Pretentii civile. Speta. Decizia 11/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.11/M Dosar nr-
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC "" SA împotriva sentinței civile nr.1544 din data de 09 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 04 ianuarie 2010, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11 ianuarie 2010.
CURTEA:
Constată că prin sentința civilă nr. 1544/M/2009, Tribunalul Brașova admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC A, a obligat pârâta să achite reclamantului sumele de 4.355 lei reprezentând contravaloarea a 8 salarii meii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare la care se adaugă 1.319 lei drepturi salariale restante pentru perioada martie-aprilie 2009, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație și dobânda legală, începând cu data scadenței și până la data plății efective, a respins restul pretențiilor ca nefondate și a obligat pârâta la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 54/19.03.2009 emisă de societatea pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului la data de 16.04.2009, conform art. 65-67 din Codul muncii, după efectuarea preavizului de concediere de 20 zile lucrătoare, în perioada 19.03-15.04.2009 inclusiv (conform art. 73 alin. 1 din Codul muncii și art. 86 alin. 4 din CCM-2007/2008 ).
Analizând acordul social -anexă la contractul de vânzare-cumpărare al pachetului de acțiuni deținut de B la B, încheiat între și Sindicatul Independent -Forța, la data de 13.12.2004 și autentificat sub nr. 3717/13.12.2004 de, instanța a constat că la litera "E- condiții privind disponibilizarea", se prevede expres că: " încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariați, din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecție socială din partea patronatului, astfel: salariații/salariatul disponibilizați/disponibilizat ca urmare a restructurării sau reorganizării societății beneficiază, o singură dată, de 8 (opt) salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare".
Instanța nu a putut primi apărarea societății pârâte în conformitate cu care acordul social din data de 13.12.2004 nu-și produce efectele față de aceasta, deoarece a fost încheiat cu acționarul majoritar, anterior cumpărării pachetului de acțiuni, fiindcă acest acord social nu a fost desființat de către părțile contractante, nu a fost anulat în justiție.
Potrivit ultimului alineat din cuprinsul acordului, acesta "reprezintă act adițional la Contractul colectiv de muncă", astfel încât apărarea pârâtei potrivit căreia acordul nu i-ar fi opozabil nu poate fi reținută.
Dispozițiile art. 51 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007 prevăd în mod expres că: "In caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile Acordului încheiat între sindicate și patronat".
Apărarea pârâtei în sensul că reclamantul nu poate beneficia de salariile compensatorii întrucât concedierea sa este una individuală nu poate fi reținută, fiind contrazisă de probele existente la dosar. Astfel, la fila 24 s-a depus o adresă nr.18819/21.08.2009 emisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de muncă B din care rezultă faptul că societatea pârâtă a înregistrat în perioada ianuarie 2005-august 2009 un număr de 178 de concedieri.
Faptul că pârâta nu a urmat procedura de concediere colectivă nu poate conduce la concluzia că în speță concedierile respective au caracter individual, datorită numărului acestora.
Prin urmare, pârâta nu poate fi absolvită de obligația de a acorda salariaților disponibilizați plățile compensatorii la care aceștia sunt îndreptățiți.
În drept, potrivit art.243 alin.1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
În privința cuantumului acestor sume, pârâta a făcut dovada, prin statul de plata depus la dosar, ca în luna aprilie 2009 acordat reclamantului suma datorată potrivit dispozițiilor art. 90 al. 6 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, respectiv un salariu compensatoriu, motiv pentru care în mod corect la calculul efectuat de aceasta nu s-a avut în vedere la salariul pe luna aprilie 2009 și aceasta suma. În consecința, contravaloarea celor 8 salarii medii nete cuvenite reclamantului este de 4.355 lei net, motiv pentru care primul petit al acțiunii va fi admis în parte.
Acordarea primei de C pe anul 2008 și primei de vacanță pe anul 2008 solicitate de reclamant conform art. 59 alin. 1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007-2008 și art. 59 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2008-2009, se face în raport cu prevederile aprobat, prevederi corelate cu fiecare articol relativ la CCM din fiecare an, corespunzător unui volum de activitate care asigură susținerea costurilor curente de producție exprimat prin indicatorul cifră de afaceri anuală, prevăzută în.
