu cu intimata SC; SA-Combinatul C având ca obiect "contestație la decizia de concediere", s-a modificat sentința în sensul că s-a admis contestația, s-a dispus anularea deciziei nr. 253 din 11.08.2006 și s-a dispus reîncadrarea pe postul deținut anterior și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale stabilite conform art. 78 CM începând cu data concedieri și până la încasarea efectivă.
Critica recurentului prin care susține că face parte din categoria de salariași cărora trebuie să li se aplice creșterea salarială stabilită prin art. 128 alin. 6 pct. 1 din CCM la nivelul PEWTROM SA pe perioada 01-.01.2007 - 11 nov. 2007 nu este fondată.
Potrivit art. 128 alin. 6 pct. 1 din CCM s-a stabilit o creștere a salariilor de bază în medie cu 12%, creștere de care vor beneficia salariații aflați în evidență la data de 01.01.2007. Rezultă că art. 128 alin. 6 pct. 1, nu stabilește p creștere generală a tuturor salariilor de bază cu un procent unic de 12%, ci media procentelor de creștere a salariilor de bază este de 12%.
Au fost respectate de asemenea precizările transmise de Comisia Paritară prin care se stabilește procedura ce trebuie urmată în acordarea creșterii salariale, și prin care se interzice acordarea unui procent general de creștere pentru salariații, fiind stabilite și criteriile ce trebuie avute în vedere la acordarea acestor creșterii salariale.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1,pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 3333 din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul SC SA- COMBINATUL.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /05.01.2009
Președinte:Mihaela Cotora Dorina StoichinJudecători:Mihaela Cotora Dorina Stoichin, Elena Stan