Pretentii civile. Speta. Decizia 1222/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1222
Ședința publică din 20 august 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP, împotriva sentinței civile nr. 1076 pronunțată la 1 aprilie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești - plata sporului de 50%.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Reclamanții intimați au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 24 septembrie 2008 sub nr. 1011/59, reclamanții, - procurori, - grefieri au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige în solidar pârâții la plata sporului de stres, în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu 1 ianuarie 2007 la zi, precum și la acordarea lunară a acestui spor pe viitor, în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești.
In motivarea acțiunii, reclamanții arată că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, magistrații precum si personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza lunar; că ulterior, prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 a fost abrogat si art. 47 sus indicat, abrogare ce a fost înlăturata prin art. 41 din OUG nr. 27/2006, prin faptul ca acest ultim act normativ a abrogat in totalitate OUG nr. 177/2002 și că în atare situație, dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este si a rămas in vigoare.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat cerere de chemare în garanție a chematei în garanție Ministerul Economiei si Finanțelor pentru ca, în cazul în care se va admite cererea reclamanților, instanța sa dispună prin aceeași hotărâre ca chemata in garanție sa ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 în care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 1076 pronunțată la 1 aprilie 2009, instanța a admis în parte acțiunea, a obligat în solidar pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș începând cu data de 1.01.2007 și în continuare, la plata sporului de stres în procent de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, în condițiile prevăzute de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată și cu modificările ulterioare, către reclamanții, și, iar către reclamanta, pe perioada 1.01.2007-1.12.2007, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a obligat chematul în garanție să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului aferent anului 2008 în care să includă sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Ori, prin art. 1 pct. Q1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispozitii ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezulta din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzuta decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisa in temeiul legii a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat in acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția sa acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta in cuprinsul legii de abilitare.
Față de cele de mai sus, a apreciat că abrogarea realizata prin OG nr. 83/2000 este nelegala.
Cererea de chemare in garanție a Ministerului Economiei si Finanțelor formulata de pârâta Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost apreciată întemeiată in considerarea faptului ca, in calitatea sa de ordonator principal de credite si de elaborator al proiectului bugetului de stat, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții, potrivit Legii nr. 500/2002 de a repartiza fondurile necesare salarizării si de a lua masuri pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, precum si cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor, recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
Arata ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, prin acordarea sporului de 50% adăugând la legea de salarizare a magistraților - OG nr. 27/2006, în sensul că Legea nr. 50/1996, care prin art. 47 acordat magistraților acest spor, a fost abrogată prin OG nr. 8/2007; că decizia în interesul legii nr. 21/2008 nu mai poate produce efecte în condițiile în care actul normativ care prevedea sporul nu mai este în vigoare; că sporul putea fi acordat doar pe perioada 1 ianuarie 2007 - 3 februarie 2007, data intrării în vigoare a OG nr. 8/2007.
Mai arată că prin Ordinul nr. 528/3 martie 2009, dat fiind titlurile executorii existente, Ministerul Publica acordat sporul de 50% începând cu 1 martie 2009.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP T, a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii față de acesta pentru lipsa calității lui procesual pasive, respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Arată că nu are calitate procesuală pasivă în cauză și că atribuții privind salarizarea sau acordarea de alte sume o au instituțiile în cadrul cărora funcționează ca angajați reclamanți și că Ministerul Finanțelor nu poate fi obligat la plată către salariații altor instituții; că raportat la art. 18 alin. 2 litera b și art. 28 litera e din Legea nr. 500/2002, numai Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală și că acesta ar fi trebuit chemat în judecată.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Bas olicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și ca fără obiect pe cel vizând plata în viitor a acestor drepturi bănești.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Arata ca decizia in interesul legii nr. 21/10 martie 2008 își încetează efectele aplicării după data de 3 februarie 2007, data intrării în vigoare a OG nr. 8/2007.
Mai arata ca dispunând plata pentru viitor a drepturilor salariale solicitate, instanța a adăugat la legea specială de salarizare a magistraților și personalului auxiliar de specialitate; că prin ordinele nr. 525 și 526/3 martie 2009 ale Procurorului General s-a dispus plata sporului de 50% începând cu 1 martie 2009, astfel că acțiunea a rămas fără obiect.