Nerealizarea indicatorului conform prevederilor CCM pe fiecare an în parte, a condus la deficit financiar, determinând insuficiența fondurilor pentru susținerea costurilor de producție, implicit a celor aferente primelor de C și de Paști.
Față de această situație instanța a respins petitele privind plata primelor de paști, de crăciun și de vacanță ca fiind neîntemeiate.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate, în sumă de 1.319 lei aferente lunilor martie-aprilie 2009, instanța l-a admis. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că la întrebarea nr. 3 din interogatoriul formulat de către reclamant pârâta a recunoscut prin răspunsul dat că datorează această sumă restantă salariatului, dar efectuează plăți pentru lichidarea acestor sume continuu, în funcție de încasări.
În privința petitului 4 privind acordarea plății compensatorii prevăzute de art. 90 al. 6 din contractul colectiv de munca, întrucât pârâta a dovedit plata către reclamant a acestei sume, pretențiile vor fi respinse.
Cât privește actualizarea creanței, instanța constată că potrivit prevederilor art. 1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Împotriva sentinței de mai sus a formulat recurs pârâta SC SA B, iar prin motivele de recurs soluția atacată este criticată pe considerentele că se bazează pe prevederile art. 51 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă 2006-2007 însă la data disponibilizării salariatului acest CCM nu era în vigoare astfel încât erau aplicabile prevederile art. 90 alin. 6 din CCM 2008-2009 potrivit cărora la disponibilizare se acordă o compensație echivalentă cu un salariu brut. Însă nici prevederile CCM 2006-2007 modificat prin adendum nu sunt aplicabile concedierilor individuale, astfel cum s-a întâmplat în cauză.
Prin motivele de recurs este criticat și cuantumul celor 8 salarii medii nete acordat de prima instanță întrucât s-a luat în calcul cuantumul brut fără a se avea în vedere obligațiile în regim de reținere la sursă sau impozitul pe veniturile realizate de persoane fizice în condițiile codului fiscal.
Totodată se invocă nelegalitatea acordării concomitente a dobânzii legale și inflației, în raport de dispozițiile OG nr.9/2000 și ale Codului civil.
Apărarea recurentei potrivit căreia acordul social din 13.12.2004 nu mai produce efecte din momentul încheierii noului contract colectiv de muncă pe anii 2008-2009 nu poate fi reținută din mai multe considerente:
În primul rând, potrivit art. F pct. 2 din acest acord se prevede în mod expres că dispozițiile acestuia se aplică "pe o perioada de minim 5 ani" de la data privatizării "fiind îmbunătățit cu acordul părților semnatare și cu posibilitatea prelungirii pe noi termene".
Într-adevăr, conform teoriei drepturilor câștigate care se aplică în mod deosebit la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, din moment ce s-a câștigat un drept salarial printr-o negociere colectivă, de la acest drept nu se poate deroga la negocierile următoarele, dreptul respectiv rămânând câștigat.
Respectând teoria dreptului câștigat se poate interpreta că și acest Contract Colectiv de Muncă pentru 2006, deoarece disponibilizarea reclamantului a avut loc în 2009 instituie, fără interpretare, măsuri de protecție a salariaților supuși disponibilizării atât individuale cât și colective. Acest aspect rezultă din cuprinsul art. 51 alin. 3 al CCM mai sus citat, coroborate cu art. 118 pct. 3 lit. j care confirmă intenția părților la negociere de a recunoaște dreptul salariaților la protecție în caz de concediere, fără a se face distincție între concedierile individuale sau colective.
Așadar, există dreptul salariaților la protecție cât și obligația angajatorului în acest sens, chiar dacă CCM pe anul 2006-2007 nu specifică întinderea pecuniară a drepturilor la protecție socială, conform teoriei dreptului câștigat la o negociere anterioară, se poate reține că sumele care vor fi acordate în caz de disponibilizare fără a distinge între natura disponibilizării sunt de 8 salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare reactivându-se astfel dreptul câștigat anterior.
În ceea ce privește apărarea potrivit căreia acordul social a fost modificat prin adendumul din 13.12.2004, Curtea reține că aceasta nu poate fi primită deoarece în cauză nu s-a făcut dovada înregistrării acestuia la
În plus, astfel cum s-a arătat mai sus, fiind un drept câștigat nu putea fi anulat printr-o negociere ulterioară.
