Pretentii civile. Speta. Decizia 1373/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1373
Ședința public din data de 8 iulie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
Judectori - - -
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1258 din 17 aprilie 2008 pronunțat de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P, -,.39,.A,.1,.7, jud.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns recurenta-pârât SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, lips fiind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de grefierul de ședinț care învedereaz instanței c recursul este declarat în termen și motivat.
Avocat pentru recurenta-pârât depune împuternicirea avocațial de reprezentare a recurentei-pârâte în instanț și în xerocopie adresele cu nr.831/05.02.2008 și nr.830/05.02.2008 emise de Direcția Corporative-Juridic a recurentei-pârâte și arat c alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act c nu mai sunt cereri de formulat, faț de actele și lucrrile dosarului constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârât SC SA, solicit în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul de a se admite excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Într-un prim subsidiar, solicit admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii, iar în cel de-al doilea subsidiar, solicit admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul de a se acorda sumele reprezentând salariul de baz mediu pe SC SA, fr cheltuieli de judecat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr.1258 din data de 17 aprilie 2008 Tribunalului Prahova, constat urmtoarele:
Reclamantul a chemat în judecat civil pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotrârea ce se va pronunța s fie obligat la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate în cuantum de 10200 lei sum actualizat în funcție de indicele de inflație reprezentând suplimentri salariale de Paști și de 2005 - 2007.
În motivarea acțiunii reclamantul a artat c a avut calitatea de salariat ai unitții pârâte și c potrivit contractului colectiv de munc la nivel de unitate, aceasta avea obligația s plteasc fiecrui salariat cu ocazia srbtorilor de Paști și de C câte o prim constând într-un salariu brut mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinit de ctre pârât nici pân în prezent.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Dup administrarea probatoriilor, Tribunalului Prahova prin sentința sus-menționat a respins ca neîntemeiat excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a admis acțiunea, obligând pârâta la plata sumei de 10200 lei ctre reclamant, reprezentând prima de C și Paști pe anii 2005-2007.
Pentru a pronunța aceast soluție, instanța de fond a reținut c reclamantul a avut calitatea de salariat a pârâtei în perioada 2004-2007, perioad în care potrivit art.168 din avea dreptul la prime pentru Paști și în cuantum de un salariu de baz mediu pe unitate pentru fiecare din aceste srbtori, îns aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Aceast concluzie rezult din faptul c pârâta care a pretins c începând cu anul 2003 primele de srbtori au fost incluse în salariul de baz conform negocierilor cu sindicatul, situație menționat în, nu a fcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinic și nelegal în sensul c în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru c drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de munc la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauz a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticat, deoarece instanța nu a ținut seam de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit crora primele de srbtori au fost incluse în salariul de baz și pltite ca atare. Aceast situație rezult și din faptul c reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dat cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critic a recursului se refer la faptul c tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorat de recurent, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acord cu titlu de prim în sensul c aceasta nu este echivalent cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de baz mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrrilor de la dosar, a criticilor formulate de recurent, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauz Curtea constat c este afectat legalitatea și temeinicia acesteia, așa dup cum se va arta în continuare:
Este adevrat c potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutrii CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, îns în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora.
Nu exist reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodat ca pentru drepturile salariale s existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pârâta nu a invocat la fond aceast excepție motiv pentru care acest motiv de recurs nu poate fi reținut.
Pe fondul cauzei, Curtea constat c susținerile recurentei nu își gsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauz, deoarece nimeni nu a contestat c începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de srbtori urmau a fi incluse în salariu, numai c acest lucru trebuia și probat de ctre recurent în sensul de a demonstra cât din creșterea salarial a fiecrui an s-a datorat includerii în salariul de baz a acestor prime.
Aceast prob nu a fost fcut, astfel c, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordat reclamantului criticile formulate de recurent sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecrei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de baz mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod pr. civil, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul reducerii sumei la care a fost obligat pârâta ctre reclamant la 6631 lei brut, calculat conform adresei nr.830/5.02.2008 depus la fila 12 - dosar recurs cuprinzând salariile de baz medii brute din luna anterioar fiecrei srbtori pe perioada 2003- 2007.
Curtea urmeaz a menține restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1258 din 17 aprilie 2008 pronunțat de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P, -,.39,.A,.1,.7, jud.
Modific în parte sentința în sensul c reduce suma datorat de pârât reclamantului la 6631 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, astzi, 8 iulie 2008.
Președinte Judectori
- - - - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnore. /MD
3 ex./10 iulie 2008
f- - Tribunalul Prahova
R
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Ioana