Pretentii civile. Speta. Decizia 1375/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1375
Ședința publică din data de 8 iulie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Ioana
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în P, str.-.-. nr.273, -.A,.9, jud.P și de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1075 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Recursuri scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant prin avocat din cadrul Baroului P, recurenta-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat.
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune împuternicirea avocațială de reprezentare a recurentei-pârâte în instanță și în xerocopie adresele cu nr.831/05.02.2008 și nr.830/05.02.2008 emise de Direcția Corporative-Juridic a recurentei-pârâte și arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat pentru recurentul-reclamant arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-reclamant, arată că instanța de fond, în dispozitivul sentinței a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată solicitate de recurentul-reclamant, deși în considerente a făcut vorbire despre acestea.
Solicită admiterea recursului reclamantului, modificarea în parte a sentinței în sensul de a se acorda recurentului-reclamant cheltuielile de judecată în cuantum de 200 lei, respingerea ca nefondat a recursului pârâtei.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SC SA, solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul de a se admite excepția prescrierii dreptului la acțiune.
Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii, iar în cel de-al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul de a
se acorda sumele reprezentând salariul de bază mediu pe SC SA, fără cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește recursul reclamantului, lasă la aprecierea instanței decizia ce se va pronunța cu privire la acesta.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 4650 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, actualizată cu indicele de inflație, pentru neachitarea la termen a sumei constând în prima de Paște pe anii 2005 și 2006 și prima de C pe anul 2005.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei din anul 1990 până la data de 02.11.2006 și că drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajati și pârâtă s-au stabilit prin negociere în cadrul CCM anuale, contractul colectiv de muncă valabil în anul 2006, dispunând prin art.168 al.1 că, " cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații SNP vor beneficia de câte suplimentare drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
A mai arâtat reclamantul că pentru munca prestată primit salariul conform, însă nu a încasat salariile suplimentare acordate la nivelul SA, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi consfințite de prevederile art. 168 alin.1 din CCM pe anii 2004-2007.
Pârâta SC SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în principal ca prescrisă, iar in subsidiar, ca neîntemeiată, arătând că suplimentările salariale solicitate au fost negociate și stipulate în anul 2003, așa cum rezultă din actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă ce fost renegociat, acestea fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
A mai arătat pârâta, că în anul 2005 s- încheiat un nou Contract Colectiv de Muncă, care spre deosebire de contractele anterioare are nouă formulare, în alin.2 al articolului 168, conform căruia "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat", formulare ce păstrează și în continuare în următoarele contracte colective de muncă pentru anii 2006- 2007.
Sub aspectul prescripției extinctive, pârâta a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. din Codul Muncii, conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori al unor clauze a acestuia, acțiunea reclamantului avându-și temeiul în nerespectarea dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă, așa încât fiind depășit termenul de 6 luni, aceasta este prescrisă.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.1075 din 1 aprilie 2008 Tribunalul Prahova a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4650 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate constând în prima de Paște pe anii 2005 și 2006 și prima de C pe anul 2005, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei până la data de 02.11.2006, însă nu a încasat salariile suplimentare acordate la nivelul SA, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi consfințite de prevederile art. 168 alin.1 din CCM pe anii 2004-2007.
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
A mai reținut instanța de fond că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul a fost salariatul pârâtei, însă nu a încasat salariile suplimentare acordate la nivelul SA, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi consfințite de prevederile art. 168 alin.1 din CCM pe anii 2004-2007, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că aceasta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Prin urmare, tribunalul, în baza Contractelor colective sus-menționate și a art.161 și urm. Codul muncii, a admis acțiunea așa cum s-a arătat mai sus si a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâta criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Recurentul-reclamant critică sentința instanței de fond întrucât deși la instanța de fond reprezentantul său legal a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, acest lucru fiind consemnat și în practicaua sentinței recurate, iar acțiunea sa a fost admisă, instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei.
În recursul său, pârâta SC SA arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate,
ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp.art.168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului pârâtei se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art.168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Referitor la recursul reclamantului, Curtea constată că este întemeiată critica privind neacordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
Astfel, conform chitanței aflate la fila 40 dosar fond rezultă că recurentul- reclamant a însumat cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând onorariu avocat, astfel încât conform dispozițiilor art. 274 Cod proc.civilă era îndreptățit la acordarea acestei sume odată cu finalizarea acestui proces.
Curtea, raportat la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale incidente în cauză constată că recursul reclamantului este întemeiat, din acest punct de vedere urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod proc.civilă să îl admită să modifice sentința și să oblige pârâta la plata către recurentul-reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei.
Referitor la recursul pârâtei Curtea reține următoarele:
Este adevărat că potrivit art.283 alin.1 lit. e Codul muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători
urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordată reclamantului, criticile formulate de recurentă sunt întemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate în care sunt incluse sporurile, astfel cum greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod pr. civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei către recurentul-reclamant precum și în sensul că va reduce suma la care a fost obligată recurenta-pârâtă către recurentul-reclamant la 2824 lei.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în P, str.-.-. nr.273, -.A,.9, jud.P și de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1075 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei către recurentul-reclamant precum și în sensul că reduce suma la care a fost obligată recurenta-pârâtă către recurentul-reclamant la 2824 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 8 iulie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Ioana
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex./22.07.2008
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-
- -
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Ioana
