Pretentii civile. Speta. Decizia 112/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 112/R-CM
Ședința publică din 13 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
Judecător: - -
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în D, str.- -, - parter, județul H, împotriva sentinței nr.929 din 7 noiembrie 2007,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic - pentru recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, lipsă fiind recurentul-pârât Ministerul Justiției, intimații-reclamanți intimații-reclamanți, -, a, -, -, a, -, intimații-pârâți Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea și intimații-intervenienți Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Consilier juridic - pentru recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice H pentru Ministerul Economiei și Finanțelor depune la dosar delegația de reprezentare juridică.
Curtea declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice H pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de instituția pe care o reprezintă.
Cu privire la recursul Ministerului Justiției arată că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Examinând recursurile civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la nr-, reclamanții, -, a, -, -, a, -, și intervenienții și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național al Discriminării, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună:
1. obligarea primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizație lunară de 10% din salariul brut pe perioada noiembrie 2003 - 1 noiembrie 2006, actualizată în raport de rata inflației la data plății efective a acestora;
2. acordarea în continuare a acestor drepturi până la prevederea lor pentru tot personalul auxiliar de specialitate;
3. obligarea în solidar a pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței civile, a acestor sume datorate de cei trei pârâți pentru perioadele sus-menționate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Art.6 alin.2 din Codul Muncii consacră pentru toți salariații principiul ca pentru muncă egală și pregătire profesională egală să fie retribuiți în mod egal, principiu ce se regăsește și în dispozițiile art. 23 din declarația Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, OG nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, modificate prin Legea nr.27/2004, în art.1 alin.2 statuează principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor si discriminării, asigurând egalitate în garantarea și exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.20 din Constituția României arată că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Contrar acestor principii, prin art.19 pct. 3 din Legea nr.50/1996, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv OG nr.83/2000, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară.
Prin urmare, susțin reclamanții, personalul auxiliar de specialitate din componența Judecătoriei Rm.V, în afara celor de la executări penale, sunt tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii.
La filele 113 dosar, reclamanții au precizat acțiunea solicitând obligarea în solidar a pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația de 10% lunar din salariul brut de încadrare, pe perioada 1 noiembrie 2003 - la zi, cu actualizarea sumei cu indicele de inflație.
Prin întâmpinarea depusă la 16 aprilie 2006, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii față de această instituție, invocând lipsa calității procesuale pasive. S-a susținut că ordonatorul principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune, astfel că nu poate fi obligat să aloce despăgubirile pretinse de reclamanți. Nici un text de lege nu prevede obligația Ministerului Finanțelor Publice să asigure fonduri necesare pentru plata unor sume în contul diverselor instituții.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca nefondată. Au fost invocate dispozițiile Legii nr.50/1996 potrivit cu care de aceste drepturi beneficiază numai o anumită parte a personalului auxiliar, expres prevăzută de lege și numai pentru perioada efectiv lucrată. S-a apreciat că restul personalului auxiliar nu este discriminat prin această prevedere legală întrucât principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite. Nici dispozițiilor Codului Muncii, invocat de reclamanți nu contravin prevederile legii nr. 50/1996, întrucât nu tot personalul auxiliar desfășoară o activitate egală.
De asemenea, prin aceeași întâmpinare s-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în sensul material în ceea ce privește pretențiile afirmate de reclamanți care nu încadrează în termenul de prescripție de 3 ani.
Prin sentința civilă nr.929 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și admisă excepția prescripției parțiale pentru perioada 1 noiembrie 2003 - 17 ianuarie 2004 invocată de Ministerul Justiției.
A fost admisă în parte acțiunea și cererea de intervenție principală formulată de reclamanții, -, a, -, -, a, -, și de intervenienții și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalului Vâlcea, Ministerul Finanțelor Publice -prin Direcția Generală a Finanțelor a Județului V și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați în solidar pârâții Tribunalul Vâlcea, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Justiției să plătească reclamanților, -, a, -, -, -, și intervenientelor și, indemnizația lunară de 10% din salariul brut pentru perioada 17.01.2004 - 31.10.2007, conform raportului de expertiză ( filele 168 și urm.) și reclamantelor a și a indemnizația lunară de 10 % din salariul brut pentru perioada 11.01.2007 - 31.10.2007, sume actualizate și în raport de indicele de inflație la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea promovată de reclamanții, și.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele de bani necesare achitării acestor drepturi bănești.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
S-a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice nu este întemeiată și urmează a fi respinsă întrucât această instituție a fost chemată în judecată pentru a fi obligată să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor pretinse de reclamanți, ea fiind aceea care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și la elaborarea proiectelor de rectificare bugetară.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a reținut, conform prevederilor art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii, faptul că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. În consecință, față de data sesizării instanței, se observă că dreptul material la acțiune pentru drepturile salariale solicitate pentru perioada de timp mai veche de trei ani, respectiv pentru 1.11.2003-17.01.2004, este prescris parțial.
Cu privire la fondul cauzei, s-a constatat că acțiunea este întemeiată în parte. S-a reținut că dispozițiile art.6 alin.2 din Codul Muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru munca egală, principiu instituit și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar OG nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004 prevede la art.1 alin.2, principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art.20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Potrivit art.19 pct.3 din Legea nr.50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamanții din cauza de față, mai puțin, și, îndeplinesc și ei funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, parte din ei neefectuând activități din cele enumerate mai sus. Deși îndeplinesc aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciați, discriminați. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG nr.137/2000 aprobată prin Legea nr.48/2002 modificată prin Legea nr.27/2004 și art.6 alin 2 din Codul Muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că nu toți reclamanții au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct.3 din Legea nr. 50/1996 și nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamanților, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Din cuprinsul raportului de expertiză cu anexele corespunzătoare rezultă sumele la care fiecare reclamant este îndreptățit să le primească, sume calculate în raport de situația fiecărui reclamant.
