Pretentii civile. Speta. Decizia 1219/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1219/
Ședința publică din 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,cu sediul în B,B- -,nr.14,sector 4 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR -PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE V,cu sediul în F,B- -,nr.24,Jud.V împotriva sentinței civile nr.263/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, )., G, G, intimații-pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, intimatul-intervenient, intimatul-chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 02.11.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 04.11.2009.
CURTEA
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- venită prin declinarea competenței de la Curtea de Apel Galați reclamanții, G, (), G, G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ministerul Economiei și Finanțelor pentru a fi obligați în solidar la plata sporului de stres în procent de 50%, calculat la îndemnizația brută de încadrare începând cu luna iulie 2004 și până în prezent și în continuare.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar" și că ulterior prin art.50 din OUG nr.177/2002 acest articol a fost abrogat. Mai arată reclamanții că această abrogare a fost înlăturată prin art.41 din OUG nr.27/2006 și în atare situație dreptul la sporul de risc și suprasolicitare a rămas în vigoare și în consecință el trebuia acordat în continuare.
Au solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică cu începere din iunie 2003 și până în prezent, precum și acordarea sa în continuare, cu cheltuieli de judecată.
În dovedirea acțiunii lor au depus la dosar înscrisuri.
Ministerul Economiei și Finanțelor B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Vad epus la dosar întâmpinare invocând lipsa calității sale procesuale pasive motivând că între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există nici un raport juridic de muncă, că acest raport există doar între instituția angajatoare și reclamanții din litigiu și că răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite este guvernul care nu este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în temeiul art.60-63 cod procedură civilă care să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât potrivit art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres și că în conformitate cu prevederile art.62 al.3 din Legea nr.24/2000 abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are un caracter definitiv și că nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior că se repună în vigoare actul normativ inițial.
În cauză la data de 13 august 2007 depus cerere de intervenție în interes propriu solicitând obligarea acelorași pârâți precum și a DNA B la plata sporului de risc și suprasolicitare în procent de 50/ calculat la îndemnizația brută de încadrare, începând cu luna iunie 2004 și până la data de 01 octombrie 2004 data pensionării sale pentru limită de vârstă, invocând aceleași temeiuri de fapt și de drept ca și reclamanții.
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinarea depusă față de această cerere a solicitat admiterea în principiu iar pe fondul ei a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al intervenientului motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art.1 al.1 din Decretul 167/2004 coroborate cu dispozițiile art.3 al.1 din același act normativ,dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termenul de 3 ani.
Prin Sentința Civilă nr. 263/07.04.2009 Tribunalul Vranceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune față de intervenientul.
A admis acțiunea și i- obligat pe pârâți și pe chematul în garanție în solidar să plătească reclamanților și intervenientului sporul de risc și suprasolicitare în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, cu începere de la 1 iunie 2004 - până la zi - 1 martie 2009 sume ce se vor reactualiza în raport de rata inflației la data plății efective, fiecăruia în raport de perioada lucrată.
În motivare instanța reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasiveinvocată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice nu este fondată. Este adevărat că între acest pârât și reclamanți nu sunt raporturi de muncă, însă, în virtutea atribuțiilor sale, prevăzute de dispozițiile Legii nr.500/2002 Ministerul Economiei și Finanțelor în calitatea sa de ordonator principal de credite are atribuții de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Pentru aceste considerente excepția invocată apare ca neîntemeiată, iar cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice apare ca întemeiată având în vedere și disp.art.60-63 cod procedură civilă.
Inadmisibilitateaacțiunii, invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi primită, venind în contradicție cu disp.art.3 cod civil și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Excepția prescripției dreptului la acțiunefață de intervenientul nu este fondată. Intervenientul este pensionat la data de 01 octombrie 2004 iar cererea de intervenție a fost depusă la 04 septembrie 2007, înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei se rețin următoarele:
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată magistrații beneficiau de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Acest articol a fost abrogat prin art.I pct.41 din OG nr.83/2000.
Dispoziția de abrogare din OG nr.83/2000 a instituit o discriminare directă a magistraților în raport cu categoria controlorilor financiari pentru care art.8 din OG nr.83/2000 completează Nota la anexa nr.111/2 din OUG nr.24/2000 cu un nou alineat având următorul cuprins:,Controlorii financiari beneficiază de spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile economice de specialitate și de control financiar, în condițiile prev.la art.18 al.(3) li (5) din Legea nr.50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar."
Controlorii financiari făceau la momentul respectiv parte din cadrul autorității judecătorești, fiind retribuiți în baza aceleiași prevederi legale și anume Legea nr.50/1996.
Acest tratament diferențiat a avut ca scop și efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, încălcându-se astfel prevederile art.6 al.2 din Codul muncii anterior ce consacra principiul, pentru muncă egală și pregătire profesională egală toți salariații să fie retribuiți în mod egal".
De asemenea, acest tratament diferențiat între categoria profesională a magistraților și cea a controlorilor financiari, aflați sub incidența aceleiași legi de salarizare, nu a fost justificat obiectiv și rezonabil întrucât ambele categorii necesită pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Apreciem că deși scopul urmărit prin aceste reglementări - îmbunătățirea sistemului de retribuire este legitim, metoda de atingere a acestuia nu este una adecvată, din moment ce reclamanții au fost privați de dreptul de a beneficia de sporul de risc suprasolicitare neuropsihică de 50% încă din 01.10.2000, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Se invocă în acest sens și practica Curții Constituționale, care în considerentele Deciziei nr.20/02.02.2000 a reținut jurisprudența îndelungată a Curții Europene a Drepturilor Omului ce statuează că, în aplicarea prevederilor art.14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Pe de altă parte se reține că nr.OG83/2000 care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 este o ordonanță ordinară iar domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, se constată că au fost încălcate dispozițiile art.114 din Constituția României, în vigoare la acea dată.
Conform prevederilor art.114 al.1 din Constituția României, în forma anterioară republicării acesteia,devenit art.115 al.1 în formă republicată, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", art.72 al.3, devenit art.73 pct.3 după republicare precizând expres care sunt domeniile ce pot fi reglementate prin lege organică, printre acestea fiind cuprinse și cele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi ( lit.h) și la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială ( lit.l).
În domeniul raporturilor de muncă se cuprind și salariul, ca un element esențial al acestora, astfel că problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești, printre care și judecătorii, trebuia reglementată prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale menționate mai sus.
Prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzute de Legea nr.24/2000.
Art.4 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede că, Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte", iar, Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României".
Și prin raportare la dispozițiile Legii nr.24/2000 se constată că prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 s-au încălcat prevederile art.114 al.1 și art.72 al.3 din Constituția României, prin ordonanță neputându-se reglementa salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, problemă ce se putea stabili numai prin lege organică.
Conform dispozițiilor art.41 al.2 din Constituția României,Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
Art.53 din Constituția României, prevede că, Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale: prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce o atingere existenței dreptului sau libertății".
Prevederile Ordonanței Guvernului nr.83/2000 încalcă dispozițiile constituționale menționate mai sus, ca și ale art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art.155, 165, 236, 239 și 241 pct.1 lit.d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Situația abrogării sporului de risc pentru magistrați este similară celei privind sporurile de vechime în muncă, unde Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.XXXVI/07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art.33 al.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, art.50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 și art.6 al.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.160/2000, se interpretează în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21 din 10 martie 2008 pronunțată în interesul legii, care a statuat că,în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001".
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți și pe chematul în garanție să plătească reclamanților și intervenientului sporul de risc și suprasolicitare în procent de 50% calculat la îndemnizația brută de încadrare începând cu 01 iunie 2004 și până la zi 01.03.2009, sume ce se vor reactualiza în raport de rata inflației la data plății efective, fiecăruia în raport de perioada lucrată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.
