Pretentii civile. Speta. Decizia 1212/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(7022/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1212/
Ședința publică din data de 26 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta reclamantă și recurenta pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței civile nr.5340 din 30 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 40399/3/LM/2006, având ca obiect - drepturi bănești.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 26.02.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 5340/30.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, dispunându-se obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata sumei de 4007 lei, reprezentând salariu de bază cuvenit reclamantei la data pensionării, precum și a sumei de 8014 lei, reprezentând salarii de bază cuvenite la decesul socrilor.
S-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenții deduse judecății.
În final, pârâta a fost obligată la 800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Ambele părți în proces au declarat recurs împotriva sentinței precitate.
În motivarea recursului reclamantei, s-au exprimat, în esență, următoarele critici:
- eronat a fost respins capătul de cerere având ca obiect plata orelor suplimentare efectuate de reclamantă, întrucât actele de la dosar atestă prestarea acestor ore;
- s-a depus la dosar o Decizie a Președintelui AVAS, un raport de necesitate prin care s-a dispus ca săptămânal să se desemneze printr-un grafic persoanele care pot prelua spre soluționare problemele urgente apărute la conducerea instituției;
- din cele de mai sus reiese că fiecare direcție din cadrul AVAS avea obligația de a desemna o persoană care să rămână peste program la dispoziția conducerii peste orele de program și de asemenea reiese că reclamanta în mod implicit a efectuat periodic ore în plus de muncă;
- la termenul din 03.09.2007, pârâta a afirmat că nu mai sunt păstrate programările întocmite;
- instanța ar fi trebuit să înțeleagă că în cadrul AVAS erau necesare ore suplimentare, că fiecare angajat a efectuat periodic asemenea ore, iar programarea fiecărui angajat a existat, iar în prezent pârâta refuză să o depună sau cu adevărat ea nu mai există;
- faptul că programarea nu mai există sau că pârâta refuză să o depună nu este imputabil reclamantei, aceasta neputând fi privată de plata orelor în plus de muncă, pe care și pârâta recunoaște că le-a efectuat, spunând că toți angajații au efectuat ore suplimentare;
- instanța a înțeles eronat speța, întrucât reclamanta nu a solicitat pârâtei să facă dovada unui fapt negativ (neefectuarea orelor suplimentare), ci din contră;
- instanța a greșit atunci când nu a luat în considerare pontajul electronic, evidența electronică a intrării și ieșirii din instituție;
- această probă demonstrează că reclamanta a efectuat periodic ore suplimentare, respectiv atunci când a fost repartizată de către conducere;
- din analiza acestor evidențe rezultă o dată la zece zile reclamanta efectua ore în plus de muncă;
- instanța nu a luat în considerare nici expertiza efectuată în cauză, din concluziile căreia reiese că reclamanta a efectuat 258 ore suplimentare de muncă;
- din aceste probe se pot deduce clar zilele în care reclamanta era repartizată să efectueze ore de muncă peste programul normal de 8 ore, întrucât în aceste zile prezența ei în instituție se prelungea pe mai multe ore, nicidecum minute cum a reținut instanța.
Pârâta a arătat următoarele aspecte în motivarea recursului său:
- hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9.proc.civ.);
- instanța a considerat că formularea "în limita posibilităților financiare prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli" nu trebuie interpretată în sensul că ajutoarele se acordă numai dacă au fost prevăzute fonduri speciale în buget;
- în 2005-2006 nu au fost acordate asemenea ajutoare, așa cum au fost prevăzute în art. 29 din Contractul Colectiv de Muncă, pe motiv că în Bugetul de venituri și cheltuieli al AVAS nu au fost prevăzute astfel de sume;
- acest buget a fost elaborat pornind de la sursele de venituri stabilite potrivit legii, precum și de la necesitatea acoperii cheltuielilor proprii de funcționare și a celor de administrare și valorificare a activelor statului;
- față de definiția dată de Legea nr. 500/2002 anului bugetar, în cazul absurd în care instanța ar admite acțiunea, s-a ajunge la imposibilitatea aplicării titlului executoriu, motivat de faptul că anul bugetar s-a încheiat la 31.12.2006;
- aceeași lege statuează prin art. 14 alin. 3 că "nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare";
- trecând peste aceste dispoziții imperative, instanța a admis pretențiile având ca obiect plata contravalorii ajutoarelor solicitate de reclamantă;
- din cele de mai sus rezultă că deși ajutoarele respective sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, nu se pot plăti datorită faptului că nu sunt cuprinse în Bugetul de Venituri și Cheltuieli al AVAS.
Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului exercitat de AVAS.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursurile ca nefondate, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, criticile exprimate în motivarea recursului reclamantei apar ca neîntemeiate și urmează a fi înlăturate ca atare, Tribunalul procedând corect în sensul respingerii capătului de cerere având ca obiect plata orelor suplimentare pretins efectuate de autoarea acțiunii.
Probatoriul administrat în cauză sub acest aspect este insuficient și neconcludent, nepermițând a se concluziona cu caracter de certitudine că în perioada menționată în acțiune (22.11.2003-13.07.2007), recurenta-reclamantă ar fi prestat ore în plus de muncă față de programul normal de lucru.
În acest sens, urmează a fi avute în vedere mai multe elemente.
În primul rând, anterior datei încetării raporturilor de muncă cu AVAS (13.07.2007), recurenta-reclamantă nu a formulat nicio solicitare scrisă către conducerea instituției, prin care să ridice problema plății orelor suplimentare pe care pretinde că le-a efectuat. O asemenea problemă s-a pus abia după data pensionării sale, ceea ce naște o îndoială în privința realității desfășurării muncii suplimentare de către autoarea acțiunii, acest dubiu profitând pârâtei.
În al doilea rând, anterior datei de 26.07.2005, când Președintele AVAS a emis "Nota" aflată la fila 140 dosar fond - prin care a solicitat expres desemnarea unor persoane care, în afara programului normal de lucru, să preia spre soluționare probleme urgente apărute la conducerea instituției - nu se poate vorbi despre o solicitare explicită a AVAS adresată angajaților proprii în sensul de a efectua ore suplimentare de muncă. Prin urmare, date fiind și prevederile art. 118 din Codul Muncii, care arată că "la solicitarea angajatorului, salariații pot efectua muncă suplimentară", înainte de data suscitată nu există nici un temei pentru a se aprecia că recurenta-reclamantă a muncit în plus față de programul normal de lucru, căci nu a existat solicitare din partea angajatorului.
La toate acestea se adaugă împrejurarea că din foile de pontaj depuse la dosar de pârâta AVAS nu rezultă nici un indiciu ori element pe baza căruia să se poată conchide că recurenta-reclamantă a efectuat ore suplimentare.
Este adevărat că art. 287 din Codul Muncii statuează că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, dar în speță acesta și-a respectat toate obligațiile ce-i incumbau din acest punct de vedere, prezentând actele pe care le-a considerat necesare și relevante. Oricum, textul legal precitat nu poate fi interpretat în sensul că angajatorul ar avea îndatorirea de a dovedi și așa numitele "fapte negative" pentru a se apăra împotriva pretențiilor formulate de salariați, ci în asemenea situație (existentă și în speță, deoarece AVAS afirmă că recurenta-reclamantă nu a muncit suplimentar, iar aceasta din urmă susține contrariul, adică faptul pozitiv al efectuării orelor suplimentare), existența "faptelor pozitive" trebuie probată de cei care se prevalează de ele (angajații).
Însă, așa cum s-a relevat mai sus, probele administrate de recurenta-reclamantă sunt insuficiente și neconcludente în această privință, neoferind elementele de fapt necesare pentru a se putea stabili cu certitudine (precizie) dacă și câte ore suplimentare a efectuat recurenta-reclamantă.
În acest sens, se impune a arăta că raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză și completările sale se referă și la perioada anterioară datei de 26.07.2005, când, după cum s-a demonstrat în cele ce preced, nu se poate vorbi despre efectuarea de ore suplimentare în cazul reclamantei. La fel și în ce privește pontajul electronic de intrare-ieșire (intitulat "raport evenimente") de la filele 253-288 dosar fond, ale cărui mențiuni referitoare la intervalul anterior zilei de 26.07.2005 nu pot fi valorificate din aceleași considerente. În plus, acesta nu acoperă întreaga perioadă de timp menționată în cererea de chemare în judecată, oprindu-se la data de 19 iulie 2006. Oricum, acest document nu oferă garanția deplină a prestării muncii suplimentare, expertul precizând că nu constituie un act justificativ pentru calculul drepturilor salariale, ci numai o evidență a accesului în sediul instituției (vezi filele 251-252 dosar fond). Rezultă că pe baza acestuia nu se poate conchide, în mod automat, că recurenta-reclamantă a efectuat ore suplimentare.
De altfel, din conținutul acestuia reiese că au existat și situații în care reclamanta a părăsit locul de muncă (instituția) înainte de expirarea intervalului de timp de 8 ore/zi ce constituia programul normal de lucru (de exemplu la 04.08.2005, la 17.08.2005, la 06.09.2005, la 07.10.2005, etc.) De asemenea, au existat situații în care reclamanta a rămas în sediul AVAS cu mult mai puțin de 1 oră peste program (uneori minute sau câteva zeci de minute).
Toate acestea constituie argumente în sprijinul tezei netemeiniciei capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de ore suplimentare, demonstrând în același timp și netemeinicia criticilor exprimate în motivarea recursului reclamantei.
Și recursul pârâtei este nefondat.
Dispozițiile art. 29 din Contractul Colectiv de Muncă valabil la nivelul AVAS pentru anii 2005-2006 prevăd, printre altele, acordarea de ajutoare bănești pentru salariați cu ocazia pensionării sau decesului unor rude apropiate sau afini, "în raport de posibilitățile financiare ale AVAS prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli".
Prevalându-se de sintagma "în raport de posibilitățile financiare ale AVAS prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli", recurenta-pârâtă pretinde că nu putea fi obligată să plătească reclamantei sumele de bani menționate în dispozitivul sentinței atacate, capătul de cerere având acest obiect fiind neîntemeiat în opinia ei, deoarece nu au fost prevăzute fondurile necesare în acest sens în bugetul instituției din intervalul 2005-2006.
Aceste susțineri ale recurentei-persoană juridică nu pot fi primite. Lipsa fondurilor financiare nu poate justifica neacordarea ajutoarelor bănești pretinse de reclamantă, căci ar însemna să se accepte ideea neplății unui drept salarial rezultând dintr-o clauză în vigoare a unui contract colectiv de muncă, deși achitarea unui asemenea drept este prioritară pentru angajator conform art. 156 din Codul Muncii, iar art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr. 130/1996 prevăd că executarea CCM este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
AVAS avea îndatorirea de a achita angajaților săi ajutoarele bănești prevăzute de art. 29 din CCM, neputându-se apăra față de aceștia prin relevarea împrejurării că nu a obținut fondurile financiare necesare de la organele competente, căci ar însemna să-și invoce, într-o anumită formă, propria culpă pentru a lipsi de efecte o clauză în vigoare a CCM, ceea ce legislația în vigoare nu permite.
"în raport de posibilitățile financiare ale AVAS prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli" nu poate fi interpretată în sensul susținut de recurentă, căci ar însemna să se admită teza potrivit căreia în cuprinsul aceleiași clauze contractuale există prevederi care se contrazic reciproc și își paralizează astfel efectele în vederea producerii cărora a fost adoptată clauza respectivă. Or, o asemenea ipoteză nu poate fi acceptată, fie și pentru simplul motiv că nu ar fi respectat unul dintre principiile de bază ale interpretării unui act juridic civil, prevăzut de art. 978.civ. potrivit cu care orice clauză se interpretează în sensul în care produce efecte.
Dacă s-ar adopta punctul de vedere al recurentei-pârâte, s-ar ajunge să se considere că art. 29 din CCM este lipsit de orice consecințe juridice, ceea ce ar contraveni însăși esenței și scopului oricărui act juridic, acela de a fi manifestarea de voință a unor persoane, exprimată cu intenția de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice.
De aceea, nu se poate da eficiență sintagmei la care face referire recurenta-reclamantă, ea având, mai degrabă, caracterul unei obligații asumate sub condiție pur potestativă din partea celui ce se obligă, pe care art. 1010 din civ. o consideră nulă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă și recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 5340/30.06.2008 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//2 ex./19.03.2009.
Jud.fond:,.
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
