Pretentii civile. Speta. Decizia 1378/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1378
Ședința publică din 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, și CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 692 din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, R, (), (), -, și intimatul - pârât TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată că în mod greșit pentru termenul de azi au fost citate în calitate de intimate, și, acestea nefiind părți în dosarul de fond. Întrucât recurentele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.692/30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, R, (), (), -, -, -, - în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească reclamanților sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, aferent perioadei 1.XI.2000-31.08.2004, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Galați la efectuarea înscrierii sporului menționat în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI la data de 15.10.2008, reclamanții, R, (), (), -, -, -, - au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați, obligarea acestora la plata drepturilor salariale actualizate rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută de încadrare pentru perioada 01.11.2000-31.08.2004.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și, pe cale de consecință, el trebuia acordat în continuare judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate, lucru care nu s-a făcut.
Mai mult decât atât, au învederat reclamanții, la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, condiții care nu s-au schimbat ci, dimpotrivă s-au acutizat.
Pe de altă parte, art.47 din legea nr. 50/1996 a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000, abrogarea realizată prin OG nr. 83/2000 fiind nelegală.
Au mai arătat reclamanții că prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996, au fost lipsiți de proprietatea asupra bunului reprezentat de sporul de suprasolicitare, or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică. Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În cauză, au apreciat reclamanții, sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării, securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
În dovedirea acțiunii, s-au folosit de proba cu înscrisuri.
Legal citată, pârâta Curtea de APEL GALAȚIa formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că acțiunea este prescrisă pentru perioada noiembrie 2000 - 31.08.2004, întrucât dreptul material la acțiune trebuia valorificat în perioada 01.11.2003-31.08.2007, neputându-se reține ca acte de întrerupere a cursului prescripției adresele emise de Ministerul Justiției și nu se poate afirma că a avut loc o recunoaștere neîndoielnică și retroactivă a drepturilor reclamanților.
Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea pretențiilor ca neîntemeiate având în vedere că în luna februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr. 8/24.01.2007, care la art. 30 prevede că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, se abrogă Legea nr. 50/1996.
Legal citat, pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat, în primul rând, să se constate că, în mod greșit reclamanții au invocat că adresele emise de Ministerul Justiției sunt acte de întrerupere a cursului prescripției, urmare a unei recunoașteri a drepturilor solicitate de către reclamanți. Având în vedere obiectul cauzei, respectiv plata unor drepturi salariale restante, recunoașterea, ce poate fi atât tacită, cât și expresă, însă în orice caz neîndoielnică trebuie să privească acel drept salarial, iar reclamanții nu pot afirma că prin adresele în care se prevede plata sumelor datorate ca drepturi salariale pentru perioada 2000-2004, s-a realizat o recunoaștere neîndoielnică și retroactivă a dreptului privind sporul de 50%.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea pretențiilor ca neîntemeiate motivat de faptul că s-a adoptat o nouă reglementare privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor prin care s-a dispus abrogarea vechii legislații în care era prevăzut sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse in legislație muncii si in măsura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplica dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: " Prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. ", iar potrivit art. 1886: " Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusa acestui mod de stingere."
În esență, deci, prescripția extinctivă începe sa curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Deoarece legea nu prevede care este aceasta data si nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplica, regula instituita prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, in sensul ca ea se aplică ori de cate ori nu-și găsește incidență vreo regulă specială, edictată pentru un anumit caz particular, pe de o parte, si, bineînțeles, in toate cazurile in care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat, pe de alta parte. In speță dreptul personalului auxiliar de specialitate nu a fost niciodată nici negat nici contestat.
Așadar, momentul nașterii dreptului la acțiune îl constituie data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat. Nu se poate susține că în vederea prezervării drepturilor lor, personalul auxiliar avea obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abrogă in mod expres dreptul la sporul de risc si de suprasolicitare neuropsihica, întrucât ar însemna pur si simplu a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar si atunci când prin lege se abroga in mod expres anumite drepturi.
Tribunalul a apreciat că termenul de prescripție nu a început sa curgă decât din momentul pronunțării recursului în interesul legii, respectiv de la momentul pronunțării deciziei Înalte Curți de Casație și Justiție nr. 21/2008, iar până la momentul pronunțării acestui recurs nu a curs și nu a început să curgă termenul de prescripție. Aceasta ținând seama de faptul că prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii se constată faptul ca nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat sa adopte ordonanțe. Astfel se precizează ca " prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa modifice si sa completeze, iar nu sa si abroge Legea nr. 50/1996, nici total si nici parțial. In acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptata de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României". Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoașterea dreptului personalului auxiliar la sporul de risc si de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern.