In ce privește actualizarea cu indicele inflației arată că bugetul Ministerului Public nu cuprinde un capitol de cheltuieli pentru plata despăgubirilor stabilite de instanță; că Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat și că obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului; că în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Reclamanții intimați au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Arata ca practica instanțelor judecătorești este în sensul acordării sporului de 50%; că începând cu 1 martie 2009 prin ordinele nr. 415/C/2009/11260/2 martie 2009 și 526/3 martie 2009 fost acordat acest spor.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, recurentul Ministerul Publica solicitat instanței să aibă în vedere că Curtea Constituțională a statuat definitiv și obligatoriu cu Inalta C de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege, situație în care instanța are obligația să dispună soluționarea cauzei în considerarea dispozițiilor legale în materie și fără a se întemeia pe soluția dispusă de ÎCCJ în recursul în interesul legii.
Analizând recursurile declarate de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile neîntemeiate, urmând a le respinge cu următoarea motivare:
In ce privește modalitatea de interpretare și aplicare de către judecătorii fondului prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, după intrarea in vigoare a OG nr.8/2007, instanța reține că, având de soluționat un recurs in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă s-a pronunțat prin Decizia nr. 21/10.03.2008 constatând inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, care impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, norme ce au produs și produc în continuare efecte juridice.
Ori,in contextul in care,potrivit art. 329 alin.2 și 3/pr.civ. dezlegările date problemei de drept ce vizează aplicabilitatea art. 47 din Legea nr. 50/1996 chiar și in momentul pronunțării deciziei in interesul legii,10.03.2008, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, instanța consideră că magistrații și personalul auxiliar au dobândit prin respectiva hotărâre o speranță legitimă de a obține sporul salarial in discuție, in înțelesul dat acestei noțiuni de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a aplicat și interpretat prevederile art. 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această speranță a fost întărită prin practica ulterioară constantă a instanțelor din țară care, văzând conținutul deciziei instanței supreme, au acordat aceste drepturi și după intrarea in vigoare a OG nr. 8/2007.
In plus, această speranță a fost confirmată prin însăși conduita pârâților, care printr-un ordin intern emis in luna februarie 2009 au dispus plata pentru viitor a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrații și personalul auxiliar al instanțelor, de notorietate fiind faptul că timp de o lună de zile, aceste drepturi au fost incluse in salarii și achitate chiar și pentru persoanele care nu au obținut in mod individual titluri executorii.
Rezultă din cele de mai sus că dreptul reclamanților la sporul de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică reprezintă un bun protejat prin 1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pentru că,pe de-o parte reprezintă un drept de creanță recunoscut de lege prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar,pe de altă parte, datorită afirmării unei practici judiciare constante in sensul acordării acestor drepturi persoanelor din categoria socio-profesională a autorului acțiunii.De aceea, in considerarea art. 20 alin.2 din Constituția României, instanța apreciază că nici motivul de recurs referitor la abrogarea Legii nr. 50/1996 nu este întemeiat, cu atât mai mult cu cât această pretinsă suprimare a drepturilor salariale recunoscute printr-un act normativ anterior a fost făcută prin intermediul unei ordonanțe de guvern care reglementa exclusiv sistemul de salarizare al altei categorii socio-profesionale decât cea a reclamantului magistrat, respectiv cea a personalului auxiliar din instanțe si parchete.
Solicitarea de obligare a pârâților la plata în viitor a sporului nu este lipsită de obiect în condițiile în care cele două ordine la care se face referire au fost ulterior revocate.
In mod corect instanța de fond a dispus actualizarea sumelor cu indicele de inflație, actualizarea fiind menită să acopere diferența de valoarea ca urmare a devalorizării monedei naționale și fiind permisă de prevederile art. 161 alin. 4 Codul Muncii.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursurile declarate de către pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara ca neîntemeiate.
Analizând recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
Prin cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Publics -a solicitat obligarea chematului în garanție să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului afferent anului 2008 în care să se includă sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Prin sentința pronunțată la 1 aprilie 2009, instanța a admis această cerere, ignorând prevederile din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care prevăd că execuția bugetară este anuală; potrivit art. 6 din lege, legile bugetare anuale putând fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare, elaborate până cel mai târziu până la 30 noiembrie.
Ca atare, după încheierea exercițiului bugetar pentru anul 2008 nu mai este posibilă elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pentru anul financiar încheiat.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a admite recursul declarat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
Va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de către pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel T și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ B împotriva sentinței civile nr. 1076 pronunțată la 1 aprilie 2009 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea de chemare în garanție.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 20 august 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
17.11.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru
