Pretentii civile. Speta. Decizia 132/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar Nr-
Decizia Nr. 132/
Ședința publică din 10 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 3: Anca Pârvulescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestator TRIBUNALUL BRAȘOV, împotriva deciziei civile nr. 1243/M/26.10.2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 28 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 3 februarie 2010 și apoi pentru 10 februarie 2010.
CURTEA
Constată că prin contestația în anulare înregistrată la această instanță sub nr-, contestatorul TRIBUNALUL BRAȘOVa solicitat anularea Deciziei civile nr.1243/M/26.10.2009 în temeiul art.318 alin.1 teza a II-a Cod proc. civ. întrucât dezlegarea dată de către instanța de recurs este rezultatul omisiunii examinării primului motiv de recurs invocat de TRIBUNALUL BRAȘOV.
TRIBUNALUL BRAȘOVa criticat sentința pronunțată la fond în primul rând pentru drepturi care nu sunt prevăzute în legislația în vigoare, ceea ce reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești potrivit art. 304 pct. 4 Cod pr. civilă, precum și admiterea acțiunii privind plata sporului de 15%, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă. instanța de recurs a stabilit în mod eronat că discriminarea la care sunt supuși magistrații ca urmare a neacordări sporului de 15%, justifică acordarea unor despăgubiri în temeiul art. 269 din Codul muncii și nu reprezintă o adăugare la lege.
În susținerea celor exprimate și prin cererea de recurs, se învederează că pronunțarea unei hotărâri prin care se acordă drepturi salariale peste cele prevăzute de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă că Decizia nr. 46/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat în fapt modificarea și completarea unor acte normative. Instanța de recurs ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale, reclamanta este salarizată în temeiul legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceasta beneficiază, neputând acorda alte drepturi prevăzute de legea specială pentru salarizarea personalului auxiliar.
Contestația în anulare este nefondată.
Potrivit dispozițiilor art.318 alin.1 teza a II-a Cod proc. civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate. Textul de lege se referă la omisiuni esențiale și involuntare în raport cu situația existentă la dosar în momentul pronunțării hotărârii.
Din modul de redactare al considerentelor deciziei atacate, rezultă că instanța de recurs a sistematizat criticile formulate și analizându-le, a motivat concluzia la care a ajuns în legătură cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești potrivit art.304 pct.4 Cod proc. civ.
Printr-un raționament juridic de sinteză, instanța de recurs a arătat cu privire la acordarea drepturilor salariale, considerate de Curtea Constituțională ca o depășire a puterii judecătorești - că aceasta are efecte numai pentru viitor și numai față de părțile în litigiu.
Efectele deciziei de constatare a conflictului între părți nu pot fi retroactive cu privire la însăși deciziile pronunțate în recurs în interesul legii care au născut conflictul între autorități, ci dispozitivul deciziei instanței constituționale impune Înaltei Curți de Casație și Justiție să își reconsidere jurisprudența constituită în deciziile de unificare a practicii judiciare în așa fel încât deciziile date în recurs în interesul legii să nu mai conducă la încălcarea atribuțiilor exclusive ale altei puteri constituționale.
Astfel de decizii ale Curții Constituționale nu pot determina prin ele însele modificarea directă a practicii instanțelor de judecată în cauzele obișnuite, în absența unei noi decizii în recurs în interesul legii pe care să o fi pronunțat între timp Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, instanța de recurs a reținut că acesta este nefondat întrucât cu privire la drepturile salariale supuse judecății s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii.
Prin urmare, admițând acțiunea privind acordarea sporului de confidențialitate, instanța de judecată nu iese din sfera atribuțiilor sale constituționale, ci asigură respectarea prevederile legale de procedură civilă, care în prezent guvernează regimul juridic al deciziilor date în recursurile în interesul legii, anume instituirea caracterului obligatoriu al deciziilor de acest fel pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cerinței imperative din art.329 alin.2 Cod proc. civ.
În considerarea celor expuse, argumentele invocate în susținerea contestației în anulare, nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art.318 alin.1 teza a II-a Cod proc. civ. motiv pentru care contestația va fi respinsă.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul TRIBUNALUL BRAȘOV împotriva deciziei civile nr. 1243/26 octombrie 2009 Curții de Apel Brașov.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. CJ - 16.02.10
Dact. GG - 2.03.10
8 ex.
Red. rec.
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Camelia Juravschi, Anca Pârvulescu