În aceste condiții, nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data da 01.01.2000, in condițiile în care actul normativ care abroga drepturile personalului auxiliar avea vicii de procedură, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiza normală a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferata justițiabilului. Culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competenta necesara, iar aceasta culpa a statului nu trebuie sa priveze cetățeanul de drepturile sale legale si legitime, pe care le-ar fi obținut in lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare.
Examinând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, instanța a apreciat acțiunea reclamanților ca întemeiată, atât prin prisma Deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 martie 2008, în soluționarea recursului în interesul legii (care este obligatorie pentru instanță, în temeiul art.329 alin.3 Cod procedură civilă), cât și mai ales prin prisma Hotărârii din 6 2007 Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza "Beian contra României".
Instanța a reținut că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, reclamanții, în calitate de personal auxiliar, beneficiau de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Într-adevăr, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți, este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamanților, precum și de o suprasolicitare neuropsihică evidentă, inclusiv datorită volumului foarte mare de activitate și a specificului activității (reprezentat de participarea la activități cu caracter litigios alături de magistrați, activități care sunt marcate de situațiile puternic conflictuale dintre interesele evident divergente ale justițiabililor, instrumentate prin proceduri bazate pe contradictorialitate, toate acestea generând încordare psihică și condiții de stres). Activitatea judiciară vizează tranșarea unor conflicte judiciare cu implicații deosebite.
Este de notorietate faptul că nu au intervenit schimbări, sub acest aspect, în condițiile de muncă ale reclamanților, nici după adoptarea nr.OG83/2000 și până în prezent, aceștia rămânând expuși acelorași riscuri profesionale și suprasolicitării neuropsihice. Dimpotrivă, aceste condiții s-au acutizat, pe fondul creșterii volumului de activitate și al complexității reglementărilor și al relațiilor sociale supuse controlului judiciar.
Din aceste considerente, eliminarea, prin prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, a sporului salarial pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, nu produce efecte, fiind contrară, în primul rând, dispozițiilor art.41 alin.2 și art.16 alin.1 raportat la art.15 alin.1 și art.53 din Constituție, coroborat cu prevederile art.11 și art.20 din Constituție raportate la cele ale Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Aceasta, deoarece sunt încălcate drepturile constituționale ale reclamanților privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare, deoarece acest spor salarial a fost menținut pentru toate celelalte categorii profesionale expuse riscurilor profesionale și suprasolicitării psihice (de exemplu, prin art.8 lit.b din nr.HG281/1993, art. 50 alin. 13 din Legea nr. 128/1997, art. 13 alin. 1 lit. b și lit. c din nr.OUG 115/2004, art. 51 alin. 5 din Legea nr. 334/2002, art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 435/2006, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG38/2003, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG64/2006 etc.). Or, este de neconceput ca, de pildă, activități, precum cele desfășurate de funcționarii publici cu statut special din cadrul poliției și penitenciarelor, să fie remunerate cu sporul de risc și suprasolicitare psihică, iar activități accesorii și participarea la activitatea juridică principală, cea mai expusă riscurilor și suprasolicitării, să fie exclusă de la beneficiul acestei remunerări.
Ca atare, prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu au produs efecte, fiind contrare și dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.39 alin.1 lit.a și lit.f, art.40 alin.2 lit.c, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (lege organică, potrivit art.73 alin.3 lit.p din Constituție, lege care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
În al doilea rând, prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu au produs efecte, deoarece sunt contrare și dispozițiilor art.73 alin.3 lit.l, art.1 alin.3 și alin.5, art.115 alin.1 și alin.2 din Constituție, art.4 alin.1 și alin.2 și art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000. Astfel, salarizarea și drepturile personalului din organele autorității judecătorești sunt parte integrantă a domeniului rezervat legii organice (conform art.73 alin.3 lit.l din Constituție), deoarece vizează elemente ale organizării și funcționării instanțelor judecătorești și a unităților de parchet, fapt confirmat și de dispozițiile art.1, art.98, art.149-150 din Legea nr.92/1992, art.1, art.73-74 din Legea nr.303/2004, art.133-134 și art.135 din Legea nr.304/2004.
Însă, în domeniile rezervate legii organice, este inadmisibilă emiterea unor ordonanțe de Guvern, deci prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu puteau produce efecte extinctive cu privire la drepturile reclamanților.