În motivarea recursului său, Ministerul Finanțelor Publice a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, întrucât nu are raporturi de muncă cu reclamanții și nicio atribuție legată de plata unor drepturi de natură salarială către aceștia și nici de a include anumite sume în bugetul Ministerului Public, întrucât fondurile din bugetul său nu pot fi utilizate pentru plata unor salariați ai altui ordonator de credite.
În motivarea recursului său Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție a susținut că hotărârea este nelegală, pentru următoarele considerente:
În mod greșit s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru intervenientul, fără a se ține cont de faptul ca potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege, respectiv in termen de 3 ani.
II. Pe fondul cauzei a considerat că sunt aplicabile dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar numai până la data de 02.02.2007, întrucât nu s-a avut în vedere că legea 50/1996 a fost abrogată în totalitate prin art. 30 din OG 8/2007, iar ulterior datei de 03.02.2007 acest spor nu mai poate fi acordat.
III. Instanța de fond a dispus în mod greșit actualizarea sumelor solicitate cu rata inflației, având în vedere că reclamanții nu au solicitat acest lucru. De asemenea a învederat că legea bugetului de stat nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor reprezentând actualizarea drepturilor salariale cu indicele de inflație, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu disp. art. 14 al. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Totodată, în conformitate cu prev. art. 29 al. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art. 47: "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate de recurenți, cât și în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază acestea sunt fondate, urmând a fi modificată în parte Sentința Civilă nr. 263/2009 a Tribunalului Vrancea, față de următoarele considerente:
Este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor întrucât, obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi de natură salarială ca urmare a muncii prestate de reclamanți într-o instituție aflată în subordinea pârâtului Ministerul Public. Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi juridice de muncă directe cu reclamanții și nu are calitatea de angajator pentru a putea fi obligat la plata unor drepturi salariale. În consecință, urmează a fi admis recursul declarat de acesta, iar în baza disp. art. 137 alin. 1.pr.civilă, să se respingă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
De asemenea în mod greșit a fost admisă cererea de cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că acesta nu are în atribuții rectificarea bugetului Ministerului Public și nu alocă fonduri bugetare celorlalți ordonatori principali de credite decât potrivit celor aprobate prin Legea bugetului de stat sau de rectificare a acestuia, potrivit capitolelor și destinațiilor prevăzute în acestea.
În consecință va fi modificată sentința recurată și se va respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
De asemenea, este întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru intervenientul, față de data formulării acțiunii (13.08.2007) și față de disp. art. 283 lit. c din Codul muncii care prevăd un termen de prescripție extinctivă de 3 ani.
Potrivit art. 166 din Codul Muncii acțiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate pot fi promovate în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În consecință se va respinge ca prescrisă cererea de intervenție formulată de acesta pentru drepturile aferente perioadei 01.06.2004-12.08.2004.
In mod corect a reținut instanța de fond că sporul de suprasolicitare se cuvine magistraților în temeiul art. 47 din Legea 50/1996, chiar după apariția OG 8/2007.
Această problema de drept, a fost dezlegată prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată în interesul legii de ICCJ, decizia fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, iar în cauză nu mai pot fi făcute alte interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale.
Așa cum se arată în cuprinsul acesteia "nici în prezent (10.03.2008, ulterior apariției OG 8/2007) dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Chiar dacă prin Decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective, această decizie are efecte doar pentru viitor și nu modifică în nici un fel Decizia în interesul legii, care este obligatorie pentru instanțe.
În mod corect s-a dispus actualizarea cu rata inflației la data plății a sumelor datorate. Potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflatia urmărește păstrarea valorii reale obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
Este irelevant că în speță debitorul este o instituție publică finanțată de la bugetul de stat, iar neacordarea acestui drept nu poate fi justificată pe lipsa de finanțare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,cu sediul în B,-, sector 4 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în F,-, Jud.V și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.263/07.04.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.263/7.04.2009 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice,ca nefondată.
Respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Respinge ca fiind prescrisă cererea de intervenție formulată de intervenientul pentru perioada 1.06.2004 - 12.08.2004.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/04.12.2009
Tehnored./11 ex./ 10 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Com.9 ex.părți/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