În ceea ce privește cuantumul pretențiilor, respectiv contravaloarea a 8 salarii nete realizate în ultimele 3 luni înainte de încetarea contractului de muncă se rețin următoarele:
În cuprinsul precizării depuse în primă instanță, la data de 09.09.2009 recurenta pârâtă SC SA a prezentat un calcul al salariilor medii realizate în ultimele luni, potrivit căruia reclamantului i se cuvine suma de 4.355 lei. Această sumă a fost reținută și de prima instanță.
În condițiile în care prin cererea de recurs pârâta a invocat numai faptul că suma stabilită de instanță cu titlu de compensație este eronată, fără a prezenta însă vreun calcul sau înscrisuri în acest sens, Curtea va înlătura ca neîntemeiat acest motiv de recurs.
Criticile recurentei pârâte SC SA cu privire la acordarea simultană a actualizărilor și a dobânzii legale pentru același debit nu pot fi primite.
În această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una avea temei juridic conform art. 1088 al. 1 Cod civil, cealaltă conform art. 998 Cod civil.
Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorită inflației, cauză ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natură și scopurile diferite ale celor două instituții, dobânda e prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă SC SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă SC "" SA împotriva sentinței civile nr.1544/9.11.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Cu opinia separată a judecătorului - în sensul admiterii recursului și modificării sentinței civile nr.1544/2009 a Tribunalului Brașov, în sensul respingerii capătului de cerere privind plata a 8 salarii compensatorii.
Judecător,
- -
Grefier,
-
OPINIE SEPARATA
În prezenta opinie, recursul SC SA împotriva sentinței civile nr.1544/2009 a Tribunalului Brașov, se impunea a fi admis și sentința modificată în parte în sensul admiterii numai în parte a acțiunii, în ceea ce privește plata primei de vacanță pentru anul 2008 și a primei de pe anul 2008 pentru următoarele considerente:
Prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a opt salarii medii nete, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a încetării contractului de muncă în forma concedierii colective. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut faptul că în cauză își produce efecte acordul social încheiat la data de 13.12.2004, care reprezintă anexă la contractul de vânzare cumpărare al pachetului majoritar de acțiuni deținut de AVAS B la SC SA.
Prima instanță în mod greșit a dat eficiență înscrisului ACORD SOCIAL, datat în 13.12.2004, fără a observa că în partea finală a acestuia s-a făcut mențiunea că reprezintă act adițional la Contractul Colectiv de muncă.
Cum valabilitatea contractului colectiv de muncă este de un an, iar desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei a intervenit în cursul lunii martie 2009, incident în cauză este contractul colectiv de muncă din cursul anii 2008-2009, care își produce pe deplin efectele între părțile contractante.
Chiar dacă în apărare reclamanta ar considera că sunt aplicabile dispozițiile art. 51 al 3 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006, conform cărora în caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile acordului social încheiat între sindicat și patronat, este evident că se face trimitere la acordul social din data de 2.03.2006, și nu la cel din 13.12.2004, a cărui valabilitate a încetat odată cu contractul colectiv de muncă din anul 2004.
Conform acestui din urmă acord social, societatea se obligă la plata salariilor compensatorii, numai în situația concedierilor colective, iar reclamanta a fost concediată în mod individual, nefăcând dovada concedierii colective.
Nu poate fi primită nici apărarea reclamantei, potrivit cu care concedierea este în realitate una colectivă, și angajatorul este de rea credință procedând astfel, pentru că reaua credință se dovedește și nu se prezumă, iar în cauză nu s-a dovedit acest lucru. În cauză nu s-a făcut dovada faptului că ne aflăm în situația unei concedieri colective, așa cum este reglementată de dispozițiile art. 68 din Codul d e procedură civilă. iar instanța de fond și-a întemeiat acest argument numai pe existența prezumtivă a concedierii colective.
Judecător,
- -
Red.op.maj./2.02.2010
Red.op.min.NG/2.02.2010
Tehnored. 12.02.2010- 4 ex.
Jud fond /
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Nicoleta Grigorescu, Maria
