Pretentii civile. Speta. Decizia 1119/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de

conflicte de muncă și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ NR.1119/ DOSAR NR-

Ședința publică din 13 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Dorina Rizea JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel

- - - judecător

- - - judecător

- grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin B și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare împotriva sentinței civile nr.795 din 17 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 17 aprilie 2009 în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 6 octombrie 2009, când părțile au lipsit, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 13 octombrie 2009.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr._795/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Brașova fost respinsă excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare.

A admis acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Secția Parchetelor Militare - UM 02520 și Ministerul Economiei și Finanțelor.

A obligat pârâții Ministerul Apărării Naționale și Secția Parchetelor Militare - 02520 să calculeze și să plătească fiecărui reclamant în parte diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 1.11.2004, sume reactualizate conform indicelui de inflație până la data plății efective.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Secția Parchetelor Militare - UM 02520 și Ministerul Economiei și Finanțelor.

A obligat pârâții Ministerul Apărării Naționale și Secția Parchetelor Militare - UM 02520 să calculeze și să plătească fiecărui reclamant în parte diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, după cum urmează: - în perioada 1.11.2004 - 30.11.2006, - în perioada 1.11.2004 - 30.11.2006 și - în perioada 1.11.2004 - 1.10.2005, sume reactualizate conform indicelui de inflație până la data plății efective.

A respins restul pretențiilor

A obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate anterior.

A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.137 alin.l proc.civ. instanța urmează să se pronunțe mai întâi asupra excepției necompetenței materiale.

Instanța a apreciat că pretențiile reclamanților izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre procuror și parchet. In aceste condiții, în raport de prevederile art.l alin.2 lit.i din OG137/2000,discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, art.21 s-a nterpretat ca, în acest caz, dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 284 din Legea 53/2003 rap. la art.2 pct. lit.c, instanța de drept comun fiind tribunalul. Pentru aceste motive a fost respinsă excepția.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții, și au calitatea de procurori și respectiv personal auxiliar de specialitate, aspect ce rezultă din înscrisurile din carnetele de muncă depuse în copie la dosar.

Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Ulterior, prin art.l pct.42 din OG83/2000 aprobată prin Legea 334/2001 magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.

In data de 10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.21/10.03.2008 prin care a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin Legea 334/2001.

În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii 50/1996 nu a încetat să existe, putând să fie pretins chiar după apariția legii de abrogare.

Având în vedere cele reținute de Înalta Curte în decizia menționată și raportat la dispozițiile art. 329 alin 3 din Codul d e procedură civilă conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, rezultă temeinicia pretențiilor reclamanților, urmând ca instanța să dispună în consecință.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea reclamanților, și, sens în care a obligat pârâții Ministerul Apărării Naționale și Secția Parchetelor Militare - UM 02520 să calculeze și să plătească fiecărui reclamant în parte diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară începând cu data de 1.11.2004, sume reactualizate conform indicelui de inflație până la data plății efective.

Cât privește acțiunea promovată de reclamanții, și, instanța a constatat din adeverința depusă la dosar că raporturile de muncă ale acestora au încetat, motiv pentru care, pentru considerentele anterior expuse, a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și Secția Parchetelor Militare-UM 02520 să calculeze și să plătească fiecărui reclamant în parte diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara, după cum urmează: - în perioada 1.11.2004-30.11.2006, - în perioada 1.11.2004 - 30.11.2006 și - în perioada 1.11.2004-1.10.2005, sume reactualizate conform indicelui de inflație până data plății efective.

Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație conform art.1084 Cod civil.

În conformitate cu art. 3 alin.l pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.

Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziția Ministerului Public fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.

Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța a obligat pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salariala, reactualizate, menționate mai sus.

Având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat în calitate de pârât să aloce fondurile necesare achitării drepturilor salariale instanța a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor publice B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția Parchetelor Militare criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.

Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.

În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția Parchetelor Militare critică sentința pentru faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competentei altei instanțe,respectiv, prevederilor art.36 alin 2 din nr.OUG27/2006 care prevăd competența de soluționare a unor astfel de cauze care au ca obiect stabilirea de despăgubiri și nu drepturi salariale,în favoarea Curții de Apel București.

Pe fondul cauzei se arată că,abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi. Prin urmare,hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

De asemenea se critică hotărârea pentru acordarea nelegală și pe viitor a sporului de 50% precum și actualizarea drepturilor bănești cu rata inflației.

Ultima critică se referă la respingerea nelegală a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile sunt nefondate și în consecință vor fi respinse în baza. art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins.

Critica recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare referitoare la soluționarea cauzei cu încălcarea competenței altei instanțe, este înlăturată de curte pe considerentul că, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, drepturile solicitate de reclamanți izvorăsc dintr-un raport de muncă și prin urmare sunt aplicabile dispozițiile art.284 din Codul Muncii raportat la art.2 pct.1,lit.c din Cod procedură civilă.

În ceea ce privește restul criticilor din toate recursurile, care vizează fondul cauzei, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, astfel că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, iar prima instanță în mod corect a admis acțiunea.

Potrivit dispozițiilor deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 329 al 4 teza finală, conform cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, se va aprecia, că în mod corect pretențiile reclamanților au fost admise.

Critica referitoare la actualizarea drepturilor bănești cu indicele de inflație,este nefondată având în vedere că aceasta este fundamentată tocmai pe păstrarea valorii reale a obligației bănești la data executării.

Referitor la plata drepturilor și pe viitor se constată că drepturile salariale constituie prin excelență prestări periodice în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate înainte de termen.

Ultima critică este înlăturată de curte pe considerentul că, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare achitării drepturilor salariale, situație în care cererea de chemare în garanție a rămas fără obiect.

Pentru aceste considerente, în baza art.312(1) Cod procedură civilă curtea va respinge recursurile și va menține ca legală hotărârea recurată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B în calitate de reprezentantă în teritoriu pentru Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare împotriva sentinței civile nr.795/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Roxana Maria

- - - - - -

GREFIER,

Red. /28.10.2009

Dact./22.11.2009

- 11 exemplare -

Jud. fond -

-

Președinte:Dorina Rizea
Judecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 1119/2009. Curtea de Apel Brasov