Este adevărat că G nr.83/2000 a fost aprobată prin Legea nr.334/2001, care însă reprezintă o lege ordinară, deci nici acest din urmă act normativ nu este să producă efecte juridice extinctive asupra dreptului la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, contrar dispozițiilor art.73 alin.3 lit.l raportat la art.1 alin.3 și alin.5 din Constituție.
În al treilea rând, prevederile art.1 pct.42 din nr.OG83/2000 nu au produs efecte, deoarece sunt contrare și dispozițiilor art.1 alin.5, art.115 alin.2 din Constituție raportate la cele ale art.56-59 și art.62-63 din Legea nr.24/2000. Aceasta, deoarece prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să aducă numai modificări și completări la Legea nr.50/1996, iar nu să opereze abrogări în textul acestei legi. Ori de câte ori Guvernul este abilitat să opereze abrogări în cuprinsul unor acte normative, această abilitare este expresă (exemplul cel mai elocvent fiind chiar dispozițiile pct. 3 ale aceluiași art.1 lit. Q din Legea nr. 125/2000). Însă, potrivit art.56 din Legea nr. 24/2000, modificarea, completarea și derogarea sunt evenimente legislative distincte și inconfundabile (definite distinct și de art.57-59 și art.62-63 din Legea nr.24/2000), iar evenimentul legislativ al abrogării poate fi dispus doar prin acte normative de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect evenimentul respectiv. Ori, art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000 nu permitea adoptarea normei de abrogare cuprinse în art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, iar acest din urmă act normativ nu era de același nivel ca și Legea nr.50/1996 (nici Legea nr.334/2001, de aprobare a acestei ordonanțe, nu se ridică la nivelul legii organice).
Pe de altă parte, dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate nici prin prevederile art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002, deoarece aceste din urmă prevederi dispun numai abrogarea art.1 indice 1, respectiv numai exclusiv a dispozițiilor referitoare doar la "salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului asimilat", din Legea nr.50/1996, precum și abrogarea oricăror alte dispoziții contrare. Însă, art.47 din Legea nr.50/1996 nu este cuprins în capitolul I secțiunea 1 legii, având ca obiect "salarizarea și ale drepturi ale magistraților", ci la un alt capitol (capitolul V "Dispoziții comune"), deci nu face obiect al abrogării. De asemenea, art.47 din Legea nr.50/1996 nu este contrar dispozițiilor nr.OUG177/2002, deoarece această ordonanță permite, prin art.34, beneficiul unor alte drepturi complementare, cum este și dreptul la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, deci nici sub acest aspect nu a intervenit abrogarea.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate nici prin prevederile art.41 lit.f din nr.OUG27/2006, deoarece și acest act normativ, prin art.32, permite beneficiul dreptului complementar la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 nu au fost abrogate nici prin art.30 lit.a din nr.OG8/2007, întrucât o asemenea abrogare nu poate produce efecte, contrar prevederilor art.73 alin.3 lit.l, art.1 alin.3 și alin.5, art.115 alin.1 și alin.2 din Constituție, art.4 alin.1 și alin.2, art.36 alin.2 din Legea nr.24/2000, deoarece, în domeniile rezervate legii organice, este inadmisibilă emiterea unor ordonanțe de Guvern.
Acordarea drepturilor bănești solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 165, art. 161 alin. 4, art. 164 alin.1, art. 166, art. 269 alin. 1 raportat la art. 1 și la art. 295 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire.
În consecință, ținând cont de toate cele prezentate anterior, fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților, procedând la admiterea acțiunii, în speță fiind incidente și dispozițiile art.269 alin. 1, art. 165, art. 161 alin. 4, art. 164 alin.1, art. 166 raportat la art. 1 și la art. 295, art.292 din Codul muncii și la art. 110 alin. 2 și 3 Cod proc. civ.
Concluzionând, reclamanții au dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și pentru perioada cuprinsă între data 01.11.2000-31.08.2004, în raport de perioada lucrată de fiecare reclamant.
O soluție contrară încalcă Decizia nr.21/2008 a ICCJ și principiile egalității în fața Legii.
Văzând dispozițiile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, potrivit cărora "înscrierile eronate sau efectuate fără respectarea prevederilor legale vor fi rectificate de unitatea care păstrează carnetul de muncă sau, dacă cel interesat nu mai este încadrat, de ultima unitate, în baza actelor oficiale care atestă alte situații decât cele înscrise, rectificările certificându-se în carnetul de muncă", s-a dispus obligarea Tribunalului Galați la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL GALAȚI.
Recurentul - pârât Ministerul Justiției și Libertăților a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reclamanții solicitând obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale supuse regimului prescripției extinctive prevăzut de art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Fiind vorba despre prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curge un termen distinct de prescripție în cadrul perioadei de 3 ani, anterioară momentului introducerii acțiunii.