Cu privire la reclamanții, și, tribunalul a reținut că aceștia au calitatea de paznici în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (conform mențiunilor reținute în raportul de expertiză) și potrivit art.3 alin.3 din Legea nr.567/2004, sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești funcțiile de agent procedural, aprod și șofer. Față de aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că cei trei reclamanți nu sunt îndreptățiți la recalcularea drepturilor salariale reprezentând 10% din salariul brut.
Față de cele expuse mai sus, a fost respinsă excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și admisă excepția prescripției parțiale pentru perioada 1.11.2003 - 17.01.2004 invocată de Ministerul Justiției.
A fost admisă în parte acțiunea și cererea de intervenție principală, urmând a fi obligați în solidar Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Vâlcea să achite reclamanților drepturile salariale reprezentând indemnizația de 10% lunară din salariul brut, astfel cum a fost calculată de expertul prin anexele la raportul de expertiză aflate la filele 168 și următoarele ).
Acțiunea promovată de reclamanții, și a fost respinsă.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești și a fost respins capătul doi al acțiunii deoarece vizează drepturi viitoare.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În recursul declarat de Ministerul Justiției este criticată sentința instanței de fond sub următoarele aspecte:
- Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, motiv prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
OG nr.8/2007, actul normativ în vigoare aplicabil în domeniul salarizării personalului auxiliar prevede acordarea unei indemnizații lunare de 10 % din salariul de bază doar în anumite situații, iar drepturile solicitate de intimați nu sunt prevăzute de legislația în vigoare.
- Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Personalul auxiliar care nu participă la activitățile prevăzute de art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, nu poate beneficia de indemnizația lunară de 10 % din salariul brut.
Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată într-un procent la salariul brut în raport cu timpul efectiv lucrat numai personalului care desfășoară activități ce implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate.
În acest sens se invocă și Hotărârea nr.333 din 8 octombrie 2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința cu privire la greșita respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
În dezvoltarea recursului a arătat că acest minister nu este angajator al reclamanților, calitate pe care o are numai Ministerul Justiției și că raporturile de muncă existente între aceștia nu au nici o implicație asupra Ministerului Economiei și Finanțelor.
Se mai arată că ordonator principal de credite al reclamanților este Ministerul Justiției, iar nu recurentul, care răspunde numai de gestionarea bugetului aprobat instituției pe care o conduce și că în realitate Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și el repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
Bugetul de stat nu se poate modifica decât în anumite condiții, în baza unei legi de rectificare, lege care se elaborează în baza unui proiect elaborat de ordonatorul principal de credite.
În altă ordine de idei, recurentul consideră că acțiunea se impunea a fi respinsă și în ceea ce privește fondul pricinii.
Legea nr.50/1996, modificată, delimitează strict categoria grefierilor care beneficiază de o astfel de indemnizație de 10 %, precum și activitatea pe care aceștia trebuie să o presteze pentru a beneficia de asemenea drepturi bănești.
Consideră că nu se poate reține existența unei discriminări așa cum aceasta este definită prin nr.OG137/2000, cum nu se poate reține nici faptul că s-ar fi încălcat prevederea din Codul Muncii care impune regula "pentru muncă egală retribuție egală", pentru motivul că munca desfășurată de reclamanți nu este egală cu munca celor cărora Legea nr.50/1996, le acordă indemnizația respectivă.
Recursurile sunt nefondate.
Criticile fiind asemănătoare se vor analiza împreună.
Instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu și-a arogat atribuții de legiferare în cauza de față.
Este atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de norme interne și internaționale.
Potrivit art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară.
Aceste prevederi normative au fost preluate de art.8 din nr.OG8/2007.
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art.23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul Muncii, care stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă egală le este recunoscut dreptul la plată egală.
Acest principiu este reluat și de art.1 alin.2 lit.i din nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002 modificată prin Legea nr.27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar conform alin.2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.(1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În speță, nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Ministerul Economiei și Finanțelor mai susține că dispozițiile nr.OG137/2000 nu sunt aplicabile în speță, deoarece reclamanții nu se află în condiții de egalitate și nici în situații comparabile.
Această susținere este nefondată.
Reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar atribuțiile lor sunt asemănătoare, inclusiv din punct de vedere al complexității și volumului de muncă, iar faptul că între atribuțiile diverselor categorii de grefieri există anumite diferențieri, nu poate duce la concluzia că aceștia nu se află în situații comparabile.
Ca urmare, instanța a considerat ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se introduce un anumit spor doar pentru unele categorii de grefieri, aspect ce are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariale.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, se constată că este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art.15 din nr.HG83 din 3 februarie 2005 și art.118 din Legea nr.304/2004, activitatea instanțelor judecătorești este finanțată de la bugetul de stat.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, recurentul elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești cuvenite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru considerentele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă, recursurile declarate împotriva sentinței civile nr.929 din 7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H, cu sediul în D, str.- -, - parter, județul H, împotriva sentinței nr.929 din 7 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/10.03.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Jeana Dumitrache
