Pretentii civile. Speta. Decizia 1133/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1133/
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 2: Luminita Cristea
JUDECĂTOR 3: Anica
Grefier
-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul în G,-, -.8,.47 împotriva sentinței civile nr.270/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI și TRIBUNALUL G, în acțiunea având ca obiect - drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21.10.2009, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.10.2009, când, instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26.10.2009, când,
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea formulata la data de 09.01.2008, reclamanta au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați, Ministerul Finanțelor Publice la plata sumelor de bani reprezentând spor pentru risc si suprasolicitare de 50% din salariul de bază brut lunar pe perioada 01.12.2004-01.02.2007.
In motivarea acțiunii a arătat reclamanta ca a dobândit acest drept prin Legea nr.50/1996. Acest text a fost insa abrogat expres prin art. 42 din OG 83/2000 insa considera ca abrogarea nu produce efecte juridice deoarece actul de abrogare - ordonanța - este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind inacceptabilă o asemenea tehnica legislativa raportat la Constituția României și la art.56 din Legea 24/2000.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚIa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că prevederile invocate de reclamanți au fost definitiv abrogate prin OG 83/2000.
Pârâta Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul ca sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost abrogat astfel că nu mai poate fi solicitat.
La termenul din data de 28.01.2008 instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Finanțelor Publice, excepție care a fost admisă.
Prin sentința civilă nr.270/2008 a Tribunalului Galațis -a respins acțiunea reținându-se următoarele:
Acest spor a fost abrogat în mod expres prin dispozițiile art. 42 din OG 83/2000 si considerăm ca abrogarea își produce efectele conform Legii 24/2000 în sensul ca orice abrogare este definitivă dacă nu este o altă dispoziție legală care să precizeze expres ca dispoziția respectiva este în vigoare.
De asemenea, apreciem ca dreptul la un spor salarial nu se încadrează în noțiunea de bun în sensul Protocolului 1 la CEDO. Cu privire la acest aspect, reclamanții nu au invocat vreo discriminare în raport cu alte persoane.
Impotriva sentinței civile nr.270/2008 a Tribunalului Galația declarat recurs reclamanta invocând faptul că la 10.03.2008 Secțiile Unite ale au admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul general al României și a statuat că "personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001. Această decizie este obligatorie pentru instanțe conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea acțiunii și acordarea sporului de 50 % pentru perioada 30.08.2004 și 13.08.2006 (în loc de 01.12.2004 și până la 01.02.2007 cum solicitase în cererea de chemare în judecată).
Prin întâmpinare intimatul pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului pentru că cererea de modificare a obiectului acțiunii în ceea ce privește perioada vizată e inadmisibilă conform art.316 în referire la art.294 alin.1 Cod procedură civilă.
In al doilea rând dreptul material la acțiune pentru perioada 30.08.2004-08.01.2005 s-a prescris conform art.3 din Decretul 167/1958, precum și a art.166 alin.1 din Codul Muncii.
Curtea de APEL GALAȚI prin întâmpinare a solicitat, de asemenea respingerea recursului pentru că recurenta-reclamantă a fost încadrată în funcția de grefier la Judecătoria Galați până la 14.08.2006, dată la care a fost transferată la Judecătoria Brăila.
Pe fond a reiterat motivele instanței de fond pentru care s-a respins acțiunea.
Examinând actele și lucrările dosarului se constată că recursul este fondat.
Problema litigioasă din prezenta cauză a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21/2008 dată în interesul legii. La data pronunțării deciziei, 10.03.2008 era apărută nr.OG8/24.01.2007, astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere la pronunțarea deciziei nr. 21/2008. În dispozitivul deciziei 21/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că acest spor se cuvine inclusiv la data pronunțării acestei decizii.
Așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanțe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele și în condițiile prevăzute în acea lege [art. 108 alin. (3) din Constituție]. Dar asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Mai este de reținut că la momentul emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 era în vigoare și Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 23^1 că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispozițiile art. 23^1 din Legea nr. 56/1996.
În acest fel, prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistrații beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanței, de indemnizații pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcții de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
Înalta Curte de Casație și Justiție a mai arătat în decizie că, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
abrogării dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, prin art. 1 pct. 42, respectiv prin art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 - norme abrogate în prezent -, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.
Curtea Constituțională are însă în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constituție, instanțelor judecătorești.
Or, art. I pct. 42 și art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art. 147 alin. (1) din Constituția României, și își încetează efectele.
Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție în recursul cu a cărui soluționare a fost corect învestită.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, Înalta Curte de casație și Justiție a concluzionat că rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Cu privire la faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat a se lua în calcul o altă perioadă decât cea din cererea de chemare în judecată se constată că această cerere se încadrează la "modificări ale obiectului acțiunii", modificări nepermise de art.316 în referire la art.294 alin.1 Cod procedură civilă.
Totodată se constată că prezenta acțiune a fost introdusă la 09.01.2008, iar termenul de sprescripție a dreptului la acțiuni e de 3 ani conform art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii. Drept consecință pretențiile recurentei-reclamante pentru perioada 01.12.2004-09.01.2005 vor fi respinse ca prescrise.
Conform celor învederate de Curtea de APEL GALAȚI recurenta-reclamantă a fost grefier la Judecătoria Galați până-n 14.08.2006, dată de la care s-a transferat la Judecătoria Brăila.
Cum intimatele-pârâte din prezenta cauză sunt doar Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției și nu și Tribunalul se va respinge acțiuneapentru perioada 15.08.2006-01.02.2007 pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul în G,-, -.8,.47 împotriva sentinței civile nr.270/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică sentința civilă nr.270/2008 a Tribunalului Galați și-n rejudecare:
Admite acțiunea în parte.
Obligă pe pârâte în solidar către reclamantă la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază pentru perioada 9.01.2005-14.08.2006, sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data efectuării efective a plății.
Respinge pretențiile vis-a-vis de perioada 1.12.2004-9.01.2005 ca fiind prescrise.
Respinge pretențiile reclamantei în ceea ce privește perioada 15.08.2006-1.02.2007 pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Octombrie 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.LC-12.11.2009
Dact.MH-16.11.2009/6 ex.
Fond: -
Președinte:Viorica Mihai SecuianuJudecători:Viorica Mihai Secuianu, Luminita Cristea, Anica