Concret, termenul de prescripție a început să curgă, pentru fiecare prestație din momentul plății lunare a indemnizației de încadrare.
A invocat în acest sens și prevederile art. 166 al.1 Codul muncii.
În ceea ce privește decizia nr.21/10.03.2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, are caracter obligatoriu asupra problemei de drept dezlegate, instanța supremă nu a stabilit în cuprinsul acestei decizii un termen de la care a început să curgă prescripția și prin urmare, începutul cursului prescripției trebuie să se determine potrivit Decretului nr. 167/1958 și art. 283 Codul muncii.
A solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței criticate în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă în totalitate.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Recurenta - pârâtă Curtea de APEL GALAȚIa criticat hotărârea primei instanțe ca fiind dată cu încălcarea legii, pentru pretențiile aferente perioadei 2000 - 31.08.2004 termenul de prescripție îndeplinindu-se succesiv până ce târziu la data de 31.08.2007.
Nu poate fi primită motivarea instanței de fond potrivit căreia termenul de prescripție a început să curgă din momentul pronunțării recursului în interesul legii, hotărârea pronunțată de instanța supremă nu afectează în nici un mod deciziile examinate, acestea păstrându-și întreaga lor autoritate și forță executorie, și nici situația juridică a părților din proces, producându-și efectele pentru viitor.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile, să se constate că perioada 2000 - 31.08.2004 acțiunea este prescrisă.
În drept și-a întemeiat recursul invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Nu au fost formulate întâmpinări.
Examinând recursurile astfel declarate potrivit motivelor invocate și dispozițiile legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, curtea le apreciază ca fiind fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 166 din Codul muncii acțiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate pot fi promovate în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Și dispozițiile art.283 al.1 lit.c Codul muncii instituie un termen de 3 ani de la data inițierii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor drepturi către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În acest caz, dreptul la acțiune se naște succesiv, la data la care trebuiau achite drepturile bănești, iar nu la data la care persoana a cunoscut că a fost păgubită precum și pe cel care răspunde de pagubă, situație aplicabilă în cazul răspunderii civile delictuale.
De asemenea, nu se pot reține ca întemeiate susținerile intimaților - reclamanți în sensul că au aflat de existența dreptului la sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică abia odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei în interesul legii.
Un recurs în interesul legii se promovează în condițiile în care există soluții diferite în aceeași chestiune juridică, deci aceasta presupune promovarea mai multor acțiuni și pronunțarea unor hotărâri judecătorești, lucru care nu ar fi fost posibil dacă dreptul la acțiune nu s-ar fi născut.
Scopul unui recurs în interesul legii este asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României așa cum rezultă din disp.art.329 al.1 din Cod procedură civilă în situația în care anumite chestiuni de drept au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Așadar, decizia pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte declarative, nu dă naștere nici unui drept și nu are nici o influență asupra cursului prescripției extinctive.
Nu în raport de dispozitivul acestei decizii s-a născut dreptul material la acțiune al reclamantului.
Publicarea unei decizii în interesul legii nu face parte din cazurile expres prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, nefiind vorba de nici un fel de recunoaștere a dreptului a cărei acțiune s-a prescris.
Nu au fost invocate și probate împrejurări care să-i fi împiedicat pe intimații - reclamanți să formuleze acțiune în justiție în termenul de prescripție, cu atât mai mult cu cât o decizie pronunțată ca urmare a promovării unui recurs în interesul legii se emite ca urmare a pronunțării, până la acel moment, a unor hotărâri irevocabile cu soluții diferite.
Deci, rezultă că au fost persoane care nu au stat în pasivitate și au acționat în justiție cu respectarea termenului de prescripție, fără nici un impediment întrucât liberul acces la justiție este neîngrădit.
În prezenta cauză, acțiunea a fost înregistrată la data de 15.10.2008, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de lege, ca urmare pentru drepturile bănești solicitate aferente perioadei 01.11.2000 - 31.08.2004 a intervenit prescripția.
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 și art. 312 al.1 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL GALAȚI, împotriva sentinței civile nr. 692 din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați,în dosarul nr-.
Va fi modificată în tot sentința civilă nr.692/30.04.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Va fi respinsă acțiunea formulată de reclamanții, R, (), (), ca fiind prescris dreptul la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, și CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 692 din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați,în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.692/30.04.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, R, (), (), -, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 09 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /06.01.2010
:DC/ ex/07.01.2010
Fond:/
Asistenți judiciari:C-tin /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
